x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Români, fiți optimiști măcar în anul Centenarului!”

0
06 Sep 2018 - 13:10
„Români, fiți optimiști măcar în anul Centenarului!”
Vezi galeria foto


Astăzi vă oferim o nouă poveste din șirul emoționant al interviurilor-document pe care le realizăm cu români care s-au născut odată cu România Mare şi sunt mândri de asta. Oameni care au trecut prin viaţă atât de repede, deşi au împlinit 100 de ani, martori sinceri ai unui secol istoric, ale căror poveşti din trecut încă păstrează prospeţimea timpului. Acest nou episod pe care îl oferim cititorilor noştri face şi el parte din Programul Cultural „Bucureşti-Centenar”, derulat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. 

Personajul principal din povestea de azi este Petre Pencu, unul dintre miile de eroi pe care destinul nu i-a cruțat, purtându-i prin convulsiile istoriei ultimei sute de ani a României, lăsându-le drept decorații pe suflet traumele și necazurile îndurate, invitându-ne la respect față de ei pe noi, cei de astăzi, cărora timpul ne dă prilejul să-i ascultăm și să atingem astfel trecutul nostru comun.

Astfel, domnul Pencu a sărbătorit, cu câteva luni mai devreme decât România, propriul centenar, împlinind pe 7 august venerabila vârstă de 100 de ani. El ne declară însă că nu simte că ar avea mai mult de 70. Spune că munca este secretul longevității sale și, chiar dacă îl dor picioarele și merge susținut de cei doi copii ai săi sau de baston, tot reușește din când în când să se ocupe de grădina din fața casei. Are patru nepoți, dar și trei strănepoți. Și dumnealui are o memorie uimitoare și astfel a reușit să-și consemneze amintirile de pe front.

Este veteran de război și ne-a povestit prin ce orori a trecut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vizibil emoționat, domnul Petre nu a uitat să glumească. ”Nu am luptat, m-am plimbat! (râde) De la sediul Regimentului 2 Călărași am mers în marș la București, pe urmă din Crimeea la Cotul Donului, cred că vreo 2.000 de km. Dacă mi-a fost frică? Nu mai simțeai! Am suferit mult. În retragere, patru zile nu am mâncat nimic și am mers 100 de km. Aveam pâine la noi, dar era înghețată, făcusem rană pe stomac, aveam  păduchi”, spune bătrânul și parcă retrăiește tot ce a văzut odinioară.

 

J: Când v-aţi născut şi unde, domnule Pencu?

PP: Eu m-am născut în ‘18, 1918, pe data de 7 august, și sunt din Caracal.

 

J: Care este secretul longevității, în opinia dumneavoastră?

PP: Deh, cum să vă spun, 100 de ani trec repede. (râde) Nu știu care este secretul pentru toată lumea, nu cred că există o rețetă generală, poate doar munca. Eu, să știți, mă simt mult mai tânăr. (râde) Parcă aș avea 70 de ani, și chiar și așa, când pot, ajutat de copii, de baston, mă ocup, reușesc, de grădina din fața casei.

 

J: Aveți copii, nepoți?

PP: Am patru nepoți, dar și trei strănepoți, și îmi crește inima de bucurie de fiecare dată când mă vizitează. Să știți că urmașii sunt cei care te fac să te simți nemuritor atunci când ești bătrân. Senectutea este o perioadă subestimată, să știți, comportă niște satisfacții curate, pe care nu le imaginezi când ești tânăr.

 

J: Vă amintiți cum a fost copilăria dumneavoastră?

PP: Cum este copilăria, fără griji. Când ești copil, nu conștientizezi prea multe, dar asta nu înseamnă că nu știam că Regatul României traversa momente mari. Se simțea în vioiciunea fiecărui român consfințirea României Mari, în urma Primului Război Mondial, iar până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, țara mergea din bine în mai bine. Eu am stat, până am plecat în armată, cu părinții mei, la Caracal, și aici era bine, ai mei se ocupau cu munca în agricultură, aveau și animale în curte, porci, cai, am trăit bine, deși au fost momente și mai dificile, cum a fost la începutul anului ’30, când fusese criza economică.

 

J: Ce vârstă aveați când ați aflat că v-ați născut odată cu uriașul eveniment al facerii României Mari?

