x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Stejărel Olaru: Interesele personale și de grup transced partidele politice

Stejărel Olaru: Interesele personale și de grup transced partidele politice

21 Feb 2018   •   14:50
Stejărel Olaru: Interesele personale și de grup transced partidele politice
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Lipsa sau amânarea demersurilor de a reforma în mod real sistemul de securitate națională, în special cadrul legal privind activitatea serviciilor de informații și a instituțiilor din sistemul judiciar, este cea mai mare greşeală a clasei politice româneşti. O spune istoricul Stejărel Olaru, fost  secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Interviul face parte din proiectul Românii în anul Centenarului, un proiect Jurnalul şi Antena 3.

Vi se pare că, în ultimul an, România a evoluat în bine, în rău, a rămas la fel? De ce?

Stejărel Olaru: În bine. Creștere economică semnificativă, dezbatere publică intensă pe marginea temelor importante ale societății, precum redefinirea cadrului legal privind lupta împotriva corupției.

Dar în ultimii 10 ani, cum a evoluat România? De ce?

În bine. Creștere economică, consolidarea poziției la nivel european, întărirea unora dintre parteneriatele strategice, precum cel cu SUA etc.

Ce merge bine în România?

Anumite sectoare ale economiei și politica externă -predictibilă și atașată principiilor organizațiilor internaționale din România face parte.

Ce merge rău în România?

Sistemul judiciar.

Care credeți că este principala cauză a menținerii decalajului de dezvoltare dintre România și alte state din UE?

Moștenirea unei economii falimentare a regimului comunist, lunga tranziție către democrație, lipsa unei gândiri strategice pe termen lung a dezvoltării economiei.

Care este personalitatea care influențează cel mai mult evoluția României în prezent? De ce aceasta și prin ce/cum anume?

Președintele partidului de guvernământ Liviu Dragnea și președintele României, Klaus Iohannis, prin funcțiile politice pe care le dețin și prin instrumentele guvernamentale și de stat care le stau la dispoziție.

Care este cea mai mare amenințare care ar putea influența evoluția României în următorul an? De ce spuneți asta?

Pentru o perioadă de timp atât de scurtă-un an- nu cred că există amenințări care pot influența negativ influența României cu excepția celor din domeniul economic- în special sectorul financiar–bancar.

 

Citat 1

“Pentru viitor însă cred că cea mai mare amenințare care ar putea influența evoluția României în următorii ani este procesul demografic de îmbătrânire a populației și migrația forței de muncă specializată în străinătate”.

 

Institutul Național de Statistică oferă de mult timp date referitoare la populația și structura demografică a României, iar acestea sunt extrem de îngrijorătoare. Populația țării va scădea dramatic, consecințele fiind grave din multe puncte de vedere, iar guvernele nu i–au măsuri de combatere a fenomenului.

Cine credeți că ar putea schimba în bine evoluția țării noastre în viitorul apropiat? De ce acesta/aceasta și cum anume?

Nu știu.

În care țări aveți cea mai mare încredere? (primele cinci). Ce anume la aceste țări vă inspiră încredere?

Țările nordice -Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca-, Austria și Canada. Au cel mai ridicat nivel de trai, de civilizație și cel mai scăzut indice de infracționalitate.

În care țări aveți cea mai puțină încredere? (primele trei). Ce anume la aceste țări vă inspiră neîncredere?

Țările din vecinătatea României-Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina- și Federația Rusă. Au o agendă ascunsă în relația bilaterală cu România și se comportă abuziv cu minoritatea română de pe teritoriul lor cu scopul de a o asimila.

Care este valoarea care definește Romania în prezent? Dar valoarea care lipseste cel mai mult în societatea românească la acest moment?

Libertatea-de a gândi și de a acționa- pare a fi valoarea cea mai pregnantă a societății românești în ziua de azi. Pe de altă parte, lipsește solidaritatea, probabil din cauza gradului ridicat de ignoranță -nu ne informăm corect și temeinic despre temele care se dezbat public- și anumeroaselor instrumente de manipulare a opiniei publice.

Caseta

De la 1 la 5 (1= foarte rar, 5= foarte frecvent) , cât de frecvent credeți că sunt încălcate în prezent în România următoarele valori?

Promovarea competenței (4)

Respectul față de adevăr (2)

Angajamentul față de valorile naționale (1)

Libertatea de exprimare (1)

Încrederea în instituții (4)

Sancționarea corectă a ilegalităților (4)

Cum apreciați pe o scală de la 1 la 5 (1 foarte proastă, 5 foarte bună) calitatea clasei politice care a decis soarta României în ultimii 10 ani? Principalul defect/Principala calitate?

Doi. Defect: Au dominat interesele personale și de grup, acestea având caracter transpartinic. Nu au promovat modele reale ale societății în interiorul clasei politice și nu au promovat experți pe diferite domenii de activitate care să nu fie victimele schimbărilor guvernamentale frecvente.

Calitate: Pe de altă parte, au reușit să se mobilizeze când a fost vorba de interese naționale. De exemplu, aderarea la sistemul euro–atlantic.

Care este greseala cea mai mare a clasei politice din ultimii 10 ani?

Lipsa sau amânarea demersurilor de a reforma în mod real sistemul de securitate națională, în special cadrul legal privind activitatea serviciilor de informații și a instituțiilor din sistemul judiciar.

Ce urare ați face României pentru 2018?

 Oare vom mai fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât?

 

 

 

×