Lansare - Prezentul lui Cristian Tudor Popescu

Jurnalul National: Va citez: "Ani de-a randul, am scris un ziar cu gandul ca nu peste mult timp o sa ma apuc din nou de literatura". De ce nu v-ati lasat de presa in momentul in care povestea Adevarul s-a rupt?

Cristian Tudor Popescu: A face presa cotidiana scrisa a devenit ceva echivalent, de-a lungul anilor, cu fumatul, adica in fiecare dimineata imi aprindeam tigara, imi facea foarte rau, dar nu puteam fara ea. De fumat m-am lasat in 1991. Am trecut de la 40 de tigari pe zi la nici una. Cu scrisul a fost mai greu, intotdeauna. Aceasta presa cotidiana reprezinta o intoxicatie in toata regula, e un drog care-ti intra in sange, iti face rau si, in acelasi timp, nu te poti lasa. Cand am plecat de la Adevarul, intr-adevar, ma gandeam sa nu mai fac presa si in anii care mi-au mai ramas, cat de cat activi, in care sa mai pot sa mai lucrez la niste parametri biologici acceptabili, sa ma ocup de literatura, de film, de lucrurile care m-au pasionat inainte de a ma apuca de presa. Ce m-a determinat sa fac ce fac acum este echipa formata in ani la rand, acolo, la Adevarul, o echipa extraordinara de ziaristi crescuti liber, care nu scriu decat sub impulsul propriei constiinte si propriilor determinari profesionale si care ar fi avut o soarta nu foarte vesela, daca ar fi fost nevoiti sa se raspandeasca in restul presei acum. In restul presei romanesti sunt destule zone obscure unde ziaristul este calcat in picioare, de-a dreptul. Retineti, gestul moral al jurnalistilor m-a obligat sa contribui la edificarea unui nou ziar.

Din punct de vedere al imaginii, ati fost perceput ca un ziarist solitar, chiar antipatic pentru foarte multi si, totusi, paradoxal acestei imagini, toata echipa de la Adevarul v-a urmat. Cum explicati aceasta solidaritate?

In general, sunt o persoana care nu doreste sa fie simpatica nimanui, nu face eforturi in acest sens. Ceea ce a contat a fost exemplul personal. Am mizat intotdeauna pe ideea de a-i lasa pe oameni sa actioneze liber, in buna masura dupa cum le-a dictat constiinta. Ceea ce am incurajat intotdeauna au fost aceste tuse. Nu cred in textul desprins de om, cred in textul personalizat, uman. Asa poti realiza o participare a cititorului, o vibratie la ceea ce se scrie acolo. Noul ziar, Prezent, va fi unul de informatie, in primul rand. In aceeasi masura, e importanta si atitudinea. Nu pot scoate un ziar fara atitudine.

Asta presupune ca va intra in concurenta directa cu Adevarul?

Cata vreme am fost noi acolo, Adevarul a fost ceea ce se numeste un quality newspaper (n.r. - ziar serios). Si Prezent va fi un quality newspaper. Nu facem un tabloid. Atunci nu am fi avut a ne intersecta cu Adevarul in vreun fel. Nu stiu insa ce va deveni Adevarul acum, dar nu mi-am propus sa concurez cu el. Nu noi am dorit sa se intample ceea ce s-a intamplat acolo. Noi ne-am luat soarta in propriile maini si, pe undeva, sa stiti ca e mai bine. Ma simt mai bine, respir usurat, pentru ca eu nu aveam taria sa ma las de fumat. Ei, a facut-o altcineva pentru mine. Exista si un avantaj in toata aceasta explozie: faptul ca putem lua un lucru de la capat, asa cum nu am putut-o face la Adevarul. In 1990, am venit pe o structura existenta, cea a Scanteii. La Adevarul am avut mult de suferit din pricina "genelor proaste" care erau in constructia initiala si pe care le-am tarat ani in sir dupa noi. Ani la rand a trebuit sa ducem in spate crucile altora, nu ale noastre. Ce treaba aveam eu cu toate astea? Nu am fost nici membru de partid, nu am avut treaba cu Securitatea, nu am avut treaba cu presa inainte de 1989. Eu eram un inginer, nimic altceva.

Si un scriitor al carui statut a fost recunoscut de Crohmalniceanu…

Da, era lucru mare in perioada aceea. Era un om cu totul deosebit. A trebuit sa lupt cu niste lucruri pe care le detestam. Vreme de 15 ani am reusit sa demantelam incet, incet structurile acestea vechi si sa ajungem, iata, acum, la Adevarul asa cum a fost el in ultimii ani, cand nu mai avea practic nici o legatura cu fosta Scanteie.

