Repararea vertebrelor deformate cu ciment sau substituent osos
Durerile de spate sunt cele mai frecvente motive de consult al medicilor, coloana este încărcată cu un mănunchi de forţe apărute şi ca urmare a ridicării fiinţei umane în poziţie verticală, bipedă. Interviu cu medicul primar doctor Mihai Măgureanu, şef Secţie Neurochirurgie, Chirurgie Spinală, Traumatologie, Spitalul Colentina
Florin Condurăţeanu - Necazurile la coloana vertebrală sunt principalele cauze de intrare în concedii medicale. De vină este discul care iese dintre vertebre?
Dr. Mihai Măgureanu - Discul intervertebral iese dintre vertebre fiindcă se umflă cu lichid, dar el suferă şi rupturi. Acestea exercită presiuni pe ramificaţiile nervoase şi de aici apar durerile de spate, în zona lombară. Dar nu numai discul dintre vertebre generează dureri când depăşeşte geometria vertebrelor, dureri de spate apar şi din cauza muşchilor din vecinătatea coloanei vertebrale. Dacă durerea apare în zona lombară, dar durerile nu coboară şi pe picior este vorba de lumbago. De vină este contractura muşchilor din vecinătatea coloanei. Dacă însă durerile se extind şi pe picior, diagnosticul este de lombosciatică şi cauza este ieşirea discului dintre vertebre.
F.C. - Oamenii se sperie la durerile de şale: “Aoleo, dacă am hernie de disc, trebuie să mă operez”...
Dr. M.M. - Când se pierde sensibilitatea la piciorul pe care a coborât durerea din zona lombară, când nu se mai controlează laba piciorului, când nu se stăpâneşte urinarea, acestea sunt simptome ale unei hernii de disc avansate şi se impune intervenţia chirurgicală, e pericol de paralizie. La noi în secţie facem intervenţii minim invazive în suferinţele coloanei. Dacă discul a ieşit dintre vertebre doar pentru că e umplut cu lichid, noi scoatem lichidul cu endoscopul. Putem introduce în discul intervertebral umflat de lichid o substanţă, care “veştejeşte” discul mărit. Cu endoscopul putem repara discul intervertebral, putem să decupăm numai porţiunea ruptă, fisurată şi să păstrăm discul; nu-l mai îndepărtăm în totalitate. În secţia noastră intervenim şi în canalul spinal în tumori, în tuberculoza coloanei.
F.C. - Bau-baul mai nou este fenomenul de osteoporoză, acea pierdere de substanţă osoasă cu fragilizarea oaselor. Apar la cele mai banale căzături fracturi de osteoporoză, pentru că s-au şubrezit oasele prin osteoporoză. Dar din osteoporoză se fragilizează şi vertebrele, la ridicarea unui borcan cu murături izbucnesc dureri în coloană, se fisurează, se fracturează vertebrele. Cum puteţi interveni minim invaziv?
Dr. M.M. - Vertebrele se tasează, se deformează, se turtesc. Cu nişte ace speciale, noi putem injecta în vertebrele acestea ciment sau substituent de os. Cu timpul acest substituent se transformă chiar în os. După aceste introduceri de ciment sau substituent, vertebra revine la forma şi dimensiunile ei normale. Fiind intervenţii moderne, minim invazive, pacientul se scoală singur de pe masa de intervenţii şi merge pe picioarele lui, e internat doar 2-3 zile.
F.C. - Cum se tratează o sciatică?
Dr. M.M. - Se recomandă repaus la pat câteva zile şi se folosesc medicamente antialgice, antiinflamatoare, pilule de decontracturare a muşchilor din vecinătatea coloanei. Dacă durerile nu trec, cel cu sciatică trebuie să se prezinte la medic pentru un RMN, pentru o testare cu tomograful.
F.C. - Cum se face deosebirea dintre o sciatică şi o colică renală - criză de pietre la rinichi?
Dr. M.M. - Dacă este o colică renală, durerea din zona lombară dă ecou de dureri şi în abdomen în faţă, în partea inferioară. Când suferinţa vine de la coloană, nu apar dureri şi în abdomenul inferior. Oricum, diagnosticul îl pune doar medicul.
În Secţia de Neurochirurgie, Chirurgie Spinală, Traumatologie din Spitalul Colentina se intervine şi în cazuri de scolioze şi cifoze, fără chirurgie cu bisturiul. Scolioza este deformarea coloanei în formă de “S”, privită din spate. Cifoza este acea deformare a coloanei ca o cocoaşă, privită din lateral.

Ştiri din .ro
Cîțu i-a aruncat în brațe lui Orban „cartoful fierbinte” al anulării privilegiilor acordate președinților penali sau turnători la Securitate

Școlile din Sectorul 2, păzite de “Doi și-un Sfert”. Afacere de 63 de milioane de lei, în doi ani
Al doilea paznic, fost viceprimar PDL. Firma acestuia a asigurat transportul măștilor din dosarul Unifarm
Tragedia de la Onești, analizată de veterani din Poliție

Medici: Pierdem vieți care pot fi salvate! STOP discriminării pacienților!
Cum arată „Cartierul Elena Udrea”, construit la Cluj

CNAIR nu poate ţine ritmul cu gogoşile electorale ale PNL. 1 metru/oră, viteza autostrăzilor promise de PNL

Campaniile pentru prezidențiale, covor roșu spre pușcărie
Din ciclul “Și eu, acum, ce mă fac, dacă am rămas fără coledzi?”. Simplu, te angajezi la Parlament. Consilier sau director

SPP bagă 3,2 milioane de euro în avioane fără pilot. Bodyguarzii demnitarilor se pregătesc pentru dezastre

Inima, o „baterie” care lansează stimuli electrici

Polivalenta de la Tulcea, pariul lui Cîţu pentru relansarea economiei

Ca pe vremea PDL. Guvernul Orban a „spart” peste un miliard pe săli de sport și bazine de înot, în anul pandemiei

Rețeta de succes a familiei unui liberal celebru. Ghinion în alegeri, noroc la numiri

Activitatea DNA în 2020, mai dezastruoasă decât se invocă pentru desființarea SIIJ. Rată de achitare de 50%
