Patriarhul a murit spovedit şi impărtăşit

S-au spus atătea neadevăruri despre Patriarhul Teoctist căt era in viaţă, incăt era de aşteptat să se spună şi la moartea sa. Despre decizia de a se opera, momentul in care a plecat la spital, intervenţia chirurgicală şi "ieşirea din lume" a Patriarhului, dar şi despre desemnarea unui demn urmaş al său, intr-un dialog cu episcopul-vicar Vincenţiu Ploieşteanu. • Pătrintele Costel Stoica, purtătorul de cuvănt al Patriarhiei Romăne: "Sunt ostaş disciplinat intr-o armată"

Prea Sfinţitul Vincenţiu Ploieşteanu, Episcop Vicar Patriarhal, vorbeşte despre ultimele zile din viaţa Patriarhului Teoctist, despre aflarea veştii morţii sale şi se declară şocat de atitudinea cu care anumiţi ziarişti au reacţionat atunci. Ne-a spus că Biserica, o instituţie care nu este dinastică, işi vede mai departe de treburi pănă la alegerea viitorului patriarh.

• Jurnalul Naţional: Prea Sfinţite Părinte Episcop, cum aţi primit vestea morţii Patriarhului nostru?

PS Vincenţiu Ploieşteanu: Aşa cum cred că au primit-o toţi credincioşii Bisericii Ortodoxe Romăne, cu mare uimire. Ca fiind o veste neaşteptată, fiindcă cu numai două zile inainte il văzusem activ, lucrănd, discutasem cu dănsul. A urmat ziua de duminică, zi de slujbă, zi de rugăciune.

• Cănd a ştiut Prea Fericitul Părinte Patriarh că trebuie operat? Dar Prea Sfinţia voastră?

In urmă cu o lună şi jumătate, Părintele Patriarh işi făcuse nişte analize şi aflase de aceatsă suferinţă care a inceput să se manifeste prin dese treziri in timpul nopţii. Lucrul acesta in obosea şi il supăra foarte mult. Nu putea să doarmă. Ajunsese in cursul lunii iulie cănd spunea că se trezea de şapte-opt ori pe noapte.

Dormea doar căteva ore pe noapte

• Vă povestea despre lucrul acesta, se destăinuia?

Era un om de o sensibilitate deosebită, cu un simţ al pudorii foarte de dezvoltat şi deosebit de discret. Mi-a spus despre această suferinţă, că a inceput să fie obosit, să nu se poată odihni. Lucrurile acestea incepuseră să-i afecteze activitatea de zi cu zi. Părintele Patriarh era un om foarte activ, faptul insă că nu avea decăt căteva ore de somn noaptea ii crea o foarte mare suferinţă şi un inconvenient.


V-a mărturisit că vrea să se opereze?

Ideea operaţiei a apărut destul de tărziu pentru că la inceput a făcut un tratament. Chiar medicul lui, Ursea, a dat declaraţii in presă că i-a dat un tratament. Dar tratamentul acesta nu a avut efect. Vineri, inainte de operaţie, m-am dus la Prea Fericirea Sa, şi, in cadrul audienţei zilnice, mi-a mărturisit că este epuizat fizic şi nervos din cauza nesomnului. Incepuseră şi căldurile foarte mari... Mi-a spus că vrea o rezolvare a acestei situaţii. Prea Fericitul, atunci cănd se intălnea cu doctorul, nu accepta să fie nimeni de faţă, dar se pare că chiar acest domn doctor Ursea i-ar fi spus că dacă nu merge tratamentul medicamentos va fi nevoie de operaţie, indemnăndu-l insă să facă această intervenţie in Germania. Părintele Patriarh s-a informat şi a ajuns la concluzia că ar fi mult mai bine să se opereze in Romănia şi a auzit de profesorul Sinescu. Vineri a ţinut să-l sun pe profesorul Sinescu. De două ori l-am sunat, dar n-a putut să răspundă, am aflat apoi că era in operaţie. L-am rugat pe preotul Pop, care lucrează la o biserică din apropierea Spitalului Fundeni, să ia legătura cu profesorul Sinescu. Acesta i-a transmis dorinţa Părintelui Patriarh de a se opera, iar dănsul a venit la reşedinţa Patriarhală in prima parte a zilei de sămbătă. Domnul profesor a venit sămbătă la ora 11.30 şi Părintele Patriarh a fost foarte incăntat şi bucuros să-l cunoască şi hotărăt să se opereze la dănsul. Eu l-am văzut pe Părintele Patriarh după intălnirea cu profesorul Sinescu, la ora 14.30. Ca semn al increderii pe care i-o trezise profesorul Sinescu este faptul că Părintele mi-a zis că a reuşit să doarmă două ore. De două luni nu mai reuşise să doarmă două ore continuu. Duminică, pe la ora prănzului, i-am telefonat domnului Bogdan Teleanu de la Biroul de Presă, care se afla in prezenţa Patriarhului, şi mi l-a dat la telefon, iar Prea Fericitul mi-a zis să stau liniştit, că a hotărăt să meargă la spital să se opereze. A hotărăt să-l insoţească numai şoferul, pentru că domnul profesor Sinescu i-a spus că are nevoie de o persoană, un bărbat care să-l ajute in perioada postoperatorie. A ajuns la spital in jurul orei 18.30, cam aşa ceva. M-a sunat să-mi spună că rezerva este bună. Urma ca administratorul reşedinţei patriarhale să-i ducă nişte ceai, nişte lucruri personale. Mai tărziu, pe la 21.30-22.00 mi-a mai dat un telefon spunăndu-mi că bănuia - şi dănsul, ca şi noi - că va fi externat miercuri seară. Şi mi-a cerut să convoc un consiliu la reşedinţa patriarhală pentru joi.

