x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Șansă pentru 30.000 de elevi: Poveștile reparatorilor de școli din spatele platformei HartaEdu.ro 

Șansă pentru 30.000 de elevi: Poveștile reparatorilor de școli din spatele platformei HartaEdu.ro 

de Paul Bardasu    |    16 Noi 2023   •   06:20
Șansă pentru 30.000 de elevi: Poveștile reparatorilor de școli din spatele platformei HartaEdu.ro 

Raluca Jianu, CEO al organizației Narada, realizează, într-un interviu exclusiv pentru Jurnalul, o radiografie a învățământului din România.

Avem astfel o imagine clară a problemelor cu care se confruntă școlile, în special cele din mediul rural, în anul 2023. Implicată în mai multe proiecte, ea dezvăluie care sunt rezultatele obținute până acum și cum au putut fi rezolvate, în timp record, sute de alerte listate de școli cu astfel de probleme, prin platforma HartaEdu.ro. Raluca Jianu vorbește și despre cea mai importantă inițiativă de la finalul acestui an, „Împreună pentru școala noastră”, prin care, cu sprijinul comunităților, al mediului de business și al celor care doresc să se implice și să doneze 5 euro pe lună, 60 de școli au șansa să rezolve probleme de infrastructură și digitalizare pentru a oferi un mediu mai sigur și modern pentru 30.000 de elevi. Desigur, un singur grup de oameni inimoși nu poate rezolva toate probleme unui sistem la pământ. Însă poate da semnalul că există speranță și, mai ales, că se poate.

 

Jurnalul: Cum a luat ființă proiectul HartaEdu.ro și căror nevoi din educație se adresa la început? Dar acum, în ce direcții s-au extins acestea?

Raluca Jianu: HartaEdu s-a născut din nevoia de investiție în educație pe care o resimțim de foarte mulți ani și care încă nu s-a rezolvat. Ceea ce facem astăzi prin HartaEdu, făceam deja cu mult înainte de apariția ei, însă nu aveam tehnologia ca să putem dezvolta proiectul la o scară mai mare. Deja aduceam împreună profesori și comunități pentru a rezolva urgențele din educație, însă nu era totul la fel de bine mapat și structurat ca atunci când am reușit să dezvoltăm tehnologia din spate. Obiectivul pe care l-am avut în minte încă de la început a fost acela de a preda școlilor în care interveneam abilitățile acelea foarte importante de management și leadership, de a-i învăța pe directori și profesori să deprindă abilități antreprenoriale și să devină autonomi. Iată că la un an și puțin de HartaEdu, respectiv în 2022, 25 de școli din țară au organizat în aceeași zi un târg școlar și au reușit să strângă în cadrul campaniei „Salvează o școală” aproape 100.000 de euro, bani dublați de partenerii Narada, cu care am reușit să oferim încredere și speranță în viitor unui număr de aproximativ 19.000 de elevi. Care azi învață în condiții mai bune și mai sigure.

 

Fiecare elev care nu abandonează este un câștig

 

Care au fost primele cazuri rezolvate și cum s-au soluționat?

Primele alerte rezolvate au fost cele ale școlilor din satul Progresu (Călărași), Liceul tehnologic Petru Poni din Roman, Liceul tehnologic Jaques M. Elias din Sascut și Școala gimnazială Barboși, din județul Vaslui. Aceste prime alerte au fost alese spre rezolvare în primul rând datorită nevoii urgente pe care o aveau și în al doilea rând pentru că profesorii de aici au fost primii care s-au oferit voluntari pentru a digitaliza materia școlară pe NaradiX, a doua platformă lansată de noi în pandemie, din dorința de a oferi acces elevilor afectați de școala online, ce au rămas în urmă cu cursurile. La Progresu am intervenit în reabilitarea sălilor de clasă, iar rezultatele le vedem chiar și azi. De exemplu, Daniela Niculescu, directoarea școlii, ne-a transmis acest mesaj chiar zilele trecute: „Vă pot spune că am reușit să readucem la școala trei elevi care se aflau în risc de abandon școlar (erau neșcolarizați de ceva vreme). Anul acesta am reușit să-l determinăm pe un elev aflat în abandon școlar de doi ani să se reîntoarcă la școală. Are aproape 18 ani și locuiește cu un unchi. Pentru noi fiecare elev care nu abandonează este un câștig”. De asemenea, în urma intervenției noastre, primăria s-a autosesizat și astfel s-au făcut investiții majore în școală, iar această instituție de învățământ a putut fi eligibilă pentru programul „Școală după școală”. La Roman, un alt exemplu, am dotat laboratorul de mecanică. Atunci când profesorii au înscris alerta, au trimis fotografii și arăta ca un muzeu cu unelte atât de vechi și ruginite ce nu puteau fi folosite de elevi. L-am cunoscut atunci pe Alexandru, unul dintre elevii înscriși la învățământul dual care, având la dispoziție acest laborator, a putut să facă practică și azi lucrează în domeniu, având un salariu decent și fiind un profesionist recunoscut și admirat de colegii săi de serviciu.

