Qatar scrie istorie la Cupa Mondială 2026! Gol dramatic în prelungiri și primul punct obținut vreodată la un Mondial
Qatar a reușit una dintre surprizele debutului Cupei Mondiale 2026, după ce a smuls un egal dramatic, scor 1-1, în fața Elveției, într-un meci disputat pe San Francisco Bay Area Stadium. Campioana Asiei a egalat în ultimele secunde ale partidei și a obținut astfel primul punct din istoria sa la un turneu final de Cupă Mondială.
După participarea din 2022, când a pierdut toate cele trei meciuri disputate pe teren propriu, reprezentativa din Golf a reușit acum să intre în istoria competiției printr-un rezultat care îi menține șansele de calificare în fazele eliminatorii.
Elveția a dominat autoritar partida și a deschis scorul din penalty
Considerată favorită clară înaintea confruntării, Elveția a controlat mare parte din joc și a creat numeroase ocazii de gol. Naționala pregătită de Murat Yakin a avut inițiativa încă din primele minute, însă prima mare șansă a aparținut Qatarului.
Edmilson Junior a profitat de o eroare în defensiva elvețiană și a rămas singur cu Gregor Kobel, însă portarul elvețian a reușit să salveze.
După acest avertisment, elvețienii au pus stăpânire pe joc. Dan Ndoye, Ruben Vargas și Denis Zakaria au testat vigilența portarului Mahmoud Abunada, unul dintre cei mai buni jucători ai meciului.
Momentul care a schimbat tabela a venit în minutul 17. Abunada l-a faultat în careu pe Remo Freuler, iar arbitrul Said Martinez a indicat punctul cu var după consultarea reluărilor video. Breel Embolo a executat perfect și a înscris primul penalty acordat la Cupa Mondială 2026.
Până la pauză, Elveția a continuat să domine categoric. Aebischer, Ndoye și Vargas au ratat mai multe oportunități importante, în timp ce un fundaș qatarez a respins de pe linia porții o minge care părea deja trimisă în plasă.
Qatar a rezistat și a lovit când nimeni nu se mai aștepta
În repriza secundă, Granit Xhaka a dirijat jocul elvețienilor, însă lipsa de eficiență în fața porții a devenit tot mai evidentă. Vargas, Embolo și Manzambi au trecut pe lângă majorarea avantajului, iar Qatarul a rămas în meci datorită intervențiilor excelente ale lui Abunada.
Pe măsură ce timpul se scurgea, asiaticii au început să creadă într-o posibilă surpriză. Akram Afif și Alaaeldin au încercat să pună presiune pe defensiva adversă, iar finalul a adus o răsturnare spectaculoasă de situație.
În minutul 90+5, Homam Ahmed a centrat perfect în careu, iar fundașul central Boualem Khoukhi a profitat de o ezitare a lui Nico Elvedi și a trimis cu capul în poartă. Golul a declanșat bucuria jucătorilor și a suporterilor qatarezi, care au sărbătorit unul dintre cele mai importante momente din istoria fotbalului din această țară.
Selecţionerul Elveţiei consideră că echipa sa „a pierdut două puncte” în faţa Qatarului
Selecţionerul Elveţiei, Murat Yakin, a declarat că echipa sa a „pierdut două puncte'' în faţa Qatarului, care a beneficiat de un autogol în timpul adiţional pentru obţine primul său punct la Cupa Mondială, la capătul meciului încheiat la egalitate, 1-1, sâmbătă la San Francisco, informează Reuters.
Elveţia a dominat o mare parte a partidei sale de debut la CM 2026, creându-şi ocazii clare şi controlând posesia, dar a fost pedepsită spre final după ce nu a reuşit să închidă meciul, disputat în condiţii caniculare.
"Am avut o idee de joc şi am vrut dominăm, să fim foarte ofensivi. Ne-am creat ocazii foarte bune, dar din păcate nu am fost întotdeauna eficienţi. Poate că nu am fost mereu eficienţi. Poate că ne-a lipsit fineţea, precizia. În final, am pierdut două puncte", a declarat Yakin.