PP: Am știut de mic copil, mi-a spus tata că, după război, teritoriul țării devenise cel mai mare pe care l-a avut statul nostru. Apoi, la școală, ni se spunea de rege, de cum a fost la Mărășești când i-am înfrânt pe nemți. Atunci, românii își prețuiau țara mai mult ca azi. Nu știu dacă vă mai amintiți ce a spus Regele Mihai când a vorbit acum câțiva ani în Parlament. ”România nu e o țară primită moștenire de la părinți, ci e luată cu împrumut de la copiii noștri”; aceasta era conștiința colectivă și atunci. Oamenii munceau și erau solidari; astăzi, aud des români vorbind urât despre români, ca și cum nu ar fi din același neam, și nu ar avea aceeași patrie. S-a dus armonia de atunci.

 

 

 J: Cum arăta casa părintească?

PP: Cum sunt casele oltenești și azi, la țară. Era o casă de lemn, pereții erau formați din șindrile, și era foarte rezistentă și încăpătoare. Curtea era și ea foarte mare, aveam grajd, coteț de porci, tot ce trebuia ca părinții mei să se descurce. Părinții mei erau buni gospodari, să știți, și se înțelegeau foarte bine. Nu l-am auzit niciodată pe tata să ridice tonul la mama.

 

J: Vă mai amintiţi de Regele Ferdinand?

PP: Îmi amintesc de el și de Regina Maria, o femeie deosebit de frumoasă și solidară cu cauza națională. Regele Ferdinand era cunoscut drept un domn foarte vrednic, dusese țara cu bine în război. Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, să știți, sub cârmuirea sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern.

 

J: De Regina Maria ce amintiri vă leagă?

PP: Domnule, am spus, Maria era o femeie foarte plăcută, avea o descendență ilustră, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și era verișoară cu Țarul Nicolae al 2-lea al Rusiei. A fost o femeie care făcea multe acte de caritate, mergea prin străinătate și era primită peste tot bine, și acolo promova interesele României. Știu că au avut împreună vreo 6 copii, parcă trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți era chiar Carol al II-lea, care a devenit și el rege, asta știam de atunci, ni se spunea la școală. Dar să știți că umbla vorba și că Regina Maria mai păcătuia cu alți bărbați, se vorbea într-o vreme că prințul Mircea, care murise la patru ani, ar fi fost de fapt copilul biologic al prințului Barbu Știrbei. Acum, Dumnezeu știe (râde)...

 

J: Cum au fost anii de şcoală?

PP: Nu am făcut mulți, am făcut doar patru, atât am avut posibilitatea, dar era suficient pentru nevoile care erau. În plus, după aceea am învățat singur, până la urmă, cât trăiești, înveți. La școală, la noi, în Caracal, aveam dascăli buni, ne învățau să ne purtăm frumos, să știm de frică, să fim cinstiți, principii care azi poate par desuete. Făceam matematică, română, biologie, de toate.

J: Cum arăta dragostea în secolul trecut?

PP: Erau mai cordiali oamenii atunci. Şi tinerii, la fel. Eu îmi aduc aminte că, atunci când m-am mai mărit, mergeam la serată în oraș, duminica, unde se strângea de obicei toată lumea tânără din oraș. Acolo m-am îndrăgostit prima dată. Îmi aduc aminte că aveam vreo 17 ani, și întâlnisem o fată din cealaltă parte a orașului, la una dintre serile astea, și am luat-o la dans, iar apoi, după ce se termina evenimentul, o conduceam acasă. Se lăsau mai greu femeile atunci, să știți. (râde) Se depunea mai mult efort din partea bărbaților și poate și din pricina asta era mai mare respectul între doi oameni.

 

J: De Regele Mihai, când aţi auzit prima oară?

PP: Prima dată l-am auzit pe tata, care vorbea de el. Apoi, la școală, acolo am auzit. Știam că venise la conducerea țării după ce Carol a refuzat tronul și fugise din România. Era copil Mihai la vremea aceea. A trecut mult timp de atunci, vă închipuiţi că nu mai ştiu prea multe. Dar eu am ținut la rege și mi-a părut rău că nu l-a lăsat Iliescu să se întoarcă în țară, după Revoluție. Alta era situația acum, nu știu dacă ați observat, dar era un exemplu de demnitate și onoare, ceea ce națiunea noastră are cel mai puțin azi.

 

J: Anii ’30 încep cu probleme în România. Ați simțit marea criză?

PP: Da, cum să nu! Ne-a afectat și pe noi, ce-i drept, nu rău, norocul nostru a fost că aveam animale în ogradă și ne descurcam. Totuși, vă spun pe cuvânt, erau și oameni foarte săraci, unii la țară, mai ales, şi-au luat singuri zilele, că rămăseseră fără muncă şi nu aveau ce mânca, alţii mâncau buruieni sau trăiau din mila celorlalţi. Dar după aceea, țara a revenit pe făgașul bun și a fost bine.