 

În cei doi ani de la acest proiect, câte alerte au fost rezolvate și din ce categorii?

În acești doi ani de HartaEdu avem înscrise pe platformă aproape 1.500 de alerte, din care peste 345 rezolvate cu sprijinul Narada, din care 160 doar din ianuarie 2023. Mai mult decât atât, 114 de alerte au fost rezolvate anul acesta de comunitate, prin efort propriu și putem spune că asta ne-am dorit dintotdeauna: să putem mobiliza comunitățile, astfel încât să găsească soluții pentru urgențele din școli. Valoarea donațiilor a trecut de un milion de euro. Alertele mapate pe HartaEdu se împart în patru mari categorii: digitalizare, inovație, siguranță și sustenabilitate.

 

Discrepanță totală între mediul rural și cel urban

 

Care este cea mai afectată zonă a țării în acest moment și ce tip de alerte legate de siguranța elevilor sunt listate de acolo?

Din păcate, durerea noastră cea mai mare este această discrepanță dintre mediul rural și cel urban. Mulți dintre noi nu avem nici cea mai vagă idee despre provocările cu care se confruntă copiii de la sat. În școlile de la țară, profesorii și directorii se luptă cu abandonul școlar, cu nevoile socio-familiale ale elevilor, cu faptul că unii dintre ei nu vin la școală că sunt trimiși la muncă sau că nu au pachețel pentru gustare. În multe școli de la sat sunt încă toalete în fundul curții, curge apa rece la robinet și iarna copiii nu se spală pe mâini pentru că îngheață conductele. Sunt școli în care e foarte frig în clase, unde copiii învață în trei schimburi, pentru că școala nu-și permite să achite facturile uriașe la energie și astfel închide un corp de clădire. Și, deși pare greu de crezut, sunt licee în mediul rural unde plouă prin acoperiș și există zilnic riscul de scurtcircuit. Cu toate acestea, mulți dintre profesori și directori nici nu visează că se pot rezolva problemele lor, că împreună ne putem mobiliza pentru a găsi soluții. Povestindu-ți toate astea îmi amintesc că la un moment dat cineva m-a întrebat care a fost cea mai mare schimbare pe care a adus-o HartaEdu. La această întrebare am răspuns: faptul că am arătat că se poate.

 

Bătălie pentru convingerea sponsorilor

 

La ce proiecte lucrați în acest moment?

Suntem în plină campanie de fundraising „Împreună pentru școala noastră”. Am adunat în jurul nostru 60 de școli care-și doresc să schimbe ceva, care au alerte înscrise pe HartaEdu în zona de infrastructură, digitalizare și sustenabilitate. Și care luptă pentru a construi un viitor mai colorat pentru 30.000 de elevi ce învață acolo. Mai exact, profesori, elevi, părinți, toți vin umăr la umăr cu noi și împreună îndemnăm oamenii și companiile să doneze pentru nevoile școlilor. Unele dintre ele au nevoie de teren de sport, altele de panouri fotovoltaice ca să micșoreze costul facturilor la energie, altele au nevoie să schimbe ușile, pardoselile sau să cumpere un microbuz școlar. Ce am făcut noi a fost să le oferim școlilor o platformă pe care pot strânge fonduri online, transparent și cu focus pe nevoie și, în același timp, să le dăm posibilitatea profesorilor de a ieși din zona de confort, de a jongla cu noțiuni de operațiuni, bugete, comunicare, fundraising. Fiecare școală promovează campania în presa locală și în social media, la sponsorii locali, încearcă să încheie contracte de sponsorizare și să atragă comunitatea. Pe de altă parte, noi facem același lucru la nivel național, pentru toate școlile și rugăm oamenii să se implice, să doneze numai 5 euro pe lună, pentru a putea să le dea încredere și speranță în viitor celor 30.000 de elevi implicați în campanie. Toată această acțiune va culmina cu un târg organizat pe data de 18 decembrie, aproximativ la aceeași oră, când cele 60 de școli își vor deschide fiecare porțile și vor invita oamenii din comunitate să liciteze obiectele la care atât elevii, cât și profesorii și părinții au muncit două luni. Cu banii strânși din donații online și de la târg, fiecare școală își va rezolva alerta. Un alt proiect la care lucrăm în perioada asta este o nouă campanie pe care o vom lansa în decembrie și care are ca obiectiv susținerea potențialului copiilor.

 

La doi ani de HartaEdu.ro, care sunt obstacolele cu care încă vă confruntați în rezolvarea alertelor?

