Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sistemul de sănătate din România pare prins într-o buclă a timpului din care nu mai poate ieşi. În urmă cu 11 ani, ministru Sănătăţii de la acea dată, dr Mircea Cinteză, numea sistemul sanitar din România „un pacient aflat într-un stadiu foarte grav al bolii”. După 6 luni de „terapie intensivă”, perioadă în care dr Cinteză spunea că a reuşit să scoată Sănătatea din criză, urmau „adevăratele reforme”, care să însănătoşească acest „organism măcinat de boli”. Acum, în 2016, Sănătatea este în aceeaşi stare de criză şi toată lumea, medici şi pacienţi deopotrivă, aşteaptă, încă, un guvern care să-l poată resuscita. Care este boala cronică de care nu poate scăpa sistemul şi de ce nu reuşeşte nimeni să rezolve situaţia a explicat, pentru Jurnalul Naţional, prof. dr. Mircea Cinteză, fost ministru al Sănătăţii în perioada 29 decembrie 2004 – 22 august 2005.
- Aţi preluat Ministerul Sănătăţii la finalul anului 2004, în prag de an nou, şi spuneaţi atunci că aţi „primit în grijă un pacient – sistemul sanitar – aflat într-un stadiu foarte grav al bolii”. Însă şi acum, după atâţia ani, Sănătatea este într-o continuă criză. Care este, de fapt, problema reală? De ce nu se poate însănătoşi sistemul?
- Problema reală este că o medicină europeană actuală nu se poate face cu banii săraci ai românilor şi tot timpul trebuie să alegi între posibilităţi sau să alegi pe jumătate. Gravele hemoragii de care vorbeam atunci era faptul că erau medicamente şi materiale sanitare care erau neplătite, cred că de un an şi mai bine, în condiţiile în care plăţile se fac la câteva zeci de zile maximum. Problema care se punea era că nu puteai să faci niciun fel de plan, cât timp aveai datorii neplătite din urmă.
La câteva emisiuni tv, sunt nişte oameni foarte supăraţi că, de atunci şi până acum, au crescut de 4 ori banii din Sănătate şi nu se vede nimic. Că “nu se vede nimic” nu sunt de acord, dar ca să ne putem compara cu o ţară din Europa Centrală, nu mai departe, trebuie să crească de 10-15 ori, nu de 4 ori. Până acum este o creştere reală, dar insuficientă pentru a face o medicină de nivel european. Şi cum noi ştim că sunt lucruri bune, că se poate face mai mult cu mai mulţi bani, dar nu avem aceşti bani, facem cu jumătăţi de măsură. Pentru fiecare caz în parte, fiecare boală şi fiecare procedură medicală, fie se iau medicamente ieftine - mai vechi – fie se fac proceduri mai simple, chiar dacă se ştie că există şi lucruri mai bune, care se fac în Cehia, Germania, Austria. Asta este situaţia şi în prezent. Faptul că dăm 4% (n.r. - din PIB) din sărăcia noastră şi alţii dau de la 8% în sus... Cantitatea de bani este foarte mică, dar vorbim şi de concepţie: noi concepem că trebuie să dăm doar 4% Sănătăţii, din ceea ce producem.
- Apropo de scandalurile momentului: problema dezinfectanților diluaţi din spitale, lipsa medicamentelor etc. - sunt aceleaşi probleme? Existau şi atunci?
- Problema dezinfectanţilor, precum şi a antibioticelor, este rezolvată peste tot în Europa şi în lume în următorul fel: producătorul oricărei substanţe (medicală, sau medicament sau ce mai vreţi) vine cu un certificat de conformitate, care spune că produsele sale sunt conforme standardelor aprobate. Iar autoritatea are un mecanism de control care verifică prin sondaj dacă, într-adevăr, conformitatea este respectată. Dacă nu este respectată, sunt amenzi imense şi, practic, iese de pe piaţă. Un astfel de producător nu-şi poate permite niciun fel de abatere la certificatul de conformitate pentru că îţi pierde meseria.
Acelaşi lucru se întâmplă şi aici. Dacă un producător a dat un certificat de conformitate fals, şi este descoperit, este o poveste penală. Ce se întâmplă acum la noi ar trebui să fie ca peste tot. Pentru că, de exemplu, dacă vă duceţi la o farmacie şi cumpăraţi amplicilină cine vă garantează că are concentraţia care scrie pe cutie? Dar certificatul de conformitate şi testarea prin sondaj (la Baia-Mare, Botoşani, Bucureşti, etc.), pot atăta că produsul este conform standardelor.