• Ştiaţi şi ora la care va intra in operaţie?

Ştiam. După două luni de nesomn şi chin, era totuşi viguros, era un om in plină putere. La un moment dat, au apărut in prima parte a zilei de luni tot felul de zvonuri depre starea sănătăţii Patriarhului. Atunci am considerat că este mult mai bine să dăm un comunicat de presă prin care să spunem că a fost internat şi că a fost operat. Noi ştiam că i s-a făcut operaţie endoscopică, sub anestezie locală, nu generală. Lucrurile s-au complicat după ora 14 sau 15, cănd au apărut fel de fel de veşti alarmiste, că a intrat in comă sau a murit. La spital nu aveam cu cine vorbi. Am dat telefon administratorului reşedinţei patriarhale, părintelui Ioachim, care era la spital impreună cu şoferul. Dar sigur, erau la uşa blocului operator. Nu au putut vorbi cu nimeni. Medicii erau inăuntru. Pe la 16.30, cănd am văzut că nu avem cu cine să comunicăm acolo, iar părintele Ioachim imi spusese că văzuse oamenii agităndu-se, m-am urcat in maşină şi am plecat spre spital. In maşină fiind, un ucenic de-al meu mi-a telefonat şi mi-a dat vestea că managerul spitalului anunţa că Părintele Patriarh a trecut la Domnul. Lucru pe care nici acum nu-l inţeleg. Pentru ce managerul spitalului nu a anunţat intăi centrul patriarhal şi a comunicat presei? Aceasta a fost o inabilitate sau o lipsă de etică preofesională. E singurul reproş pe care personal l-aş avea de adus conducerii spitalului. Nu profesorului Sinescu. Considerăm că noi suntem familia Părintelui Patriarh şi ar fi trebuit să cunoaştem situaţia, avănd in vedere rangul său.

Avea lumănarea aprinsă la cap

• După aceea ce aţi făcut?

M-am dus acolo, m-am intălnit cu profesorul Sinescu, mi-a explicat tragedia. Am cerut să fiu dus in camera unde era Părintele Patriarh. Printre lacrimi, am putut să ne inchinăm şi să ne rugăm ca veşnică să fie pomenirea sa. M-am bucurat că avea lumănarea aprinsă la cap. Părintele Patriarh era spovedit şi impărtăşit, nu aşa cum s-a spus cu iresponsabilitate undeva, in presă, că nu ar fi. Era monah, iar noi ne spovedim şi ne impărtăşim foarte des. L-am rugat pe profesorul Sinescu să ne permită să il imbrăcăm, să nu se facă autopsia, pentru că trupul Părintelui Patriarh este sfinţit. A fost de acord. Am chemat pe Prea Sfinţitul Varsanufie, pe marele ecleziarh al catedralei patriarhale şi pe părinţii cuvioşi de la catedrală să vină cu veşmintele să il imbrăcăm pentru a-l aduce la catedrală. Eu m-am intors pentru că se organizase aici o conferinţă de presă. Sunt un bărbat destul de puternic, dar a trebuit să fac un efort să-mi reprim nişte lacrimi cănd am anunţat că Părintele Patriarh a trecut la Domnul. Spre şocul meu, prima intrebare a unui ziarist a fost: cine-i va fi urmaş? A fost ca un duş rece. A urmat apoi sigilarea cabinetului patriarhal, a dormitorului, cu semnătura mea şi a celorlalţi episcopi de la patriarhie şi arhiepiscopie. Din camera Prea Fericitului s-au luat doar veşmintele liturgice, cărja şi mitra. L-am anunţat pe Inalt Prea Sfinţitul Daniel, care prin statut este locţiitor de Patriarh, care a venit la Bucureşti ca să incepem pregătirile pentru inmormăntare.

• S-a spus că Prea Fericitul a murit cu zile. Ce credeţi?

