Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sănătatea este un domeniu cu multe probleme, cu nenumărate lipsuri atât pentru pacienţi, cât şi pentru cadrele medicale, care stârneşte continuu nemulţumiri şi revoltă. Despre ce legi se pregătesc în prezent în Parlament - legi care vor influenţa invariabil sănătatea românilor în următorii ani – am strat de vorbă cu medicul Renică Diaconescu, vicepreşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senat şi șef al secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina. Am aflat, de asemenea, de ce consideră senatorul de Olt că trebuie regândit, la nivel legislativ, statutul medicilor de familie, precum şi ce soluţii au parlamentarii pentru sutele de absolvenţi de Medicină care ajung şomeri după şase ani de studiu.
- Mai multe proiecte legislative importante din Sănătate sunt dezbătute în prezent, în Parlamentul României. Dar, pentru că recent a fost marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, iar România este de mulţi ani fruntaşa Europei în privinţa îmbolnăvirilor și a deceselor provocate de tuberculoză, aş vrea să vă întreb mai întâi ce se mai întâmplă cu Legea Tuberculozei, al cărei proiect se plimbă cam de mult prin Parlament? Pentru că, trebuie să amintesc, inclusiv Parlamentul European ne somează să rezolvăm această problemă de sănătate publică!
Renică Diaconescu : Există un program pentru Tuberculoză prin care pacienţii primesc medicaţie gratuită şi au internări gratuite în secţiile de pneumoftiziologie. Din păcate, aceşti pacienţi nu-şi respectă regimul medicamentos prescris şi nici regulile de prevenţie în ceea ce priveşte răspândirea acestei boli. De obicei, sunt afectate persoanele de sex masculin consumatoare de alcool, cu stare biologică degradată. Acest program ar trebui să ducă la o mai bună interacţiune între pacient şi medicul de familie sau cu asistenţii comunitari din cadrul primăriilor. Eşecul parţial al acestui program este o cauză a lipsei de educaţie sanitară a pacienţilor, a condiţiilor de viaţă precare şi, totodată, a prezenţei constante a viciilor.
- Proiectul Legii vaccinării a iscat multe discuţii şi dezbateri cu „scântei” - şi între reprezentanţii autorităţilor şi părinţi, şi chiar între specialişti - iar mărul discordiei pare să fie un cuvânt: „obligatoriu”. Ce părere aveţi despre obligativitatea vaccinării copiilor?
Renică Diaconescu : Legea vaccinării a fost votată în cadrul Comisiei de Sănătate unde s-au adus multe modificări proiectului iniţial al Ministerului Sănătăţii, în conformitate cu recomandările specialiştilor. Din punctul meu de vedere, dar şi a colegilor mei, consider că am realizat o lege foarte bună care, deşi votată în unanimitate în plenul Senatului, încă se află în Camera Deputaţilor. Având în vedere situaţia din ţara noastră (epidemia de rujeolă, dar şi ultima statistică a deceselor provocate de către gripă - peste 100 de morţi), mulţi refuză să înţeleagă importanţa obligativităţii vaccinării, în special a copiilor. Ar trebui ca Ministerul Sănătăţii, precum şi mass media românească să accentueze informarea, în sens pozitiv, a populaţiei.
- Ce alte proiecte legislative importante privind sistemul medical sunt în lucru/dezbatere în prezent la Senat?
Renică Diaconescu : Important de menţionat este iniţiativa legislativă care permite medicilor specialişti din cadrul sistemului privat de sănătate să poată elibera reţete compensate şi certificate medicale. Este o iniţiativă care trebuie gândită în ansamblu, pentru a nu genera haos în sistem, mai ales în cazul sistemului de eliberare a reţetelor din cadrul programului de sănătate. De asemenea, se mai regăsesc, dar în stadiul de pregătire, legea sănătăţii mintale, legea prevenţiei, legea malpraxisului, legea urgenţelor medicale în bolile cardiologice şi neurovasculare. În gândirea medicilor din cadrul Comisiei de Sănătate a Senatului nu este necesară elaborarea Legii Sănătăţii pentru ca ulterior să fie modificată, din varii interese, ci trebuie alcătuit un „Cod de Legi ale Sănătăţii”. Asta ar duce la transformarea acestui Cod într-o lege organică, astfel încât să mai poată fi modificată doar cu acordul a 2/3 din numărul parlamentarilor şi nu prin ordonanţe de urgenţă.
