Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ADI Ceauşescu. Cum, nu ştiţi cine e Adi Ceauşescu? Academician (A) doctor (D) inginer (I) Elena Ceauşescu. Prin anii ’80, pe când Elena Ceauşescu se implica tot mai mult în activitatea ştiinţifică a ţării având, e drept, şi titlul de academician, circula această glumă: Adi Ceauşescu şi nu Elena. Savanta chiar credea că e la înălţime, iar pentru a motiva zelul ei în cercetare, punea la înaintare zecile de titluri, premii, grade universitare, studii, invenţii, proiecte de cercetare pe care era trecut numele ei şi la care contribuiseră şi “colegii cercetători”ai domniei sale. Chiar dacă mulţi oameni sunt în temă cu activitatea acesteia pe tărâm ştiinţific, puţini ştiu şi ce titluri sau premii internaţionale a primit … Prin acestea, enciclopediile ştiinţifice româneşti o prezintă pe Elena Ceauşescu ca un savant mai important decât un laureat Nobel în chimie (domeniul său de “excelenţă”).
Mai mult, într-un interviu acordat lui Viorel Sălăgean, profesorul universitar Paul J. Flory, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, a făcut referiri pozitive la adresa Elenei Ceauşescu…În baza de date
ISI-web of knowledge, ea apare şi astăzi cu 35 de articole în reviste cotate internaţional, totalizând mai bine de 90 de citări. Astfel, cu ajutorul cercetătorilor de la Institutului Central de Chimie ICECHIM, expresia utilizată atunci de “savantă de renume mondial” ajunsese să aibă o acoperire.
Elena Ceauşescu în Who’s Who in Science şi The International Who’s Who, Londra
Aşadar, academicieni din toate ţările, cruciţi-vă! Iată “patalamalele” şi “onorurile” primite de Elena Ceauşescu de la instituţii de ştiinţă prestigioase ale lumii: membru de onoare al Societăţii Internaţionale de Chimie Industrială, Franţa 1970; membru activ al Academiei de {tiinţe din New York, 1973; membru de onoare al Institutului American al Chimiştilor (A.I.C.), 1973; membru de onoare al Societăţii de Ştiinţă a Polimerilor, Japonia, 1975; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din statul Illinois, SUA 1978; membru (fellow) al Institului Regal de Chimie din Londra, 1978; Profesor Honoris Causa al Institutului Politehnic al Londrei Centrale, 1978; membru titular şi membru al Comitetului de Onoare al Academiei Europene de {tiinţe, Arte şi Litere, 1981. Şi acestea sunt doar câteva selectate. La categoria ordine şi medalii româneşti şi străine: medalia de aur “Marie Curie” şi medalia de aur jubiliară a Institutului de relaţii internaţionale din Roma (1980); insigna de aur a Academiei Europene de {tiinţe, Arte şi Litere (1981). În ce priveşte invenţiile: procedeu şi instalaţie pentru obţinerea polimerilor (1962); procedeu pentru polimerizarea izoprenului diluat (1964) şi multe alte invenţii (nu le mai trecem din lipsă de spaţiu - n. red.) datate 1965, 1969, 1970, 1971, 1972, 1978, 1079, 1980, 1981, până la Revoluţie. Lucrările sale de cercetare în domeniul chimiei au fost publicate la edituri prestigioase din Occident, inclusiv de la Moscova. În anul 1984 ele ajung să fie traduse şi în SUA: “Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”. De asemenea, este trecută în The International Who’s Who, Londra, Europa Publications Limited pe anii 1979-1980 şi 1980-1981, dar şi în Who’s Who in Science in Europe, Guernsey, Francis Hodgson (1978).
