Florian Zapra: “În drumul nostru spre nicăieri, definiția fiecăruia o găsim în ceea ce facem”

Corespondenţă din Dublin
Florian Zapra este un tânăr român care şi-a făcut debutul în arta cinematografică în Irlanda. A avut un drum lung, deloc uşor, dar a reuşit şi acum este un nume cu care ne putem mândri.

■ Cine este Florian Zapra? De unde este? De unde înclinaţia spre film şi producţie de film?
■ M-am născut la 14 august 1977, în comună Lunca Ilvei, din judeţul Bistriţa Năsăud. În 2000 am emigrat spre Irlanda, unde locuiesc şi acum, mai precis în Dublin. Aici am făcut cursuri de dramă, part time, deoarece munceam. Astfel, îmi împărţeam zilele săptămânii între şcoală şi muncă, acum le împart între şcoală, muncă, festivaluri de film, producţii de filme de scurtmetraj, videoclipuri şi, sper că în curând şi cu filme de lungmetraj. Înclinarea a venit din ideea de a face ceea ce-mi place, eu cred că fiecare, avem dreptul să facem în viaţă ceea ce ne dorim chiar dacă unii dintre noi, mai mult sau mai puţin sunt forţaţi de împrejurări să facă ce le displace, deci avem dreptul să facem în viaţă ceea ce ne place. Eu cred că înclinaţia a venit din dragostea mea pentru film, nu am simţit atracţie niciodată spre altceva.

■ Care a fost primul proiect al producătorului Florian Zapra?
■ Primul meu proiect ca producător a fost un film de scurtmetraj care se numeşte “Clovni”, cu care am fost nominalizaţi de patru ori şi am câştigat două premii, precum şi alte participări la diferite festivaluri. Am mai produs încă trei filme de scurtmetraj şi un videoclip, cu unul dintre ele am participat şi la Festivalul de Film de Comedie de la Cluj anul trecut, în octombrie şi sper să mă întorc în ţară cât mai curând. Nu scapă românii de mine aşa uşor.

■ A fost greu? Ai avut emoţii?
■ Greu? Da, se întâmplă uneori să nu ştii cu cine ai de-a face, fiind şi într-o altă ţară nu contează ce faci tot străin eşti. Îmi amintesc că la un moment dat mi s-a spus să nu uit că nu sunt din împrejurimi şi n-am uitat, de aceea încerc pe cât posibil să promovez şi să expun, după posibilităţile mele bineînţeles, ce avem de valoare, că slavă Domnului avem! Emoţii? Da, la câteva nominalizări, dar şi când mă mai sunaţi voi, reporterii, pentru interviuri. Fiind de aproape 13 ani aici în unele momente mi-e greu să-mi găsesc cuvintele cu toate că limba română e cea pe care o iubesc la fel cum iubesc şi accentul meu de ardelean şi de care n-am să mă lepăd.

■ Cum s-a schimbat viaţa ta după ce te-ai dedicat acestei pasiuni?
■ Viaţa de-a lungul anilor se schimbă vrei nu vrei, la fel ne schimbăm şi noi, unii înspre bine alţii spre mai puţin bine. Viaţa mea s-a schimbat radical, nu mai am timp liber la fel de mult ca înainte, o parte o petrec în faţa calculatorului, iar concediile le petrec la festivalurile de film plus că mai am şi vechea muncă de la restaurant, aşa că să nu mă mai căutaţi... glumesc bineînţeles.

■ Ştiu că în ultima perioadă ai fost prezent la mai multe festivaluri de film, ne poţi da câteva detalii?
■ Da, am fost prezent la câteva festivaluri de film, cel mai mult mi-a plăcut la Cluj, iar cel mai important a fost la Berlin anul acesta. Acolo unde festivalul de film de scurtmetraj de la Dublin pe care l-am fondat a fost acreditat şi am putut să-l promovez, următorul o să fie aici în Irlanda, unde participăm cu filmul “Prin ochii lui” şi am fost nominalizaţi la categoria “Cea mai bună poveste/scenariu”. Festivalul se numeşte, Limerick Institut of Technology Film Festival.

■ Ştiu că un proiect al tău de suflet este festivalul de film scurt pe care l-ai demarat în Irlanda. Povesteşte-ne despre cum a luat naştere ideea, cum l-ai pus pe picioare?
■ După ce am terminat primul film de scurtmetraj am căutat alte filme, am dat un anunţ la ziar şi pe facebook şi am sfârşit cu un număr de 25 de filme scurte, le-am ecranizat pe toate urmând ca anul următor să-mi vină ideea de a organiza un festival de film scurt şi muzică. Aşa a luat naştere Dublin International Short Film and Music Festival (Festivalul de Film de scurtmetraj şi Muzică Dublin). Anul trecut am avut în program opt filme româneşti, iar printre câştigători au fost şi doi români, Dragoş Dulea, care a regizat Donna Must Die, şi Cristi Iacob, care a câştigat premiul de cel mai bun actor. Am avut ateliere de lucru pentru cei interesaţi de fotografie, pentru actori şi pentru cei interesaţi de camere de filmat profesionale cum ar fi RED, o cameră folosită la Hollywood şi nu numai.

■ În ce proiecte mai este implicat acum Florian Zapra?
■ În momentul de faţă tocmai am terminat un film de scurt metraj care se numeşte “Animale” şi este regizat de un nigerian Wale Atoyegbe, ne pregătim pentru a deschide perioada de înscrieri a filmelor pentru festivalul din Dublin, care are loc în octombrie, şi suntem la finalizarea unui videoclip pentru cântăreaţa irlandeză Louise Killeen. Este vorba de melodia “Easy Talk”, iar videoclipul este regizat de Stephen Brady, un tânăr irlandez.

■ Ultima oară când am vorbit îţi doreai să faci un film în România. Cum stai cu pregătirile în acest sens?
■ Îmi doresc foarte mult să fac un film în România, momentan lucrăm la scenariu, când o să fie gata o să aflaţi mai multe detalii.

■ Pentru tine unde este acasă? România sau Irlanda?
■ Se zice că unde te simţi acasă acolo este casa ta, eu mă simt acasă şi la Dublin, şi în România, poate unora li se pare ciudat, dar să ştiţi că este foarte adevărat. La fel probabil se întâmplă şi cu cei care zic că iubesc două femei în acelaşi timp, una acasă, iar cealaltă... acasă la altcineva.

■ Te vei întoarce în România?
■ Cu siguranţă, vreau să stau mai mult cu familia în viitor, dar toate la timpul lor.

■ Cu ce regizori din România ţi-ar plăcea să lucrezi? Dar actori?
■ Cu Dragoş Dulea, care mi se pare un tânăr de perspectivă, şi cu Cristian Mungiu cu care visez să lucrez. Ca actor îmi place foarte mult Cristi Iacob, îmi aduc aminte când l-am întrebat anul trecut pe Hope Brown, preşedintele juriului şi directorul şcolii de teatru Agni Studio, cine este câştigătorul la categoria cel mai bun actor mi-a zis: ”Cristi Iacob, e nemaipomenit!”

■ Ce le transmiţi românilor din ţară?
■ Să-şi urmeze visurile, cele la care visează cu ochii deschişi nu pe cele de noapte, să fie cât mai buni, să-şi iubească tara, să sprijine mai mult cultura şi obiceiurile din strămoşi pentru că eu rămân la părerea că istoria sutelor de ani ne reprezintă şi nu cea a ultimilor 20, să-şi aducă aminte de cele zece porunci de la Dumnezeu sau să le citească din când în când, să facă mai puţină politică, să uite de Elodia şi să uite şi de OTV.