Ross Johnson: "În decembrie 1989 ne-am trezit cu securişti care schimbau tabăra"

Între 1988 şi 2002, Ross Johnson a fost director al mamutului "Radio Free Europe-Liberty". Practic, a fost  şeful posturilor de radio care au contribuit semnificativ la spargerea cortinei de fier în acea perioadă. Aflat în România pentru scurt timp, ne-a acordat un interviu despre Ceauşes­cu, Securitate şi regimul de lucru al românilor de la Europa Liberă.

Jurnalul Naţional: În perioada anilor ’60, la începutul regimului Ceauşescu, Radio Europa Liberă a slăbit criticile la adresa conducerii RSR... Aţi picat în capcana imaginii unui Ceauşescu independent şi predispus spre reforme democratice?
Ross Johnson: Regimul de la Bucureşti făcuse nişte primi paşi. Dacă îmi aduc aminte, în 1963, parcă, au încetat să mai bruieze postul. Apoi, au încetat atacurile dure împotriva noastră în Scînteia şi alte publicaţii controlate de comuniştii români, prin 1967. Tot atunci, l-au invitat pe Noel Bernard să viziteze România, să vadă că nu mai e ca în anii ’50. El ar fi fost tentat să meargă în ţară, dar şefii americani au zis nu, i-au atras atenţia că e periculos. Regimul de la Bucu­reşti a avut atunci un fel de politică de influenţare a corespondenţilor noştri, le livrau informaţii despre "independenţa" lui Ceauşescu faţă de sovi­etici şi unele presupuse libertăţi ale cetăţenilor români. Dacă s-a mers pe o linie de încurajare a politicii externe, totuşi nu au încetat criticile la adresa situaţiei interne din România, ele chiar s-au intensificat în timp o dată cu deteriorarea acesteia.

Când s-au răcit la loc relaţiile dintre Europa Liberă şi conducerea de la Bucureşti?
La începutul anilor ’70, când Cea­u­şescu a renunţat la reformele timide pe care le făcuse. Europa Liberă a de­venit mai virulentă, lucru care a ge­ne­rat chiar tensiuni între Departamentul de Stat şi staţia de radio. Am­ba­sadorii de la Bucureşti raportau la De­partamentul de Stat că postul e prea dur şi din cauza asta au proble­me în relaţia cu oficialii de la Bu­cu­reşti.

Când Ceauşescu se vizita cu Richard Nixon şi Jimmy Carter, se pupa cu ei, staţia primea ordin să "pună batista pe ţambal"?
Nu, din câte ştiu, nu a existat aşa ceva, postul era la fel de critic cum era şi în perioadele obişnuite.

Când aţi aflat că teroristul Carlos a pus în 1981 bomba explodată din greşeală la secţia cehă, din ordinul Securităţii?
Nu imediat după incident, ci mult mai târziu. Au venit experţi care au luat în calcul mai multe posibilităţi. S-a luat în calcul inclusiv că ar putea să fie o operaţiune a Stasi. Am aflat că a fost Carlos mult mai târziu, după ce au ieşit la iveală documente ale Stasi şi ale serviciului secret ma­ghiar. De asemenea, după ce am aflat că a fost Carlos, ne-am întrebat ceva vre­me cine l-a plătit. Abia după ceva vre­me au venit informaţii că teroristul Carlos a negociat la Bucureşti două contracte, unul privind asasi­na­rea lui Pacepa şi altul privind un atac asu­pra Europei Libere. Carlos şi oa­me­nii lui nu au lucrat prea atent şi din cauza asta bomba a explodat la cehi. Până la acest eveniment la studioul din München se intra liber. Cu toa­te că unii redactori ai secţiei româ­ne, precum Cornel Chiriac, Emil Geor­­gescu sau Monica Lovinescu, fu­se­seră agresaţi, nu se luaseră măsuri de securitate deosebite. După bombă au apărut ziduri, paznici şi aparatură de control.

