Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
■ Jurnalul Naţional: Scorul obţinut în alegeri v-a adus titlul de Omul zilei, Omul alegerilor, dar a generat şi o dispută. Pe de o parte că aţi câştigat fiind considerat anti-sistem, pe de altă parte pentru că v-a ajutat PSD.
■ Mircea Diaconu: Asta mă supără îngrozitor. Ţin foarte mult la voturile astea. Ţin foarte mult la ele că sunt de altă calitate. Pe cuvântul meu de onoare că nu sunt voturi nici cerşite, nici furate, nici cumpărate. Sunt voturi curate. N-am cerut voturi de la nimeni, ele au venit pur şi simplu. Şi dacă se uită cineva foarte atent la ce s-a întâmplat… de regulă, la aceste alegeri, veneau 25% ca prezenţă. Acum sunt 32,5%. Cât face 32,5% fără 25%? 7%. Zgomotişti sunt câţi vrei, nu mă interesează. Dar ţin la voturile astea. Le respect. Mă raportez la ele, le preţuiesc. Nu pot să le las aşa. Singura reacţie pe care pot să o am la mizerii este pe tema asta. În rest, poate să spună oricine, orice, nu am nici o problemă. Cine spune chestia asta să vină cu mine pe stradă. Şi să vadă dacă într-adevăr oamenii care spun că m-au votat sunt de la PSD. Nu mă interesează să dau dezminţire. Dezminţirile sunt de regulă acceptarea porcăriei şi nu mă cobor la mizeriile de tipul ăsta. Spun doar atât: aceste voturi sunt voturi curate. Ceea ce în România este un lucru rar în ultima vreme. Şi mai e ceva ce s-a spus: că au fost voturi anti-sistem, deci voturi negative.
■ Şi sunteţi un om anti-sistem? Totul a pornit de la bătălia cu ANI.
■ Fals. Sunt voturi pozitive. Cei mai mulţi oameni mi-au spus pe stradă că nu ar mai fi venit la vot sau nu au mai fost la vot de 5 ani, de 15 ani. Au venit pentru mine. Deci, sunt voturi pozitive. Eu nu sunt un om anti-sistem, şi aici analiştii ar trebui să discearnă. Eu sunt doar un cetăţean. Termenul e aceleaşi, dar cu înţelesuri total diferite. Ceea ce înseamnă mişcarea anti-sistem europeană, americană, e una, şi care într-adevăr e anti-sistem şi e la marginea anarhismului, iar în situaţia mea anti-sistemul ăsta se aplică în Romania. Adică anti-sistemul lui Băsescu, nu anti-sistemul politic democratic. E o mare diferenţă, iar dacă analiştii celebri nu înţeleg chestia asta, eu n-am timp să le dau lecţii. Cum să fiu anti-sistem? Dimpotrivă, tot timpul chem şi am chemat oameni civilizaţi, oneşti, normali să intre în politică. Singurul mod de a curăţi sistemul politic este să intri în politică, în partide, şI să intri pe regula jocului existent. E o chestiune de oameni, nu de sistem. Dar aşa facem, aruncăm vorbe din astea, deşi ştim foarte clar că sunt mici bombe, grenade.
“Voiam să fiu atacat”
■ Ce v-a determinat să mergeţi până la capăt şi să candidaţi? A fost decizia ANI sau eraţi hotârât dinainte?
■ ANI nu dă decizii, Justiţia dă decizii. ANI nu este Justiţie, ANI este un organ reprezentativ care face constatări, rapoarte. Rapoartele ANI nu pot să interzică nimănui nimic. Am mers în Justiţie ca să pot demonstra integritatea drepturilor mele de cetăţean. Asta a fost ţinta mea. Eu nu voiam să ajung europarlamentar. Voiam să mă retrag curat din politică. Şi de aceea aveam nevoie de acest punct, să fiu atacat. Voiam să fiu atacat şi să se ajungă la Justiţie. Eu nu aveam cum să demonstrez altfel integritatea drepturilor mele. Din păcate, colegii mei liberali s-au temut să-şi rişte lista pentru că atacul juridic era iminent şi atunci era normal ca ei să nu rişte. Şi nici nu era normal pe o listă comună. Şi atunci m-am dat deoparte şi mi-am luat singur soarta în mâini. Despre asta este vorba. Şi asta este o formă de a fi liberal. A-ţi lua soarta în mâini. Eu aşa am tradus liberalismul.
■ Rămâneţi fidel acestei ideologii?
