Acasa, insa, Victor Ciutacu, pentru ca despre el este vorba in acest articol, nu este nici pe departe vedeta: are langa el o femeie puternica, sotia lui, si nu ascunde ca ea este omul pe ale carui sfaturi se bizuie cel mai mult. Pustiul lor, Vlad, da semne ca-I calca pe urme tatalui: are deja un blog (pe care nu-l mai actualizeaza cu aceeasi constiinciozitate ca la inceput) si mai are usurinta de a se exprima in scris a tatalui.
Si, in afara sotiei si pustiului, Victor Ciutacu mai are o mare dragoste: un motan pe nume Billy Idol. Toti cei patru locuiesc intr-un apartament de bloc in Rahova, desi cu siguranta ar putea sa se mute in alt cartier mai "fancy" al Capitalei.
● Care este Victor Ciutacu cel adevarat? Omul de familie exemplar, care este usor jenat atunci cand, aflat in locuri publice, este luat pe sus de amatorii de autografe? Sau nesuferitul de pe sticla? Ori mai exista si o treia fateta a personalitatii lui Victor Ciutacu?
● Adevaratul e un mix al tuturor starilor Ciutacesti: istericul cinic de la tv, omul de echipa si (imi place sa sper) prietenul de nadejde, sotul si tatal mandru de familia lui (nu stiu cat de exemplar, dar sigur corect), jenatul de popularitatea pravalita peste el. Ceva de genul "mai multi Dr. Jeckyl & Mr. Hyde in unul singur".
● Se stie ca iti apreciezi si iubesti sotia. N-ai prea vorbit insa despre cum v-ati cunoscut, cum ai cucerit-o, cine a facut primul pas in aceasta relatie. Ne-ar placea, de asemenea, sa mai stim si care a fost primul cadou pe care I l-ai oferit.
● Nu am simtit nevoia sa vorbesc fiindca nu-mi pun viata de familie pe tava in revistele colorate. Am cunoscut-o dupa ce i-am devenit coleg de grupa (am repetat, din vointa proprie, un an de facultate in urma unei deceptii sentimentale, dar am terminat-o bursier, sa stea linistiti cautatorii de pete-n soare), nu ne-am putut suferi la inceput si ne tachinam continuu, relatia habar n-am cine si cum a initiat-o (cred ca, totusi, eu), iar primul cadou zau daca mi-l mai amintesc. Eram studenti saraci, banuiesc ca un soi de ceva simbolic.
● Ce faci in timpul liber? In timpul saptamanii, stim deja cu ce te ocupi: cam zece ore muncesti la Jurnalul, apoi realizezi "Vorbe grele" la Antena 2, dupa care, de cele mai multe ori, treci in scaunul de invitat, in emisiunea lui Mihai Gadea, la Antena 3.
● Ai uitat sa mentionezi ca ma mai duc si la Gabi Firea. In rest? Cumparaturi in Rahova (am si eu dreptul la baile mele de multime, nu doar Basescu, dar nu iau camerele dupa mine), dorm, zac pe canapea cu ochii-n televizor, mai ies cu Vlad la mall (dupa jocuri) sau cu Mana si prietenii la cate un sprit. Am o existenta extrem de banala.
● Ce-ai face daca ai avea trei luni de concediu? La ce capitole ai ramas "restant" (lectura, sport, cinematograf etc) si ti-ar placea sa recuperezi?
● As calatori in draci si as incerca sa-mi recapat bunul obicei al cititului. Imi pare rau ca nu mai am nici timp si nici rabdare sa citesc, asta-i realitatea.
● Ce anume te motiveaza sa fii mereu in verva pe micul ecran? Multi dintre romani sunt resemnati, s-au obisnuit deja cu ideea ca nimic bun nu se va mai intampla in aceasta tara, cel putin pe durata vietii lor. Daca te-ai fi numarat printre resemnati, ti-ai fi pierdut deja verva. Asadar, care-I secretul optimismului tau, daca-I putem spun asa?