In cautarea "guzganului rozaliu"

"Guzganul rozaliu" si PSD au incercat insa sa-l intoarca la vechea structura?

S-a incercat o presiune venita din partea unui anumit grup din stanga politicii. Care e sensul? PSD, fiind urmasul de drept al Partidului Comunist, tot timpul a privit Adevarul ca pe ziarul lui. Dom’ne, asta e Scanteia, asta e ziarul PCR. Ion Iliescu, cu vreo luna inainte de evenimentele de la Adevarul, a declarat: "Poate ar fi timpul sa avem si noi un ziar de stanga adevarat". Ion Iliescu este singura persoana care nu a spus nimic in legatura cu ceea ce se intampla la Adevarul. Adrian Nastase m-a sunat, cum sa zic, fara motiv. Inainte cu vreo 10 zile sa se intample ceva, m-a sunat sa-mi spuna: "Sa stiti ca eu nu am nici o treaba cu ce o sa se intample". Si de la Traian Basescu, si de la Calin Popescu Tariceanu a venit aceeasi reactie. Deci, se stia ca o sa se intample ceva. Alti lideri PSD erau realmente disperati. Au zis: "Dom’ne, nu se poate, asta e singurul ziar care in momentul de fata mai face opozitie fata de noua Putere. Nu se poate sa-l distrugeti! E adevarat ca da in noi nasol, ca ne face o mie si una de probleme, dar tot e mai bine cu el decat fara el".

S-a spus ca in spatele gesturilor Anei-Maria Tinu s-ar afla "guzganul rozaliu" si Fatih Taher, ca ei ar fi, de fapt, detinatorii actiunilor societatii. Vi s-a confirmat aceasta supozitie?

Influenta lui Viorel Hrebenciuc este evidenta prin incercarile lui de a determina anumite directii in ziar. In ce-l priveste pe domnul Taher, nu cunosc, dar stiu ca era bun prieten cu domnul Tinu si cu domnul Hrebenciuc. Mai departe, nu stiu ce titluri palpabile detin la Adevarul. Eu l-am mostenit pe domnul Hrebenciuc de la domnul Tinu. Domnul Hrebenciuc a fost prieten intim cu Dumitru Tinu. Am incercat sa ma descurc cu el, desi nu aveam nici un chef.

Ion Cristoiu sustinea ca tot ceea ce s-a intamplat la Adevarul sau la celelalte ziare reprezinta un proces de schimbare de tipul: nu se mai doreste ca in fruntea unui ziar sa se afle personalitati. Impartasiti aceasta opinie?

Este o observatie corecta. Se doresc solutii comode. O masa de jurnalisti, nediferentiata, de slujbasi care sa vina si sa-si livreze materialele, care pot fi manipulati usor.

Sa ne intoarcem la Prezent. Am inteles ca titulatura a fost deja inregistrata la OSIM de domnul Turturica, fost redactor-sef la Evenimentul Zilei. Ce veti face in aceasta situatie?

Nu este vina domnului Turturica, nu este nici vina noastra. Domnul Turturica si colegii lui s-au gasit exact in situatia noastra acum cateva luni si au facut ce am facut si noi: un brainstorming - ce titlu sa puna ziarului pe care voiau sa-l scoata. Din pacate, pana acum nu au reusit sa scoata un ziar, au inregistrat insa vreo 20 de titluri la OSIM, printre care si Prezent. Vina apartine OSIM. Sper sa rezolv aceasta problema printr-o discutie amiabila. Este ziarist ca si mine, la fel si colegii lui. Refuz sa cred ca nu vom ajunge la o solutie. Tin la acest titlu. Deja mi-am setat mintea pe el.

Care e filozofia din spatele acestei denumiri?

Prezent inseamna conectare directa, nemijlocita, on-line, real-time, la realitate. Prezent mai inseamna si implicare - sunt aici si acum si nu sunt degeaba, ci pentru ca particip. Deci, sunt cele doua componente: de conectare directa si de implicare totala. Al treilea lucru e ca nu e un termen sententios, absolutist ca adevarul, dreptatea - , acestea sunt categorii care nu mai lasa loc de nimic, sunt strivitoare. Prezent este un termen postmodern, dinamic, operational, care livreaza informatie si propune atitudine, fara a incerca sa impuna ceva in mod apoftegmatic.

