INTERVIU
Deputatul Alin Teodorescu este convins ca, dupa Congres, PSD nu va mai avea o conducere concentrata in mainile unei singure persoane, ci o conducere colegiala. Intr-un interviu acordat Jurnalului National, el face si analiza cauzelor care au facut ca PSD sa ajunga in Opozitie.
SILVIU SERGIU
SCHIMBARE. Alin Teodorescu spune ca este mult mai bine in opozitie decat la guvernare |
Jurnalul National: Domnule Alin Teodorescu, cum este in opozitie?
Alin Teodorescu: Mult mai bine ca la guvernare. Esti mai linistit, ai mai mult timp liber, poti sa gandesti, sa lucrezi realmente cu organizatia judeteana de care apartii, poti sa rezolvi problemele care au ramas nerezolvate din perioada cat ai fost la guvernare. E bine.
Pentru dumneavoastra a fost un soc sau va asteptati ca partidul sa ajunga in opozitie?
M-am asteptat la 37% la parlamentare. M-am mirat ca Alianta a obtinut doar 31%. Am crezut ca obtine mai mult, pentru ca toate sondajele ii cotau mai sus de 31%. Nu m-am asteptat ca Adrian Nastase sa piarda Presedintia. La mijlocul intervalului dintre cele doua tururi de scrutin diferenta era inca favorabila lui Adrian Nastase. E adevarat mica, 52% la 48%, dar inca era favorabila lui Adrian Nastase. Apoi, in ultima saptamana s-a intamplat ceva, nu stiu ce.
In legatura cu turul doi de scrutin al prezidentialelor circula o ipoteza cum ca Traian Basescu ar fi recuperat procentele care il separau de Adrian Nastase in urma confruntarii televizate de la TVR. Dumneavoastra ce credeti?
Nu cred. Studiile din ultimii 12 ani arata ca influenta televiziunii este in materie de informare, nu de formare. Atitudinea politica profunda este legata de agenda publica. Si noi stiam ca pe agenda publica, incepand din ianuarie 2001, locul intai fusese luat de coruptie. Stiam de asemenea ca Partidul Social Democrat este privit ca un partid mai corupt decat celelalte. Deci m-am gandit in permanenta ca in masura in care PSD si Adrian Nastase reusesc sa respinga acuzatiile de coruptie sau sa demareze actiuni concrete in directia limitarii coruptiei din partid, vor reusi. Pentru anticoruptie a fost suspendata Delegatia Permanenta, s-au organizat alegerile preliminare, au avut loc modificari la nivelul organizatiilor judetene. Nu cred ca o emisiune de televiziune a schimbat optiunea politica a 400.000 de oameni. Chiar daca audienta acelei emisiuni a fost intr-adevar mare.
De ce nu a obtinut PSD un rezultat pozitiv daca a luat aceste masuri anticoruptie?
Cred ca modernizarea a inceput prea tarziu. Trebuia sa inceapa inainte de alegerile locale, prin ianuarie-februarie 2004. Mai cred ca nu toate masurile necesare in vara lui 2004 au fost luate. Trebuiau luate masuri si la nivelul Guvernului, trebuia o interventie mai activa a Consiliului de Integritate Morala si un dialog mai intens cu societatea civila. Trebuia, probabil, sa se discute mai mult despre implicarea dlui Ion Iliescu in cursa pentru Senat, care l-a transformat dintr-un arbitru impartial in jucator partizan. Electoratul urban, profund preocupat de coruptie si de libertatea mass-media, a fost influentat de oprirea modernizarii partidului.
Principala tema a campaniei electorale a lui Traian Basescu a fost coruptia din PSD. Credeti ca partidul dumneavoastra a reactionat asa cum trebuia atunci?
In campanie, si la locale, si la alegerile generale, tema acuzelor de coruptie aduse PSD nu a fost demontata.
Jeff Bezos și-ar face nuntă de 600 de milioane la Aspen, chiar după Crăciun. Cine este logodnica miliardarului, Lauren Sanchez
Citește pe Antena3.ro
Colegii de partid cum au perceput trecerea PSD in opozitie?
