Alexandra Nechita a revenit in Romania. Nu cu treaba, nu cu "business", ci cu⦠fratele ei Maximilian. E prima data cand viziteaza Romania, iar Alexandra e teribil de mandra ca are importanta "misiune" de a-i arata locurile si lucrurile dragi din tara ei. Acum nu e "Micuta Picasso", ci doar "sora mai mare"...
MIRUNA MIHALCEA
Jurnalul National: In ce an ai ajuns in America?
Alexandra Nechita: La un an jumatate am venit. Era prin â87.
Am inteles ca tatal tau a trecut Dunarea inot ca sa ajunga..
A trecut prin Iugoslavia si-a stat 7 luni acolo. E o poveste
de care sunt tare mandra.
Nu-i plictisitoare niciodata. Va dati seama despre ce sacrificiu e vorba!
Atunci, nu ne-o spui si noua?
Pai aveti timp trei ore?!
Si-o sticla de vin?
Bei vin?
Nu⦠nu beau eu. Dar tata de cate ori sta la un sprit spune povestea. E atat de complexa⦠stiti, cred ca cel mai frumos lucru din caracterul lui tata e faptul ca atunci cand povesteste niciodata nu se plange, nu striga: "Vai de mine si de mine! Ce-am putut sa patesc eu". Si doar va dati seama ca
n-a fost usor. Dar pentru el, cel mai important e ca rezultatul final a fost incununat de succes, pentru ca a reusit sa-si aduca toata familia langa el.
El a plecat singur, nu?
Normal. Mama avea 20 de ani, iar tata vreo 30. Ea a ramas in Vaslui. Amandoi sunt din Vaslui. Acolo s-au si cunoscut si-acolo m-am nascut si eu. Pe 27 august, si-apoi, in februarie anul viitor am venit cu mama in America, la Los Angeles. Am ramas acoloâ¦
Si mama ii spuneai in romana sau in engleza?
In romana. Pai n-am vorbit engleza pana la 5 ani.
Vorbiti romaneste in casa?
Da. Numai asa. M-am invatat foarte greu cu a doua limba. De multe ori, ei au crezut ca poate de asta m-am interiorizat asa de mult si-am preferat sa pictez in loc sa ma joc cu copiii de varsta mea. Ei credeau ca nu ies la joaca pentru ca mi-e greu cu limba. Dar eu nu cred ca asta a fost motivul. Asa am fost eu dintotdeauna, mai cu ale mele.
Nu te-ai schimbat
de-atunci?
Nu ca nu m-am schimbat. Sunt foarte sociabila, imi place sa fiu inconjurata de oameni, sunt o persoana deschisa, dar cand e vorba de gandurile mele⦠sunt egoista.
Asadar, de la Vaslui direct la LA?
Direct.
Si mama ta cum a putut sa plece pe vremea aia?
Pai tata⦠Of, cum sa va spun, e foarte complicat. Cat timp tata a fost plecat singur, mama scria zilnic cate o scrisoare la Ambasada Americana. Nu i-a slabit o clipa. Le spunea tot timpul ca sotul e-n America, in vreme ce ea si copilul sunt aici si ca trebuie s-o ajute sa rezolve mai repede situatia asta. Tata, pe de alta parte, de cum a ajuns in Los Angeles, a tot batut si el drumurile pe jos la Oficiul de Emigrari. Nici nu mai stiu de cate ori. Va spun, e poveste de-a dreptul de film ce-au trait parintii mei. Si a facut tata chemarea pentru noiâ¦
Si-au aprobat-o?
Da. Am avut mare noroc.
Bun, si tu cand ai inteles ca esti in America?
Pai nu cred ca se pune problema asa. Pentru ca fost o tranzitie foarte naturala.
N-am simtit c-am schimbat ceva. Doar cand intram in casa aveam o dilema. De ce afara se vorbea o limba si la noi alta?⦠Vedeti, in toata activitatea mea, cultura a fost foarte importanta. Si-apoi, cand am implinit 4 ani a venit bunica mea si s-a mutat cu noiâ¦
Si cu bunica vorbeati romaneste?
Oo⦠dar cu bunica trebuia sa vorbim romaneste, sa mancam mancare romaneasca, sa ascultam muzica noastra, sa citim in limba noastra. La bunica totul era "romanesc".
Tu cand ai aflat prima data povestea familiei voastre si a plecarii tatalui tau in America?
