Sergiu Celac: "Am contribuit la înfiinţarea legală a SIE"

● Jurnalul National: De ce Ion Iliescu s-a prins cu ambele maini de nadragii unui stat muribund cum era URSS? Sa nu uitam ca Romania a semnat tratatul cu sovieticii in 1991, cand URSS era in disolutie...
● Sergiu Celac: Negocierile privind tratatul bilateral au inceput in ianua­rie 1991, cand eu eram de cateva luni am­basador la Londra. Retrospectiv textul tratatului bilateral a fost o eroa­re de judecata, atat in ceea ce pri­ves­te continutul lui, cat si momentul sem­narii. Pe 6 ianuarie 1990, cand a fost la Bucuresti Eduard Sevarnad­ze, mi­nistrul de Externe al URSS sa ia contact cu cei care au luat puterea aici, i-am ridicat problema ree­va­lua­rii generale juridice a tratatelor bilate­ra­le. Am facut o vizita de raspuns la Mos­­cova in martie si am abordat aceeasi tema pe 8 martie 1990. In acest cadru am avut o discutie in doi, eu cu Sevarnadze si cate un colabora­tor, secretar-stenograf. Documentul exista, exista si martori. De partea ro­mana a fost doamna Paraschiva Ba­descu, care acum are rang de am­ba­sador. Conform intelegerii cu pre­se­dintele Ion Iliescu, i-am pus lui Sevarnadze doua probleme, anume sa vorbim despre pactul Ribbentrop-Molotov si sa ne punem de acord asu­pra unei pozitii comune despre el si con­secintele sale, pe care sa o putem reitera in public si in documente, mai ales ca Sovietul Suprem condamnase tar­gul inca din decembrie 1989. A doua propunere viza deschiderea unui consulat general roman la Chi­si­nau, care sa aiba in circumscriptia con­sulara si RSS Moldoveneasca si Bu­geacul si Bucovina de Nord, care tineau de RSS Ucraineana. La finalul dis­cutiei, Sevarnadze mi-a destainuit di­ficultatile cu care se confrunta in con­ducerea PCUS in aplicarea re­for­melor. Eu i-am replicat "Eduard Am­brozievici, hai sa nu ne intrecem cui ii e mai greu". De altfel, ceva mai de­vreme, in februarie, la Ottawa, fu­se­se "Conferinta cerului deschis" la care luasera parte toti ministrii de Ex­terne din NATO si Pactul de la Var­sovia. Sevarnadze mi-a propus atunci ca urmatoarea sesiune ordinara a Consiliului Politic Consultativ al Tratatului de la Varsovia sa se in­truneasca la Bucuresti, conform prin­cipiului rotatiei. Am refuzat po­li­ticos, invocand faptul ca vin ale­ge­rile in mai si ca opinia publica nu ar fi favorabila. Pana la urma s-a oferit Ungaria sa organizeze actiunea. Tot la acea intalnire, doi oameni, adica eu si ministrul de Externe polonez, profesorul Skubiszewski, am sustinut legitimitatea istorica si inevitabilitatea reunificarii Germaniei.

● Cum ati gasit aparatul ministe­ru­lui? Era populat cu activisti im­be­cili?
● La nivel de ambasadori erau multi oameni ai partidului, activisti de rang su­­perior, fosti primi-secretari de judet sau chiar universitari fara legatura cu di­plomatia. Una dintre prioritatile mele a fost sa aduc oameni competenti. Aparatul central al ministerului era depopulat, iar in zona executiva erau unii care aveau mai mult trea­ba cu Securitatea. Tin minte ca mi-a par­ve­nit pe cai "nestiute" o lista "fara an­tet" sau semnatura cu oa­me­nii Securi­tatii din minister. Stiam ca in baza u­nei hotarari de partid din anii ’70, sefii de personal si de protocol erau toti ofiteri activi. Am sigilat ar­hiva directiei de personal a ministe­ru­lui, imediat. Ceva mai tarziu, pe 28 ia­nuarie 1990, cand a fost asaltat Pa­la­tul Victoria, o echipa specializata stre­curata printre demonstranti s-a dus fix unde era arhiva. Aveau chei de la depozit, au intrat lejer si au rupt si­giliul. Din fericire, schimbasem ci­frul la seifuri cu putin timp inainte si nu au reusit sa le forteze. Oricum, am incercat sa-i schimb pe activistii PCR neprofesionisti cu oameni pre­ga­titi. Aveam de unde sa-i luam, fiindca in anii ’70-’80 fusesera demisi toti divortatii, de exemplu, sau cei cu o ruda de orice fel de grad in strai­na­tate. I-am rechemat pe cei cu studii, for­mati la sfarsitul anilor ’60, cand Ro­mania chiar a avut o politica ex­ter­na elaborata la minister. Am chemat directorii si directorii adjuncti din mi­nister si le-am spus ca sunt candidati pe posturile in care se afla. Le-am dat doua extemporale, le-am spus sa descrie exact cu ce se ocupa directia si pe alta foaie ce ar trebui sa faca ei in viitor. In urma testarii, adjunctii mei au decis cine ramane, cu cine vor colabora.