 

J: Când au început să se adune deasupra ţării norii negri ai războiului?

PP: Păi, răul a venit odată cu începerea războiului. Pe 1 septembrie 1939, trupele bine echipate ale Wermachtului intrau în Polonia și se știa în țară că or să fie vremuri grele, pentru că sovieticii și germanii făcuseră un pact cu o săptămână înainte să intre în Polonia și împărțiseră Europa de Est în două, erau clauze secrete. Dezastrul pentru noi a venit însă după Diktatul de la Viena. Auzisem că ministrul nostru de Externe, Mihail Manoilescu, a leșinat când a fost pus de germani să semneze cedarea Ardealului. Totodată, Basarabia s-a rupt și ea de trupul țării, după ce ne-au dat ultimatum sovieticii. Dar vă spun că mare greșeală am făcut atunci că am ales să cedăm teritoriul patriei noastre fără să luptăm, fără să tragem un glonț. Închipuiți-vă că dacă alegeam să luptăm - și ostașii țării voiau asta, politicienii s-au opus -, dacă luptam, nu aveam ce pierde. Dincolo de Prut, sovieticii nu aveau voie să treacă, nu-i lăsau nemții, că nemții aveau interes la petrolul României și trimiseseră deja în țară, după abdicarea lui Carol, niște divizii să apere petrolul de la Ploiești. Apoi, a mai fost și nenorocirea cu legionarii care au vrut să-l dea jos pe Antonescu.

 

J: Cum ați ajuns în armată?

PP: Păi, eu făceam armata la Călărași când a început mobilizarea. Acolo, în ’40, s-a constituit Regimentul 2 Călărași, iar superiorii ne-au întrebat dacă dorim să ne înrolăm. Credeți-mă că puțini erau cei care nu doreau, sentimentul de onoare în a apăra țara și de a recupera teritoriile furate de pactul dintre cei doi monștri era copleșitor. Bineînțeles că m-am oferit și așa am rămas în armată, mobilizat până în septembrie 1945, când URSS a semnat cu România acordul de încetare a ostilităților.

 

J: Care este sentimentul cel mai puternic în viața de pe front?

PP: Cel de camaraderie. Se leagă o emoție între tine și camarazii tăi pe care îmi este greu să o descriu în cuvinte, în pofida oricăror frustrări, neînțelegeri sau antipatii, toate acestea pier știind că cel de lângă tine, din tranșee, cu pușca îndreptată spre inamic, și-ar da viața pentru tine, la fel cum și tu ai face pentru el. Este un sentiment unic și inegalabil.

J: Povestiți-mi, vă rog, unde v-a prins ordinul mareșalului Antonescu din iunie 1941.

PP: Îmi aduc aminte și acum (lăcrimează discret), eram în cazarmă, și ne-au spus superiorii să fim cu toții atenți la radio, că urmează un anunț important. Şi, dintr-o dată, s-a auzit vocea mareșalului Antonescu: ”Astăzi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoșești și a neamului: ostași, vă ordon, treceți Prutul! Zdrobiți vrăjmașul de răsărit și dezrobiți pe frații noștri cotropiți, plaiurile și ogoarele noastre”. Credeți-mă, la toți cei care eram adunați în jurul acelui aparat la care ascultam începuse să ne bată inima foarte tare.

J: Care sunt amintirile cele mai puternice cu care ați rămas din război?

PP: Prima dată îmi amintesc că am plecat în marș la București, iar de acolo am fost trimiși direct în Crimeea. Apoi, am ajuns până la Cotul Donului, cred că au fost vreo 2.000 de km. Nu am luptat, dar ne-am plimbat, noi ajunsesem la Cotul Donului când situația era deja critică, și am fost retrași de acolo la câteva zile, înainte să pornească armata lui Stalin asaltul. Vai de cei care au rămas acolo! Se vorbea că un tată, care era comandant, s-a sinucis împreună cu fiul său, care era soldat, atunci când au fost încercuiți de ruși, de teamă să nu ajungă în Siberia. Am suferit mult atunci.

 

J: Vă era teamă?

