x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Mircea Ifrim: "Prostitutia e atestata de insusi Iisus Hristos"

Mircea Ifrim: "Prostitutia e atestata de insusi Iisus Hristos"

16 Iul 2004   •   00:00
Mircea Ifrim: "Prostitutia e atestata de insusi Iisus Hristos"

INTERVIU

Comisia de sanatate a Camerei pregateste o lege a prostitutiei. Cum anticipeaza o opozitie fata de acest proiect, seful Comisiei, Mircea Ifrim, aduce argumente de ordin religios. "Prostitutia e atestata de insusi Iisus Hristos", afirma el intr-un interviu acordat Jurnalului National. Mircea Ifrim, presedintele Comisiei de sanatate si familie a Camerei Deputatilor, a acordat un interviu Jurnalului National in care vorbeste despre proiectul de lege privind dezincriminarea prostitutiei, dar si despre alte acte normative adoptate sau in pregatire la aceasta comisie.
DANA PICIU

  • Jurnalul National: La ce legi importante a lucrat comisia pe care o conduceti in sesiunea legislativa care tocmai s-a incheiat?

    Mircea Ifrim: Comisia a finalizat o serie de legi bune. Dintre acestea as mentiona in mod deosebit legile de exercitare a profesiei de medic, a profesiei de asistent medical, de stomatolog si de farmacist. Prin aceste legi am reusit sa statuam invatamantul postliceal pentru asistentii medicali si am terminat un capitol de lupta, intrucat se dorea desfiintarea acestei forme de invatamant.

  • Totusi, cei care au vrut sa elimine aceasta forma de invatamant au motivat ca asta ar fi dorinta UE...

    Nu este dorinta UE, lucrurile s-au clarificat, iar cei de la Ministerul Integrarii Europene au inteles acest lucru pe deplin. As mai mentiona faptul ca am reusit sa legiferam ca preparatorul intrat in invatamantul superior medical sa poata intra automat in rezidentiat. Este un lucru care va da posibilitatea ca maestrul sa-si aleaga colaboratorii. Acest lucru se impunea, deoarece, daca un preparator intra intr-o specialitate precum obstetrica sau ginecologia, daca nu-i dai posibilitatea sa invete si sa urmeze rezidentiat si sa practice profesia, el nu reprezinta nimic. As mai aminti Legea Academiei de Stiinte Medicale, pe care am reusit sa o adoptam. Prin aceasta se recunosc valorile din domeniul stiintei medicale, iar cele 190 de personalitati ale acestei institutii primesc o indemnizatie, dreptul de a profesa peste varsta de pensionare.

  • Comisia a avut si neimpliniri?

    Prima este ca nu am reusit sa promovam legea asigurarilor de sanatate, prin care banii care se aduna de la cetateni pentru fondul de sanatate ar urma sa se intoarca in sistemul de sanatate. Acum, la noi acest sistem este in subordinea Ministerului Finantelor. Alta neimplinire este legea salarizarii personalului medico-sanitar pe care comisia noastra a facut-o, dar nu are inca avizul Guvernului. Sta pe loc tot din lipsa de finantare. O a doua problema, nu de gravitatea legii sistemului de sanatate, este legea prevenirii bolilor venerice si a imbolnavirii cu virus HIV/SIDA. Este o lege absolut necesara, este o lege prin care noi am reusi sa punem sub control fenomenul prostitutiei. Punand acest fenomen sub control ar scadea bolile venerice, ar scadea considerabil consumul de droguri, crima organizata si alte asemenea lucruri care se petrec. Prostitutia este un fenomen care exista, vrem sau nu vrem este o realitate. A spune ca nu o legalizam si ca ea nu exista inseamna a ascunde si a te ascunde de un adevar, sa nu recunoastem un adevar. Se vorbeste foarte mult despre religie in aceasta problema. Aceasta problema este insa discutabila, intrucat chiar religia ne spune ca sufletul este al lui Dumnezeu, iar corpul este un bun dat tot de Dumnezeu in pastrarea noastra si noi trebuie sa avem grija de el. Atata vreme cat eu nu iau toate masurile ca sa previn niste imbolnaviri, sa previn o degradare a corpului, care este continatorul sufletului, eu nu cred ca sunt in acord cu religia. Varianta noastra este in acord cu religia. As merge chiar mai departe. Fenomenul este foarte vechi si este atestat de insusi Iisus Hristos. In momentul in care toti voiau sa o pedepseasca pe Maria Magdalena si erau la un pas sa o omoare, Mantuitorul i-a oprit si a spus sa arunce primul cu piatra cel care se simte nevinovat si nu a aruncat nici unul.

  • A existat un proiect de lege pe aceasta tema. Ce s-a intamplat cu el?

