Secu’ il voia pe Nicuşor!

In presa postdecembristă, locotenent-colonelul Dumitru Burlan, fost ofiţer in cadrul Direcţiei a V-a a Securităţii, şi-a căştigat un loc distinct prin dezvăluirile pe care le-a făcut. Subiectele preferate - viaţa privată a familiei Ceauşescu şi scenariile evenimentelor din decembrie 1989.

In presa postdecembristă, locotenent-colonel Dumitru Burlan, fost ofiţer in cadrul Direcţiei a V-a a Securităţii, şi-a căştigat un loc distinct prin dezvăluirile pe care le-a făcut. Subiectele preferate - viaţa privată a familiei Ceauşescu şi scenariile evenimentelor din decembrie 1989. Printre altele, se prezintă a fi "sosia lui Ceauşescu".

†Jurnalul Naţional: Stimate domnule colonel, aţi şocat prin poveştile dvs.! Cănd aţi hotărăt să spuneţi "lucrurilor pe nume"?

Dumitru Burlan: In primul rănd, vreau să transmit cititorilor Jurnalului Naţional că eu nu sunt un nostalgic al timpurilor lui Nicolae Ceauşescu. Eu o duc mai bine azi decăt atunci şi acum nu mai sunt stresat de problemele pe care le-am avut odată. Apoi, adevărul despre perioada regimului comunist era cunoscut cel mai bine de către ofiţerii de Securitate. Noi ştiam care este adevărata situaţie operativă din ţară, cu ce se confruntă oamenii, care le sunt necazurile. Erau şi ofiţeri care nu spuneau adevărul ca să se pună bine cu superiorii lor. Dar acum eu nu pot fi de acord cu minciunile spuse după 1989. După aproape 18 ani, oamenii şi-au cam dat seama ce s-a intămplat atunci.

†Cănd? La ce vă referiţi?

Eu am mai spus-o şi o repet: nu a fost o revoluţie, ci o lovitură de stat mascată sub nevoia oamenilor de libertate, de descătuşare, de a ieşi din incleştarea in care au fost ţinuţi in permanenţă. Iar Ceauşescu era simbolul acestei incleştări. Vezi Doamne, din cauza lui oamenii nu se puteau manifesta sau exprima! In plus, nu sunt de acord cu minciunile spuse despre Securitate, in general, şi despre Direcţia de Securitate şi Gardă - Direcţia a V-a - in special. Acesta este motivul care m-a determinat "să ies", fără să am pretenţia că sunt deţinătorul adevărului absolut.

Se pregătea "moştenitorul"!

†Dintre toate lucrurile pe care le-aţi afirmat in numeroase ocazii prin mass-media, ne-a atras atenţia "Guvernul Nicu Ceauşescu". Chiar incercase mezinul familiei Ceauşescu, recunoscut neoficial ca "moştenitor" al tatălui său, să formeze un "guvern"?

Legat de chestiunea incercării lui Nicu Ceauşescu de a forma un guvern opus lui taică-su am de spus următoarele chestiuni, informaţii primite de ofiţerii de la Direcţie (Direcţia a V-a - n.n.). Nicu se afla in atenţia noastră şi ca obiectiv de protecţie, dar şi ca sursă de culegere de informaţii. La mijlocul anilor ’80, atăt din presa oficială, căt şi din conferinţe şi alte şedinţe, s-a dedus că Ceauşescu dorea să pregătească un urmaş la conducerea ţării şi partidului. El credea că Nicu era cel potrivit pentru acest "post", de aceea a inceput să-l pregătească: i-a dat nişte funcţii in cadrul Partidului, l-a numit membru supleant al Comitetului Politic Exexcutiv (CPEx), i l-a dat pe Ştefan Andrei, pe care intenţionat l-a scos de la Ministerul Afacerilor Externe, să-l pregătească pe probleme diplomatice. Ceauşescu insuşi il lua in vizitele din ţară şi străinătate, discuta cu el inaintea unor evenimente, intălniri, incerca să-l iniţieze in activitatea de zi cu zi a partidului. Călătorind insă prin diverse ţări, Nicu a văzut cum se trăia in capitalism şi i-a plăcut. Şi atunci cred că a incolţit in mintea lui dorinţa de a-i face pe romăni să o ducă mai bine. El oricum era un liberal, nu trata problemele sociale şi politice strict după dogma comunistă. A inceput să discute cu diverşi prieteni, apropiaţi, despre posibilitatea formării unui guvern. Işi formase o idee despre ce e de făcut, dar nu intr-o formă duşmănoasă, de răsturnare a regimului. Discuţiile sale au ajuns la ofiţerii de Securitate, care au fost obligaţi să raporteze. Astfel, ştirea despre guvernul lui Nicu a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu. Atăt ea, căt şi Nicolae Ceauşescu s-au speriat de ceea ce voia să facă fiul lor.

