Poveștile neștiute ale piloților-eroi ai României

- Jurnalul: Ce amintiri de pus în ramă ați adunat, stimate domnule Bogdan Șerban-Iancu! Sincere felicitări pentru această cărticică alcătuită din trei interviuri - „Romanticii. Piloții Majestății Sale” (Corint, 2022) -, una profund emoționantă! Cum ați ajuns s-o scrieți sau, mai degrabă, cum ați ajuns în vizită la vânătorul Ion Dobran, cel care v-a și îndemnat să vă grăbiți pentru a-i prinde în viață și pe ceilalți doi eroi: bombardierul Dan Stoian și vânătorul Ioan Di Cesare? Totul s-a întâmplat cumva după ce-ați citit „Jurnalul locotenentului Dobran”?

- Bogdan Șerban-Iancu: Vă mulțumesc în numele celor trei super-eroi, că tot e la modă termenul. Toți trei sunt eroi-super pentru că au zburat, luptând, sau au luptat, zburând. Cum preferați... Nu le-a fâlfâit vreo mantie pe spate, însă urme pe cer și dâre în istorie au lăsat. Supermani în adevăratul sens al cuvântului! Știam vag despre povestea, poveștile aviatorilor noștri din primul sau mai ales din Al Doilea Război Mondial. Citisem despre celebra Escadrilă albă, auzisem despre Agarici, mai ales prin acel cântec, astăzi dispărut, care iată este capabil să spargă timpul cu al său refren „a plecat la vânătoare Agarici, a plecat să vâneze bolșevici”, dar nu îmi propusesem să aprofundez subiectul.

Regele Mihai și nevoia de a informa publicul, de a demonta tonele de minciuni „lipite” precum scoicile de carena unei nave, de personalitatea Suveranului îmi acaparau - și o fac în continuare - și timpul și energia. Asta până când, aveți dreptate, în mână mi-a căzut volumul de amintiri „Jurnalul locotenentului Dobran”.

Amintiri din războaie neterminate

- Acesta a fost declicul.

- Există în viața fiecărui om, îmi place să cred, o carte sau sper mai multe care te electrocutează. Exact asta a fost pentru mine „Jurnalul” domnului Ioan Dobran, un portal, un obiect magic ce m-a aruncat în carlinga dumnealui în zbor, m-a purtat prin toate locurile pe care le-a văzut, și mi-a făcut cunoștință cu toți camarazii săi. Da, știu, sună oarecum patetic sau infantil, dar ce contează, așa a fost… Și mi-am propus să-l cunosc. Nu știam dacă este încă în viață, nu aveam niciun contact, mă gândeam că probabil mă va refuza.

Averea risipită

- Și?

- O voce clară și amabilă, la telefon, mi-a acceptat însă imediat cererea de a ne întâlni și de a începe un interviu pentru televiziunea română. Și așa a început o relație de amiciție și încredere reciprocă, timp de 11 ani. „Romanticii. Piloții Majestății Sale” nu a fost gândită ca o carte, ci ca un documentar de televiziune. Care s-a și materializat la un an de la plecarea în eternitate a ultimului vânător al Regelui, Ioan Dobran. Cartea a apărut din aceeași nevoie de eternitate. Un film de televiziune este văzut o dată, de două ori, apoi dispare din atenția și interesul publicului. O carte însă... În fine, aceasta a fost intenția, de a le populariza poveștile și, prin publicarea cărții, de a le trece în nemurire. Cu toate astea, trebuie să spun că această carte este doar o mică, mică parte din multitudinea poveștilor piloților noștri. Avem o avere, nefolosită cum trebuie, neștiută îndeajuns. Ioan Dobran și Dan Stoian au scris amintiri de război, Dan Stoian având două astfel de cărți: „Pumnul țării” și „În zbor spre cetățile Nistrene”. Dar mulți alți piloți ne-au lăsat niște capodopere. Tudor Greceanu - „Drumul celor puțini”; Sorin Tulea - „Amintiri din războaie neterminate”, Ioan Porfir - „Singur pe cerul Stalingradului”; Grigore Olimp Ioan - „Bombardierele atacă”. Lor li se adaugă o pleiadă de istorici militari care au scormonit și au găsit cele mai neverosimile întâmplări. Ce filme ar ieși!