    Exista proiectul deputatei PRM Constanta Popa. Proiectul a fost discutat de comisie, aprobat, a mers in plenul Camerei, unde a starnit discutii, foarte multe contradictorii. In acest moment este la noi, la comisie, a fost discutat si vom continua discutiile pe el in luna august. Vom incerca sa-l introducem pe ordinea de zi a plenului in septembrie.

  • Aceasta lege ar putea reglementa si o alta problema controversata, si anume homosexualitatea, pentru ca si in acest caz se practica prostitutia?

    Momentan nu se refera si la homosexuali si ceea ce este foarte interesant, si asta o spun ca si medic, noi nu dezincriminam prostitutia, dar am dezincriminat homosexualitatea. Eu consider ca este corect ca a fost dezincriminata homosexualitatea, dar nu vad o deosebire intre prostitutie si homosexualitate. Atunci de ce, daca am dezincriminat una, de ce nu o dezincriminam si pe cealalta, daca am trecut peste perceptia bisericii despre homosexualitate, si as spune ca acolo problemele se pun mult mai greu din partea doctrinei religioase, intrucat este un act impotriva procrearii, in timp ce la prostitutie mi se par problemele mult mai simple.

  • Ce ar trebui sa faca o prostituata legala, ar trebui sa se infiinteze la noi si bordeluri?

    Nu, cu bordelurile nu sunt de acord. Legea aceasta ar pune toata aceasta practica sub controlul medical, iar prin ordin al ministrului Sanatatii ar urma sa se reglementeze in detaliu practicarea si a acestei profesii. Bordelurile nu sunt acceptate in toata lumea civilizata si nici la noi nu ar trebui acceptate pentru ca inseamna exploatarea muncii. Prostituata are dreptul sa lucreze individual. Ea dispune de corpul ei si lucreaza strict individual, poate sa aiba un loc al ei in care lucreaza, dar nu are un stapan si trebuie sa se supuna controalelor medicale si regulilor care ar trebui sa reglementeze desfasurarea acestei profesii. Regulile ar fi controlul medical periodic. Eu as merge pana acolo incat as dispune si controlul medical al celui care vine la o prostituata sa-i prezinte documentele, as considera ca aceste prostituate ar trebui sa urmeze niste cursuri de minima educatie sanitara, asa cum se face si pentru personalul din sistemul de alimentatie publica, pentru ca ea sa poata sa vada daca partenerul este in conditie de sanatate sau nu, detaliile urmeaza sa fie stabilite dupa modelul din alte tari. Nimic nu este nou sub soare, nimic din ce v-am spus nu este o noutate sau o idee a mea. Este vorba despre experienta unor tari in care procedandu-se in felul acesta imbolnavirile venerice sau cu HIV/SIDA au scazut foarte mult.

  • Cand ar merge la doctor la control, aceste prostituate ar trebui trecute intr-un catastif, pentru a exista o evidenta a lor?

    Eu nu pot sa va spun asta. In tarile civilizate, cum ar fi Olanda, este o profesie, cele care o practica au carte de munca, cu regim de impozitare, cu regim de control al starii de sanatate, pentru ca, daca ati citit istoria, aceasta este una dintre cele mai vechi profesii din lume, poate cea mai veche, iar vrem, nu vrem, omul este si el o fiinta biologica cu toate cerintele fiintei biologice.

  • Initiativa primarului general al Capitalei de a pune la dispozitia prostituatelor care sunt prinse de politie un cabinet medical vi se pare o solutie, un prim pas pentru reglementarea acestei probleme?

    Eu consider ca nu ajuta cu nimic. Ma indoiesc ca va recunoaste cineva ca este prostituata atata vreme cat, daca recunoaste acest lucru, trebuie sa fie pedepsita conform Codului Penal. Nu stiu cine va merge la acel cabinet in aceste conditii. In al doilea rand, fenomenul este atat de raspandit incat descinderile politiei reprezinta o mica parte din controlul acestui fenomen. In al treilea rand, tu poti sa pedepsesti prostituata, conform Codului Penal, dar, din cate stiu eu, trebuie sa respecti drepturile omului. Iar daca omul nu vrea sa se supuna unui control medical, nici o lege nu-l obliga acestui control, cu exceptia cazurilor de boli psihice grave care atenteaza la securitatea comunitatii. In aceste conditii, nu vad utilitatea acestei masuri.

    CV

    Mircea Ifrim s-a nascut la 4 mai 1939. Este doctor in stiinte medicale, profesor universitar si decan al Facultatii de Medicina si Farmacie Oradea si academician. Este deputat PRM de Maramures din 2000 si presedinte al Comisiei pentru sanatate si familie a Camerei Deputatilor, initiator a cinci legi. Are doua terenuri, doua apartamente si o casa de locuit, un autoturism Audi din 1985 si un depozit bancar de 12.752 de euro.
  • ×
    Subiecte în articol: sanatate interviu medical