■ Uitaţi ce se întâmplă. Eu aşa sunt născut. Sunt oameni care sunt născuţi aşa. Îi laşi pe o insulă pustie, te duci peste o vreme şi o să vezi că au făcut tot ce trebuie. ăsta-i liberalul. Bogat sau sărac nu are nici o importanţă. Aici e o altă greşeală. Liberali sunt cei bogaţi, afaceriştii. Nu e adevărat. Orice om care-şi ia soarta în mâini e un liberal. Şi ăla poate să fie foarte sărac. Şi de aia se supără şi îşi ia soarta în mâini. Din clipa aia e liberal. Zicem mereu de meserii liberale. Păi actoria nu e o meserie liberală? Este. Eu trăiesc pe contract de o viaţă. Şi respect contractele. ăsta e modul meu de a trăi şi de a munci. În sensul ăsta sunt liberal. Cât priveşte apartenenţa politică, de la început, din prima clipă, am spus două lucruri: sunt independent şi nu mă înscriu în nici un partid politic. Aceste două lucruri le-am spus din prima clipă. Şi totuşi, sunt întrebat tot timpul sau se merge pe ideea : “Staţi un pic că trece dincolo, merge la...” şi nu-mi pierd vremea să explic, să mă justific în nici un fel. Din când în când am să spun din nou aceste două lucruri: sunt independent şi nu mă înscriu în niciun partid politic. Pe de altă parte, e un contract. Cu cetăţenii şi voturile lor la care ţin foarte mult şi le respect. Şi vreau să mă ţin de cuvânt. Chiar la virgulă. Am spus independent, independent rămân.
■ Dar în Parlamentul European veţi adera la vreun grup politic?
■ Singura persoană de acolo, lider, faţă de care mă simt obligat şi sunt onorat să mă duc să-i prezint omagiile este sir Graham Watson. Care la vremea referendumului şi a loviturii de stat de aici – penibil moment din toate punctele de vedere, şi europene şi româneşti- a fost singurul care ne-a luat apărarea cum trebuie şi fără rezerve. Bietul Diaconu dacă se duce acolo independent şi nu intră într-un grup politic nu o să- l ia nimeni în seamă şamd. Păi să ştiţi că deja am întâlniri cu patru lideri europeni care conduc grupuri politice importante, inclusiv, sau în primul rând cu sir Graham Watson. Marţi mă duc la Bruxelles şi la ora 9 mă întâlnesc cu sir Graham Watson. După aceea cu o grupare care face parte din ALDE şi cu grupul reformiştilor şi conservatorilor.
■ V-aţi hotărât în ce comisie din PE vreţi să activaţi?
■ Luni o să depun deja cererea. O să fac parte din grupul neafiliaţilor pentru că sunt independent şi independent rămân. Faptul că o să am discuţii cu lideri, asta înseamnă că m-au invitat la discuţii să mă cunoască, m-au felicitat. Ştiau povestea toată de aici ceea ce înseamnă că iarăşi contează. Dacă eram pe o listă de partid, oricare ar fi fost ea, nu m-ar fi sunat nimeni. Credeţi-mă. Sunt în situaţia asta fabuloasă tot pentru că aceşti oameni mulţi mi-au dat votul lor şi încrederea lor. Şi ţin la ea. Şi mai zic o dată cele două lucruri: sunt independent şi nu mă înscriu în nici un partid politic. ăsta e contractul şi aşa rămâne.
În Comisia de cultură a Parlamentului European
■ Şi deci pentru ce comisie veţi opta?
■ În Comisia de cultură. Principală şi secundară.
■ V-aţi gândit deja la nişte teme, ce aţi putea face din această comisie pentru România, pentru românii care v-au votat?
■ Ca individ, ca un om mic într-un Parlament de 700 şi.. deputaţi este stupid să începi să spui “voi face eu”. Acolo sunt deja o mulţime de subiecte pe masă. Teme europene neterminate, nedefinitivate. Unele chiar mă interesează din plin. Şi votul meu o să stea la mine, în mâna mea şi la decizia mea personală. Şi am să-l pun acolo unde cred că face bine ţării mele. Pe de altă parte, în spaţiul cultural sper să mă pot descurca mai bine decât în orice alt spaţiu şi să conving eu la rândul meu alte grupuri politice pe politici cultural unitare. Asta mă interesează. Că diferenţele de abordare culturală şi patrimonială sunt uriaşe în ţările UE. Şi mă interesează, în plus, un fel de protecţie pe patrimoniu, şi importanţa mai mare, care să fie dată culturii, educaţiei şi sănătăţii în bugetele naţionale.
■ Spuneaţi la BEC că din poziţia de eurodeputat puteţi să-i ajutaţi foarte puţin pe cei care v-au votat. De ce?
■ Vă explic imediat despre ce e vorba. În toate discuţiile pe care le-am avut umblând prin ţară, în campanie, m-am întâlnit cu oamenii care mi-au trimis semnături. Care au fost 5, 20, 30, mai mulţi. N-am făcut miting, n-am făcut nimic. Oamenii aceştia îmi spuneau despre atâtea necazuri şi probleme pe care le aveau şi care ţin de administraţia internă, ce le mai multe. Şi se descărcau, îi ascultam, aveau dreptate perfectă, şi le spuneam : “Nu vă imaginaţi că eu din postura de europarlamentar voi putea să le rezolv”. Am foarte puţine instrumente clasice ca să pot să le mulţumesc sau să le satisfac dorinţele. Eu nu pot să cresc salariile sau pensiile fiind europarlamentar. Este exclus acest lucru. Însă tot ce cee ce cred că am să pot să fac, am să fac. Un singur lucru e important şi vă rog să mă credeţi pe cuvânt. Din toate puterile mele o să încerc să fac tot mai mult şi mai bine. Cât o să pot.