● Secretul meu e, o sa razi, pesimismul, nu optimismul. Sunt un pesimist incurabil si atat de convins ca nu ne va fi bine, incat ma straduiesc din rasputeri sa ma contrazic singur ca nu-i asa. Nu-s nici eu zilnic in forma, da-i meseria mea si mi-o respect. N-am voie sa se vada cand nu mi-e bine, cand n-am chef, cand sunt daramat. Ma prabusesc acasa, daca e cazul. Omul tine televizorul pe Antena 2 (sau 3, dupa caz) ca sa-l vada pe Ciutacul pe care-l stie si-l apreciaza sau, dupa caz, il detesta. Nu poti sa-i vinzi pietre colorate pe post de diamante.
● Exista vreo personalitate pe care o admiri (nu neaparat din zilele noastre) si pe care, daca nu o cunosti, ti-ar fi placut sa o cunosti?
● In general, n-am idoli. Am oameni pe care-I apreciez, dar atat. Si ma bucur ca, datorita meseriei pe care o practic, am ajuns sa-I cunosc in viata reala. Mi-a facut mare placere, spre exemplu, sa-i cunosc pe Tudor Gheorghe si pe, o sa razi, Ionel Augustin, unul dintre cei mai mari dinamovisti in viata.
● Te-ai gandit vreodata sa treci in "barca" politicienilor? E posibil ca, la un moment dat, sa apari pe listele vreunui partid, in calitate de candidat pentru Senat? Cum ti-ai construi campania publicitara pentru alegeri?
● M-am gandit, am si fost tentat de partea cealalta, dar nu m-am gandit niciodata serios. Am momentele mele de revolta suprema in care ma hotarasc sa nu mai stau pe margine, dar imi trece repede starea asta. In primul rand, mi-ar fi greu, daca nu imposibil, sa ma pot inregimenta politic. Iar disciplina de partid e ultima care m-ar putea tine legat de o formatiune. Never say never, da' mi-e aproape imposibil sa cred ca as putea candida pentru un partid. Mai degraba independent, insa nu-s naiv sa cred ca as si putea realiza ceva. M-as "vinde" ca tehnocrat unor copii destepti care ar sti ce calitati sa promoveze. Am suficiente, dincolo de orice urma de modestie, dar cred ca as fi de 100 de ori mai util in Executiv decat in Legislativ. Sper ca barfim si noi ca fetele, ca parca vad ca maine citesc pe Net dezvaluirea decisiva "Ciutacu se cere-n guvern".
● Care este defectul cel mai mare al lui Basescu? Dar cea mai mare calitate?
● Lipsa de caracter. Adaptabilitatea la trasaturile si dorintele electoratului; plus ficatul rezistent.
● Ce calitati trebuie sa aiba cei care iti sunt prieteni? Ai pastrat relatiile cu amicii din copilarie?
● Caracterul primeaza. Destul de putin, cu doua mari exceptii, cei mai buni prieteni ai mei din liceu. Unul, din pacate, nu mai e printre noi (infarct la sub 30 de ani), celalalt mi-e fin de cununie si i-am botezat si fetita.
● De ce nu ai carnet?
● Fiindca nu mi-am dorit niciodata sa am. Deci n-am facut nici scoala de soferi. Si nici nu mi-a trecut prin cap sa devin profesionist al TIR-urilor si motostivuitoarelor la faimoasa fabrica de carnete de la Pitesti.
● De ce locuiesti in continuare in Rahova si nu ai ales sa te muti in Pipera, spre exemplu?
● Fiindca, pe de o parte, nu ma deranjeaza cartierul si, respectiv, pe de alta parte, pentru ca nu ma plateste mogulu' suficient de bine cat sa aspir la a avea propria casa. Si n-as sta in Pipera, nu-mi place. As prefera Cotrocenii.
● Te consideri vedeta? Care sunt calitatile absolut necesare pentru ca un om obisnuit sa devina vedeta?
