Jurnalul Naţional, de vorbă cu o "spioană". Katherine Verdery: "Mi-au dat numele de cod Vera" (EXCLUSIV)

Inca din anii ’70, antropologi din SUA au studiat societatea romanesca. La randul lor erau "studiati", si inca foarte atent, de catre Securitate. Katherine Verdery, unul dintre cei mai titrati universitari americani specializati in spatiul romanesc, a avut curiozitatea sa isi ceara dosarul la CNSAS si a constatat cu stupoare ca in ochii tovarasilor securisti era Mata Hari si mai multe nu. Aflata in Romania sa isi lanseze cartea "Peasants Under Siege – The Colectivization of Romanian Agriculture, 1949-1962", a acceptat sa stea de vorba cu noi despre cum o urmarea Securitatea. Este prima oara cand un ce­ta­tean strain care si-a vazut dosarul se confeseaza unor ziaristi autohtoni.

● Jurnalul National: Ati aterizat in Romania in 1973, sa studiati relatiile interetnice dintre romani si germani in comuna Aurel Vlaicu din judetul Hunedoara. V-au filat de la inceput?
● Katherine Verdery: Am venit cu o bursa IRECS, print-un acord cu Consiliul National pentru Stiinta si Teh­nologie. Chiar atunci, nu mi-am dat seama cat de mult sunt suprave­gheata. Aveam o motoreta rosie cu nu­mar consular, ma plimbam in jurul satului Aurel Vlaicu, mi se parea ca am libertate de miscare. Pur teoretic, raspundea de mine o doamna vi­ce­pre­sedinte pentru cultura in comuna Geoagiu, careia ii spuneam unde ma duc si ce fac, doamna care mi-a si aranjat cazarea. Acum mi-am dat seama ca eram supravegheata permanent. Gazda mea trebuia sa noteze in fiecare zi ce fac, ce vorbesc, cu cine ma vad. Seara, la masa, ma tragea de limba, eu credeam ca era doar curios. De fapt, se intalnea cam o data la 10 zile cu un ofiter de Securitate caruia ii dadea notitele. Ma si controla daca am fost sincera, tragandu-i de limba pe cei cu care stateam de vorba.

● Primea bani pentru ce facea?
● Habar nu am si acum omul este mort. Il aveau la mana fiindca el, mun­citor la fabrica de la Cugir, re­pa­ra, intretinea pus­ti­le de vanatoare ale oamenilor din zona, ca sa-si completeze pen­sia. Era un om placut si inteligent.

● Cate file are dosarul dvs. de Securitate?
● Cel pe care l-am studiat are 2.800 de file, mi-au dat numele de cod "Vera". Atat au gasit cei de la CNSAS despre mine pana acum. Am muncit mult sa le pun cap la cap, nu mi-au parvenit in ordine cronologica.

● Si dupa 1990 s-a spus ca oamenii de stiinta americani ajunsi aici pe vremea lui Ceausescu erau de fapt agenti CIA acoperiti. In dosar, Securitatea zice acelasi lucru. Ati avut vreo legatura cu institutia?
● Niciodata. Din contra, acasa m-au banuit invers, ca am treba cu Securitatea. Cand predam la Baltimore, la universitate, m-am trezit cu o doamna de la FBI ca vine sa ma in­terogheze, in 1987. M-a intrebat in ce consta activitatea mea in Romania, daca am prieteni aici, daca le fac servicii. De fapt, prietenul meu de atunci era profesor de fizica si lucra in echi­pa care proiecta rachetele NATO Trident. FBI se temea sa nu aflu se­cre­te militare de la el si sa nu le dau mai departe. In Romania eram suspectata ca lucrez pentru CIA fiindca treceam des pe la ambasada, care ne transporta corespondeta prin curier diplomatic si puteam sa luam, prin intermediul lor, mancare si bautura de la o casa de comenzi speciala. Eram filata si cand stateam la Cluj si suspicionata fiindca, de exemplu, am luat masa in oras cu cei de la sectia culturala a ambasadei, care trecusera pe acolo la o actiune. De altfel, am studiat si alte dosare ale unor lectori si doctoranzi americani si toti erau banuiti, in mod paranoic, ca sunt spioni. Despre mine se spune foarte des in dosar ca sunt agent CIA.

● V-ati adus aminte, citind do­sa­rul, intamplari pe care le-ati uitat?
● Da, eu nu am tinut un jurnal in epoca. As vrea chiar sa scriu o carte autobiografica, pe care sa o numesc "My life as spy".

● Ati incercat in mod constient sa sus­tineti disidenta romaneasca? Stiu ca v-au monitorizat o intalnire cu Nicolae Steinhardt, din dosarul lui.
● Nu am avut niciodata intentia sa fac fapte eroice. Am ajuns la Steinhardt fiindca imi spusese profesorul de la Cluj, istoricul David Prodan, ca e un om interesant. M-au fotografiat, erau foarte interesati ca am o plasa in care puteam transporta nu stiu ce. Echipa de la filaj era destinata lui Steinhardt, initial nu stiau cine sunt, m-au urmarit pana la hotel si acolo au aflat. I-am cunoscut pe el, pe Liiceanu, si in 1988 pe Paleologu. In toamna anului 1988 am intrat fara sa vreau in cercuri disidente. O singura data am facut ceva suspect, in sensul ca am scos din tara, printre cartile mele, cu posta diplomatica, un manuscris al sociologului Pavel Campeau. Se numea "Sociologia cozii" si a fost publicat in SUA.
va urma