■ Sunt totuşi cinci ani de mandat.
■ Da, sunt 5 ani. Dacă o să izbutesc să închei mandatul. Pentru că în România se practică lucruri de tipul ăsta şi nu îmi imaginez deloc că bătălia cu sistemul lui Băsescu s-a terminat.
■ Vă aşteptaţi la o contestare a mandatului dvs?
■ Se pare că am avut deja o contestaţie. Dacă o fi numai una. Pe aici, acum, înainte să mi se dea mandatul.
■ Ştiţi de la cine? V-au înştiinţat, aţi întrebat?
■ Eu am aflat când a spus domnul Crin Antonescu lucru ăsta şi am pus două-trei întrebări şi se pare că e o informaţie corectă. Sunt închise acum toate birourile şi luni -marţi o să încerc să aflu.
■ Credeţi că ar putea veni de la ANI? Horia Georgescu, şeful ANI, a dat o declaraţie avertisment în acest sens.
■ Nu ştiu. Şi celelalte contestaţii, uriaşe, pe care le-am avut în etapa precedentă, nu au venit de la ANI, au fost de la cetăţeni revoltaţi, însă ANI a apărut în toate contestaţiile ca intervenient ceea ce mă face să cred că, de fapt, cu ANI am avut treabă şi nu cu nişte cetăţeni revoltaţi.
“Nu pierd vremea cu georgeşti, cu băseşti”
■ Aţi avut vreodată vreo discuţie, vreo întâlnire faţă în faţă cu şeful ANI?
■ Nu, iertaţi-mă, nu mă cobor la nimicuri. Poate sunt arogant când spun lucrul acesta. Am foarte multe treburi. Ştiţi ce se întâmplă. Tu vrei ceva în viaţă şI te uiţi la un punct care te interesează, te pasionează. Şi pleci către acel punct. Şi în clipa aceea, din dreapta, din stânga, unul te zgârâie, unul de scuipă. Dacă te opreşti la fiecare să dai replici, nu mai ajungi acolo. Că asta-I şi intenţia. Să te întorci cu spatele de la ţinta ta ca să le răspunzi lor, ca să te cerţi cu ei. Eu nu pierd vremea. Ştiu foarte bine lucrurile acestea din profesia în care este exact la fel. Din clipa în care am început să am succes, să fiu distribuit de Liviu Ciulei sau de Lucian Pintilie, când eram tânăr, 22-23 de ani am început să aflu despre mine cât de lipsit de caracter sunt, cum încerc să mă bag pe sub pielea altora şamd, lumea din jur încercând tot timpul să-mi anuleze micile mele succese de traseu. Am înţeles exact de atunci, şi-atunci când am o treabă de făcut, o fac. Şi nu mai pierd vremea cu dreapta, stânga… cu georgeşti, cu băseşti, cu nimic.
■ Ca fin psiholog şi ca actor, având în vedere disputa cu ANI, aţi putea să-i faceţi un portret dlui Georgescu? Cum îl vedeţi?
■ Nu mă puneţi să vorbesc despre acest personaj. Nu-mi face plăcere. Mai am un principiu în viaţă. Am văzut un film foarte bun despre viaţa lui Onasis, în care juca Anthony Queen. Genial. Şi în final, spunea personajul, deci Onasis, spunea cuiva pe patul de moarte: am avut toaţă viaţa un carneţel în care mi-am notat când am cunoscut un om dacă să-I mai acord un minut din viaţa mea acelui om. Deci, nu că l-am copiat, dar am simţit că parcă şi eu eram în genul asta. Nu vreau să-i dau cuiva din minutele, orele vieţii mele care sunt puţine, nici nu ştiu câte mai sunt, să cedez minute din viaţa mea unor oameni care nu merită. Îi ignor pur şi simplu.
“Nu fac pe populistul. ARO este maşina mea”
■ Să revenim puţin la campania electorală. Aţi mers prin ţară cu ARO. Sunteţi legat sufleteşte de această maşină, mai ales că sunteţi argeşean, povestiţi- ne puţin despre ea.
■ Sunt câmpulungean (nr. Câmpulung Muscel, unde se fabrica ARO), e şi mai grav. El al treilea ARO 10 pe care îl am. Înainte de 89 nu am putut să-mi permit că numai lumea bună avea ARO, iar după, mi-am putut permite şi mi-am luat primul ARO când mi-am făcut casă pe malul apei la ţară. Şi atunci m-am dus la Câmpulung şi m-am rugat dacă pot să iau şi eu o maşină mai ieftină, mai proastă, ca aveam nevoie de cărat pietre, ciment să fac casa. Şi atunci, am avut un şantier în familie, şi mi-am luat alt ARO. Pe acesta galben îl am din 2009. Atunci l-am cumpărat. Şi este maşina mea. Am două maşini ale mele. Un Citroen de epocă, Mehari, care e unic în Romania, şi pe care îl am de 35 de ani.