Funcţii româneşti plus a doua serie de titluri şi premii internaţionale
Ca om de ştiinţă, tovarăşa este prezentată ca desfăşurând cercetări fundamentale în domeniul sintezei compuşilor macromoleculari, în special al elastomerilor. Preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Doctor în chimie cu teza de doctorat “Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”. Membru al Academiei RSR din 1974. “Ca preşedinte al Consiliului Naţional pentru {tiinţă şi Tehnologie organizează şi îndrumă institutele de ştiinţă, peste 200 de unităţi din reţeaua de cercetare a ţării. Conduce şi coordonează direct activitatea de cercetare şi dezvoltare în domeniul chimiei şi de introducere a tehnologiilor moderne în industria chimică. Director al Institutului Central de Chimie (1970-1980), preşedinte al Consiliului {tiinţific al Institutului Central de Chimie din 1980”, se arată într-una din enciclopediile ştiinţifice româneşti. Iată şi a doua serie de titluri şi premii internaţionale: membru de onoare al Colegiului chimiştilor şi inginerilor chimişti din Costa Rica, 1973; membru de onoare al Consiliului Universitar şi al Consiliului de Conducere al Universităţii Centrale din Ecuador, 1973; membru de onoare al Institutului Ecuadorian de {tiinţe Naturale (1973); membru de onoare al {colii de {tiinţă a Informaticii din cadrul Universităţii Centrale din Ecuador (1973); profesor onorific al Universităţii Naţionale de Inginerie din Lima, 1973; Doctor Honoris Causa al Universităţii din Buenos Aires, 1974; Doctor Honoris Causa al Universităţii de Sud - Bahia Blanca, Argentina, 1974; Doctor Honoris Causa al Universităţii Feminine din Manilla, Filipine, 1975; membru de onoare al Societăţii de Chimie din Mexic, 1975; Doctor Honoris Causa al Universităţii din Yucatan, Mexic, 1975; Doctor Honoris Causa în {tiinţe al Universităţii din Teheran, 1975; membru corespondent al Academiei din Atena, 1976; membru de onoare al Academiei de Arte şi {tiinţe din Ghana, 1977; distinsă cu placheta de argint a Facultăţii de {tiinţe din Kuweit, 1976; membru asociat al Institutului Egiptului, 1977.
Elena Ceauşescu, remarcată de un laureat Nobel în chimie
Întorcându-ne la remarca laureatului Nobel despre care am pomenit mai sus, vă reamintim că într-un interviu acordat lui Viorel Sălăgean, cunoscutul om politic de după Revoluţie, profesorul universitar Paul J. Flory, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, vorbeşte în termeni elogioşi despre Elena Ceauşescu. Ocazia cu care o face? Acesta onorase invitaţia de a participa în România la Congresul Internaţional de Chimie Macromoleculară, desfăşurat la Bucureşti în toamna anului 1983. Flory a primit în 1974 onoranta distincţie (Nobel) pentru cercetările sale fundamentale în domeniul chimiei macromoleculare. Iată ce spunea el: “Un om de ştiinţă dacă este sincer faţă de el şi faţă de lumea în care trăieşte, înseamnă că el este în acelaşi timp şi liber…Este bine, este minunat că oamenii de ştiinţă se întâlnesc şi discută, schimbă opinii, împărtăşesc realizări şi preocupări, aşa cum s-a întâmplat la Congresul internaţional de chimie macromoleculară desfăşurat în capitala României. Mi-a făcut plăcere să o întâlnesc acolo pe doamna academician Elena Ceauşescu, distins om de ştiinţă în domeniul chimiei, după cum am fost bucuros să discut la Bucureşti cu sute de oameni de ştiinţă de prim rang din lumea chimiei, sosiţi din 40 de ţări”, a spus Paul J. Flory. Dacă acesta şi-ar fi respectat rangul ar fi putut evita remarca. Ori el s-a coborât în a o peria pe prima doamnă a ţării la acea vreme, om de ştiinţă printre altele. Aşadar, Elena Ceauşescu reuşise să aducă în capitală toată floarea cea vestită a chimiei mondiale. Cum anume? Evident, prin intermediul cercetărilor români de vârf, al colegilor, dar foarte posibil şi plătindu-i foarte bine pentru a fi prezenţi într-o Românie cenuşie în care şurubul era prea strâns pentru populaţie, Casa Poporului mai avea puţin şi avea să fie înălţată. Populaţia stătea în întuneric şi nu avea apă, curent electric şi doar două ore la televiziunea naţional, singurul post ce îl puteau prinde oficial românii în acel an 1983. Aşadar, numai de manifestări ştiinţifice planetare nu-i ardea românului de rând la acea vreme. Mai mult, oamenii de ştiinţă fiind la curent cu realităţile româneşti ale vremii, ar fi putut boicota prin neprezentare manifestarea. Ori aceştia nu au făcut-o.
Vicepreşedintele Academiei Române spune că ţările ce acordau acele importante premii Elenei Ceauşescu aveau interese în România
Am încercat să aflăm cum de a fost posibil acest lucru. Mai ales că mare parte din ele provin de la instituţii ştiinţifice mondiale de prim rang. Mai mult, primul brevet de invenţie a soţiei dictatorului provine din anul 1962, an în care Ceauşescu nu ajunsese încă la putere. Într-un scurt interviu ce mi-a fost acordat în exclusivitate de vicepreşedintele Academiei Române, prof. Bogdan Simionescu, am aflat că majoritatea au fost acordate datorită unor interese ale ţărilor de provenienţă ale institutelor şi forurilor ştiinţifice respective în ce priveşte relaţiile cu România. Inclusiv de speţă comercială. Cu alte cuvinte, titlurile şi premiile savantei de renume mondial le-au plătit tot românii, din banii lor, prin acceptarea unor concesii financiare în schimbul acestor înalte titluri ce conturau în mod spectaculos profilul ştiinţific de academician al Elenei Ceauşescu.
