x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri „Guvernele se schimbă, dar legături dintre popoare sunt cele care vor rămâne”

„Guvernele se schimbă, dar legături dintre popoare sunt cele care vor rămâne”

de Adrian Ursu    |    05 Mai 2022   •   10:02
„Guvernele se schimbă, dar legături dintre popoare sunt cele care vor rămâne”

Cu o istorie milenară, israelienii au, totuși, cel mai tânăr stat. Anul acesta se sărbătoresc doar 74 de ani de când statul modern Israel și-a declarat independența, la 14 mai 1948, după aproape două mii de ani de când mulți au fost împrăștiați în jurul bazinului mediteranean, de Imperiul Roman.

 Din secolul al XIX-lea a început crearea unui nou stat pentru poporul israelian. Independența Israelului a fost marcată de o masivă imigrație a evreilor, de conflictul cu palestinienii și de războaiele cu statele arabe vecine. Astăzi, aproape 42% dintre evreii din întreaga lume trăiesc în Israel. Excelența Sa Ambasadorul Israelului în România, domnul David Saranga, vorbește despre relațiile excelente dintre România și Israel, în aproape toate domeniile. 

Adrian Ursu: La mulți ani pentru Ziua Națională! Ce le puteți spune românilor despre semnificația acestei zile pentru Israel?

E.S. David Saranga: Anul acesta sărbătorim 74 de ani (de la înființarea statului Israel – n.r.). Pentru națiunea noastră, 74 de ani înseamnă că suntem foarte tineri, dar noi, statul Israel, am realizat foarte mult. O țară mică în Orientul Mijlociu, evrei care au emigrat în Israel după holocaust, venind din mai mult de 80 de țări, am reușit să construim ceva, am construit o țară puternică, o țară care e un model din punct de vedere economic, din punct de vedere științific, atunci când vorbim despre tehnologia înaltă sau despre economia israeliană, mai ales atunci când vorbim despre armata israeliană și despre industria militară, dar în același timp trebuie să ne gândim și la viitor. Atunci când ne gândim la viitor, cheia succesului cred că este în ce mod vom reuși să stabilim aceste relații internaționale cu alte țări, pentru că va fi un viitor de succes numai dacă reușim să facem legăturile necesare cu țările care sunt relevante pentru relația noastră internațională. Din acest motiv, atunci când vorbim despre Europa, în general, și despre România, în particular, cred că viitorul nostru are un potențial enorm.

Adrian Ursu: Gândindu-ne la relația specială pe care România și Israel o au, au fost pași speciali în evoluția bilateralelor, în ultimii ani. Dacă ar fi să marcați cele trei progrese mai importante pe care le-ați trăit direct, din poziția de ambasador, care ar fi acestea?

E.S. David Saranga: În primul rând, atunci când vorbim despre relația politică, știți că ultimii ani nu au fost ușori – vorbim despre pandemia de coronavirus –, dar am reușit, totuși, să avem o vizită a prim-ministrului român în Israel, o vizită a ministrului de externe și o vizită prezidențială, a președintelui Iohannis, în Israel, iar acum două luni am avut și o vizită a ministrului nostru de Externe în România. În această ultimă întâlnire pe care ministrul nostru de Externe a avut-o cu omologul său, domnul Aurescu, s-a stabilit că G2G întâlnirea între guvernul israelian și guvernul român, pentru care am așteptat o perioadă foarte lungă, va avea loc anul acesta, în Israel. Din punct de vedere politic, relația noastră este foarte bună. În același timp, vorbim și despre relația economică. O mare parte din activitatea mea este dedicată îmbunătățirii relațiilor economice între cele două țări. Putem vedea că în ultimul an am avut o creștere de peste 10% în privința schimburilor comerciale, dar potențialul este și mai mare. Cred că în viitorul apropiat vom putea vedea noi rezultate.

Adrian Ursu: Care sunt domeniile cele mai importante ale relațiilor economice?

E.S. David Saranga: În primul rând, securitatea cibernetică, un domeniu foarte relevant, chiar vital acum. Multe companii din Israel sunt pe primul loc în acest domeniu. De asemenea, în domeniul medical am avut câteva lucruri importante, precum și în domeniul agriculturii. Când vorbim despre aceste trei domenii – securitatea cibernetică, medicină și agricultură – creșterea (schimburilor economice – n.r.) va fi mai mare de 10%. 

Adrian Ursu: Sunt semne că vreți să plecați din România lăsând în urmă o relație foarte bună în privința schimburilor culturale. S-ar putea ca anul 2022 să fie cel mai important din această perspectivă.