- Dar infecţiile nosocomiale de acum existau în aceeaşi măsură şi în urmă cu 11 ani?
- Infecţiile acestea din spital, din România, comparativ cu statisticile europene, nu sunt nici mai mari, nici mai mici. Infecţiile din spital se judecă foarte complex şi rapoartele pe care eu le-am avut la dispoziţie ca medic simplu – nu mai sunt de mulţi ani autoritate – rapoatele sunt undeva la mijlocul statisticilor europene. Deci nu sunt mai mari, poate, chiar mai mici.
- Aţi plecat foarte repede din fruntea Ministerului Sănătăţii.
- Nu aşa de repede ca domnul Achimaş-Cadariu.
- Corect. Aţi mai stat un pic peste şase luni. Dar de ce aţi plecat?
- Am plecat pentru că prim-ministrul de atunci, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a considerat că nu sunt o figură suficient de reprezentativă. Asta a fost motivaţia oficială. N-am avut nicio acuză făcută.
- Şi neoficial?
- Oficial şi neoficial. Nici eu n-am întrebat, pentru că a fost o decizie politică şi deciziile politice pot fi motivate de decident cât consideră el necesar.
- Practic, n-aţi apucat să faceţi adevărata reformă.
- Ceea ce îmi doream eu să fac era introduc pachetul de bază de servicii medicale, care s-a făcut mai târziu, pentru a permite şi unor finanţări private să vină să facă peste pachetul de bază de servicii medicale. Asta mi-am dorit să fac şi, evident, n-am reuşit. Şi nu s-a reuşit ani de zile. Domnul Nicolăescu (n.r. - Eugen Nicolăescu), care a venit după mine la Ministerul Sănătăţii, nici măcar nu şi-a propus să facă. Acum, cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, există, dar cam la 10 ani după aceea.
- Credeţi că o să-şi mai revină sănătatea din România? Noi tot aşteptam o îmbunătăţire.
- Sănătatea este într-o stare cronică de subfinanţare, peste care eu nu văd să se fi întâmplat „accidente” majore, care să ţină de un lucru sau de altul. Putem vorbi despre: cât tratament facem - este mai puţin decât se face în Europa; în privinţa antibioticelor, a infecţiilor, este acceptabil, dar putem face mai mult; proceduri facem mult mai puţine, de câte ori ne oprim din proceduri pentru că nu sunt contracte de service pentru aparatele performante (nu sunt bani pentru contracte şi atunci se face service-ul neprofesional, care nu este suficient). Sunt lucruri cronice, care nu pot fi depăşite prin bugetul existent în Sănătatea românească.
- Dar legislaţia actuală – presupunând că am avea banii – permite însănătoşirea sistemului?
- Da. Am înţeles că s-a votat Legea achiziţiilor publice. Nu sunt la curent, dar am înţeles că sunt prevederi conforme cu normele europene. Pentru că achiziţiile publice trebuie să-ţi permită să achiziţionezi ceva ce are raportul optim între preţ şi performanţă. Pentru că preţul cel mai mic, de foarte multe ori, înseamnă o performanţă necorespunzătoare. Trebuie să se poată judeca combinaţia dintre preţ şi performanţă, lucru care este foarte dificil. Dar nişte profesionişti pot să evalueze şi când fac achiziţiile ştiu să sesizeze nereguli, să estimeze dacă acest raport a fost bun, care să permită funcţionarea corectă a ceea ce ai achiziţionat.
26 iulie 2005. Ministrul Cinteză, după 6 luni la Sănătate: „În ianuarie, am primit în grijă un pacient – sistemul sanitar – aflat intr-un stadiu foarte grav al bolii. Era în stare avansată de slăbiciune, organele vitale funcționau foarte prost și trebuia să suporte hemoragiile de fonduri produse în anii precedenți. După șase luni de terapie intensivă am reușit, recent, să scoatem sănătatea din această stare. Abia de acum începem să-i administrăm reformele care vor însănătoși acest organism. Într-un an vom avea un sistem sanitar gata de integrare în Uniunea Europeană. Asta nu înseamnă că a trecut perioadă grea... abia de acum începem adevăratele reforme. Sper că voi fi evaluat corect peste un an de zile, când vom fi terminat tratamentul pentru o boală care ne macină sistemul sanitar de 15 ani”.
Diferenţa majoră între 2016 și perioada în care dr. Mircea Cinteză conducea Ministerul Sănătății este criza de medici. După intrarea în Uniunea Europeană, doctorii au început să fugă din ţară mâncând pământul.
