Israel, şantier pentru romăni

Israelul, "tărăm sfănt" pentru evrei, creştini şi musulmani, este o ţară in care edificiile vechi şi construcţiile moderne "convieţuiesc" in pace, incăntănd ochiul turistului. Frumuseţea acestor locuri au sporit-o şi constructorii romăni, care după 1989 au ridicat zgărie-nori de tip american sau autostrăzi. Apreciaţi ca buni meseriaşi de patronii israelieni, betoniştii, dulgherii şi maiştrii au plecat acolo insă din disperare, deoarece, după căderea comunismului, in Romănia s-au sistat proiectele de infrastructură. Â

Israelul, "tărăm sfănt" pentru evrei, creştini şi musulmani, este o ţară in care edificiile vechi şi construcţiile moderne "convieţuiesc" in pace, incăntănd ochiul turistului. Frumuseţea acestor locuri au sporit-o şi constructorii romăni, care după 1989 au ridicat zgărie-nori de tip american sau autostrăzi. Apreciaţi drept buni meseriaşi de către patronii israelieni, betoniştii, dulgherii şi maiştrii au plecat acolo insă din disperare, deoarece după căderea comunismului, in Romănia s-au sistat proiectele de infrastructură.

Despre "odiseea" muncitorilor romăni in "Ţara Sfăntă" ne-a vorbit domnul ing. Andrei Lupu, om de afaceri israelian de origine romănă. Fiu al fostului demnitar comunist Petre Lupu (Pressman) - care in anii ’70-’80 a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu - , domnul Lupu a fost şef de şantier in Bucureşti pănă in 1989. După "Revoluţie" a fost dat afara insă din cauza "originii nesenătoase". In 1991 a emigrat in Israel, fondănd o afacere de intermediere a forţei de muncă dinspre Romănia.

"BOOM"-UL CONSTRUCŢIILOR. Cănd a emigrat din Romănia, domnul Lupu a găsit o economie in plină expansiune. Ţara tocmai ieşise dintr-o criză economică, fiind intr-o perioadă ciclică de creştere, caracteristică economiilor de piaţă consolidate. Exista o cerere mare de locuinţe, centre comerciale etc., fiind nevoie de constructori din afara Israelului, care să acopere necesarul de personal. Totodată, piaţa forţei de muncă era afectată de frecventele conflicte dintre israelieni şi palestinieni, care, atunci cănd se declanşau, blocau practic economia. Fie că autorităţile statului evreu impuneau restricţii pentru muncitorii arabi, fie că aceştia se implicau in activităţile teroriste sau de sabotaj şi părăseau locurile de muncă. In aceste condiţii, antreprenorii israelieni au testat piaţa forţei de muncă din Europa de Est. In 1989, blocul comunist se prăbuşise, urmănd un declin economic, mai ales in proiectele de infrastructură, care au fost abandonate in toate ţările. Polonezii şi cehii s-au indreptat spre ţările Europei Vestice. In Romănia au venit firmele israeliene, care ştiau că aici sunt muncitori bine specializaţi in domeniul construcţiilor, datorită dezvoltării urbane promovată de Nicolae Ceauşescu. Domnul Lupu, ca fost inginer in construcţii in acei ani, estimează că in 1989 in acest sector lucrau aproximativ 800.000 de munctori, circa 20% din totalul populaţiei active. Majoritatea rămăsese fără locuri de muncă, astfel că ofertele firmelor israeliene au fost pe moment o salvare.

TRASEUL FORŢEI DE MUNCĂ. Constructorii romăni au ajuns in Israel pe două căi. In prima etapă, firme israeliene au venit in Romănia şi au "racolat" forţă de muncă "de la om la om". Insă o dată ce antreprenorii de acolo au constatat că muncitorii romăni sunt foarte buni, metoda n-a mai ajuns să acopere numărul mare de lucrători. Astfel au apărut firmele romăneşti sau romăno-israeliene de contractare a forţei de muncă. Acestea din urmă au fost şi ele adaptate imprejurărilor. Unele erau subcontractoare pentru lucrări de manoperă. Adică patronul unei astfel de afaceri negocia in Israel cu un antreprenor anumite lucrări, apoi venea in Romănia şi angaja zeci sau sute de muncitori pentru acel proiect. Era o inţelegere sigură, in sensul că ajunşi in statul evreu, romănii incepeau deja lucrul.