● De ce il informati intai pe Iliescu?! Prim-ministru, adica sef direct, va era Petre Roman...
● Cel putin pana in iunie 1990, girul re­latiilor externe venea de la pre­se­din­te. Il informam pe Roman ce fac, de fiecare pas, dar acordul final era al presedintelui.

● Daca nu ma inseala memoria, ime­diat dupa caderea lui Ceau­ses­cu, primii oameni extrasi din tara au fost fata lui Pacepa si Mircea Ra­ceanu, condamnat la moarte pentru spionaj in favoarea SUA... Ati avut vreo implicatie?
● In cazul fetei lui Pacepa a fost chiar initiativa mea. Am considerat, gresit, spun acum, ca in acest fel elimi­nam o problema sensibila in relatiile cu SUA. Oricum, tinerea de ostatici nu are legatura cu democratia. L-am informat pe Iliescu, a fost de acord ca fata sa plece. Ulterior s-a dovedit ca pe americani nu-i interesa prea tare, cel putin la nivel oficial, problema Pa­cepa, aveau si ei dubii. Situatia lui Mircea Raceanu este diferita. El a vrut mai intai sa fie repus in drepturi si incadrat la Externe. I-am amintit ca amnistierea trebuie urmata de o reabilitare in instanta. Brucan, care era un tip foarte abil, a gasit o solutie, le-a cerut americanilor sa si-l ia.

● Cat ati fost ministru ati colaborat cu Mihai Caraman? Stiu ca a fost pus in fruntea noii structuri de informatii externe, cu toate ca spio­na­se la NATO...
● Desigur ca am colaborat. Nu­mirea lui a fost facuta, probabil, toc­mai fiindca era o entitate cunoscuta in lumea serviciilor secrete. S-a considerat ca interlocutorii nostri din Est si Vest prefera un personaj cu­noscut ca profesionist decat un om adus de nu se stie unde, dar mani­pu­la­bil. Initiativa reconstituirii in legali­ta­te a SIE mi-a apartinut. I-am spus presedintelui Iliescu ca e necesar asa ceva, cu un buget camuflat in cel al M­inisterului Apararii, dar cu statut autonom. Existau doua optiuni: preluarea responsabilitatii ministeriale de catre MAE (asa cum e in Marea Britanie) sau subordonarea directa fata de presedinte, sub control parlamentar. Am recomandat a doua va­rian­ta. Am batut personal la masina de­cretul de infiintare.

● Dupa alegerile din mai 1990 ati ple­cat de la minister, fiind inlocuit cu Adrian Nastase... A fost o plecare voluntara sau v-au demis?
● Eu, inca de la numire, am consi­derat ca sunt un tehnician care vine sa gestioneze ministerul pana la ale­geri. Am refuzat sa ma inscriu intr-o miscare politica si sa fac politica de partid, desi au fost presiuni serioase si 1990, si in 1992, si in 1996 sa candi­dez. Se stia ca pozitia de fost minis­tru la Externe confera credibilitate unei liste de partid. Dupa alegerile din mai 1990 s-a format un Guvern po­litic, era normal sa preia ministerul un fruntas de partid, cum era Adrian Nastase.