Aceasta titulatura reflecta si o problema de psihologie personala a lui Cristian Tudor Popescu?

Toata teoria mea cu prozetaria, cu faptul ca nu ma intereseaza posteritatea, s-a regasit subconstient in acest titlu. Mi-a placut in prim moment pentru ca era vorba de prezent, de consumare a unui ziar, asa cum se consuma o tigara. Acum arde, s-a terminat si important este, cum spunea Caragiale, ca un lucru scris sa "vieze", nu sa fie vesnic.

Alaturarea dintre dvs. si Mircea Dinescu, actionar si senior editor la ziar, pare ciudata. Cum veti solutiona un posibil conflict de opinii, in asa fel, incat acesta sa nu se reflecte in publicatie?

Foarte simplu. Mircea Dinescu va avea locul sau in ziar, unde va scrie ce-si doreste. Nici nu se poate imagina sa-l cenzurezi pe Mircea Dinescu. El reprezinta in sine o institutie si trebuie luat ca atare, nu trebuie dus in vreun fel. Sigur ca e greu sa colaborezi cu el. Este o persoana efervescenta, arunca jerbe in toate directiile, foarte greu se colimeaza pe ceva, dar eu ma simt oricand in stare sa colaborez cu Mircea Dinescu si prefer colaborarea cu el situatiei in care m-am aflat in urma cu cateva saptamani. Dinescu este un animal din categoria mea. Putem sa ne si certam, sa ne luam la bataie, pana la urma tot ne impacam. E genul de relatie in care lucrurile se pot rezolva printr-o: ba, mai da-te ma in… Si cu asta basta, s-a terminat! Ei, eu, pana acum, m-am gasit in alt gen de relatii in care lucrurile se desfasurau, ma rog, sinuos. Dinescu, in ultima instanta, e un om direct si e mult mai bine.

Pentru cei care vor sa gandeasca

Lansarea ziarului se va face in mai, in aceeasi luna in care se va intruni Clubul Roman de Presa, care va stabili daca dvs. veti fi sau nu presedinte in continuare. Aceasta lansare are legatura si cu faptul ca ati ramas un presedinte fara reprezentare, o data cu demisia de la Adevarul?

Are legatura si cu Pastile, pentru ca echivaleaza si cu reinvierea noastra, dar, sigur ca da, si cu momentul pe care l-ati mentionat. Potrivit statutului, eu trebuie sa fiu trimis in Consiliul de Onoare de catre o organizatie de presa membra. In momentul in care eu pierd reprezentarea in calitate de presedinte, potrivit statutului, trebuie organizate alegeri anticipate. Colegii mei din Consiliul de Onoare, carora le-am comunicat ce se intampla cu mine, mi-au spus: "Noi nu te desarcinam din functia de presedinte si amanam Adunarea Generala pentru mai, cand se va hotari ce se va face". Se poate schimba statutul, chiar s-au facut asemenea propuneri, prin care persoana in cauza sa poata ramane in functia de presedinte chiar daca nu mai are nici o reprezentare de la nici un organism media sau sa poata ramane presedinte daca reprezinta un alt organism - daca un alt organism media din Consiliul de Onoare spune: Dom’ne, vreau sa-l numesc pe dansul reprezentant. Se mai poate recurge la statut asa cum este si se fac alegeri anticipate.

Ion Cristoiu spunea ca pentru a patrunde pe piata, noul ziar ar trebui sa adopte o strategie de marketing de genul: dezvaluiri senzationale pe zona de ancheta timp de cel putin o saptamana.

Nu se identifica viziunea domnului Cristoiu cu viziunea noastra. Sigur ca vom avea niste anchete pe care le pregatim si pe care le vom da in primele numere ale ziarului, dar ce mi se pare important este sa nu constituim lansarea acestui ziar ca pe un foc de paie. Vrem sa facem aici un lucru care sa ramana multa vreme de acum inainte, un lucru asezat, o masinarie care trebuie sa porneasca asemeni unui motor Diesel, sa se anclanseze si sa mearga zi de zi, nu sa luam ochii poporului o zi, doua si dupa sa nu mai avem ce face. Clar vom avea anchete, reportaje - eu tin foarte mult la revigorarea categoriilor fundamentale ale jurnalismului, care sunt neglijate foarte mult. Reportajul e pe moarte. Dupa mine, marca fundamentala a meseriei de gazetar, categoria definitorie pentru gazetarie este reportajul. Comentariu poate sa scrie si un scriitor care se poate transforma in gazetar, vezi cazul meu. Ancheta poate sa-ti faca si un politist si sa puna pe altcineva sa o scrie. Dupa reportaj vine interviul, care iar e important. Scriitorul este un personaj care raspunde la intrebari pe care si le pune singur, in vreme ce gazetarul este un personaj care trebuie sa stie sa puna intrebari celuilalt. E un lucru extrem de dificil. Trebuie sa reusesti sa scoti din interlocutor ceva la care nici el nu s-a gandit pana atunci. E maximum ce poate sa faca un gazetar. Gandirea interviului in sensul acesta solid, puternic este unul dintre obiectivele noastre in acest ziar.