PP: Ei, și cu teama asta, știți cum e, când dau peste tine niște nenorociri neanunțate, nu mai simți, adică ororile pe care le vedeam noi acolo întreceau cu mult imaginația noastră și cele mai negre coșmaruri, așa că priveam totul ca făcând parte din altă versiune a lumii, așteptam să se termine totul și să revenim la lumea pe care o cunoscusem și în care crescusem. Îmi amintesc că ne-am întors apoi spre România și aveam la noi pâine înghețată, făcusem rană la stomac, aveam păduchi, nici nu vă puteți imagina în ce stare de degradare eram.

 

J: După încheierea războiului, ce ați făcut?

PP: Păi, ce să fac, după ce am fost eliberați din armată, m-am însurat la scurt timp și am stat o perioadă la Caracal, cu părinții, până când am plecat la părinții soției mele, la Sinaia, și acolo ne-am găsit de lucru. Acolo, suntem și azi, acolo l-am prins pe Ceaușescu, acolo am prins cutremurul din ‘77, acolo am prins și Revoluția.

 

J: Ce așteptări aveați după Revoluție?

PP: Domnule, eu nu aveam așteptări și din cauza asta nici nu am fost dezamăgit în viață, eu merg întotdeauna pe scenariul cel mai pesimist. Îmi dădeam seama că patru decenii de comunism au redus nivelul de înțelegere al românilor și nu aveau cum să aleagă bine, după 1989. Iliescu vorbea pe limba lor și de asta l-a votat lumea. Îmi pare rău, v-am spus de Regele Mihai, trebuia lăsat să vină în țară. El era o figură pe care românii încă nu o uitaseră. Asta a fost, viața merge înainte. O să fie bine, cu toate greutățile și zbuciumul de azi, dacă vă uitați, am progresat. Am fost acum doi ani la București, în vizită la fata mea, și mă gândeam cum arăta orașul prin ’42, ehei, ce diferență! Fiți optimiști, români, măcar acum în anul Centenarului!

 

Pe front, se leagă o emoție între tine și camarazii tăi pe care îmi este greu să o descriu în cuvinte, în pofida oricăror frustrări, neînțelegeri sau antipatii, toate acestea pier știind că cel de lângă tine, din tranșee, cu pușca îndreptată spre inamic, și-ar da viața pentru tine, la fel cum și tu ai face pentru el. Este un sentiment unic și inegalabil.

 

100 de ani trec repede. Nu știu care este secretul longevității pentru toată lumea, nu cred că există o rețetă generală, poate doar munca. Eu, să știți, mă simt mult mai tânăr. Parcă aș avea 70 de ani, și chiar și așa, când pot, ajutat de copii, de baston, mă ocup, reușesc, de grădina din fața casei.


 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Explicațiile specialistului: de ce Marea Neagră nu e murdară

Explicațiile specialistului: de ce Marea Neagră nu e murdară
Galerie Foto Atrași de imaginile cu apele cristaline ale Mediteranei sau ale altor mări, din zone turistice foarte populare, mulți români sunt convinși că litoralul românesc este de mâna a doua, pentru că apa e mai mereu...

Povești nemuritoare cu măști de protecție pentru persoanele defavorizate, în nouă pași

Povești nemuritoare cu măști de protecție pentru persoanele defavorizate, în nouă pași
Galerie Foto Impusă ca o obligație trasată de la cel mai înalt nivel, purtarea măștilor de protecție pe perioada stării de alertă este în vigoare încă de la mijlocul lunii mai, odată cu expirarea stării de urgență. La...

Despre lipsa autopsiilor, așa-zisele laboratoare ale DSP și alte Bâlbe în vreme de pandemie

Despre lipsa autopsiilor, așa-zisele laboratoare ale DSP și alte Bâlbe în vreme de pandemie
Interviu cu Dr. Ligia Barbarii, medic primar de medicină legală, șef al Laboratorului de Genetică din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București.   - În cazul...

Armata suferă prima pierdere: restaurantul CCA, răpus de Covid

Armata suferă prima pierdere: restaurantul CCA, răpus de Covid
Galerie Foto Chiar în timp ce pregătea amânarea măsurilor de relaxare, care trebuiau implementate cu data de 1 iulie, Cabinetul Orban a decis desființarea Unității de Prestări Servicii și Alimentație a Ministerului...

Ludovic Orban, acuzat de trei asociații de judecători de presiuni asupra Justiției

Ludovic Orban, acuzat de trei asociații de judecători de presiuni asupra Justiției
Galerie Foto Pentru a doua oară, în mai puțin de o lună și jumătate, trei asociații ale judecătorilor din România critică modul în care Guvernul condus de Ludovic Orban, dar și afirmațiile premierului se raportează la...