■ E funcţionabil?
■ Absolut. Vineri am mers numai cu el. Dar e fără uşi şi dacă plouă mă cam udă. Iar cu acest ARO merg peste tot. E maşina mea. Deci nu am pregătit-o special, să fac eu pe populistul sau nu ştiu ce. Nu domnule, e maşina mea, clar. Toţi automobiliştii Bucurestiului ştiu că mă ştiu cu maşina asta, de ani şi ani de zile. Şi îmi place maşina. Acum, “m-am supărat” şi vreau, nu să scap de ea - ştiţi cum e la o maşină, rugina- dimpotrivă, vreau să o aranjez şi să mai trăiască încă 25 de ani la mine în curte. Şi copiii mei o iubesc, şi băiatul meu, ne certăm care să meargă cu ea, şi colegii lui, de asemenea.
■ Spuneaţi că iubiţi această maşină. I-aţi pus şi un nume?
■ Nu.
■ Câţi km aţi bătut cu ea în campanie?
■ Nu-i merge kilometrajul de multă vreme şi trebuie să o înţelegi, dar în campanie au fost 6000 de km.
■ Şi v-a lăsat vreodată la greu?
■ Nu m-a lăsat la greu. Mi s-a întâmplat un lucru doar şi doar vina mea. Am rămas fără ulei la grup, la distribuţie, şi am mers fără. Şi după multă, multă vreme mergând fără ulei, ceea nu poate nicio maşină din lume, a crăpat un pinion. Şi ca să fie înlocuit pinionul ăla a fost ridicată la doi metri înălţime cu elevatorul. Din păcate, elevatorul şi-a strâns picioarele, a alunecat şi a căzut maşina de la doi metri. Alta se făcea praf. Nu, câteva ciocane, baroase zdravene şi s-a îndreptat cât de cât, am pus niţel scoci şi merge.
■ O veţi lua şi la Bruxelles, cu scoci cu tot?
■ Nu, vreau să o aranjez cum trebuie, să nu ne facem de râs. Primul drum la Bruxelles merg fără ea, dar următorul cu ea. O să încerc să găsesc o locuinţă de închiriat să stau acolo. Şi când am unde să stau, iau şi eu câteva lucruri de acasă şi peste 2-3 săptâmâni când o să merg să mă instalez o să merg cu ea să–mi duc şi eu lucrurile. Şi să o duc şi pe ea să vadă Bruxellesul.
■ O veţi folosi ca maşină de serviciu?
■ Nu, o să o aduc încoace după aceea şi o să mă duc fără. Am găsit ceva aproape şI vreau să merg pe jos la Parlamentul European.
“Voi merge pe jos la Parlamentul European”
■ Vă place să mergeţi pe jos sau vreţi să cunoaşteţi mai bine zona, fiind ceva nou pentru dvs?
■ Nu, îmi place să merg pe jos şi este o chestiune şi de sănătate. Mă pot gândi mai bine când merg pe jos. Când merg cu maşina, îmi fug gândurile, trebuie să fiu atent.
■ Nu vă temeţi pentru siguranţa dvs?
■ Nu mi-e teamă. Nu arăt ca om care merită să fie atacat. Nici eu, nici maşina mea pe care nu o încui niciodată. De 5 ani de când o am nu am încuiat-o niciodată.
■ Deci nu are nici alarmă.
■ Alarmă…Nu o încui, nu are rost.
■ O tineţi pe stradă sau în garaj?
■ Stau la casă, dar nu am garaj. E în curte, sub trandafiri.
■ Pentru dvs, modestia e o calitate sau o povară. Sau şi, şi?
■ Trebuie să fac o rectificare. Modestia în sens românesc şi în sens universal, ca şi la anti-sistem. Păi, măi fraţilor, în accepţiunea românească, a fi modest pare că înseamnă un om mai prostuţ, umil, mai sărman, vai de capul lui. Nu, dimpotrivă, înseamnă să ai obraz, cum bănuiesc că e în sensul clasic. La noi tupeul a ajuns atât de mare încât reversul pare umilirea şi prostia. Domnule, pentru mine e un fel de a fi şi de a trăi. Şi să mă ierte Dzeu, cine mă ştie, că de 40 de ani sunt persoană publică, aşa trăiesc de când mă ştiu. Mi-am zugrăvit singur, mi-am reparat maşina singur, duc copiii la grădiniţă şi la şcoală singur, mi le fac pe toate singur, îmi fac casele, nu mi-e ruşine de ceea ce fac. Şi asta înseamnă modestie? Înseamnă normalitate, după părerea mea. Şi sunt foarte mulţi oameni ca mine în ţara asta. ăsta-i şi secretul votului uriaş. Deci, cheia acestui gen de vot uriaş este exact asta. O mulţime de oameni care s-au regăsit în modul meu familial, natural de a fi şi a trăi. Despre asta este vorba. Şi reţelele de grupuri care m-au votat vă spun eu care au fost. Că mereu aflu. Familii, prieteni, o scară de bloc, cabinete medicale. Ştiţi cât de mulţi medici m-au votat? Pur şi simplu au fost locuri de întâlnire, de agenţi, care vorbeau despre mine. O florărie din Oradea, o frizerie din Caracal. Asta este cheia, asta sunt reţelele mele din ţară.