Părintele Patriarh era foarte activ şi era conştient că această boală ii va afecta mult din munca sa. A fost decizia Prea Fericirii sale de a se opera. Nu avea obligaţia să consulte pe nimeni. Am fost intrebat dacă am dat autorizaţie de operaţie. Nu aveam dreptul şi calitatea aceasta. Părintele Patriarh era in deplinătatea facultăţilor psiho-fizice. I-a comunicat telefonic această decizie şi Inalt Prea Sfinţitului Teofan. Post-festum, e uşor să găseşti motivaţii sau să pui intrebări stănjenitoare, dar in momentele acelea de suferinţă, cănd avea nevoie, nu a fost ajutat. Domnul doctor Ursea nu a fost de găsit, era in vacanţă, in prezenţa mea, de trei-patru ori Prea Fericitul a cerut să i se telefoneze, dar, negăsindu-l, a apelat la cel care era cel mai indrituit să-i poată da un ajutor in această suferinţă.

Eu cred că Dumnezeu l-a iubit, pentru că a murit fără să se chinuiască, aşa cum şi-a dorit. De multe ori ne spunea că il roagă pe Dumnezeu să nu fie povară pentru nimeni. După acest sfărşit fulgerător, eu pot mărturisi că Dumnezeu l-a iubit şi i-a dăruit un sfărşit fără durere, creştinesc, neinfruntat, in pace.

• Altă expresie vehiculată, desigur nepotrivită in legătură cu trupul mort al patriarhului, a fost "manipulare ilegală de cadavre" atunci, la scoaterea din spital.

Nu ştiu dacă cel mai rău lucru e să manipulezi cadavre sau să manipulezi conştiinţe şi oameni. Şi numai nişte minţi infierbăntate pot face astfel de afirmaţii. Eu l-am rugat pe profesorul Sinescu ca trupul să-mi fie incredinţat pentru a-l putea imbrăca in veşminte şi să nu mai fie autopsiat. Nu se cuvenea să fie batjocorit.

• In cazul Patriarhului, fiind monah, cine este familia, cine trebuia să-l ia din spital?

Obştea monahală de care aparţinea, adică noi, Patriarhia. Deci totul a fost legal, iar legile noastre bisericeşti sunt recunoscute de stat.

Nu cred că şi-a făcut testament

• Am inţeles că in acest moment (ieri - n.r.) s-a deschis biroul patriarhal. Credeţi că se va găsi un "testament", cum se aşteaptă unii?

Nu cred că şi-a făcut testament. Am discutat de multe ori problema asta cu Prea Fericitul. Imi spunea: "Căt voi fi in viaţă, voi căuta ca fiecare lucru al meu să fie o laudă adusă lui Dumnezeu". Şi cred că ăsta este de fapt testamentul său. Cei care se aşteaptă să aibă un testament in care să fi spus cine ar vrea să il urmeze sunt nişte oameni care nu cunosc organizarea noastră. Biserica n-are organizare dinastică. Patriarhul nu poate numi urmaşul său. Este propus de Sfăntul Sinod şi Colegiul Electoral Bisericesc alege.


Ce priorităţi are Biserica Ortodoxă Romănă pănă la alegerea viitorului patriarh?

Biserica işi continuă viaţa de zi cu zi. La priorităţile noastre adăugăm şi rugăciunea de zi cu zi pentru sufletul Părintelui Patriarh. Şi facem pregătirile pentru convocarea Sfăntului Sinod, pentru convocarea Colegiului Electoral Bisericesc şi după aceea pentru intronizarea viitorului patriarh.

Pănă atunci vom avea la Mănăstirea Secu canonizarea Mitropolitului Varlaam, in septembrie vom avea o mare adunare ecumenică la Sibiu, apoi va urma desemnarea celor doi sau trei candidaţi la funcţia de patriarh, iar in după-amiaza zilei de 12 septembrie Colegiul Electoral Bisericesc va alege.

• Nu vă intreb cine va fi noul patriarh, e nepotrivit, dar vă intreb: cum v-aţi dori să fie?

Viitorul patriarh e cel pe care il va hotări Bunul Dumnezeu şi oricare va fi ales prin Duhul Sfănt, pe care il rugăm să ne lumineze, să ducă mai departe Biserica Ortodoxă Romănă, ca moştenirea Părintelui Patriarh
Teoctist să fie inmiită.

• Cum va rămăne in amin-tirea Prea Sfinţiei Voastre Părintele Patriarh Teoctist?

Aţi spus foarte bine, un părinte. Un chip luminos care ne cerea nouă foarte multă responsabilitate, dănsul avea multă responsabilitate, un om care dojenea şi măngăia, care a pus inainte de orice slava lui Dumnezeu şi binecuvăntarea Bisericii.