Dragoș Frumosu: România poate hrăni 80 de milioane de oameni

Dragoș Frumosu: România poate hrăni 80 de milioane de oameni
Dragoș Frumosu, liderul Federației Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului și Ramuri Conexe „SINDALIMENTA”, luptă de două decenii pentru industria alimentară și pentru cei peste...

Emil Lungeanu, autorul romanului ”Jocul”, care apare cu Jurnalul: „Scriitorul îşi câştigă existenţa într-un singur fel: prin posteritate” 

Emil Lungeanu, autorul romanului ”Jocul”, care apare cu Jurnalul: „Scriitorul îşi câştigă existenţa într-un singur fel: prin posteritate” 
Galerie Foto Emil Lungeanu - romancier, eseist, poet, autor de piese de teatru, critic la revista Uniunii Scriitorilor. Conform referințelor, este cel mai versatil scriitor român, manifestându-se în toate genurile și speciile...

După orice extracţie, nu trebuie să rămână loc gol

După orice extracţie, nu trebuie să rămână loc gol
Unii trec sănătatea danturii în categoria a doua, până când o durere de dinţi îi scoate din ţâţâni. Dantura este un organ de o importanţă deosebită, amânarea vizitei la medicul stomatolog duce la...

Povestea spectaculoasă a unei donații de 1,4 milioane pentru euroalegeri. Iei bani de la „Grindă”, donezi la PNL și câștigi un post la Cancelaria lui Orban

Povestea spectaculoasă a unei donații de 1,4 milioane pentru euroalegeri. Iei bani de la „Grindă”, donezi la PNL și câștigi un post la Cancelaria lui Orban
Galerie Foto Ana Maria Dimitriu, consilierul local de la Focșani, fostă angajată la biroul parlamentar al actualului ministru al Dezvoltării Ion Ștefan, zis “Grindă”, care a împrumutat, în primăvara trecută, 1,4...

Cad măști la nivel înalt: afaceri cu interlopi, polițiști și căsuțe poștale. În plin scandal Unifarm, ministrul Sanatății face milionare două offshore-uri din Cipru

Cad măști la nivel înalt: afaceri cu interlopi, polițiști și căsuțe poștale. În plin scandal Unifarm, ministrul Sanatății face milionare două offshore-uri din Cipru
Galerie Foto În plin scandal penal legat de achiziția făcută de Unifarm, în urma căruia directorul general Adrian Ionel s-a ales cu 60 de zile de control judiciar, pentru o presupusă șpagă de 760.000 de euro, Ministerul...

Arafat, plesnit cu elasticul măștilor de la Unifarm

Arafat, plesnit cu elasticul măștilor de la Unifarm
Galerie Foto Scandalul generat de punerea sub acuzare de către DNA a directorului general al Companiei Naționale Unifarm SA, Eugen Adrian Ionel, a dat naștere unui conflict mediatic între secretarul de stat în Ministerul de...

„Frăția generalilor” și un client DNA, tun de 5 milioane în prima zi de alertă

„Frăția generalilor” și un client DNA, tun de 5 milioane în prima zi de alertă
Chiar în ziua în care Executivul Orban a instituit, prin Hotărâre de Guvern, starea de alertă la nivel național, după cele două luni de stare de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis, trei...

Eliza Roha, autoarea cărții polițiste ”Asasinat la Cracovia”: „Primul roman l-am scris la 54 de ani”

Eliza Roha, autoarea cărții polițiste ”Asasinat la Cracovia”: „Primul roman l-am scris la 54 de ani”
Galerie Foto Jurnalul vă oferă miercuri, 24 iulie, romanul polițist ”Asasinat la Cracovia”, o carte cu un univers detectivistic special. Pe lângă personaje, intrigi și crime ce amintesc de celebre autoare de gen - Agatha...

Solniţa trebuie să dispară de pe masa hipertensivului

Solniţa trebuie să dispară de pe masa hipertensivului
Bolile cardiovasculare se află, din păcate, pe primul loc al patologiei în ţara noastră, hipertensiunea arterială fiind mult răspândită şi periculoasă, deoarece provoacă accidente vasculare...

Dublul limbaj al politicienilor pe tema “justiției” și “penalilor”

Dublul limbaj al politicienilor pe tema “justiției” și “penalilor”
Galerie Foto Interzicerea liberării condiționate a criminalilor, violatorilor sau a infractorilor care săvârșesc fapte cu violență, reglementată, la mijlocul săptămânii trecute, de Parlament, a fost propusă, încă de...
Serviciul de email marketing furnizat de