Vedeti, 66% dintre parlamentarii PSD nu au mai fost in Parlament pana acum. Pe noi, cei care suntem pentru prima oara in Parlament, acest lucru nu ne afecteaza. Trecerea in opozitie ii afecteaza pe acei membri ai PSD care au nevoie de protectie, care au facut profit din functiile lor politice. Ei au nevoie intr-adevar ca partidul sa fie la guvernare. Rolul unui partid este sa furnizeze oameni pentru posturile eligibile. PSD are mai bine de jumatate dintre primari, cei mai multi consilieri, cei mai multi parlamentari. Foarte putini dintre acestia au nevoie de protectia iluzorie a participarii la guvernare. Sigur ca e suparare in partid. Cand esti in opozitie nu poti sa-ti faci programul. Dar faptul ca esti intr-un sistem democratic iti garanteaza ca te vei intoarce la guvernare.
Va asteptati la o actiune a autoritatilor impotriva acestor persoane?
E in programul lor de guvernare. Trebuie sa-si faca programul de guvernare daca vor sa fie realesi.
Le-am lasat destul material si intreaga baza legislativa anticoruptie la cel mai inalt nivel european. Nu trebuie decat sa apese pe butoane.
Problemele PSD
In afara de problematica coruptiei, ce alte greseli a mai comis PSD, greseli care au dus la intrarea partidului in opozitie?
Partidul Social Democrat mai are o problema: pregatirea si selectia cadrelor. Cred ca am devenit cu totii constienti de aceasta problema dupa alegerile locale, cand tot felul de baroni au fost practic trantiti de electorat. Nu mai vorbesc ca au fost eliminati pe cale administrativa cativa baroni, Bebe Ivanovici, Mischie, Lungu de la Braila etc. si nu s-a intamplat nimic grav pentru partid. Deci teoria care era pe vremuri in partid "da, da, e corupt, e bandit, e hot, e prost, dar tine electoratul" nu e adevarata. Electoratul e matur si, atunci cand vine sorocul, te tranteste de nu te vezi. Acest lucru s-a intamplat la turul doi al alegerilor prezidentiale la Constanta, Gorj si Focsani. In trei feude, cu baroni bine infipti, Basescu a castigat. Ceea ce pentru mine, va spun sincer, nu a fost o surpriza.
Dar cum explicati aceste diferente intre cifrele din sondaje si rezultatul votului?
Deja cercetatorii au facut o minima analiza si au ajuns la concluzia ca anul acesta a aparut un fenomen nou. In toate cercetarile au fost subestimate procentajele pe care le vor obtine partidele mici, situate sub pragul parlamentar. Din cauza asta, Alianta PNL-PD si PSD apareau cu valori mai mari decat au obtinut in alegeri. A mai fost si un al doilea fenomen, si anume ca in cursa parlamentara anul acesta doua luni ADA a fost peste PSD, intr-o luna au fost la egalitate - in octombrie, cand s-a schimbat Stolojan cu Basescu - si noua luni a condus PSD. Opinia publica a fost foarte fluctuanta. In limbaj sociologic se numeste opinie publica volatila. Sociologilor nu le plac salturile astea bruste. Ei stiau ca din septembrie â99 PSD este in frunte. Cand au vazut in iulie 2004 ca Alianta a trecut in fata au spus ca nu este buna cercetarea. De acum inainte cred, cu foarte mici exceptii, asa se vor castiga cursele electorale in Romania, "la mustata", cum se spune in limbaj popular. Victorii la diferenta de cateva zeci de mii de voturi. E o tendinta pe plan mondial aceasta volatilitate crescuta. In aceste conditii, sondajele sunt doar masuratori ale trecutului. Valoarea de predictie scade foarte mult.
In afara de coruptie si selectarea cadrelor, PSD a mai avut un alt punct vulnerabil?
Nu. Au fost tot felul de teorii, ca au fost folositi mercenari, nu este adevarat. Adica este adevarat ca au fost folosite firme de cercetare, de consultanta, de publicitate, dar acest lucru se intampla cu orice partid mare si, mai ales, cu orice partid aflat la guvernare. Aceste firme, in proportie de 95%, si-au facut treaba. Unii intr-o masura mai mare, unii cu mai multa experienta. Problema a fost intelegerea faptului ca pe agenda publica este coruptia si aceasta trebuie tratata cu prioritate.
"Nastase a platit singur"
Acesta este singurul motiv pentru care Traian Basescu a castigat competitia prezidentiala?