Norocoșii

- Revenind la volumul închinat celor trei piloți - o carte grea (inestimabilă ca valoare istorică) care se citește ușor - ați semnat, stimate domn, la capătul căreia rămâi cu senzația că acești bravi soldați care au apărat România împotriva rușilor, americanilor, nemților etc. n-au avut parte, după război, de cinstea cuvenită. Greșesc? Stoian s-a angajat la un SMT ca tractorist, Dobran s-a calificat strungar, revenind după zece ani la prima dragoste, Di Cesare a fost închis la Pitești…

- Nu sunt singurii, gândiți-vă, ca să-și impună voința, Partidul Comunist a distrus întreaga elită a țării. Totuși ei au fost norocoși, n-au murit la Aiud sau Gherla. Au supraviețuit, având astfel șansa să-și spună povestea. Demni, cu un simț al umorului deosebit, fiecare dintre cei trei era demonstrația clară că ofițerul regal român nu a avut complexe în fața inamicului, oricare ar fi fost acesta.

13 piloți români s-au ridicat în aer împotriva a sute de avioane invadatoare

- Jurnalul: Pentru că ați realizat trei dialoguri cu trei piloți diferiți, fiecare cu legendele lor, vă propun să alegem trei povești, câte una pentru fiecare aviator, pe care să le prezentăm succint și aici. Merită să fie cunoscute de cât mai mulți români. În cazul generalului Stoian, de pildă, mi-a rămas în minte expresia „Căcălău, Măria Ta!”. Anecdota era relaționată cu armamentul la discreție al nemților, de unde și încrederea lor când au declanșat Operațiunea „Barbarossa” - dacă nu mă înșel…

- Bogdan Șerban-Iancu: Aș alege alta în cazul domnului Stoian. Cea în care zice: „Trageți băieți, numai trageți. Că decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa!”.

- Așa…

- Povestea el: „În focul luptelor, un avion de vânătoare care se apropia de bombardierul nostru era greu de identificat. Prieten sau inamic? Cine să stea să aștepte să vadă însemnele de pe fuselaj? Și cu ce riscuri?”. Așa că ordinul de a trage primii, în oricine, pare, după o mică reflecție, firesc. Cu mențiunea că aproape niciodată tirul inițial nu-și atingea ținta. Încă una, marca generalul Stoian: „Mi-a plăcut să zbor, și pe o coadă de mătură aș fi zburat!”. Ce declarație de dragoste mai mare pentru aviație decât această propoziție aproape hilară?!

Morocănosul cu ochi sclipind de bucurie

- Ioan Dicezare, zis „Dice”, român provenit dintr-o familie de emigranți italieni, as al aviației românești (16 avioane distruse în aer, 23 de victorii), vânător ce-și inscripționase pe aparatul de zbor îndemnul „Hai, fetițo!”, v-a dezvăluit un scenariu ce-ar trebui cunoscut fie și doar pentru a înțelege atmosfera epocii (pe care nu l-ați încurajat, dar l-ați înregistrat pe ascuns, în ciuda rugăminții pilotului de a opri reportofonul): regele Mihai s-ar fi grăbit să-l aresteze pe Ion Antonescu la 23 august 1944, făcându-și calcule că rușii îi vor permite să rămână în continuare rege al României. Mareșalul urma să zboare pe frontul din Moldova pe 27 august… Dar detaliați mai bine dumneavoastră, poate vă amintiți și detalii neprinse în carte.

- Ioan Dicezare... Trec peste faptul că a fost un as. Și că părea oarecum morocănos. Părea, căci îi sticleau ochii a bucurie când își amintea trecutul. Să-ți botezi avionul pe care ai zburat, avioanele ca să fiu exact, căci ele se tot schimbau, „Hai, fetițo!”, înseamnă că ai atât un simț zdravăn al umorului, cât și o atitudine relaxată în privința vieții. „Fetița” era un cal de curse, nicidecum vreo iubită lăsată acasă. Așa că Dicezare a zburat împreună cu „Fetița” lui peste tot - de la Stalingrad până la București și de la Cotul Donului până în Ungaria și Cehoslovacia. Mă întreb câți inamici nu s-or fi întrebat ce scrie pe avionul lui? Și câți vor fi căutat traducerea rămânând oarecum perplecși, dar cu siguranță amuzați la rândul lor.

Tânărul perpetuu

- Într-adevăr, impresionant.

