Pentru ca Romania postdecembrista se afla pusa pentru prima data in fata declansarii unor alegeri anticipate, am stat de vorba cu profesorul doctor in Drept Ioan Muraru despre aceasta situatie.
Primul lucru pe care Muraru l-a precizat a fost ca in tara noastra dizolvarea Parlamentului inainte de expirarea mandatului nu se face atat de usor ca in alte tari. "In alte tari seful de stat, regele, presedintele se consulta cu marii lideri politici si cad de acord. De ce? Pentru ca dizolvarea Parlamentului nu este o sanctiune cum credem noi la adresa Parlamentului sau a Guvernului. In general, in lume, dizolvarea Parlamentului este o chestiune de manevra politica, de arta politica pentru ca sunt anumite partide care au castigat algerile, si care isi dau seama ca nu pot sa indeplineasca programul si atunci, prin dizolvarea Parlamentului inainte de termen, scapa de raspundere pentru ca ei de regula stiu ca castiga celalalt si atunci raspunde el, cum a fost in Franta acum cativa ani", a explicat Muraru.
INCAPATANARE. Despre Constitutia noastra si despre cei care au redactat-o, Muraru a subliniat ca respectivii "au vrut sa fie ceva mai incapatanati si au spus: «Domne, cum seful de stat sa dizolve Parlamentul asa usor? Nu»". Astfel, potrivit acestuia, textul care reglementeaza la noi dizolvarea Parlamentului presupune niste negocieri politice pentru ca presedintele trebuie sa consulte presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, trebuie sa consulte si liderii grupurilor parlamentare, si alegerile pot fi convocate numai daca Parlamentul nu acorda votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari. "Deci, la noi problema este foarte complicata. Teoretic acest text constitutional permite dizolvarea, in practica insa din punctul meu de vedere alegerile anticipate sunt aproape imposibil de realizat pentru ca trebuie sa ai doua propuneri de Guvern in 60 de zile care sa fie respinse", a mentionat Muraru.
GREOAIE. El a spus ca aceasta este o procedura foarte greoaie, care nu a fost modificata la revizuirea Constitutiei si care "poate era bine daca era modificata, in sensul sa fie o procedura mai simpla, mai rapida". "Ca sa explic mai simplu, teoretic ar trebui ca un guvern sa demisioneze, sa se reia procedurile pentru numirea unui nou guvern (candidat pentru functia de presedinte, lista, program) care se duce in Parlament. Parlamentul insa nu acorda votul de incredere, nu voteaza guvernul. Se reia din nou procedura pentru un al doilea guvern. Parlamentul respinge iar guvernul. Dar aceste doua respingeri trebuie sa fie in termen de 60 de zile. Atunci, se poate dizolva Parlamentul pe baza insa a unui acord, negocieri intre presedintele Romaniei, presedintii Camerelor, si liderii grupurilor parlamentare." In concluzie, potrivit lui Muraru, aceasta dizolvare, daca se pune in aplicare pana la urma, este rezultatul unor negocieri politice. "Teoretic ea pare interesanta, in practica suntem in fata unui sir de consensuri politice", a conchis Muraru.