x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Tinerii din Parlament s-au cam dezumflat după trei luni

Tinerii din Parlament s-au cam dezumflat după trei luni

de Xenia Croitoru    |    09 Mar 2017   •   15:59
Tinerii din Parlament s-au cam dezumflat după trei luni

Sunt la primul mandat în Parlament şi au intrat deja în a treia lună de activitate. Vorbim despre tinerii care la nici 30 de ani încearcă să schimbe imaginea românilor despre clasa politică şi să facă legi mai bune pentru generaţia lor. Tineriii din Casa Poporului sunt însă dezamagiţi de modul cum se face politică în Parlament, asta deşi în campania electorală erau plini de energie şi entuziasm. Mara Mareş, mezina deputaţilor PNL, speră totuşi că încă se mai poate schimba ceva.

 

Cum ţi se pare Parlamentul acum, după mai bine de două luni de când ai început activitatea?

Mara Mareş: Am intrat deja în a treia lună de mandat. Eu mi-am început activitatea cu entuziasm şi dornică să demonstrez că pot să schimb lucrurile în bine pentru cei care m-au trimis prin votul lor în Parlament, dar nu numai. Au fost două luni şi ceva pline de evenimente politice care şi-au pus amprenta şi pe activitatea parlamentară, de multe ori s-a oprit în loc din cauza ordonanţelor. Din păcate am ajuns să descopăr şi destul de multe neajunsuri ale Parlamentului care spun eu că ar trebui corectate. Asta zic eu, e concluzia mea din primele câteva luni. Posibil să mă răzgândesc. (râde)

 

Poţi să ne dai câteva exemple, să ne spui concret ce te nemulţumeşte?

Un grad de responsabilitate din parte liderilor destul de redus, convocări de plen de pe o zi pe alta, fără o agendă clară, schimbarea ordinii de zi pe ultima sută de metri, sesiune extraordinară fără o explicaţie concretă. Se menţine ideea veche că Parlamentul e mai degrabă o anexă a guvernării şi nu un legislativ aşa în adevăratul sens al cuvântului. Din câte am văzut eu până acum sunt foarte puţine iniţiative legislative, dar asta am văzut eu în primele două luni şi ceva, care reuşesc să parcurgă tot circuitul de la un membru al Parlamentului prin comisii, şi nu de la Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă. Activitatea în comisii mi se pare că nu are încă importanţa pe care ar trebui să o aibă în toată procedura legislativă. Eu ştiu procedura Parlamentului European sau modelul Parlamentului britanic unde comisiile sunt cele mai importante foruri de elaborare, de dezbatere, de finisare prin amendamente a iniţiativelor. Şi la noi, ştii cum este, dictatura majorităţii care decide ce aviz trece, ce amendamente trec şi aşa mai departe.

 

Cum lucrezi cu vechii parlamentari, tu fiind practic la început de drum?

Din punctul ăsta de vedere chiar nu am de ce să mă plâng, nici din partea colegilor de la grupul PNL, nici din partea altor colegi, chiar nu am întâmpinat niciun fel de problemă în sensul ăsta. Am primit foarte mult ajutor şi îndrumare de la colegii mei de la PNL. Totul a fost foarte bine din punctul ăsta de vedere. M-au primit foarte bine, m-au ajutat când a fost nevoie, şi nu doar pe mine, ci şi pe ceilalţi colegi ai mei tineri sau cei la primul mandat. Regulamentul l-am citit cu toţii, dar sunt foarte multe cutume nescrise, pe care nu le înveţi decât la faţa locului. Nu se predau nici la Universitate, nici nu le găseşti undeva să le citeşti.

 

Cum e PNL în interior? Din afară se vede fragmentat, spart în mai multe grupuri, fiecare cu interese diferite

Eu zic că lucrurile se îndreaptă spre bine. Sigur, am plătit şi plătim în continuare rezultatul alegerilor din 11 decembrie. Ne-am ascunde după deget să spunem că totul e roz. Ne-am minţi şi pe noi, şi pe alţii spunând asta. Însă lucrurile se aşază încet, încet. Eu cred că e normal să existe bătăi puternice de vânt. Dar urmează Congresul în iunie, lucrurile se vor aşeza şi PNL o să se întoarcă la ceea ce a fost şi la ceea ce merită să fie. Dacă nu, mai mult. Eu am încredere, sunt foarte mulţi oameni de calitate în PNL şi îmi doresc cât mai mulţi dintre cei care ţin cu adevărat cu spiritul liberalismului să ajungă la viitoarea conducere a PNL, după Congresul din iunie şi să depăşim perioada asta mai tulbure.

 

Tu cine ţi-ai dori să ajungă la conducerea partidului? Ai vreun favorit?

Deocamdată nu. Nici nu s-au anunţat toate candidaturile. Aşa că o să vedem. Mai discutăm. Îmi doresc să fie cineva care să aducă partidul înapoi acolo unde merită să fie. Cineva care să aibă viziune şi forţă. Sunt cele două caracteristici principale pe care trebuie să le aibă viitorul preşedinte al PNL.

 

Crezi că există în momentul ăsta un om în partid care să se încadreze în această descriere?

Eu cred că există mai mulţi care sunt capabili să readucă partidul acolo unde a fost.

 

Am plătit şi plătim în continuare rezultatul alegerilor din 11 decembrie. Ne-am ascunde după deget să spunem că totul e roz. Ne-am minţi şi pe noi, şi pe alţii spunând asta.

 

Sunt foarte puţine iniţiative legislative care reuşesc să parcurgă tot circuitul de la un membru al Parlamentului prin comisii, şi nu de la Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă.

 

Se menţine ideea veche că Parlamentul e mai degrabă o anexă a guvernării şi nu un legislativ aşa în adevăratul sens al cuvântului.

×
Subiecte în articol: Mara Mareş