- Singurul dintre cei trei piloți (pe care am avut privilegiul să-i cunosc și să-i intervievez) care purta pe piept eroica decorație „Mihai Viteazul”, Ioan Dicezare a murit la un an de la momentul în care ne-am văzut prima oară. De multe ori m-am gândit ulterior ce aș mai fi putut afla de la domnia sa. Și asta m-a făcut să mă năpustesc și mai abitir asupra celorlalți doi, Dan Stoian și Ioan Dobran.

- Cu rezultate bune, de altfel.

- Generalul Ioan Dobran părea tânărul perpetuu. Avea aceeași dorință de a cunoaște, de a afla, de a împărtăși cu a unui tânăr. Fiecare poveste spusă avea un tâlc sau o poantă. Generalul Dobran râdea mult. Trăia în trecut, în acel trecut în care fusese locotenent și în care toți camarazii săi luptau și iubeau, erau vii și pătimași. L-am văzut și plângând - de câteva ori.

Lacrimi pentru căpitan

- Cum așa?

- Pierderea căpitanului Șerbănescu îi crea cea mai mare suferință. Chiar și după atâția ani, se întorcea obsesiv la momentul 18 august 1944, când ultimii 13 piloți s-au ridicat împotriva a sute de avioane invadatoare.

- Interesant.

- Americanii erau atunci inamicii, deși românii nu și-au dorit niciodată asta. Dovadă stau întâmplările în care piloții căzuți la noi erau găsiți și ocrotiți de cei pe care îi bombardaseră. Iar viața în lagărul de prizonieri a fost mai degrabă un concediu forțat decât o detenție. În acea zi de 18 august, Șerbănescu a căzut mitraliat de americani. Era sub sub protectia lui Ioan Dobran. Eh, Dobran nu și-a iertat asta până a închis ochii. Acum sunt împreună, iar Șerbănescu probabil îi spune: „Ce făcuși, măi țigane, m-ai lăsat pe mâna ălora?!”.

Zbor la 100 de ani

- Moment delicat, fără doar și poate…

- A mai lăcrimat generalul Dobran și pentru Mihai I. Mi-a mărturisit că l-a iubit pe rege, așa cum l-a iubit întreaga țară. De altfel toate mărturiile ofițerilor români din Al Doilea Război Mondial pe care le-am citit spun același lucru, oamenii îl iubeau pe Suveran și îi înțelegeau greutățile. Generalul Dobran părea cel mai pătimaș dintre toți. Îmi dădea impresia că s-ar fi urcat la manșă chiar atunci. A și făcut-o, la 100 de ani a zburat deasupra Arcului de Triumf, de 1 Decembrie, avându-l pilot pe regretatul Dan Ștefănescu. Oricum, cam tot ce ar fi fost de destăinuit despre cei trei, apare în carte. Nu am spus până acum că generalului Dobran îi plăcea pasca pe care i-o aduceam de Paște sau de Crăciun. Sau că într-o zi l-am găsit îngrijind un porumbel cu aripa frântă - „Cum va mai putea zbura?” - spunea. Mereu zborul…

Nefericitul cu lipici la bombe

- Suflet nobil.

- Am și râs cu generalul Dobran. Mai ales când mi-a povestit despre un coleg ghinionist. Ăsta unde se așeza, acolo cădea bomba. Iar când nefericitul se așeza lângă ei, colegii îl alungau: „Pleacă naibii de aici, vrei să cadă bomba pe noi?”. Nu l-am auzit niciodată spunând ceva de rău de vreun pilot, nici măcar despre cei care ar fi putut fi acuzați de lașitate. Evita cuvintele grele…

„Mareșalul drept și bun versus regele trădător”

- Jurnalul: Întorcându-ne la Dicezare, mai exact la scenariul arestării lui Ion Antonescu.

- Bogdan Șerban-Iancu: Domnul Dicezare a fost ferm în a-mi cere să nu filmez momentul. Nu m-a rugat, mi-a solicitat. Dar eu n-am oprit camera. Puneți-vă, vă rog, în locul meu, ce jurnalist nu-și dorește să afle ceva nou, laolaltă cu dovada mărturisirii? Povestea nu este din război, e despre o decizie sau despre lipsa ei, la șapte decenii distanță. Nu-i fac proces de intenție domnului Dicezare, în veci nu mi-aș permite asta. El a fost însă și un admirator, poate naiv, al „României Mari” și al discursului acesta, naționalist. Trebuie să stabilim, înainte de a continua, cine sunt personajele astea de care țara încă n-a scăpat în totalitate.