Citește pe Antena3.ro
- Cu siguranţă, ştiţi că, recent, un medic tânăr a murit în timpul unei gărzi, iar colegii săi - atât din spitalul în care lucra, cât şi din alte spitale - vorbesc de oboseala extremă, de epuizare, de gărzile extrem de solicitante pe care trebuie să le lege de programul normal din spital şi ajung, astfel, să lucreze peste 30 de ore. Mie, personal, mi se pare inuman ca un om să muncească atâtea ore fără pauză, mai ales că de deciziile şi de vigilenţa acestor oameni depinde viaţa altor oameni, a pacienţilor. Care ar fi soluţia?
Renică Diaconescu : Este cunoscut faptul că gărzile au devenit pentru medici cele mai stresante perioade ale activităţii lor din cauza numărului tot mai mare de pacienţi care se adresează serviciilor de urgenţă şi mai ales a agresivităţii, în creştere, pe care o au aparţinătorii pacienţilor faţă de cadrele medicale. Toate acestea sunt rezultatul informării, în sens negativ, a populaţiei faţă de ceea ce înseamnă cu adevărat urgenţa medicală. În general, cei mai „gălăgioşi” pacienţi sunt cei care nu reprezintă cu adevărat o urgenţă medicală. Din punct de vedere administrativ, s-a acordat o zi liberă după efectuarea gărzii, care, faptic, este ineficientă. Medicul care a internat un pacient în timpul gărzii nu poate pleca acasă în condiţiile în care respectivul bolnav necesită intervenţii, fie chirurgicale sau de susţinere a funcţiilor vitale. Singura soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii este stabilirea unui program de lucru rezonabil al medicilor, 25-maxim 30 de ore/săptămână, nu să crească la 48h/săptămână, aşa cum s-a încercat.
- Medicina defensivă este practicată de tot mai mulţi medici din spitalele mici din ţară. Practic, unele dintre aceste unităţi medicale au devenit nişte puncte intermediare, unde pacienţii ajung doar ca să aibă de unde să fie trimişi mai departe, la spitalele judeţene sau în Capitală. Nu au medici, n-au cu cine să asigure gărzile (au rămas doar cu asistente medicale), n-au nici aparatură, nici medicamente, iar medicii care au mai rămas nu-şi mai asumă actul medical. Sunt spitale cu o activitate de dispensar... Cine e de vină pentru că s-a ajuns în această situaţie şi care ar fi rezolvarea, pentru că sunt astfel de spitale care deservesc şi câteva zeci de mii de persoane?
Renică Diaconescu : Toţi medicii din cadrul Spitalelor Judeţene de Urgenţă se confruntă cu acest fenomen. În spitalele mici, medicii de gardă nu pot acoperi toate specializăriile medicale. De obicei sunt organizate două linii de gardă medicală (una chirurgicală, iar alta generalistă), acestea având în componenţă medici chirurgi, dermatologi, ginecologi, pneumologi, cardiologi etc. Deşi au secţii medicale (de exemplu, neurologie), un pacient cu Accident Vascular Cerebral (AVC) este trimis la spitalul judeţean, din cauza faptului că, la spitalul de la care provine pacientul, se află în gardă doar un dermatolog. La toate acestea se mai adaugă un fenomen distructiv al sistemului de sănătate şi anume, lipsa apetitului tinerilor medici specialişti pentru spitalele mici şi slab dotate. În acest caz, soluţia este scoaterea numărului de posturi la concurs pentru aceste spitale care să fie ocupate şi de cei care nu au obţinut post în cadrul secundariatului, pentru o a doua repartizare, dar să nu poată părăsi spitalul care i-a acceptat plata secundariatului.
- Un alt punct nevralgic al Sănătăţii autohtone: medicii de familie - privaţii, cu obligaţii de angajaţi, sau mai bine spus de secretare... După ce au fost privatizaţi forţat de stat - fiind obligaţi să îşi înfiinţeze PFA-uri sau SRL-uri pentru a prelua administrarea cabinetelor - , tot statul i-a legat de mâini şi de picioar şi nu-i lasă să-şi facă meseria. O ţară întreagă suferă că nu mai avem doctori, dar la ora actuală aceşti medici sunt transformaţi în funcţionari, în loc să fie încurajaţi să practice medicina pe care au învăţat-o în atâţia ani. Se caută soluţii în Legislativ pentru acest segment important al sistemului medical?