Este singurul. Nastase a platit singur o factura colectiva. Iar Basescu si-a insusit o victorie a altora.
Practic, Basescu a castigat in mare parte datorita voturilor PRM. Adrian Nastase de ce nu a reusit sa atraga voturile PRM?
Corneliu Vadim Tudor si Lucian Bolcas si-au facut, la nivel declarativ, un stindard din lupta anticoruptie si astfel temele s-au suprapus.
In aceasta perioada se vorbeste intens de reformarea PSD. Spuneti-mi cum vedeti dumneavoastra aceasta reforma a PSD?
In primul rand, va trebui sa avem o ierarhie mult mai flexibila si mai operationala, mai activa. In al doilea rand, schimbarile in conducere trebuie sa vina mai frecvent decat la patru ani. Trebuie sa existe un mecanism prin care mandatul de sef de partid sa fie repus in discutie macar o data la doi ani, si la nivelul organizatiilor locale, si la nivel central. S-a vazut clar ca daca faci alegeri interne din patru in patru ani este destul timp pentru derogari de la statut. In al treilea rand, partidul nu are activitate de partid. In momentul de fata, caracterul militant al partidului este aproape inexistent, se manifesta doar prin reactii mass-media. Reactiile mass-media sunt foarte importante in special in campaniile electorale, dar nu reprezinta activitatea de partid. Activitatea militanta de partid inseamna pregatirea cadrelor, monitorizarea guvernarii, supravegherea conflictelor de interese, afirmarea identitatii, campanie permanenta pentru o anumita cauza.
Patru presedinti in PSD
Sunteti convins ca personalitatile contestate din partid, cu probleme de imagine, vor fi inlaturate din primul esalon?
Aceasta este marea intrebare. Sunt optimist. Daca va uitati la istoria politica din ultimii 15 ani veti vedea ca foarte putini oameni au reusit sa reziste cu adevarat in politica romaneasca de varf, nu spun â90-â91, dar incepand cu 1992. Iliescu, Nastase, Vacaroiu, Cozmanca. Basescu a aparut prin 2000 in politica mare. Fusese intr-adevar ministru, daduse jos doua guverne, facuse putina agitatie. Viata politica romaneasca ii consuma extraordinar de mult pe oameni. Trebuie sa ai un criteriu moral foarte bine stabilit si o luciditate foarte profunda ca sa rezisti. Nastase, Iliescu au aceasta luciditate.
Cati candidati vor fi la presedintia PSD?
Deocamdata sunt patru presedinti. Este presedintele executiv, Octav Cozmanca, este presedintele Consiliului National, Alexandru Athanasiu, este presedintele partidului, Adrian Nastase, si este presedintele fondator, neales, dar numit de toata lumea, Ion Iliescu, care de fapt este liderul informal a unei mari parti a partidului. E foarte greu sa concurezi impotriva ultimilor doi. Chiar daca esti un minilider care ai avut ceva succes, totusi ca sa concurezi cu Nastase dupa ce a avut o asemenea guvernare, cea mai buna din ultimii 60 de ani, ca sa concurezi cu Iliescu, dupa ce a avut doua mandate prezidentiale cu totul speciale, este foarte greu.
Sunt sanse sa se ajunga la o formula de conducere bicefala, asa cum s-a intamplat in 1996, cand partidul a intrat in opozitie?
Va fi o conducere colectiva. Asta e cert. Nu va mai fi conducere concentrata in mainile unei singure persoane. Nastase a devenit presedinte al partidului in ianuarie 2001. In iulie 2003, dupa doi ani si jumatate, i-a cedat o mare parte din atributii lui Octav Cozmanca, pe care l-a facut presedinte executiv. Nu poti sa-ti asumi integral conducerea unei asemenea organizatii de 700.000 de oameni, cu 13.000 de organizatii, cu 25.000 de primari si consilieri. O singura persoana nu face fata. Trebuie conducere colectiva.
Deci considerati ca o a treia persoana nu are nici o sansa sa castige functia de presedinte al PSD.
Daca va candida impotriva lor, nu. Daca va candida pentru a fi in echipa Nastase - Iliescu are toate sansele.
Dumneavoastra vreti sa candidati?