Chestiunea abdicării

- Adică?

- Foști securiști, profitori ai comunismului, pseudointelectuali, cu o „gură” imens de mare și agresivă. Ei sunt promotorii „adversității” dintre Rege și Mareșal. Dar adversitatea n-a existat cu adevărat. Ba mai mult, Ion Antonescu era monarhist, firesc. Însă pentru că Mareșalul era „prototipul demnității”, deși nu l-a anunțat pe Suveran că a băgat țara în război, a fost pus în antiteză cu Majestatea Sa Regele Mihai. Mareșalul drept și bun versus regele trădător. De prea multe ori aud asta. Comuniștii aveau mereu nevoie de un chip care să-i „ia fața” Regelui. La momentul 23 august, Regele nu și-a negociat poziția în speranța că va păstra tronul. Ce dovadă mai mare decât acceptarea abdicării de teama uciderii celor peste 1.000 de studenti! Apropo, am cunoscut unul dintre ei, l-am intervievat și mi-a confirmat că fără abdicarea regelui ar fi fost probabil mort.

„Reajustarea” planului

- Rușii i-au impus regelui abdicarea, e limpede.

- Chestiunea asta care circulă, cum că a avut în intenție să-și păstreze tronul la schimb cu (n.r. - predarea lui) Antonescu nu se justifică. E ridicolă, nu numai falsă. Regele nu a dorit decât un armistițiu. Rușii erau în țară, în Moldova. Regele a dorit și a și reușit, prin acțiunea Sa, ca țara să nu fie distrusă. Și în niciun caz nu a avut în vedere negocieri speciale cu rușii. Îi cunoștea prea bine, le știa valoarea cuvântului. Și nici grabă în a aresta „exponentul” românismului, mă refer la Mareșal, nu a fost, ci doar o reajustare a planului. Rușii erau în țară, nemții, asemenea. Nu mai era vreme de pierdut. Numai în pielea regelui să nu fi fost.

Vremelnicii

- Conducătorii sunt puși deseori în postura de a lua (și) decizii grele.

- Eh, după 43 de ani de comunism și încă vreo 20 cu „Vadimi” prin preajmă, nu e imposibil ca domnul Dicezare să fi dobândit opinii diferite de cele avute în vreme de război. M-am abținut să contrazic un erou. Am consemnat înregistrarea și am reflectat mult dacă să o bag în carte sau nu. A contat adevărul. Ce uită cei care-l văd pe Mareșal ca pe un erou, ca pe Conducătorul? Întâi că această titulatură și-a atribuit-o singur. O fi fost o modă în acea perioadă, în Axă, dar de prost gust tot a fost. Ca orice dictator, ura nonconformismul, de aici și ridicola decizie de a-l aresta pe toboșarul Malagamba doar pentru ca acesta îndrăznea să se îmbrace mai colorat, și acesta este doar un exemplu, celebru în epocă. Și poate mai uită acești oameni că țara avea un rege, adevăratul Cap al Armatei, și că niciun ofițer sau subofițer nu l-a trădat pe rege la 23 august. Căci militarii știau, se pare mai bine decât noi, cei de astăzi, că Antonescu era vremelnic la putere, era un politician-militar, pe când regele era... Regele. Cât despre negocierile de pace inițiate de Mareșal, acestea intră, din păcate, la capitolul „ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel”.

Ca un cuc la masă

- Jurnalul: Ion Dobran, alintat „Fachirul”, as al aviației românești (12 avioane distruse în zbor, potrivit propriilor declarații), romanticul incurabil - cum l-ați numit - ce poveste are? Vă rog să alegeți dintre istorioarele lui una care v-a marcat, s-o oferiți și cititorilor noștri.

- Bogdan Șerban-Iancu: Povestea pe care nu o voi uita niciodată se referă la momentul în care locotenentul Dobran, doborât, este găzduit de nemți. Cum a reușit să mă ducă în timp, să văd „cu ochii mei” scena întreagă, nu știu. Dar a reușit. Pur și simplu am fost cu domnia sa înapoi în trecut, am asistat la toată nerăbdarea de a scăpa de politețea camarazilor germani, la grimasele pe care le făcea, nevoit fiind să accepte să stea ca „un cuc” la masă, îmbrăcat în salopeta de zbor, ascultând saluturi și urări de bine de la ofițeri aliați îmbrăcați în uniforme de paradă. Am pufnit în râs în timpul interviului, când mi-a oferit detaliul delicios că sărea din mașina care-l ducea la popotă, doar ca ordonanța provizorie, tot un ofițer, tânăr ca și el, să nu apuce să îi deschidă portiera. Era sufocat de atâta politețe. În perioada aceasta, ai noștri îl căutau de zor, aproape declarându-l dispărut în misiune.