■ Uitându-ne la votul dvs, credeţi că românilor le este dor de familie, în sens tradiţional, de normalitate?
■ Pledoaria mea pentru asta este. Pledoaria mea publică, de foarte multa vreme, asta este. Cred în ea şi voi pleda pentru ea şi la Bruxelles. Tot timpul, până mi se termină mandatul, dacă o să fiu lasat, şi eu zic să fiu lasat. Părerea mea este să mă lase în pace. Să-mi fac şi eu treaba asta cât pot de bine.
■ Dacă nu vă vor lasa în pace, veţi lăsa lucrurile aşa? Nu vă veţi bate în continuare pentru cauza dvs?
■ Sigur că da, mă apăr până la capăt cu mijloacele mele cuminţi, la locul meu, aşa cum am făcut-o şi până acum. Eu sper să mă lase în pace să-mi termin mandatul. Iar pledoaria mea este pentru valorile universal fundamentale de care avem nevoie şi noi, şi europenii. Noţiunea de familie este în mare pericol. Iar naţiunea noastră, în mod special, se depopulează şi nimeni nu urlă, nimeni nu se sperie. Sunt lideri, din opoziţie sau persoane civile, guvernanţi, mari cărturari şi nu ţipă nimeni îngrozit: ne de-po-pu-lăm!. Exodul ăsta nu a existat în istoria României. Şi natalitatea este cumplită şi nimeni nu se miră şi nimeni nu se îngrijorează să găsească soluţii, să ia măsuri sau să caute măcar, că de găsit e greu. Nu, în primul rând trebuie să constaţi un pericol şi asta nici nu se întâmplă. Eu spun, ţip, ce pot să fac mai mult? Ce o să faci tu la Bruxelles? Ei, ce-o să fac eu la Bruxelles? Ei, uite asta fac. Pledez pentru valorile fundamentale, drepturile fundamentale.
“Asta a fost problema de 10 ani: cine-i şefu’”
■ Credeţi că în România, în ultimul timp, valorile şi drepturile fundamentale, consacrate prin Constituţie, au avut de suferit?
■ Au suferit. Dreptul la proprietate, slavă domunului, dreptul la muncă, dreptul la sănătate. Sunt drepturi uriaşe şi sunt afectate. Pe de altă parte, cetăţeanul român este umilit,este vânat, este suspectat, fără motiv, şi nu numai aici. Cetăţeanul român, din multe motive păteşte cam acelaşi lucru şi pe afară. Deci astea sunt temele mele. Îmi selectez cât pot din ele în spaţiul public, mediatic, teme de tipul ăsta, în măsura în care ele apar. Sunt ultrarevoltat şi disperat de ceea ce i se intâmplă omului ăsta care l-a scuipat pe Traian Băsescu. Şi îmi pare rău că a scuipat că nu asta era soluţia. Asta chiar nu trebuia, dar de aici, e vorba de proporţie, de o justă reacţie. E îngrozitor ce se întâmplă. E ca în “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Nu ne jucăm cu lucrurile astea. Şi de ce? Pentru atâta lucru? Şi unde e generozitatea unui personaj care stă de 10 ani în capul trebii? Unde e toleranţa, unde e înţelepciunea? Unde sunt? Nu a fost nici o clipă decât orgoliul nemăsurat şi agresivitate totală. Într-adevăr s-a simţit şef. Şi cum cineva nu a stat drepţi a trebuit să-i arate cine-i şefu’. Asta a fost problema de 10 ani: cine-i şefu’. A şters pe jos cu Tăriceanu cât a vrut că nu se supunea. Cine-i şefu? Asta a fost tema şi problema. Şi va fi din păcate, până în ultima clipă, şi după aceea.
■ Credeţi că nu se va termina după încheierea mandatului?
■ Da, cu toate eforturile, şi sunt speriat de câte şanse are să continue să existe că pioneza naţională, pioneza de sub fund.
■ Şi din ce poziţie credeţi că ar putea continua?
■ Prin simplu fapt că şi-a construit un instrument politic şi nu ar fi trebuit, şi e absolut neconstituţional, şi uite că nimeni nu poate să facă nimic.
“Te-a eliminat şi îşi fac treburile. ăsta e sistemul băsist”
■ Vă referiţi la o anumită instituţie sau la sistemul Băsescu?