Cred ca pe la 8 ani. Am apreciat, dar n-am inteles foarte bine despre ce e vorba. Ei, dar pe masura ce-am crescut si-am vazut cat de mult trebuie sa muncesti ca sa realizezi ceva, ce sacrificii presupune totul in viata, abia atunci am inceput sa pricep valoarea reala a gestului familiei mele. Si nu neg ca nu mi-a ajutat foarte mult faptul ca am avut sansa sa ajung in America, dar pentru mine povestea parintilor a fost mai mult o lectie de viata personala. Vrei ceva, apoi atunci munceste si-ai s-o ai. Iar eu am avut un vis pentru care muncesc enorm.
Si America s-a lasat cuceritaâ¦
Dar America? Ea cand te-a descoperit?
La 8 ani am avut prima expozitie. Una foarte modesta de altfel. N-a fost deloc ceva grandios, pentru un public mare. S-a-ntamplat in Los Angeles, intr-o librarie. Era o sala special amenajata ca sa fie expuse lucrarile deosebite ale artistilor locali, ale studentilor, ma rog, ale oamenilor talentati de-acolo. Nici nu-mi mai amintesc foarte exact ce era expus. Vedeti, la momentul acela reusisem sa creez deja un gen de panica la mine-acasa. Desenam ba figuri cu trei ochi, ba cu fete albastre, ceea ce pentru un copil de 8-9 ani nu e tocmai firesc. Ei, si-asa a remarcat profesorul meu de-atunci ca sunt talentata. M-a intrebat daca lucrez si acasa. "O, da!", i-am spus eu. Pe-atunci eu lucram deja in ulei si panza. "Pictez de mica, iar acum, imediat ce-mi termin temele, ma apuc de lucru." Daâ ce era
pe-atunci la mine-acasaâ¦! Adunasem toata mobila in mijloc, ca sa am eu spatiu si sa-mi si atarn picturile pe peretii camerelor.
Si cum ai ajuns sa ai expozitia asta?
Pai sa vedeti cum a fost. Profesorul meu remarcase deja ca sunt o fata talentata si a vorbit cu parintii mei despre asta. Mama, care in alta ordine de idei e o fire extrem de prietenoasa, l-a invitat la o cafea sa vada lucrarile mele. Cand s-a lamurit, i-a povestit mamei despre locul asta unde sunt expuse lucrari deosebite si i-a spus ca daca e de acord, scoala poate aranja in asa fel incat sa-mi duc si eu acolo tablourile. Atat ca la varsta aia, pentru mine o expozitie nu-nsemna nimic. Doar ca puteam sa ma dau mare la colegi⦠Asa ca am mers cu o colectie de vreo 60 de tablouri de diverse marimi. Acum, ca ma uit inapoi, imi dau seama ce sansa am avut. M-am nimerit la locul si momentul potrivit. Pentru ca totul a-nceput cu expozitia asta, dupa care au urmat altele la niste librarii, la cafenele, pana cand, in sfarsit, m-a remarcat un colectionar. Si lucrurile s-au indreptat catre ce sunt aziâ¦
Deci toate s-au petrecut incetul cu-ncetulâ¦
Da, asa a fost. Nimeni nu s-a gandit ca asta trebuie sa fie "jobul" meu, ca asta o sa fie cariera mea, ca o sa fac si-o sa dreg. A fost un hobby, care
s-a dezvoltat intr-o pasiune si care la randul ei s-a transformat intr-o obsesie si de-acoloâ¦
De "Micuta
Picasso"â¦
Cand ai devenit "Micuta Picasso"?
Eu n-am devenit niciodata "Micuta Picasso". Ei m-au facut. Revistele si televiziunea. A fost doar o eticheta cu care m-am ales fara sa o cer sau sa mi-o doresc in vreun fel.
Dar asta s-a-ntamplat dupa ce tu avusesesi deja mai multe expozitii sau chiar la inceput?
Nu, pentru ca v-am spus, atunci expozitiile mele nu se faceau publice. In sensul ca nu reprezentau evenimente la care sa participe si presa. Astfel ca-n afara de vizitatori, lumea inca nu aflase de lucrarile mele. Deci toate astea au venit cu timpul. Si mai mult, va dati seama ca marea majoritate a oamenilor nu sunt niste impatimiti ai artei si-atunci, cand vine vorba despre pictura abstracta, se gandesc automat la Picasso, daca-i vorba de impresionism se gandesc la Monet si-asa mai departe.
Dar in ce-i priveste pe pictorii contemporani, ai lucrat alaturi de vreunul dintre ei?
Da, asta se-ntampla acum la UCLA, cea mai buna scoala de arta din America. Sunt in al doilea an si lucrez alaturi de artisti pe care-i admir de cand aveam 9-10 ani.
De unde te inspiri?
Eu sunt inspiratia mea. Viata mea. Ce petrec eu zi de zi, ce mi se-ntampla mie, ce sentimente traiesc, ce relatii am, ce ganduriâ¦
Sursele-astea de inspiratie au fost diferite de-a lungul timpului?