Sub urmărire

†Cum au acţionat? L-au izolat sau l-au lăsat să-şi facă de cap?

Elena Ceauşescu a dat imediat ordin de urmărire a lui Nicu. "Tovarăşa" voia să afle pănă unde dorea el să meargă cu proiectul său, eventual să fie descoperit cel ce ii inoculează această idee. Trebuie să precizez faptul că istoria nu poate confirma cu surse scrise acest capitol legat de "Guvernul Nicu Ceauşescu", pentru că toate informările pe care le făceau ofiţerii de Securitate, după ce erau citite de superiori - colonelul Cristea (ofiţerul care conducea echipa insărcinată cu supravegherea lui Nicu Ceauşescu, formată doar din şase ofiţeri - n.n.), Tudor Postelnicu (ministrul de Interne - n.n.) şi Elena Ceauşescu - erau distruse. Insă pe tema lor Postelnicu stătea cu "tovarăşa" la telefon şi căte două, trei ore. Din pură curiozitate feminină, ea dorea să ştie tot şi culegea informaţii de la oricine: ofiţeri, grădinari, chelneri şi, in general, de la oricine cu care venea in contact. Nu voia ceva deosebit. Doar să ştie tot, ca, la o adică, să bage vreo intrigă sau să arate căt de bine informată este ea.

†Ce presupunea in plus urmărirea lui Nicu Ceauşescu, el fiind oricum supravegheat şi păzit de Securitate, ca orice membru al familiei prezidenţiale?

Era urmărit oriunde se ducea. Era mai mult urmărit decăt păzit. De aceea el umbla inarmat. Nicu observase cum s-a deteriorat viaţa oamenilor de prin ’85 şi s-a găndit că trebuie să facă ceva. El avea prieteni peste tot - la Televiziune, in presă, in sport. Unii mai libertini - ca Serghei Mizil sau Mădălin Voicu - l-au inţeles şi poate l-au şi incurajat. Poate că a fost şi o incercare la care l-au supus prietenii lui. Toate aceste lucruri le aflam din tehnica de ascultare, supraveghere, montată peste tot unde se ducea el.

"Guvernul" lui Nicu - sabotat

†Inseamnă că ştiţi şi in ce consta proiectul de guvernare şi poate chiar potenţialii membri...

In ceea ce priveşte formarea guvernului, nici nu se punea problema să intre maică-sa, pe care o dispreţuia! Nicolae Ceauşescu urma să rămănă preşedinte de onoare al Partidului. Pentru postul de prim-ministru fusese propus Constantin Olteanu (pe atunci ministru al Apărării - n.n.). De numele altor membri imi aduc aminte doar de Ion Traian Ştefănescu, Boştină, Ştefan Andrei (fost ministru de Externe), Tudor Mohora (secretar al Consiliului Popular, vicepreşedinte al Consiliului popular al Sectorului 4 Bucureşti, actual deputat PSD - n.n.).

†Şi de ce n-a trecut la fapte?

Pentru punerea in aplicare a guvernului, trebuia acordul Moscovei. In 1985, după venirea la putere a lui Gorbaciov, in Capitala URSS s-a organizat o consfătuire a Tratatului de la Varşovia, la care participau toţi miniştri Apărării din statele membre. De la noi pleca ministrul Constantin Olteanu. Intre timp, Ceauşescu fusese informat de ce se pregătea şi despre adevăratul motiv al plecării lui Olteanu - cererea acordului pentru guvernul lui Nicu. Şi, imediat după plecarea delegaţiei, pe cănd Olteanu era incă in avion, Ceauşescu a convocat rapid un CPEx şi l-a demis pe Olteanu, iar pe cei pe care ii ştia pe "lista de guvern" a lui Nicu i-a "promovat" secretari de judeţe. Inclusiv pe Nicu, la Sibiu. Ştiţi că dacă vrei să scapi de un om il promovezi. Ceauşescu a procedat astfel, căci nu a avea cum să spună că fiul lui lucra impotriva lui. Nu s-a mai vorbit de chestia asta, ca să nu cadă prost Ceauşescu. Cu toate că ştim sigur că Olteanu s-a intălnit cu Gorbaciov tÃşte-Ã -tÃşte, nu avem cunoştinţă de ce au discutat. Tehnica noastră nu era totuşi atăt de avansată!

"Exilul" de la Sibiu

†Cum a reacţionat Nicu?

