INTERVIU
Ultimul an de mandat il surprinde pe ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu, in pline schimbari fiscale: reducerea impozitului pe profit la 19%, cresterea impozitului pe dividende cu 5% si modificarea formulei de calcul a impozitului pe venit. Relaxarea fiscala a fost posibila prin cresterea economiei si a gradului de colectare si prin reducerea inflatiei. Aceste realizari ale partidului de guvernamant, crede Tanasescu, au fost umbrite de aroganta baronilor locali.
DANIELA IVAN
Mihai Tanasescu: Suntem in pline calcule pentru a definitiva conceptia bugetara pentru anul 2005. Avem in vedere doua mari componente. In primul rand, bugetul va trebui sa raspunda unor noi cerinte de restructurare a cheltuielilor bugetare. Ma refer la cheltuielile legate de educatia copiilor, de sanatate, precum si la cheltuielile cu mediul si cu cercetarea. Incepand de anul viitor, 1% din Produsul Intern Brut va fi alocat acestor domenii.
Citește pe Antena3.ro
Analiza macroeconomica pe care am facut-o ne-a condus la concluzia ca reducand fiscalitatea vom largi baza de impozitare. Totodata, masura va conduce si la crearea de noi locuri de munca, care in mod cert vor fi mai bine platite. Totodata am urmarit si o aliniere la ceea ce se intampla in tarile din jur. Mai ales ca in viitorul apropiat se va crea un acquis comunitar si pe taxarea directa, respectiv impozit pe corporatii, impozit pe venit. Am vrut ca Romania sa porneasca de la avantajul comparativ de a pleca de la o cota de 19%, si nu de 25% in viitoarele tratative de implementare a acquis-ului comunitar pe acesta tema.
Depinde. Depinde de acquis-ul comunitar, depinde care va fi viziunea. Eu cred ca la nivelul nostru, cu o pastrare a dividendelor in societate, putem sa ajungem la un impozit pe profit de 15%-16% in 2-3 ani de zile. Insa este o perspectiva care va trebui sa fie aliniata si cu politica statelor membre ale UE. In mod cert, cand Uniunea va decide aceasta descrestere accentuata a impozitului pe profit, alte tipuri de facilitati, cum ar fi deductibilitatile, vor fi eliminate. Deci noi trebuie sa plecam de la un impozit pe profit de 19% pentru a putea negocia o pozitie mai buna pentru firmele noastre. Oamenii castiga cateva sute de mii
Toti cetatenii vor castiga, de la cei care platesc 14%, pana la cei care platesc 38%. Concret, castigurile vor varia de la 100.000 de lei, pana la 700.000 de lei. Si acestia sunt bani adevarati, deoarece calculele sunt facute pe inflatie prognozata de 6%, deci transele sunt reactualizate cu rata inflatiei. Pot sa spun ca dupa aplicarea deducerilor nu vor plati nici un leu impozit angajatii care au un salariul brut de pana la 3.048.000 lei (care nu au copii), de pana la 4.373.000 lei (daca au un copil) si de pana la 6.200.000 de lei (daca au trei copii). Electoratul ne-a sanctionat din cauza baronilor locali
Noi, Partidul Social Democrat, am creat prin politica noastra, la nivelul oraselor mari, o clasa de mijloc care se pare ca merge catre o optiune de dreapta. Asta s-a vazut la aceste alegeri locale. Dar totul a fost combinat si cu problemele de imagine la nivel local, unde au existat si oameni care au sfidat, care nu au stiut sa vorbeasca cu cetatenii. Acest comportament a fost platit de catre intregul partid. Sper ca sa fie o invatatura de minte, iar masurile care vor fi luate in zilele urmatoare sa arate acest lucru, iar PSD sa fie un partid care sa integreze Romania in UE in 2007 si sa creeze acea bunastare pentru oameni.
Parerea mea este ca pe plan local este nevoie de schimbari. De exemplu, atunci cand in judetul Gorj l-am schimbat pe Mischie am reusit sa castigam si primaria si consiliul. Acelasi lucru s-a intamplat si la Ilfov. L-am dat pe Bebe Ivanovici afara si am castigat consiliul, l-am dat afara pe Savu de la Ialomita si am castigat si primaria si consiliul. Acelasi lucru trebuie imediat facut si la nivel central, si la nivel local. Acest partid are nevoie de oameni care sa fie aplecati spre oameni.
Ultimul acord cu FMI
Conducerea Fondului Monetar International a decis ca noul acord cu Romania sa fie discutat in "board" la 7 iulie, ne-a declarat Mihai Tanasescu. "Urmeaza sa semnam in aceste zile scrisoarea de intentie si cred ca Romania va incepe ultimul acord cu FMI, care va dura 24 luni", ne-a dezvaluit ministrul Finantelor Publice. Tanasescu a explicat ca acest acord, de tipul "precautionary stand-by", are rolul de a consolida stabilitatea macroeconomica inceputa acum 4 ani si va duce la cresterea credibilitatii tarii noastre in fata investitorilor straini. "Este un acord care vine in folosul Romaniei si romanilor", descrie ministrul noul document care va fi semnat cu Fondul.
Realizari
Una dintre realizarile acestui mandat este mix-ul de politici, spune Tanasescu, referindu-se la folosirea politicii financiare si a celei fiscale drept parghii pentru scaderea inflatiei. "Inflatia anului 2000 a fost o inflatie de tip structural, produsa de lipsa reformelor de pana la acea data. Faptul ca prin buget am luat masuri treptate de reforma structurala, de privatizari, de inchidere a unor societati a facut ca inflatia sa nu mai fie de tip structural", crede Tanasescu. El spune ca pana acum Guvernul a fost principalul responsabil cu inflatia. "BNR a propus ca din 2005 sa tinteasca ea inflatia, asa cum face orice banca centrala din lumea asta", adauga ministrul Finantelor.