Eu sunt in partid de sase luni si cred ca ar fi o lipsa de bun-simt si un adevarat spirit de baron daca as candida pentru vreo functie.
N-am nici o functie la Camera Deputatilor, n-am nici o functie in partid, vin la partid ca la munca, fac tot ceea ce mi se spune sa fac, dar nu cred ca este cazul sa ma comport ca un parvenit.
Proiecte ingrijoratoare
Ce parere aveti despre aceste proiecte de reformare a partidului elaborate de liderii PSD din teritoriu?
Am citit aceste proiecte si va spun ca sunt ingrijoratoare. Sunt bune la critica, dar nu propun nici o solutie. Nu propun o procedura prin care sa se ajunga la simplificarea conducerii.
Cum trebuie sa fie viitorul presedinte al PSD?
In conducerea colectiva trebuie sa fie persoane care inteleg ce vrea publicul din Romania si sa raspunda agendei publice, sa nu fie sefi de grup, de clica, de retea.
Nastase a preluat electoratul lui Iliescu
Il vedeti pe Ion Iliescu
intr-o functie onorifica?
Ce e aia functie onorifica intr-un partid? Un cimitir al elefantilor? Eu cred ca nici un partid din Romania nu-si poate permite sa dea la o parte un om ca Ion Iliescu. Taranistii si-au pierdut tatal refondator si au disparut de pe scena. Nu-ti poti permite sa-l dai la o parte. Are experienta, este social-democrat prin structura, are energie, poate sa faca treaba. Se mai rasteste la tine cateodata, dar o face cu drag, nu cu rautate. Si de obicei are dreptate. Chiar daca nu-ti convine. A gresit cu intrarea in cursa electorala si cu Cosma, dar nu sunt lucruri nereparabile pentru viitor.
Daca Ion Iliescu ar fi tras pe linie moarta, PSD si-ar pierde o parte din electorat?
Nu. Adrian Nastase a luat aproape integral electoratul lui Ion Iliescu, iar Ion Iliescu va fi aici si la campania din 2008.
Cine ar trebui sa faca parte din aceasta conducere colegiala, in afara de Ion Iliescu si Adrian Nastase?
Oameni credibili, care nu sunt corupti, care fac politica ca o meserie, care inteleg agenda publica, oameni care stiu sa comunice si vor sa faca treaba. Oameni care creeaza incredere, nu o consuma. Nu asa, eu sunt destept, eu sunt bogat, aduc bani la partid, am fost aici din ianuarie â90 si trebuie sa fiu sef de drept. Nu exista senatori de drept in conducerea colegiala.
Dar ce faceti cu liderii extrem de influenti care nu au o imagine foarte buna?
Sa-si castige voturile la Congres. Din cate ii cunosc eu, nici nu o sa candideze, ca stiu ca nu au nici o sansa. O sa aveti surprize.
Credeti ca vor fi sanctionati de catre membrii de partid?
Daca membrii de partid cred ca noi am pierdut din cauza unor fenomene de coruptie, ii vor sanctiona pe cei vizati de aceste fenomene. Chiar daca nu au probe. Stiti, circula vorba "Domnâe, nu l-ai prins, e hot cinstit". In politica nu se intampla asa. Suspiciunea actioneaza ca un factor politic.
Deci sunteti convins ca va avea loc o reala primenire a partidului.
In mod cert.
Risc: 12% in 2008
Ce risca PSD daca nu se va intampla asa?
Sa ajungem la 12% in 2008. Si sunt generos cand spun asta. Partidul s-a primenit si in 1996. Multa lume a plecat. Atunci nu era problema asta a coruptiei. Era problema intarzierilor inregistrate de Romania, postcomunismul, marginalizarea Romaniei. Multi oameni care, in perioada 1990-1996, au contribuit la intarzierile inregistrate de Romania au fost eliminati din partid sau au plecat singuri.
Ati ajuns parlamentar. Care este urmatorul pas in cariera dumneavoastra politica?
Imi fac treaba la Parlament, ma duc in circumscriptia mea electorala, Braila, am o agenda pentru acest judet, care este de fapt agenda oamenilor de acolo, lucrez la partid orice mi se da, din punct de vedere financiar nu am nevoie de nimic. Sunt multumit cu cat am, desi nu am destul, dar asta e o alta problema.