A două subcategorie o reprezintă firmele de intermediere Romănia-Israel. Muncitorul era "racolat" de un patron romăn, care apoi trimitea echipele la partenerul israelian, care urma să-i găsească acolo o slujbă. Această metodă a funcţionat ca o semişarlatanie, in sensul că firma israeliană mai percepea incă o dată muncitorului un comision de angajare, pe lăngă ce plătea "racolatorului" romăn. Prin acest sistem s-au consumat adevărate drame, in sensul că muncitorii se imprumutau in Romănia, sau işi vindeau proprietăţi pentru a achita taxa firmei, iar cănd ajungeau in Israel, unii nu se adaptau, ori cădeau pradă inşelătoriilor. Domnul Andrei Lupu a avut in anii ’90 o firmă de subcontractare pentru lucrări de manoperă. Cunoscănd in Romănia lumea constructorilor, i-a fost uşor să adune echipe complete de lucrători care să facă faţă unui proiect de amploare in Israel.

El descrie astfel afacerea sa: "Auzeam că o firmă israeliană vrea să construiască ceva. Mergeam la antreprenor, ii spuneam că mă angajez să aduc forţă de muncă din Romănia pentru o anumită parte a lucrării. Condiţia era ca firma israeliană să obţină documentele necesare pentru constructorii romăni. Negociam totul atunci - preţul, durata lucrării. Apoi veneam in Romănia şi găseam lucrătorii promişi. Aduceam echipe complete, cu ingineri, maiştri, dulgheri, fierari-betonişti, toate categoriile de constructori. Media lunară era de 500 de oameni. Semnau contracte pe un an, conform legii israeline, după care şi le prelungeau aici. Se umpluse ţara de muncitori romăni! Din punct de vedere profesional n-aveau egal, posedau o experienţă incomparabilă cu a arabilor, filipinezilor, thailandezilor sau bulgarilor care mai lucrau aici. Bineinţeles că au fost şi probleme, accidente de muncă, nemulţumiri salariale. Unii părăseau patronul la care fuseseră angajaţi iniţial, care le şi făcuse documentele de şedere, intrănd astfel in ilegalitate. Plecau din mai multe motive - condiţiile de muncă, litigiile salariale, dorinţa de «indepenenţă».

Eu cănd ii aduceam aici le pregăteam şi condiţii de cazare, in blocuri de locuinţe. Plăteau desigur o chirie, dar aveau unde să mănănce, unde să facă un duş etc. Dar odată ajunşi aici, unii dintre ei preferau să lucreze pe cont propriu. Dormeau prin parcuri, işi căutau singuri angajamente de muncă, la negru. S-a ajuns astfel la conflicte cu poliţia, erau plini boscheţii de muncitori romăni, plus problema forţei de muncă ilegale. Unii m-au dat in judecată pentru diverse cauze financiare, chiar şi acum mai am procese, deşi nu mai activez in domeniu... Insă peste toate aceste neajunsuri pe care le-am descris trebuie să precizez că muncitorii romăni erau totuşi cei mai serioşi, mai educaţi şi mai buni meseriaşi străini din ţară.

DECLIN. In 2000-2001, Israelul a intrat iarăşi intr-o perioadă de criză economică, astfel că cererea de muncitori din afară a scăzut. Şomajul atinsese cote alarmante in acea perioadă - 11,60% - , iar guvernul de la Ierusalim credea că stopănd fenomenul imigraţiei forţei de muncă va rezolva problema. Măsura luată a fost forţată şi de grupările politice israeliene, care susţineau că impiedicănd venirea muncitorilor străini, vor proteja lucrătorii autohtoni. Insă foarte puţini evrei s-au angajat in domeniul construcţiilor, ajungăndu-se intr-o situaţie de declin al proiectelor urbanistice. Imigraţia muncitorilor a fost stopată şi de o lege adoptată de Kneset (Parlamentul de la Iersualim), prin care lucrătorii străini trebuiau să aibă aceleaşi condiţii ca şi cei autohtoni - salarii, asigurări sociale. In aceste condiţii, pentru patronii israelieni nu mai era eficient să aducă forţă de muncă din afară, aşa că legea a contribuit la declinul construcţiilor.