Elveţia, care a dominat ostilităţile, a deschis scorul în urma unui penalty transformat de Breel Embolo (17), însă campioana en titre a Asiei a egalat în extremis, în timpul adiţional al reprizei secunde. Iniţial, golul Qatarului i-a fost atribuit fundaşului Boualem Khoukhi, dar ulterior s-a dovedit a fi un autogol al mijlocaşului elveţian Miro Muheim (90+4).
"A fost pur şi simplu inutil să pierdem mingea şi să permitem acea ocazie. Doare foarte tare. Acum trebuie să ne întoarcem la tablă, să evaluăm meciul şi să revenim mai puternici", a mai spus Murat Yakin.
Record pentru Granit Xhaka și Ricardo Rodriguez
Partida a fost una specială și pentru căpitanul Elveției, Granit Xhaka. Mijlocașul a ajuns la cea de-a 147-a selecție în tricoul naționalei, în timp ce el și Ricardo Rodriguez au stabilit un nou record pentru fotbalul elvețian, bifând câte 13 prezențe la turneele finale ale Cupei Mondiale.
În următoarele meciuri din Grupa B, Elveția va întâlni Bosnia-Herțegovina pe 18 iunie și Canada pe 24 iunie. Qatarul va juca împotriva Canadei pe 19 iunie, iar apoi va înfrunta Bosnia-Herțegovina pe 24 iunie.
Rezultatul de la San Francisco Bay Area Stadium reprezintă una dintre primele surprize ale Cupei Mondiale 2026 și demonstrează că naționala Qatarului este pregătită să lupte pentru calificarea în fazele eliminatorii ale competiției.
Qatar - Elveția 1-1 (0-1)
Au marcat: Boualem Khoukhi (90+5), respectiv Breel Embolo (17 - penalty).
San Francisco, San Francisco Bay Area Stadium: 67.966 spectatori
Cupa Mondială 2026 - Grupa B
Au evoluat echipele:
Qatar: 1. Mahmoud Abunada - 13. Ayoub Aloui (20. Ahmed Fathy, 60), 2. Pedro Miguel, 16. Boualem Khoukhi (căpitan), 14. Homam Ahmed - 5. Jassem Gaber (12. Karim Boudiaf, 60), 23. Assim Madibo (26. Mohamed Manai, 79), 4. Gueye Issa Laye - 8. Edmilson Junior (10. Hasan Alhaydos, 88), 11. Akram Afif - 15. Yusuf Abdurisag (7. Ahmed Alaaeldin, 60). Selecționer: Julen Lopetegui.
Rezerve neutilizate: 21. Salah Zakaria, 22. Meshaal Barsham - 3. Lucas Mendes, 18. Sultan Al-Brake, 25. Alhashmi Alhussein, 6. Abdelaziz Hatim, 17. Ahmed Alganehi, 9. Mohammed Muntari, 19. Almoez Ali, 24. Tahsin Mohammed.
Elveția: 1. Gregor Kobel - 6. Denis Zakaria, 5. Manuel Akanji, 4. Nico Elvedi - 20. Michel Aebischer (22. Fabian Rieder, 66), 8. Remo Freuler (14. Ardon Jashari, 89), 10. Granit Xhaka (căpitan), 13. Ricardo Rodriguez (2. Miro Muheim, 89) - 11. Dan Ndoye (9. Johan Manzambi, 66), 7. Breel Embolo, 17. Ruben Vargas (23. Zeki Amdouni, 79). Selecționer: Murat Yakin.
Rezerve neutilizate: 12. Yvon Mvogo, 21. Marvin Keller - 3. Silvan Widmer, 18. Eray Comert, 24. Aurele Amenda, 25. Luca Jaquez, 15. Djibril Sow, 16. Christian Fassnacht, 19. Noah Okafor, 26. Cedric Itten.
Arbitru: Said Martinez; arbitri asistenți: Walter Lopez, Christian Ramirez (toți din Honduras); al patrulea oficial: Oshane Nation (Jamaica); arbitru asistent de rezervă: Caleb Wales (Trinidad-Tobago)
Arbitru video: Guillermo Pacheco (Mexic); arbitri asistenți video: Erick Miranda (Mexic), Leodan Gonzalez (Uruguay)
Cartonașe galbene: Abunada (16), Gaber (23), Zakaria (42).
AGERPRES