■ La sistemul băsist. Că nu e numai una. Sunt oameni -cheie, asezaţi în mai multe puncte, în anumite instituţii. Nu instituţiile în sine, nu. Eu nu am ceva cu instituţiile, că şi asta mi s-a spus, de la oameni din vârf. Eu asta acuz, nimic altceva. Eu nu am nimic cu instituţiile. Respect instituţiile. Iar în problema cu ANI, eu am vrut să ajung în faţa Justiţiei. Eu nu neg tot sistemul, cu Justiţie, cu sistemul politic. Nu, sistemul băsist, care funcţionează până într-un punct. Până ajungi în faţa justiţiei, pâna atunci te termină. Şi a terminat oameni după oameni, cariere după cariere. I-a terminat, i-a scos din sistem, a depopulat guverne, a distrus. Şi nu de ieri, de azi, tot o face. Când ajungi în instanţă, mult mai târziu, e degeaba. Te-a eliminat şi îşi fac treburile. ăsta e sistemul băsist.
■ Sunteţi revoltat.
■ Nu sunt revoltat, sunt pasionat. Din ce spun nu se vede tonul.
■ Sunteţi pasionat, ok, atunci de ce nu candidaţi la Preşedinţie? Ştiu că aţi spus că vă ştiţi lungul nasului, dar nici măcar 1% nu luaţi în calcul o candidatură la prezidenţiale?
■ Sunt necăjit, îmi pare rău că ni se întâmplă lucrurile astea. Domnule, trebuie făcută pace cât mai repede în ţara asta. Între persoane, între meserii, între sisteme, între instituţii şi cetăţean, pacea nu poate fi făcută decât prin respect reciproc. Nu, nu candidez. Am o treabă foarte clară din partea celor 7% care m-au votat. Ce ar însemna? Mai stau 3 luni, 5 luni, mă apuc de altceva. În clipa aceea toată lumea ar înţelege că sunt un carierist. Asta se poate înţelege. Că, de fapt, vreau eu să ajung preşedinte. Nu vreau dom'ne! Nu am vrut să ajung nici europarlamentar. Credeţi-mă pe cuvânt de onoare. Dar dacă am ajuns în situaţia asta, am ajuns împins de agresivitatea atâtora, nu că am vrut. Acum îmi pare rău, sunt obligat, am mandat. Pot să nu vreau, dar acum chiar vreau să fac acest mandat şi să-l fac cât pot eu de bine. Şi să-i mulţumesc, să-i fericesc pe aceşti oameni, care mi-au dat votul lor.
■ Dar după încheierea mandatului, peste 5 ani, vă gândiţi la o asemenea posibilitate?
■ Deocamdată, am treaba asta foarte limpede. Eu nu mă gândesc ce fac peste 5 ani. Mă gândesc să fiu sănătos, să fim sănătoşi, să fie bine în ţara asta. Şi dacă e bine, plecăm la pescuit. Eu plec de acasă când e rău. Dacă-i bine, eu nu ies din curte. Ştiţi ce frumos e? Îmi fac treburile, gardurile, îmi văd de treabă. Dacă e rău, n-am linişte să bat cuiul în gard.
■ Dar de rămas în politică, rămâneţi?
■ Nu. Am spus asta de la început. Tot ce vedeţi sau simţiţi la mine sunt forme de retragere din politică. Dar nu oricum. Nu cu şutul în fund, nu aruncat de tot felul de EŞTI. Sunt câţiva ESCU în ţara asta care… Nu, nu vreau aşa. Nu murdărit, nu umilit, nu proscris. Şi la finalul acestui mandat nu mai intru în politică niciodată.
■ Şi, vă citez, veţi rămâne doar cu demnitatatea de a fi premiat de Uniunea Scriitorilor, alături de Marin Preda.
■ Da, domnule, da. Păi vedeţi? Şi au fost şi alte momente în viaţa mea în care am fost foarte mare. Că tot se vorbesc prostii că vreau eu să ce? Să ce domnule , peste minunea de a fi lângă Marin Preda, pe aceeaşi listă cu premii a Uniunii Scriitorilor?. Ce poate să fie peste? În 1973, când a fost premiera la “Actorul şi sălbaticii”, film făcut pentru Toma Caragiu şi cu Toma Caragiu, el să mă ia de mână să mă urce pe scenă unde era proiecţia, vizionarea şi premiera şi să spună: iată, ăsta-I copilul meu. Dom'ne, întreb, ce poate să fie peste? Şi faptul că am fost în lumea asta, în clubul ăsta, ani de zile, cu oamenii aceştia, statui vii, ce să vreau mai mult? Ce mă poate încălzi pe mine?
■ V-aţi relansat recent o carte la Bookfest.
■ Iar ceva miraculos. Nu ştiu, ăsta a fost un an special în viaţa mea. M-au sunat de la Editura Polirom. Nu ştiam pe nimeni, de nici un fel. “Ne daţi voie să republicăm cartea
■ Şi când se va întâmpla?