E.S. David Saranga: Eu cred că, în general, cultura este hrană pentru suflet. În ultimii ani, din cauza pandemiei, nu am putut organiza multe evenimente culturale, așa cum ne-am fi dorit. Acum, după ce am revenit la normalitate, în următoarele trei luni vom avea mai multe evenimente importante. În primul rând, Israel este țara invitat-special al festivalului de film TIFF, de la Cluj. Vom avea mai mult de 10 filme care vor veni din Israel, cu regizorii lor. Vom avea și la Sibiu Kibbutz Dance Company și alte trei companii care vor veni din Israel. De asemenea, Teatrul Național Habima din Israel va veni și va juca în TNB o piesă care vorbește despre începuturile statului Israel, având și legătură cu România. Pe 24 vom celebra la Opera Națională, împreună cu Yasmin Levy, o cântăreață din Israel. 

Adrian Ursu: Sunteți un mare iubitor al României. Am urmărit postările de pe Instagram și de pe Facebook. Oriunde vă duceți, vorbiți atât de frumos despre România, încât multora nu le vine să creadă că nu sunteți de-al nostru. Care e locul din România pe care-l preferați, în mod deosebit?

E.S. David Saranga: Niciodată nu întrebi pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata. În România sunt mai multe locuri care îmi plac. Orice ambasador are anumite lucruri pe care trebuie să le facă, printre care și să meargă în alte locuri, în afară de București, pentru a se întâlni cu oameni. Aceasta e partea care îmi place cel mai mult, nu doar pentru că mă întâlnesc cu oameni pe care nu-i întâlnesc în București, ci mai ales pentru că astfel pot să cunosc istoria, tradițiile și oamenii, astfel ajungând să am o perspectivă complexă asupra țării unde lucrez. Am fost de multe ori în Bucovina, am devenit cetățean de onoare al orașului Botoșani, dar îmi place și în Maramureș, voi merge și în Delta Dunării, de două sau de trei ori pe lună sunt într-o nouă localitate din Transilvania, în județul Brașov. Mănăstirea Horezu din Vâlcea este unul dintre locurile mele preferate.

Adrian Ursu: Din gastronomie am observat că preferați papanașii, de pe lista acelor produse care trebuie date jos a doua zi, prin sport.

E.S. David Saranga: Exact... cum zic eu... o dată pe lună trebuie să mă întâlnesc cu un papanaș, dar, de obicei, mă întâlnesc de mai multe ori.

Ce le recomandați în mod deosebit românilor care vor să viziteze Israel?

E.S. David Saranga: Tel Aviv este la numai două ore distanță față de București. Din acest motiv, cine vrea să meargă pentru un weekend sau pentru 4-5 zile, poate vedea această combinație între tradiție și modern, între viața spirituală tradițională și viața de zi cu zi din Israel. Distanța față de Ierusalim e de 60 de kilometri, e foarte aproape, astfel încât, pentru mulți români, această combinație între viața spirituală și cea cotidiană e foarte plăcută.

Adrian Ursu: Ce ar trebui adăugat la ceea ce s-a câștigat până acum în privința relațiilor dintre România și Israel?

E.S. David Saranga: Cel mai important este domeniul sănătății, pentru că putem salva viețile umane, putem îmbunătăți viețile noastre cu această colaborare. Israel fiind un centru mondial în domeniul sănătății, cred că acolo trebuie să meargă românii, nu doar când este vorba despre cercetarea medicală, ci și de tehnologia în domeniul medical. 

Adrian Ursu: Credeți că ceea ce traversăm acum se va sfârși curând, suntem mai aproape de pace?  

E.S. David Saranga: Din nefericire, noi am învățat cum să trăim într-o zonă problematică, într-o situație de război. Ce vedem astăzi în Europa cred că este total diferit de ceea ce vedem la noi, dintr-un anumit punct de vedere. Dar un lucru comun este faptul că trebuie să avem și trebuie să aveți răbdare. Un conflict atât de mare nu se rezolvă într-o zi. Este la fel cu ceea ce se întâmplă la noi. Deși am depus foarte multe eforturi pentru procesul de pace, totuși nu avem pace în Orientul Mijlociu. Cred  că nici situația pe care o vedem astăzi în Europa nu se va rezolva peste noapte.

Adrian Ursu: Dați-ne un mesaj din partea unui popor prieten și din partea unui prieten al poporului nostru.

E.S. David Saranga: Eu mă plimb mult prin România și văd un popor primitor, uman, cald, generos și cred că tot ce am menționat este relevant și pentru poporul israelian. Din acest motiv, atunci când românii călătoresc în Israel, oamenii sunt foarte fericiți să cunoască pe cineva din România. Și invers, mulți israelieni vin în România, mai ales acum, după pandemie, nu se poate găsi un loc liber la zborurile de la Tel Aviv la București. Eu cred că legătura aceasta dintre popoare, dintre oameni, este cea mai importantă, pentru că guvernele se schimbă, dar aceste legături sunt cele care vor rămâne.

×