Normal. Tocmai asta e frumusetea vietii, dinamica ei. Ca lucrurile se schimba tot timpul. Altfel, unde-ar mai fi fost evolutia mea? Progresul? Si ca om si ca artist. Va dati seama ca ce simteam relativ la un anume lucru pe cand aveam 8 ani, acum e complet diferit.
Si in ce masura s-a schimbat compozitia tablourilor?
Da, si asta s-a modificat. Estetica tablourilor, valoarea pe care-o dau eu formelor, liniilor, culorilor e mult mai, sa zicem, inteleapta decat acum cativa ani.
La sfarstiul lui august s-au implinit 10 ani de cariera pentru tine, nu?
Da, asa e. De la 8 ani si pana-acumâ¦
Daca te uiti la lucrarile tale recente si le compari cu restul, vezi vreo diferenta?
Nu cred ca e vorba despre vreo diferenta vizibila. Cea mai importanta insa pentru mine este din punctul de vedere al evolutiei relatiei mele cu munca si al relatiei pe care-am construit-o eu, ca artist, cu creatiile mele.
Cand hobby-ul devine obsesie
Ai constientizat mai mult ceea ce faci?
Nu, cand lucrez vreau sa las constiinta deoparte. Vreau sa ma pierd in trairile mele interioare, pentru ca de-acolo imi iau resursele. Asta e diferenta. Daca odata a fost doar un hobby, acum am devenit mai mult "una cu munca mea". Tranzitia s-a produs in sensul ca a fost un moment in care erau tablourile si Nechita sau tablourile Alexandrei Nechita, insa acum simt ca tablourile si cu mine suntem tot una.
Se-ntampla sa pictezi pentru ca te-ai indragostit? De ceva, de orice. De-o frunza, de-o culoare, de-un pictorâ¦
A..! Dar eu sunt mereu indragostita. De viata, in general. Si am o enorma pasiune pentru "a exista". Pentru mine, tot ce se-ntampla in jur poate duce la modificari de stare artistica. Uite, chiar
si-acum, dupa interviul asta ma pot trezi ca ma ridic si ca am o idee. Care-ar putea deveni tablou in cele din urmaâ¦
Deci pana acum tu
te-ai inspirat din tot
ce-nseamna viata ta.
Da, pentru ca viata mea contine, din fericire, toate elementele "de forta" care sunt ingredientele atat de necesare creatiei. Frunze, baieti, fete, prieteni, colegi de scoala, familie, muzica, tot⦠Deci nu-i vorba neaparat de viata mea strict personala, ci de cum vad eu viata mea in relatie cu a celor din jur.
Care-i diferenta intre ce simti cand vii din America in Romania si cand pleci inapoi spre America?
Pai, Romania e totusi tara mea. Faptul ca n-am trait aici nu ma face nicidecum s-o iubesc mai putin. Cand am venit prima data in Romania
n-aveam decat 8 ani si a fost o experienta absolut deosebita si fericita pentru c-am apucat sa-mi cunosc bunicii si toate rudele. Apoi am revenit pe la vreo 10 ani si deja imi placea foarte mult ce gaseam aici si ce stari incercam in tara asta. Ce sa spun⦠Aici am parte de un anume gen de confort, acolo de altul. Alte obligatii si-asa mai departe. Si cu toate astea, ma supara foarte tare cand le vorbesc colegilor despre Vaslui si vad ca ei n-au auzit in viata lor de-asa ceva. E vorba cred de un dezinteres general pe care, cu toate ca mi-e rusine sa recunosc asta, l-am trait si eu. Cand mi-au vorbit prima data ai mei de Romania i-am intrebat daca asta nu-i pe undeva prin Asia.
Stii ca ai accent moldovenesc, nu? Si fotoreporterul nostru e tot din Vasluiâ¦
Da? Uite, chiar azi o-ntrebam pe mama cum stie care de unde e. Si mi-a zis ca-i ca la noi. Texanii cu accentul lor, californienii cu al lor. Asa si cu moldoveneasca mea!
Excursie cu
"caracter special"
De cand sunteti in Europa?
De pe 2 august.
Si pe unde-ati fost?
Londra, Paris, Italia, in Budapesta n-am stat decat o zi. Am mai fost prin Olanda, prin Danemarca⦠Asta de fapt e prima vizita a lui Maximilian, fratele meu, aici in Romania. Si in Europa la fel. Deci excursia asta are un caracter mai special pentru mine. Cea mai mare mandrie a fost sa-l pot lua de mana si sa-i arat pe unde-am fost eu, pe unde-am avut expozitii, pe unde-am invatat sa lucrez pe ceramica, sau in tipografii
si-asa mai departeâ¦
Ai si participat la expozitii in perioada asta?