Vivandierele, femeile războiului

- Jurnalul: Cine erau „Vivandierele”? M-au făcut să zâmbesc poveștile despre ele, rememorate de „Fachirul” Dobran…

- Bogdan Șerban-Iancu: Generalul Ioan Dobran a fost, alături de Sorin Tulea, pe care nu am avut norocul să-l cunosc dar căruia i-am citit cartea - „Amintiri din războaie neterminate” -, curajosul care a abordat în detaliu subiectul femeilor, nu ca subiect al adorației romantice, ci ca parte a vieții în război. În general aflăm că ostașii luptă, mai mănâncă vreo conservă, dorm pe unde apucă și luptă din nou. Sunt răniți, suferă, scapă sau nu. Drame.

Dobran Cassanova

- Și?

- Generalul Dobran ne-a reamintit că și ei erau pur și simplu oameni. Și tineri. Și că aveau nevoie de acest combustibil numit dragoste fizică, acolo unde erau, pe front. Vivandierele… Femei care la rândul lor trăiau cu teama că ziua de mâine nu va mai exista pentru ele. Și, tinere fiind, se dăruiau. Mai ușor pe atunci, după cum sublinia, hâtru, generalul Dobran la 92 de ani… Dar chiar și în aceste condiții, cu teatre de război care se tot schimbau, în care speranța de viață se cuantifica în ore și în care nevoia de amor fizic era o necesitate, au existat și povești de dragoste profundă. Paula, rusoaica, l-a urmat pe tânărul locotenent Dobran până în România, unde eroul nostru i-a pierdut urma. Sau Cocuța, domnișoara care suspina după aviator în scrisori îngrijite. Cu mâini tremurânde, la îndemnul domnului general, am desfăcut și citit una dintre scrisorile ei, păstrate intacte atâta amar de vreme. În toți anii de război, locotenentul Dobran a cunoscut rusoaice, ucrainence, românce, unguroaice. Palmaresul său i-ar umbri succesele lui Cassanova. A fost o lecție. Merită spuse toate poveștile de război. Vivandierele au fost parte a conflagrației.

Escadrila Albă, în vizor

- La final, o urare/îndemn: să scrieți, stimate domn, și poveștile femeilor-aviator din România!

- Iarăși trebuie să vă mulțumesc. Pentru încredere și pentru îndemn. Din păcate nu mai am posibilitatea să aflu amănunte de la incredibilele doamne care au scris istorie în Escadrila Albă. Din fericire, au făcut-o alții înainte, mult mai inspirați decât mine. Cât despre celelalte aviatoare românce, subiectul este infinit și splendid. Cine știe? Poate în viitor.

„Mi-a plăcut să zbor, și pe o coadă de mătură aș fi zburat!”, Dan Stoian, pilot bombardier

„Deși părea un bon viveor, Dobran era foarte ordonat. Ordinea aceasta l-a ajutat, cred, să ajungă la 101 ani”, Bogdan Șerban-Iancu, cercetător

„La momentul 23 august, Regele nu și-a negociat poziția în speranța că va păstra tronul”, Bogdan Șerban-Iancu, cercetător

„Chestiunea asta care circulă, cum că Regele Mihai a avut în intenție să-și păstreze tronul la schimb cu (n.r. - predarea lui) Antonescu, nu se justifică. E ridicolă, nu numai falsă”, Bogdan Șerban-Iancu, cercetător 

„Și nici grabă în a aresta «exponentul» românismului, mă refer la Mareșal, nu a fost, ci doar o reajustare a planului”, Bogdan Șerban-Iancu, cercetător 

1.000 de studenți români au fost în pericol să fie asasinați de ruși la 23 august 1944. Doar abdicarea regelui Mihai i-a salvat de la moarte

3 piloți-eroi ai României: Dan Stoian (bombardier), Ioan Dicezare (vânător) și Ion Dobran (vânător)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