■ Nu ştiu, peste un an. Le voi scoate cu aceleaşi titlu. Sunt cărţi scrise în urmă cu 30-35 de ani şi iarăşi un lucru care mă satisface la nebunie: faptul că nişte cărţi scrise într-o altă epocă, în condiţii de cenzură, rezistă perfect şi astăzi. Şi parte din filme în care am jucat în tinereţea mea, iarăşi într-o epocă urâtă sunt vizionate şi de generaţiile tinere, ceea ce este încurajant.
Povestea Mircea Diaconu, un scenariu de film american bine scris
■ Cum vă explicaţi acest interes, care ar fi motivul pentru care filme ca “Nea Mărin miliardar” fac încă audienţă ? Sunt românii nostalgici?
■ Da, şi seria BD, Ardelenii, Buletin de Bucureşti, Mere roşii . E şi nostalgie, normal, te uiţi la o fotografie veche din tinereţe şi te încălzeşte. Dar e vorba de tineri care văd filmele, şi concurenţa este enormă astăzi, şi rezistă acestei concurenţe. Când în spatele unui demers artistic există bună intenţie, şi comunicarea umană, vrei să spui cuiva o poveste, asta e tema ta, şi o spui, e, parcă apare acolo dumnezeirea şi se leagă. Când ai tu alte calcule să rupi gura la un festival sau să îţi faci nu ştiu ce carieră, nu… când pur şi simplu simţi nevoia să spui o poveste, te-a impresionat ceva, vrei să spui ceva important….poveste domnule, asta rezistă, peste veacuri. Omul simte peste veacuri citind acest lucru, rămâne în opera respectivă, că e film, că e carte. Nimic fără poveste. Shakespeare a luat vreun premiu la UNITER sau vreun Oscar, ceva? N-a luat nici un premiu. Nu vedeţi ce nevoie avem de poveste?
■ Zilele acestea s-a tot dat pe televiziuni celebrul citat al lui Gheorge Dinică din filmul “Filantropica”: mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană.
■ S-a citat în toate felurile. Şi eu că sunt un pomanagiu. Nu merită nici asta, nici o replică. Şi este foarte bine că există şi replica, că există şi filmul. Şi realităţile. E plăcut să trăieşti. Şi răspunsul viu al societăţii româneşti pe mine m-a încălzit şi m-a motivat incredibil. Părea că suntem obosiţi, că nu ne mai poate impresiona ceva. Păi, uite că apar poveşti. E o poveste chestia asta. Că eu, că a fost impresionata lumea, că de aia… păi da, aşa şi este. Ce te mişcă? O întâmplare, o fiinţă, un abuz, e o poveste.
■ Se poate spune că s-a scris povestea Mircea Diaconu?
■ Da, domnule, e o poveste. De când a debutat, actorul, scenaristul din mine, şi-a dat seama automat că parcă era un film american bine scris.
■ Scenaristul Mircea Diaconu o va cuprinde în paginile unei cărţi?
■ Nu ştiu, mă tem că uit. Că se întâmplă lucruri fabuloase. Lucruri foarte interesante pe care publicul nu le ştie, telefoane pe care le primesc, aluzii, presiuni, insistenţe, nuanţe care scapă. Totul e să le ţin minte şi să le aştern pe hârtie. Şi după Revoluţie am zis să notez, să nu uit. Şi n-am scris nimic încă. Trebuie să treacă un timp ca să vorbesc despre lucrurile astea. Apropo de vrea, vrea, vrea. Nu vreau, domnule, nimic.
■ Nu vreţi prezidenţiale…
■ Vreau linişte. Linişte şi în ţara mea, şi în viaţa mea. Din păcate stăm prost. Şi zgomotul public este atât de mare în continuare, şi confuzia.
Reţeaua din campanie, păstrată într-o fundaţie
■ V-a surprins scorul obţinut la alegeri? A fost surpriză şi pentru dvs, şi pentru familia dvs?.
■ Pentru toţi. Pentru absolut toţi. A apărut un grup fenomenal aici în Bucureşti şi peste tot în ţară. Şi nu se cunoşteau între ei, şi fiecare a făcut ceva pe spaţiul lui ca să spun aşa. Şi le-am spus:”schimbaţi-vă numerele de telefon între voi dacă vreţi”. Şi a apărut un fel de reţea care se ştiu între ei, care au proiecte, vise punctuale. Ei, s-ar putea întâmpla, şi asta o să încerc eu după aia, ca acest lucru să nu dispară. E o reţea individuală cu proiecte de tip civic sau cetăţenesc, să le putem ataca pe rând, să facem presiuni publice pe diverse publice.
■ Şi sub ce formă veţi încerca să păstraţi această reţea, veţi face o fundaţie?
■ Da, în primul rând o să facem o fundaţie, cu filiale care s-au născut pe strângerea de semnături pentru candidatura mea, ei se ştiu între ei, zonal, şI să încercăm să atacăm proiecte după aceea. Ideea e să nu moară această energie, să nu moară, povestea să meargă mai departe. Şi să fie ca în filmul acela absolut extraordinar “Poveste fără sfârşit”.