● Nu ma consider vedeta. Sunt un foarte bun ziarist de presa scrisa nimerit in televiziune intamplator, dar cu ceva succes. Da, sunt foarte cunoscut, deci am notorietate, dar n-am revolutionat televiziunea si nici n-am inventat un nou buton pe telecomanda. Plus ca-n Romania au ajuns sa fie numite vedete toate dornicele de a se marita cu fotbalisti care, pana sa ocupe cu acte paturile lor, trec prin studiourile tv ca asistente.
● "Genial" nu are grad de comparatie. Tu ai grad de comparatie?
● Da, poti fi mai bun sau mai rau ca mine. Prima categorie inca n-am intalnit-o.
● Te simti vinovat ca nu poti petrece mai mult timp in prezenta familiei? Multi dintre parintii aflati in aceasta situatie incearca sa-si "spele" acest "pacat" cumparand o multime de cadouri copilului. Procedezi la fel?
● Da, ma simt extrem de vinovat si da, cheltui ca neghiobu' in incercarea (lipsita de orice sansa de reusita) de a compensa cumva. Pe de alta parte, daca n-as lipsi atat, probabil ca am trai mai greu. E situatia aia in care n-ai cum sa iesi castigator nicicum.
● Ce gand te sperie cel mai mult?
● Ca m-as putea imbolnavi si n-as mai putea sa trag totul dupa mine.
● Ce iti doresti cel mai mult?
● Sanatate si sa ne faca Vlad fericiti si mandri de el.
● Care sunt cartile care ti-au marcat existenta si le recomanzi fiului tau? Cate carti ai, cu aproximatie?
● Iar o sa ia foc Internetul, dar insist: Legendele Olimpului. Daca esti in stare sa le citesti cu mintea omului mare, descoperi in ele diferenta bine/rau, afli concepte si trasaturi de caracter pe care azi le cauti cu lampasu-n mina, in fine. Sunt multe carti de citit si de recomandat, Vlad nu se omoara cu lectura, l-o plesni si pe el pasiunea la un moment dat. Maica-sa-i cumparatoarea si cititoarea, mi-e greu sa estimez cate sunt, cam un perete lung si vreo juma' de camera de bloc.
● Ce inseamna Sinaia pentru tine?
● Locul unde m-am nascut, am crescut si m-am dezvoltat ca om, orasul unde locuiesc parintii mei. Din pacate, cam atat...
● Care anume din invataturile parintilor tai le pentru tine transmiti mai departe catre Vlad?
● Cele de baza: sa nu fure, sa respecte, sa fie punctual, serios si respectuos. Sper ca s-or si prinde unele de el.
● Gatesti? (vezi ca verific cu sotia ta :P) Care este felul de mancare preferat?
● Nu mai gatesc, nu mai am cand. Dar ma pricep. In studentie am facut-o cu varf si indesat. Carne sa fie! Mai nou, fructe de mare.
● Se spune ca fumatul este un viciu al celor slabi. Pe de alta parte, mari personalitati, oameni insemnati au fost/ sunt dependenti de tigara. Ai incercat vreodata sa renunti la fumat?
● N-am incercat niciodata. Dar ma gandesc ca ar fi cazul. Luna viitoare fac 40 de ani de viata si vreo 25 de fumat. Cred ca-i suficient.
● Asculti muzica? De care?
● Da, in general ce curge pe radio. Ca gusturi sunt destul de ciudat: Falco, Eurythmics, Pet Shop Boys, Tears for fears, Micheal Jackson, David Bowie, Depeche Mode, Duran Duran. Am cam ramas la "ai nostri"
● La finalul acestui interviu, pentru care iti multumim: audienta emisiunii tale, "Vorbe grele", este in crestere si ai un public fidel, care te urmareste, seara de seara, de la ora 21,00, la ANTENA 2. Ce ofera "Vorbe grele" si nu ofera alte emisiuni de gen?
● Naturalete si lipsa de ipocrizie.
sursa: antena2.tv
Citește pe Antena3.ro