Renică Diaconescu : Într-adevăr este necesară regândirea statutului medicilor de familie, printr-o lege inclusă în „codul de legi” menţionat mai sus. Cabinetele acestora trebuie considerate unităţi de importanţă publică.
"Toţi absolvenţii facultăţilor de medicină sunt capabili să facă specializarea"
- Dar pentru rezidenţi? .. pentru că, vorba aceea: „cum îţi aşterni, aşa dormi!”
Renică Diaconescu : În cazul acestora gândim o altă lege a rezidenţiatului prin care să se acorde dreptul de a face specializarea tuturor absolvenţilor licenţiaţi în medicină şi stomatologie. Este inadmisibil să te plângi de o lipsă gravă de personal medical şi de fenomenul emigrării tinerilor medici în scopul specializării în străinătate, după ce statul român a cheltuit bani pentru pregătirea lor. În anul 2017, celor aproximativ 5.000 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină din România li s-au oferit doar 3.500 locuri de rezidenţiat, 1.500 rămânând practic şomeri după 6 ani de studii. Chiar şi dintre acei 3.500 care au intrat pe locurile oferite, nu toţi au garanţia unui loc de muncă asigurat după terminarea rezidenţiatului.
- Ştiu că aveţi mai multe proiecte personale. Care este proiectul dvs. de suflet?
Renică Diaconescu: Proiectul meu, considerat „de suflet”, este înfiinţarea în fiecare Spital Judeţean a Unităţilor Neurovasculare de Urgenţă, acele Unităţi speciale de Stroke. Acest lucru presupune organizarea unităţilor pe două clase:
Clasa 1: Unităţile în care se va acorda primul ajutor pacienţilor cu Accident Vascular Cerebral Ischemic, ajunşi în primele 4 ore şi jumătate prin serviciul de urgenţă. Aici, li se va administra o medicaţie trombolitică care duce la salvarea vieţii şi remiterea paraliziei. Pacienţii urmează să fie monitorizaţi câteva zile în aceste unităţi, după care vor fi externaţi.
Clasa 2: Aceste Unităţi speciale de Stroke - existente în prezent doar în clinicile universitare de Urgenţă - unde, alături de neurologi, vor fi şi neurochirurgi sau radiologi intervenţionali. Aici vor sosi cazurile care vor fi trimise din unităţile din clasa 1, presupunând că pacienţii respectivi au accidente vasculare hemoragice sau anevrisme sau malformaţii ce nu pot fi rezolvate în unităţile din prima clasă.
Între cele două unităţi va exista o interacţiune continuă: medicul neurolog din spitalul judeţean va şti cu exactitate la ce clinică urmează să fie trimis pacientul şi la ce medic. Acest lucru ar duce la salvarea a mii de vieţi. În România, la ora actuală, există doar 8 unităţi de clasa a 2-a în timp ce în Bulgaria sunt peste 20. M-a durut foarte mult scăderea fondurilor acordate acestor 8 clinici în vederea tratării trombolitice. Dar acesta este alt subiect.
„Sunt îngrijorat că Legea Vaccinării se află de peste trei luni în acelaşi stadiu. Am înţeles că unul dintre motive este reprezentat de apariţia unui număr de parlamentari care, cu toate că nu cunosc însemnătatea şi rolul real al vaccinării, şi sub imboldul unei idei populiste, vor să împiedice/modifice obligativitatea vaccinării”
„Se impune de urgenţă elaborarea unei noi legi a rezidenţiatului, pe principiul că toţi absolvenţii facultăţilor de medicină sunt capabili să facă specializarea, iar numărul locurilor să fie conform necesităţii impuse de către specializarea respectivă. Această lege trebuie adaptată atât la normele europene cât şi la cerinţele reale din ţara noastră”, spune Diaconescu.
Viaţa a mii de oameni ar putea fi salvată, în fiecare an, prin înfiinţarea Unităţilor Neurovasculare de Urgenţă în fiecare spital judeţean. În aceste Unităţi de Stroke, cum mai sunt numite, persoanele care suferă un accident vascular cerebral ar putea primi un tratament de urgenţă (topirea cheagului de sânge prin tromboliză), tratament care poate fi aplicat în maximum patru ore de la debutul AVC. În prezent, există doar la nivel de București și în clinicile universitare din Timișoara, Cluj sau Iași, iar cei mai mulţi pacienţi cu AVC nu ajung în timp util în aceste clinici.
