Polipii, adică vegetaţiile, nu se mai extirpă pe bandă rulantă, s-a constatat că ei au totuşi un rol în imunitate. Vegetaţiile nu se îndepărtează cu laser căci apar recidivele. Interviu cu medic primar doctor conferenţiar Claudiu Manea, clinica ORL spitalul Sfânta Maria
Florin Condurăţeanu. - Domnule doctor Claudiu Manea, de ce în răceli simţim nasul înfundat, de ce ne curge nasul?
Dr. Claudiu Manea. - Nasul e tapetat cu o mucoasă care în răceli, guturaie şi alte viroze se inflamează şi de aceea avem senzaţia de nas înfundat. Mucoasa căptuşeşte şi sinusurile şi la inflamarea mucoasei se produc secreţii în exces. Când mucoasa care acoperă orificiile fine de evacuare ale sinusurilor se inflamează, în aceste camere se strâng secreţii cu pericol de a se infecta. În condiţii de răceli, guturaie surplusul de secreţii curge din nas. La fel, prea multele secreţii din sinusuri curg şi ele. În mod normal secreţiile din sinusuri se varsă în spatele nasului, la fel şi surplusul de secreţii din nas. Ei bine, aceste secreţii sunt înghiţite, o să vă miraţi, pe parcursul unei zile înghiţim circa doi litri de secreţii. Când cantitatea de secreţii e prea mare ne curge nasul.
F.C. - Medicii spun că e o greşeală trecerea pe antibiotice în caz de guturaie, de gripe. Unde e gafa?
Dr. C.M. Gripa, răceala, guturaiul sunt provocate de virusuri, care nu sunt atacate de antibiotice. Toate acestea se tratează cu antiinflamatoare, cu antialgice, cu antitermice. În nas se pun picături, se fac spălături cu apă sărată, cu ser fiziologic, cu apă de mare. Atenţie, picăturile pentru nasul înfundat nu se recomandă mai mult de 7-10 zile. Excesul de picături atacă mucoasa nazală şi riscă să ducă la rino-sinuzită cronică. În gripe se indică şi vaccinul antigripal. În sinuzite trebuie evitată blocarea scurgerii secreţiilor, acestea se strâng în sinusuri şi se pot infecta cu bacterii.
F.C. - Părinţii se sperie când în otite medicul ORL-ist face o puncţie prin perforarea timpanului. Există pericolul pierdeii auzului?
Dr. C.M. - Trebuie evacuate secreţiile adunate , care se infectează şi atunci se apelează la antibiotice. Medicul ORL face o puncţie fină în timpan pentru scurgerea secreţiilor; puncţia este practicată într-o zonă a timpanului unde acesta se reface. Fiindcă mă întrebaţi de durerile în sinuzite la aplecarea capului, vă precizez că nu e vorba de dureri, ci de o senzaţie de cap greu, de înfundare în regiunea frunţii. Să lămurim şi secretul sinusurilor. Există mai multe tipuri de sinusuri, două în zona maxilarului, deasupra danturii, alte două sinusuri etmoidale ca nişte faguri între ochi, alte două sinusuri în zona frunţii şi două sinusuri sfenoidale în creştetul capului. Sinusurile sunt nişte camere cu aer, care au un rol şi în tonalitatea vocii, specifice fiecărui om.
F.C. - Părinţii, tot ei, au dreptate când susţin că scoaterea polipilor e un fleac, chiar cer înlăturarea lor cu laser. Oamenii cred că polipii ăştia sunt ca o pânză de păianjen în fundul nasului.
Dr. C.M. - În primul rând eroarea începe de la comparaţia cu pânza de păianjen, vegetaţiile la copii sau polipoza nazală la adulţi sunt nişte băşicuţe cu aer în spatele nasului. Când vegetaţiile sunt prea mari, la unii oameni se crează dificultăţi la respiraţia pe nas, aceştia fiind obligaţi să respire pe gură. Dar respiraţia pe gură este ceva nefiresc, nu se mai încâlzeşte aerul în nas, schimbător de căldură foarte eficient, aerul nu se mai purifică, nu se mai umidifică normal prin nas. Copiii care respiră pe gură sunt palizi, dorm rău, n-au poftă de mâncare, dezavantajele acestea dispar după scoaterea vegetaţiilor. Polipii prea mari împiedică şi scurgerea secreţiilor din sinusuri, cu apariţia infecţiilor . Alt dezavantaj al polipilor mari este că se înlesneşte instalarea şi a otitelor. Vegetaţiile prea mari crează dificultăţi şi în aerisirea urechii medii, care trebuie să aibă legătură printr-un canal îngust ,trompa lui Eustachio cu partea superioară a nasului. Vegetaţiile se chiuretează, se îndepărtează prin intervenţie clasică, nu cu laser. Acţiunea cu laser lasă posibilitatea recidivei polipilor.
Scoaterea pe bandă rulantă, pompieristic a amigdalelor şi polipilor a însemnat o greşeală. Atât amigdalele cât şi polipii au totuşi un rol în apărarea imunitară a aparatului respirator superior. Polipii se îndepărtează când apar prea des rino-sinuzite, iar amigdalele sunt obiectul intervenţiilor ORL-iştilor când copiii fac mai mult de 4-5 amigdalite cu puroi pe an. Oricum, se doreşte păstrarea unor părţi din amigdale, se face doar o răzuire cu laser pentru anularea acelor cripte, adâncituri în amigdale unde se ascund microbii.