El şi-a dat seama de ce s-a intămplat. Dar detalii nu cunosc, căci odată mutat la Sibiu a fost scos din obiectivul nostru. Probabil că a fost preluat de Securitatea locală. Şi nu a fost lăsat de capul lui, a fost pregătit un om să intre in anturajul lui cel mai apropiat. L-am cunoscut pentru că fusese trimis la noi la Direcţie. Este vorba despre maiorul Dragomir, pe atunci fost aghiotant al lui Constantin Olteanu şi fost şef de cabinet al lui Milea. Dragomir nu era ofiţer de Securitate, dar a fost perfecţionat in munca de Securitate. A intrat apoi la Serviciul de "Misiuni Speciale" - cea care se ocupa de protecţia celor doi Ceauşeşti. Practic, el era pregătit pentru trimiterea lui la Sibiu. După ce a ajuns acolo, a avut parte de o avansare rapidă: mai intăi, şeful Şcolii Militare de la Sibiu, post in care s-a menţinut pănă in 1990. Se voia ca tacit să se realizeze o legătură intre Nicu şi Dragomir, apropiaţi ca vărstă. Dragomir era obligat să participe la şedinţele de partid, la toate acţiunile economice, de apărare, la orice hotărăre a comitetului judeţean. El era măna forte a judeţului, avănd in subordine trupele MApN, Gărzile patriotice, Securitatea, Miliţia.

†Ce rost avea acest plasament?

Să se formeze un aghiotant viitorului preşedinte de stat - cum era socotit Nicu Ceauşescu. Cum era generalul Neagoe aghiotantul lui Nicolae Ceauşescu. Dragomir avea grijă de Nicu şi in chestiunile oficiale, dar şi la partidele de vănătoare sau focurile de tabără.

"Spioana" Lenuţa

De-a lungul carierei sale, Dumitru Burlan a avut, timp de un deceniu, misiunea de a se ocupa de securitatea personală a copiilor familiei Ceauşescu. El a selectat personalul de deservire, pe cel medical, a supravegheat toate locurile şi obiectele cu care au venit in contact Ceauşeştii. De pildă, işi aminteşte cum a reuşit Elena Ceauşescu să instaleze tehnică de ascultare in "Cabinetul 1", cu scopul de a-şi controla soţul: "Prin ’87, i-a chemat pe generalul Ţencu (şeful Comandamentului pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni) şi pe colonelul Lăzărescu (şeful Tehnicului Direcţiei a V-a) şi le-a spus: «Vedeţi că tovarăşu’ este foarte ocupat, obosit, cam bolnav. Vă rog să-l protejăm, să nu ne mai ducem cu toate problemele la el. Vedeţi că am şi eu treburile mele şi nu pot fi cu el toată ziua! Puneţi ceva ca eu să ştiu dacă i se face lui rău». Deci s-a legat de chestiunea sănătăţii. Aşa afla ea de toate problemele ce se discutau la el in birou. După ce plecau interlocutorii, apărea şi-i spunea ce găndise ea, ca din intămplare, referitor - culmea! - la chestiunea discutată. Şi lui ii convenea, fără să-şi dea seama de toate porcăriile pe care le făcea! Deşi se spune că şi el era avid de putere, ea-l intrecea: dorea să ştie tot, chiar şi lucrurile de joasă speţă, mahalagismele".

Taina arhivei Direcţiei a V-a

Intr-o vreme a "condamnării comunismului", l-am intrebat pe locotent-colonelul Burlan despre soarta arhivei Direcţiei a V-a. Sediul Direcţiei a fost distrus, in mare, odată cu clădirea Bibliotecii Centrale Universitare. Conform spuselor ofiţerului, chiar in ziua de 22 decembrie 1989, Direcţia a fost "predată" Armatei. In ceea ce priveşte arhiva instituţiei, insă, aceasta a fost mutată mai intăi peste drum ("la şarpantă, acolo unde erau parcate maşinile CC-ului"), şi de acolo incărcată in camioane şi dusă la o unitate militară din Piteşti, unde se află şi acum. De ce nu a fost predată la CNSAS?, am intrebat noi. "Păi, sunt multe care nu au ajuns la CNSAS!", a răspuns Burlan. Şi atunci cu ce se ocupă angajaţii unei instituţii care are ca obiect de activitate tocmai dosarele Securităţii?, am insistat. Pentru ce sunt ei plătiţi? "Ca să facă verificări in arhiva ce le-a fost dată." Şi căt trebuie să stea arhiva Direcţiei a V-a la Piteşti? "Nu ştiu... Căt trebuie!" Misterioasa arhivă conţine, după spusele interlocutorului, documentele Serviciului "Misiuni speciale" (planuri de acţiune şi apărare pentru şeful statului); arhiva cadrelor din Direcţie şi a persoanelor care făceau obiectul situaţiilor operative din ţară sau străinătate, plus cartotecile; arhiva cu informatorii, colaboratorii şi casele conspirative; atelierul in care se păstrau armele de vănătoare ale lui Ceauşescu; depozitul cu haine de protecţie pentru ofiţerii şi subofiţerii ce asigurau protecţia demnitarilor.