Nu. Am fost doar sa ma plimb. Si-acum o sa ne-ntoarcem cu trenul la Budapesta si de-acolo luam avionul. Sa fi vazut cum aratam eu cu mama, cu trenul si cu vreo 12 valize dupa noi⦠Ca de, doar plecasem sa colindam Europa!
Si acum pe unde mai ai expozitii?
Acum? In America, marea majoritate. Inainte aveam vreo trei-patru expozitii lunar si de cand cu scoala, au ramas doar una-doua. Nu vreau sa ma-nvoiesc toata ziua-buna ziua, ca, vezi Doamne, eu am treburi mai importante.
Tablouri intre 50
si 400.000 de dolari
Cu cat ai vandut primul tablou? Dar cel mai scump pret pe care l-ai primit care a fost?
O⦠pe primul am luat 50 de dolari, iar pretul cel mai mare a fost de 400.000 de dolari.
Apropo de suma asta, am auzit ca atat ti s-a oferit si pentru "Vara in Europa", tabloul pe care l-ai pictat dupa vizita la bunici, si ai refuzat.
Nu vreau sa ma despart de lucrarea asta. Si mai sunt unele la care nu renunt.
In sfarsit, exista vreun element de atmosfera sau decor care simti ca ti-e indispensabil cand pictezi?
Da, sunt cateva. Mai bine zis, au fost. Cand eram mica, mama nu-mi dadea voie sa stau desculta. Si-atunci
mi-am cumparat o pereche de papuci care mi-erau asa dragi ca nu mai puteam lucra decat incaltata cu ei. Apoi ascultam muzica clasica, pentru ca nu voiam s-aud cuvinte. Aveam senzatia ca ele o sa-mi schimbe starea, ca o sa ma influenteze fara sa vreau. Acum insa ascult orice. Sunt asa prinsa in lucrarea mea, ca nici gandurile nu ma mai fura. Doar imaginatiaâ¦
CV
Nechita Alexandra
Locul si data nasterii: Vaslui, 1985
Activitate: Picteaza de la 2 ani. Cand a-mplinit 7 ani, lucra deja cu panza si picta in ulei.
Prima expozitie: La varsta de 8 ani isi expune lucrarile intr-o sala special amenajata dintr-o librarie din Los Angeles. Picturile ei vor fi remarcate la scurta vreme de un colectionar cu care familia Nechita semneaza un contract. Urmeaza expunerea la media, publicitatea, renumele si asa "se naste" Micuta Picasso.
Studii: In prezent, Alexandra Nechita e studenta in anul II la UCLA, universitatea din Statele Unite cu cel mai mare renume in domeniul pregatirii artistilor.
INSPIRATIE
"Viata mea contine, din fericire, toate
elementele «de forta» care sunt ingredientele atat de necesare creatiei. Frunze, baieti, fete, prieteni, colegi de scoala,
familie, muzica, tot⦠Deci nu-i vorba neaparat de viata
mea strict personala, ci de cum vad eu viata mea in relatie
cu a celor din jur"
TRANSFORMARE
"Vreau sa ma pierd
in trairile mele
interioare, pentru ca de-acolo imi iau resursele. Daca odata a fost doar un hobby, acum am devenit mai mult «una cu munca mea». A fost un moment in care erau tablourile si Nechita, insa acum simt
ca tablourile si cu
mine suntem tot una"
COLECTIE DE SCULPTURI
Alexandra Nechita sculpteaza! Ea si-a expus deja lucrarile, inalte de aproximativ un metru si jumatate, intr-un turneu in Los Angeles, Chicago, Dallas, Philadelphia, Washington D.C. si New York.
Totodata, una dintre sculpturile sale va fi expusa la inaugurarea teatrului pe care Alexandra il va "patrona". Locatia va avea o capacitate de 800 de locuri si va gazdui spectacole muzicale, de teatru, precum si expozitii artistice. Deschiderea oficiala a teatrului se va-ntampla in luna septembrie, la Los Angeles. Pana atunci, se lucreaza la "copierea" sculpturilor realizate pana acum de Alexandra, in format mai mare. Pana atunci, Micuta Picasso impreuna cu familia au demarat un program menit sa ajute victimele dezastrului de la 11 septembrie. In consecinta, fondurile incasate in urma vanzarii tablourilor expuse cel mai recent, cu tema colectiei "Sa fie pace", vor fi donate direct Crucii Rosii.
PE FUGA
"Inainte aveam vreo trei-patru expozitii lunar si de cand cu scoala, au ramas
doar una-doua. Nu vreau sa ma-nvoiesc toata ziua-buna ziua,
ca, vezi Doamne, eu am treburi mai importante"
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