Cristinel C. Popa: |n 1983 a avut loc în capitală un important congres internaţional de chimie. Cum a fost posibil să fie organizată în România, se ştie, o ţară în care viaţa era atât de cenuşie atunci, o manifestare atât de importantă, de o înaltă ţinută academică şi unde au fost invitaţi oameni de ştiinţă din 40 de ţări?
Acad. Bogdan Simionescu: Da, e adevărat, au fost invitaţi foarte mari oameni de ştiinţă. Erau congrese anuale şi în fiecare an aveau loc în altă ţară. Se discuta unde se vor organiza cu câţiva ani înainte. A contat foarte mult şi faptul că România era foarte activă din punct de vedere al chimiei, erau chimişti foarte buni, care erau recunoscuţi pe plan mondial.
C.C.P: S-au făcut eforturi deosebite pentru a avea Congresul aici? Elena Ceauşescu era şi ea implicată?
Acad. B.S.: Şi ea era implicată, evident, ea fiind cea mai mare în grad, dacă vreţi. Au fost şi eforturile mai multor oameni de ştiinţă.
C.C. P.: Dar nu ar fi trebuit ca aceştia să boicoteze această manifestare, mai ales că unii aveau cunoştinţă despre cruntele realităţi româneşti ale acelor ani?
Acad. B.S.: Cu patru-cinci ani înainte se aproba unde se ţinea congresul. Se stabilea fiecare ţară ce trebuia să fie gazdă cu patru-cinci ani înainte.
C.C.P.: Elena Ceauşescu a făcut şi ea lobby în acest sens?
Acad. B.S.: Lobby a făcut în special dr. Viorica Dobrescu, un om de ştiinţă deosebit, inteligent, cercetător extraordinar, şi tatăl meu, academician Cristofor Simionescu.
C.C.P.: Vă citesc o serie de titluri şi premii ale Elenei Ceauşescu primite de la foruri de ştiinţă importante ale lumii. Credeţi că ele există toate şi, dacă da, cum a fost posibil? Mai mult, atunci, la Bucureşti a ajuns ca invitat un laureat al Premiului Nobel pentru chimie. El a acordat un interviu domnului Viorel Sălăgean şi a avut cuvinte de laudă la adresa Elenei Ceauşescu.
Acad. B.S.: Era o chestie pur din politeţe…
C.C. P.: Revenind la titluri, sunt totuşi zeci de recunoaşteri internaţionale ale Elenei Ceauşescu…Cum de s-a putut să-i fie acordate?
Acad. B. S.: Pentru că erau state care obţineau de la România diverse concesii comerciale. Ceauşescu a vizitat de-a lungul anilor circa 150 de ţări. Dânsa vroia să obţină titlurile acestea. |nsă amintiţi-vă că inclusiv Regina Marii Britanii i-a primit, aşadar primau interesele politice şi comerciale.
C.C.P.: Însă sunt foruri ştiinţifice de primă mână din Franţa, SUA, Marea Britanie?
Acad. B. S.: Academia de Ştiinţe din New York? Aici şi un student dacă îşi depune aplicaţia este acceptat. Nu e ca Academia Română, deci nu vă luaţi după numele instituţiei…Institutul american al chimiştilor …? N-am auzit niciodată… Japonia? Se poate… Toate au fost obţinute numai politic….doar diplomaţii români din străinătate ce făceau! Chiar de la instituţii respectabile. De exemplu, erau vizite de stat şi în discuţiile diplomatice se spunea: uite, tovarăşa ar vrea să fie aşa ceva. Vorbeau cu organismul din ţara aceea şi aşa se obţinea titlul din toate părţile, la fel a obţinut şi din Africa, şi din alte părţi. Chiar şi din Marea Britanie. Cum spuneam, acolo chiar a şi fost primit şi plimbat cu caleaşca.
C.C.P.: Am remarcat că prima ei invenţie a fost obţinută în 1962, când Ceauşescu încă nu era la putere…
Acad. B.S.: Nu ştiu… ah, e vorba despre un brevet! Oricine poate să depună un brevet. Şi unul care are şapte clase poate obţine unul…Dacă eu fac o ceaşcă de cafea cum n-a mai fost făcută pot primi un astfel de certificat… În schimb, premiile internaţionale se obţin extrem de greu. Sunt şi instituţii mari care i-au dat, e adevărat…Ca o concluzie, nu ştiu cum a primit atâtea, au fost chestiuni care au fost politice şi care se rezolvau la nivel de stat. Şi, repet, în funcţie de interesele pe care le aveau faţă de România, pentru nişte contracte comerciale, vizite la nivel înalt, se puneau nişte condiţii. Chimiştii din România nu prea au sprijinit-o pe ea…
Citește pe Antena3.ro