Care va fi publicul-tinta?

Publicul-tinta poate fi definit asa: ne intereseaza persoanele care doresc sa se informeze si sa gandeasca, indiferent de varsta. Ganditul nu este o ocupatie foarte populara in momentul de fata in Romania. Nu ne intereseaza cei care doresc sa fie divertati, destinsi prin ceea ce citesc, sa nu gandeasca, sa li se livreze niste imagini, niste cuvinte pe care sa le ingurgiteze si apoi sa le scuipe dupa ce le-au mestecat. Noi vrem sa facem un ziar serios, chiar si cand rade.

Cand scriati cate un editorial in Adevarul, mesajele de la cititori erau, de multe ori, foarte dure la adresa dvs., multi va injurau. Imediat dupa anuntarea demisiei dvs., toti acesti oameni s-au solidarizat cu dvs.

De la sutele de mail-uri care ma injurau in campanie, iata ca am ajuns acum la sutele de mail-uri care spun: Dom’ne, o fi Popescu ala asa patrat, colturos la cap, ne cam enerveaza, dar nu se poate. Scoateti alt ziar, trebuie sa citim. Mi-au scris: "Iertati-ne, nu am inteles ce ati vrut sa spuneti atunci, dar acum am inteles".

Transcendentul unor fapte concrete

Veti aduce alti editorialisti la Prezent?

Noi ii avem inauntru - pe cei trei pe care-i stiti, cu mine patru, pe Mircea Dinescu, pe Rodica Ciobanu, pe Marius Nitu, pe Cristina Modreanu, Serinela Spatarelu, Andreea Bratosin, Liliana Ruse. Adevarul a fost el insusi o pepiniera de condeie. I-am incurajat sa scrie ei editoriale in fiecare zi, nu eu. Cred ca am facut foarte bine. Cine nu incearca sa-si creeze niste urmasi care intr-un anumit moment sa-l egaleze si sa-l si depaseasca inseamna ca are o problema cu el insusi.

"Am scris numai cand ceva din afara mea m-a facut sa tresar", spuneati la un moment dat. Care sunt elementele concretului care v-au facut sa tresariti pana la a transforma aceasta stare in scriitura?

Exista un reflex de baza, acolo, dincolo de amanunte? Cred ca exista. Acest reflex este dat de transcendent, de metafizica. Spre exemplu, un articol mi-a fost iscat de o replica a celor mutilati in explozia de la Atocha, a romanilor de acum doi ani, care-i multumeau lui Dumnezeu ca li s-a intamplat acest lucru, ca zac pe patul spitalului si ca vor primi cetatenia spaniola. Acest fapt mi-a generat textul, pentru ca tot ceea ce spuneau ei sarea din conditia materiala. Era ceva supramaterial, care trebuia explicat. De unde venea aceasta replica uimitoare? Am scris un editorial despre Papa Ioan Paul al II-lea cand a fost in Romania, intitulat "Lumina Occidentului". Textul meu a pornit de la saliva care-i curgea din gura Papei, in timp ce facea eforturi extraordinare sa rosteasca in mod corect cuvintele romanesti. Din nou, tresarirea mea tinea de supramaterial, de metafizic, desi avea la baza o imagine mai mult decat materiala.

Am tresarit cand Ion Iliescu a spus despre SPP-istii care l-au batut pe un secretar de stat, Serban Pretor: "Pai, or fi avut si baietii aia motivele lor". Era o replica de un grobianism agresiv, a carui umbra care se intindea pana la anii ’50, cand securistul spunea: daca ai ajuns in fata mea, inseamna ca esti vinovat; mai ramane sa vedem de ce. Incerc sa explic transcendentul de fiecare data cand el se gaseste in cele mai concrete, cotidiene si prozaice lucruri.