Aici, înainte de fonduri limitate și alte provocări, aș spune că cel mai mare dușman al educației este nepăsarea. Probabil că sunt oameni în țara asta care își permit să le asigure copiilor lor toate resursele în materie de educație, își permit să le plătească o școală privată, însă trebuie să înțelegem că mai devreme sau mai târziu, acești copii norocoși vor ajunge să trăiască într-o societate în care alți 98% poate nu și-au permis același lucru. Trebuie să facem cumva să micșorăm această diferență dintre elevii care au acces la tehnologie, folosesc deja inteligența artificială în educație și au parte de cele mai bune resurse și acei elevi care încă scriu cu creta albă pe tabla neagră și tot ce au drept ghidaj este un manual învechit. Trebuie să înțelegem că viitorul nostru de mâine depinde foarte mult de educația de azi a copiilor noștri, ai tuturor. Pentru asta, fiecare dintre noi, cei care simțim nevoia să facem ceva, putem dona acei 5 euro pe lună și putem face cu adevărat o diferență.



 

                                                                 Copii fără nicio șansă, deveniți elevi de top

 

Destine în ceață, schimbate din temelii

 

Care a fost cea mai impresionantă intervenție și ce fel de schimbări a adus în comunitate?

Primul gând al meu se duce către Școala Gimnazială Sălcioara, din județul Ialomița. Aici este o comunitate foarte vulnerabilă. Fiecare elev din școală are o poveste și, din câte am reușit noi să aflăm vorbind cu oamenii, majoritatea părinților au în medie câte opt clase terminate. Școala are însă o echipă de cadre didactice extrem de implicate, oameni care au înțeles că singura șansă a elevilor este educația. În luna martie am făcut o diagnosticare a elevilor din punct de vedere socio-emoțional și am început să intervenim cu tot felul de programe care să-i ajute să-și înțeleagă emoțiile, să le gestioneze, dar și programe ce au ca scop pregătirea lor pentru un viitor sustenabil. Apoi, împreună cu o companie parteneră, am intervenit la nivel de infrastructură și am transformat școala dintr-una banală de la țară, într-una în care fiecare clasă spune o poveste. Profesorii au participat și ei la o serie de cursuri de formare pentru a înțelege mai bine emoțiile și pentru a ști cum să lucreze cu elevii aflați în situații vulnerabile. Am organizat excursii și unii dintre copii au ieșit pentru prima dată din Sălcioara, au vizitat fabrici, au văzut roboți industriali și au admirat câteva orașe și peisaje din țară, lucru menit să le lărgească orizonturile și să le arate ce e dincolo de granița satului și spre ce ar putea visa. O altă intervenție impresionantă a fost la Băicoi. Aici, în urmă cu vreo 10 ani, una dintre structurile școlii s-a închis pentru că erau prea puțini înscriși și astfel, cei rămași au fost transferați la școala de centru. Acest centru se afla la aproximativ 5 kilometri de casa lor, drum pe care elevii erau nevoiți să-l parcurgă pe marginea unui drum național intens circulat. Am auzit aici niște povești absolut impresionante și am plecat cu lacrimi în ochi, lacrimi de emoție și bucurie văzând fericirea sinceră din ochii oamenilor atunci când am reușit să le rezolvăm alerta și să le oferim un microbuz școlar.

 

Cum s-a schimbat viața unor copii în acești doi ani? Ne puteți da câteva exemple de atunci și acum?

Vă dau două exemple. Robert, un băiețel din Valea Doftanei. Robert, dislexic, a învățat să scrie și să citească abia în clasa a III-a, după ce i-am oferit un laptop. Până atunci nu avea curaj nici măcar să încerce să silabisească, de teamă că vor râde copiii de el. Având un laptop, în timpul școlii online, sub protecția unui ecran, a îndrăznit să se afirme și de atunci dezvoltarea sa academică a urmat o linie ascendentă. Azi Robert este unul dintre cei mai buni elevi din clasă, este foarte sociabil, are o mulțime de prieteni și numai visuri mărețe. Roxana provine dintr-un sat izolat din județul Buzău, un sat unde abandonul școlar este foarte mare pentru că părinții preferă să-și țină copiii acasă, de teama animalelor sălbatice. Roxana s-a născut înzestrată cu talentul unei voci de privighetoare. Am ajutat-o pentru a urma cursuri de pregătire și pentru a-și îndeplini visul de a intra la Liceul de Artă. Nu numai că a reușit, dar părinții ei, care munceau cu ziua prin sat, s-au mutat cu ea la Buzău, s-au angajat și azi sunt o familie perfect adaptată și funcțională. Iar Roxana are toate șansele să ajungă o mare cântăreață.

 

Ce este hartaedu.ro

Hartaedu.ro este un proiect prin care orice profesor, părinte sau cetățean de rând depune o alertă pentru o școală. Aceasta va fi înregistrată și mapată, în timp real, astfel că orice vizitator al platformei va avea o perspectivă realistă asupra situației unităților de învățământ la nivel național, județean și local, în funcție de punctele sale de interes. Platforma oferă vizitatorilor posibilitatea de a contacta școala și de a se implica direct în soluționarea problemelor semnalate, prin donații în bani, bunuri sau servicii.

„Am auzit de atâtea ori profesori care spuneau că nu credeau că se poate rezolva, încât am realizat ce lipsă de încredere s-a creat în timp. Ei bine, noi tocmai asta am arătat: că se poate și se poate repede” - Raluca Jianu

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: sansa elevi mediul rural HartaEdu.ro