■ Cât a contat în victoria dvs electorală notorietatea de actor?
■ A contat foarte mult, dar peste notorietatea mea de actor s-au aşezat şi s-au îmbinat toate lucrurile, nu le mai poţi despărţi. Şi aici nu e vorba despre personajele mele, ci despre prestaţia mea publică, aceasta a început să completeze din plin şi nu mai ştie nimeni să facă diferenţa între personajul mele, din “Mere roşii” să zicem, care era un luptător şi care, tot aşa îşi savura victoria finală într-un fel de eşuare personală, modestie. Nu ştiu, cam ca mine, dacă vreţi. Mă pot regăsi în personajul ăsta, chiar în finalul filmului care aşa e. Omul se întoarce la viaţa lui, la sărăcia lui, la bicicleta lui, cam ca mine. Nu a fost vorba niciodată sau aproape deloc în tot periplul ăsta al meu, despre filmele mele, ci despre ce e de făcut în ţara asta. Dar filmele mele nu dispăreau. Ele stau acolo undeva, adaugă. Ceea ce e o mare încântare. Lumea nu desparte omul de opinie, ci le combină. Şi este pentru mine cea mai mare notă pe care puteam să o primesc.
■ Şi la Câmpulung Muscel ce notă aţi luat? Câte procente?
■ Mi s-a spus 21%. Foarte bune.
■ Şi pe judeţul Argeş?
■ Au fost trei judeţe cu note maxime – 10% şi Argeşul este unul dintre ele. Şi Braşovul, Constanţa.
■ Aţi ajuns şi acolo în campanie?
■ Da, peste tot. Am fost şi acolo. M-am întâlnit cu oamenii care mi-au adus semnăturile, le-am mulţumit, concret şi faţă în faţă, i-am cunoscut, că una e facebook şi telefoanele, şi alta e ochi în ochi.
Vrea să ducă europarlamentari străini la stână
■ V-aţi gândit după ce vă preluaţi mandatul să reveniţi, să mai mergeţi pe unde aţi fost în campanie?
■ Absolut, aşa a rămas. Peste tot unde am mers era vorba: “să mergeţi la cascada cutare, locul tare, muzeul cutare”. Şi o să o fac pe îndelete, o să stau 2-3 zile într-un loc. Sunt atât de multe lucruri în ţara asta pe care nu avem timp să le vedem şi zicem ce ţară frumoasă avem. Da, dar asta e o chestiune abstractă. Trebuie să pui piciorul. Există o cascadă la Cheile Nerei, pe la Oraviţa, domnule este în topul primelor 10 din lume şi noi nu ştim de ea, că e colea, lângă noi. Toata combinaţia, cu apa, roca, pădurea, cum a fost sculptată, nici Michelangelo nu putea să o facă.
■ O să fiţi un parlamentar atipic. De obicei se face naveta Bruxelles - Bucureşti şi retur, nu naveta în România.
■ Da, o să mai încerc un lucru. Să aduc colegi europarlamentari aci, şi nu zic “aici”, să-i duc la o stână. Păi ştii ce înseamnă să dormi o noapte la o stână, dar stână adevărată, în vârful munţilor, nu uiţi toată viaţa. Te întorci cu o mie de ani în urmă. E trist că ne bucurăm când prinţul Charles promovează România, iar noi parcă ne jenăm de ceea ce apreciază Prinţul Charles şi o şi distrugem . Noi suntem parcă în Evul Mediu în multe zone. Păi, e minunat lucrul ăsta. În loc să fii fericit că avem aşa ceva şi să protejezi modul ăsta de viaţă, tu-l negi, te jenezi de el, e de neînţeles lucrul ăsta pentru mine. Asta sunt temele mele, nu am altele. Trebuie să ţii mereu lumânarea aprinsă. Că aşa, dacă suflăm în lumânări toţi, ne întoarcem cu spatele, s-a terminat tot. Asta fac. Încerc să ţin treze nişte subiecte, niste noţiuni, nişte principii. Asta încerc să fac, că am mandat sau că nu am mandat. Mi s-a întâmplat ceva în tinereţe, când eram foarte tânăr. Şi eram la Bulandra. ŞI, la un moment dat, cineva mă întreabă ceva, legat de profesie, şi i-am răspuns. Mă duc seara la cabină şi mă cheamă rectorul universităţii respective şi mă ceartă: “Mă, ce te-a apucat pe tine să vorbeşti?”, că era uşor critic. Şi atunci i-am răspuns cu naivitate: păi dacă m-a întrebat. Dacă nu mă întreba, nu scoteam nici o vorbă, dar dacă m-a întrebat. Am bătut eu la uşa cuiva, am cerut eu neapărat ceva… măi frate, nu mă mai întrebaţi dacă vreţi să tac, să dispar. Dacă mă întrebaţi, cum să nu răspund?
