x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Rinichiul, cenzorul organismului: separă binele de rău

Rinichiul, cenzorul organismului: separă binele de rău

de Florin Condurateanu    |    25 Ian 2017   •   21:50
Rinichiul, cenzorul organismului: separă binele de rău
Sursa foto: SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Rinichii sunt organe de mare importanţă. Nu numai că elimină deşeurile toxice, precum un filtru, dar discern substanţele otrăvitoare de substanţele folositoare; pe primele le îndepărtează prin urină, pe cele utile le păstrează în organism. Interviu cu profesor doctor Mircea Penescu, managerul Spitalului “Carol Davila”

 

Florin Condurăţeanu: - Domnule profesor Mircea Penescu, un alt medic de renume îmi spunea că rinichiul este marele gentleman al organismului. Când este o sărăcire de energie într-o zonă la organismului, rinichiul cedează din zestrea energetică a lui. Medicina din China a inventat o metaforă: “rinichii sunt fântâna vieţii”. Au dreptate în admiraţia faţă de rinichi?

Prof. dr. Mircea Penescu: - Rinichii sunt cenzorul care separă binele de rău în organism. Ei purifică organismul de otrăvurile toxice, dar rinichii despart şi substanţele deşeu care sunt eliminate, de substanţele folositoare care sunt păstrate. Recurg şi eu la o metaforă: rinichiul este ca un filtru de maşină, când se îmbâcseşte nu mai îndepărtează deşeurile, otrăvurile, iar prin ochiurile lărgite ale filtrului se pierd substanţele utile, valoroase. Ca să vă daţi seama de importanţa mare a rinichilor, vă subliniez că doi rinichi cântăresc doar 300 de grame faţă de 80 de kilograme ale corpului şi totuşi rinichii primesc o cincime din totalul de sânge, sunt irigaţi ca nişte organe de lux. Ei sunt prevăzuţi şi cu o importantă capacitate de acoperire. Când un om pierde un rinichi, celălalt rinichi îndeplineşte bine rolurile perechii. Când singurul rinichi mai pierde şi el 15% din capacitate - deci lucrează doar 35% din capacitatea sistemului renal – totuşi, analizele arată o situaţie acceptabilă. Dacă această capacitate scade sub 35%, încep să se înrăutăţească analizele, cresc concentraţiile de uree, creatinină şi celelalte componente toxice.

 

F.C.: - Unii intră în panică observând la o urinare un pipi colorat intens, ca apoi, în următoarele dăţi, urina să aibă o culoare slabă. Ei se sperie că rinichii lor lucrează în salturi, ba elimină prea multe substanţe, ba nu mai îndepărtează toate deşeurile...

Prof. M.P.: - Se sperie degeaba, aceasta e starea firească. La o urinare se elimină mai multe substanţe, mai apoi şi pentru că au băut mai multe lichide culoarea este mai puţin intensă, de această situaţie omul ar trebuie să se bucure, rinichii îi funcţionează bine. Dacă tot timpul culoarea ar fi diluată, iar cantitatea de urină mare sunt semne rele, pot fi şi simptome de insuficienţă renală. Celulele rinichiului, nefronii, mor şi nu mai este îndeplinit rolul, în rinichi apar zone fibrozate, întărite, fără funcţionare. Insuficienţa renală are o fază compensată, ceilalţi nefroni lucrează la “turaţie “maximă, compensând împuţinarea lor, dar în insuficienţa renală decompensată analizele se deteriorează, cresc, ureea, creatinina, acidul uric, este stare de uremie cu creşterea toxinelor neeliminate. Soluţia este dializa la 2-3 zile şi implantul de rinichi.

 

F.C.: - Şi cu pietrele nebune de la rinichi, campioane în dureri, cum se luptă prin ultrasunete?

Prof. M.P.: - O piatră mare în interiorul rinichiului poate să nu doară fiindcă nu se mişcă. Pietrele mai mici de pe uretră se mişcă, pot răni ţesuturile şi dau mari dureri, vărsături, pericol de blocare a urinării cu dilatarea gravă a rinichiului. O piatră până la dimensiunea unui sâmbure de măslină poate fi eliminată spontan. Cam 70% din calculi se elimină spontan. Dacă nu, se încearcă perfuzii cu medicamente antispastice de tipul scobutil, papaverină, atropină, cu antiinflamatoare şi antialgice împotriva durerilor de tip algocalmin, piafen, scobutil.

 

În caz de persistenţă a calculilor se apelează la litotriţie. Pacientul se aşează cu mijlocul pe o masă care trimite ultrasunete cu misiunea de a sfărâma calculii, apoi sunt eliminaţi de la sine. Dacă rămăşiţele de pietre rămân destul de mari, se repetă şedinţa de litotriţie peste 3 zile, fragmentând şi mai tare bucăţelele de calculi. Poate urma intervenţia cu endoscopul pe calea urinară, până la piatră, declanşarea ultrasunetelor prin sondă şi apoi agăţarea şi extragerea fragmentelor de pietre. Se mai practică metoda unor tuburi din ce în ce mai mari ca diametru, care forţează muşchii, ţesuturile spatelui, ajungând până la calculi, atacaţi tot prin ultrasunete. Doar în puţine cazuri (3 - 4%) se mai apelează la chirugia clasică sau la intervenţia laparoscopică. Cea mai bună metodă de a împiedica cristalizarea şi conglomerarea sărurilor în calculi este ca fiecare să bea circa 2 litri pe apă şi să urineze 1,5 litri, se spală astfel depunerile şi se împiedică inclusiv infecţiile urinare, care apar dacă urina bălteşte prea mult.

×
Subiecte în articol: Mircea Penescu