Există destui muncitori romăni in Israel şi in prezent, insă numărul lor este infim faţă de de anii ’90. După 2000, romănii au preferat să pătrundă in piaţa forţei de muncă din Europa de Vest, in special Spania şi Italia. Aici le-au fost mai prielnice şi condiţiile climaterice (in Israel temperatura medie este de plus 40 de grade Celsius), dar şi invăţarea limbii spaniole sau italiene.

"MINUNILE" ROMĂNILOR. Insoţiţi de domnul Andrei Lupu, pe post de ghid, am avut ocazia să vedem o parte dintre "minunile" arhitecturale moderne ale Israelului, construite de muncitorii romăni. In centrul economic al Tel Avivului există zeci de zgărie-nori ridicaţi de la bază pănă in vărf de lucrători veniţi din Romănia. Există chiar şi o anectodă, cum că după ce au finalizat construcţia unui astfel de edificiu, muncitorii romăni au dat o petrecere "mioritică" pe acoperiş, arborănd tricolurul şi incingănd o horă.

A venit poliţia alertată din cauza prezenţei "la inălţime" a steagului altei ţări, s-au dat amenzi etc. Insă astăzi, turistul in Tel Aviv poate admira clădiri de tip american, construite cu forţă de muncă romănească! Altă caracteristică a proiectelor edilitare ale Israelului din anii ’90 sunt oraşele construite de la zero, majoritatea in zone deşertice. Un astfel de amplasament este localitatea Modi’in, lăngă Tel Aviv, construită in mare parte de echipele de muncitori din veniţi din Romănia. Domnul Andrei Lupu cunoaşte "istoria" acestui oraş, participănd la construcţia sa incă de la elaborarea proiectului. Localitatea a apărut in 1992, in deşert. S-a intrat la inceput in şantier cu tancurile armatei israeliene, care au nivelat cu şenilele solul nisipos. In locul unor pămănturi acoperite de humă şi praf a apărut un oraş modern, cu circa 50.000 de locuitori, ale cărui clădiri sunt aerisite de spaţii verzi generoase. Durata efectivă a construcţiei a fost de cinci ani. Se lucrează şi in prezent la liniile de comunicaţii cu Tel Avivul şi Iesrusalimul. Este un oraş de tineri, unde media de vărstă este sub 40 de ani. Locuinţele au minimum 150 mp (limita legală in Israel!), preţul lor variind intre 150.000 şi 170.000 de dolari. Nu există industrie in Modi’in, locuitorii săi muncind in oraşele din jur.

Constructorii romăni de azi

Muncitorii romăni din construcţii, deşi nu mai sunt in număr mare ca altădată, sunt la fel de apreciaţi de angajatorii israelieni. Se intălnesc la bisericile romăneşti din "Ţara Sfăntă", in special la Reprezentanţa Patriarhiei Romăne din Ierusalim. Puţini mai lucrează in echipe compacte de romăni, precum in anii ’90, avănd colegi ruşi, chinezi sau moldoveni. Se plăng de "exploatare" din partea patronilor, care nu le respectă drepturile, iar de multe ori ii păcălesc la salariu. Deşi programul de lucru este de opt ore, mai puţin de douăsprezece ceasuri nu stau pe şantier. Şi foarte rar primesc bani peste cele opt ore legale, afirmă ei intristaţi.