Ştiaţi înainte de 1989 că postul era infiltrat şi cu oameni care lucrau pentru Securitate?
Ştiam că unii în ţările lor semnaseră angajamente formale, fiind forţaţi. Nu aceştia sunt de acuzat, ci cei care au furnizat informaţii din in­te­riorul staţiei, punând în pericol co­res­pondenţi din ţările comuniste sau pe colegii lor. În orice caz, ei au eşuat în misiunea lor, nu au reuşit să dea peste cap sau să distrugă postul. În mod special pentru Securitatea din România noi eram un inamic, o ţintă.
În anii ’80, presa controlată de Securitate a lansat o ofensivă puternică împotriva Europei Libere, având drept vârf de lance revista Săptămâna. Aveau redactorii secţiei române dreptul să contraatace?
Cel puţin cât am fost eu director, am avut o politică să nu intrăm în polemică cu presa de la Bucureşti. Mi se părea că răspunzând punctual la atacuri facem jocul regimului Cea­u­şescu, adică ocupăm spaţiul de emi­sie cu polemica şi nu mai avem timp pentru lucruri cu adevărat importan­te, cum ar fi lipsa democraţiei sau să­ră­cia. Oricum eram convins că ni­meni din ţara voastră nu crede ce scrie presa comunistă. Am avut un caz cu un director de la o altă secţie na­ţio­nală care tot răspundea atacu­ri­lor. Am luat hotărârea să-l înlocu­iesc cu altcineva, fiindcă, datorită dis­­cu­ţiilor, secţia respectivă nu mai dă­dea importanţă rolului informativ.

Noel Bernard era un temperament mai vulcanic... Era un jurna­list ofensiv, care ataca dur regimul de la Bucureşti. Conducerea postului a încercat să-l tempereze?
Când era director Ralph Walter au fost nişte fricţiuni. Noel lansa atacuri personale şi Ralph a încercat să-l tempereze.

Reuşea Securitatea să vă vâre pe gât în mod frecvent dezinformări?
Se mai întâmpla, nu doar la secţia română. În afară de informaţiile oficiale pe care le comentam, aveam drept surse turişti, scrisori anonime... Nu puteam tot timpul să verificăm informaţia din trei surse, ca la ma­nual. Totuşi destul de rar dădeam informaţii eronate pe post. Securitatea făcea presiuni şi asupra celor care ne dădeau informaţii reale să retracteze ce au spus, dacă îi interceptau. Au fost arestaţi şi presaţi mulţi ca să retracteze, după cum am văzut în dosarele ieşite după 1989.

Citind dosarul operaţiunii "Eterul" prin care  Securitatea voia să monitorizeze şi să discrediteze Euro­pa Liberă, am văzut că mai mul­te zeci de ofiţeri se ocupau de postul dumneavoastră. A mai avut vreun serviciu secret estic o asemenea desfăşurare de forţe împotriva Europei Libere?
Cred că Securitatea avea cea mai bine structurată organizare împotriva noastră. Nu a mai fost nicăieri o organizaţie cum era grupa operativă Eterul care să se ocupe strict de noi. Paranoia lui Ceauşescu a acţionat aici şi a făcut posibilă apariţia unui aparat care să se ocupe strict de noi.

Au încercat să ia legătura cu dumneavoastră, să aibă un canal de comunicare cu "inamicul" securiştii care vă urmăreau?
Până în decembrie 1989, nu. Atunci şi în perioada imediat urmă­toa­re ne-am trezit că tot felul de secu­rişti vor să ia legătura cu noi, să ne dea informaţii, să schimbe tabăra. Noi nu am dat informaţiile de la ei pe post, le-am transmis noilor autorităţi de la Bucureşti, aşa ni s-a părut normal.

În anii ’80, Securitatea a încercat să acrediteze teoria unui "complot sionist" la Europa Liberă, ţinând cont că unii redactori, precum Noel Bernard, Nestor Ratesh sau Max Bănuş, erau evrei... Pe chestia asta au existat tensiuni în interiorul postului?
La nivelul meu şi al conducerii ame­ricane nu a fost nici o problemă. Habar n-am însă ce a fost în interiorul secţiei române, dacă au fost discuţii pe tema asta. Eu nu am cunoştinţă ce s-a întâmplat la nivelul relaţiilor in­di­viduale dintre realizatori. În 1988, când am preluat direcţia postului, doar la secţia română erau cam 60 de angajaţi, cu colaboratori, 100. Nu puteam să ştiu ce atitudine au toţi.