Astfel, la sfărşitul unei zile de muncă, abia dacă străng 2,70 dolari pe oră, deşi la angajare li se promit 4 dolari pentru cele opt ceasuri legale. Chiriile sunt destul de mari - in jur de 500 dolari un apartament cu două camere. Preferă, aşadar, să stea mai mulţi intr-o casă, pentru a economisi bani. Un obicei al angajatorilor este să le oprească 700 de şecheli (167 dolari) lunar, care sunt depuşi intr-un cont ce-l pot lichida cănd termină contracul. Muncitorii spun că este o formă de garanţie că nu vor părăsi locul de muncă. Cei care "dezertează" pierd aceşti bani cu siguranţă. Insă unii se plăng că nu i-au primit chiar dacă au terminat contractul la termen. N-au sindicate şi nu are cine le apare drepturile. Mai mult de 100 de dolari pe lună nu poate trimite acasă, ne mărturiseşte cu capul in pămănt Vasile, muncitor originar de lăngă Bucureşti. Tocmai de aceea unii preferă să plece de la firmele care i-au angajat in Romănia, intrănd in ilegalitate şi căutăndu-şi singuri de lucru. Insă trăiesc continuu cu spaima că-i poate identifica poliţia şi-i va trimite acasă. Muncitorii povestesc despre colegi de-ai lor care sunt la inchisoare pentru că au fost prinşi fără acte. Trist, dar adevărat: preferă riscurile lucrului in Israel, faţă de traiul de azi pe măine din Romănia, după cum il apreciază ei.

Ambasada Romăniei, indiferentă

Dorind să aflăm informaţii despre situaţia actuală a muncitorilor romăni din Israel, ne-am deplasat la Ambasada Romăniei de la Tel Aviv, situată intr-un cochet cartier de vile. Insă domnul Dumitru Neagu, insărcinatul cu afaceri al ţării noastre in Israel, ne-a comunicat că nu deţine astfel de date actualizate. Ne-a indrumat să ne adresăm Ambasadei Israelului la Bucureşti!?! Că de acolo se eliberează vizele de muncă, s-a justificat domnia sa. Nu ne-a putut spune decăt date generale. Că pănă in 2001-2002 constructorii romăni erau cu miile in "Ţara Sfăntă", insă s-a renunţat la serviciile lor o dată cu recesiunea economică. Atunci a existat adevărata problemă a repatrierii lor, poliţia israeliană infiinţănd un departament special pentru muncitorii fără slujbe. Mulţi au ajuns in inchisori, autorităţile făcănd "un plan" de 5.000 expulzabili pe lună. Nu au avut insă mijloace necesare pentru cazare, avioane suficiente pentru "realizarea" lui. Atunci s-a ajuns la un acord cu muncitorii străini, cărora li s-a acordat o perioadă de graţie de o lună pentru a-şi găsi pe cont propriu un angajament. Pănă la urmă s-a renunţat şi la această soluţie, lucrătorii plecănd singuri deoarece nu au mai găsit ce lucra.

Altă problemă pe care a avut-o Ambasada Romăniei in anii ’90 au fost muncitorii care intrau in ilegalitate, deoarece părăseau slujbele pentru care primiseră viză de şedere. Paşapoartele fiindu-le sechestrate de primii angajatori, lucrătorii fără acte de identitate incepeau o "aventură" pe cont propriu. Ministerul de Interne israelian aducea săptămănal saci cu paşapoarte ale romănilor. De la Bucureşti a venit ordin să nu le trimită in ţară, ci... să fie arse. Aşadar nici măcar evidenţa muncitorilor ilegali nu interesa Ministerul de Externe de la Bucureşti. Tot in acea perioadă, au existat numeroase cereri pentru documente de şedere ale celor care le pierdeau, sau pentru cei care decideau să reintre in legalitate după ce părăsiseră slujbele contractate in Romănia. Se eliberau circa 1.000 de paşapoarte pe lună, ceea ce inseamnă că muncitorii romăni erau foarte numeroşi atunci in Israel. Astăzi, abia dacă mai există o astfel de cerere la una-două săptămăni. Insă deşi constructorii nu mai "impănzesc" ca altădată Israelul, Ambasada romănă tratează fenomenul cu aceeaşi superficialitate, nedeţinănd statistici oficiale despre situaţia lor. Mai mult decăt atăt, nu am intălnit nici un romăn aflat la munca in Israel care "să vorbească de bine" oficialităţile ţării sale trimise şi plătite de statul romăn in străinătate. Romănia a fost singura ţară a lumii - ne-au spus şi cetăţenii israelieni - care ani buni a avut in Israel un ambasador care nu cunoştea deloc limba ţării gazdă.