Istoria jefuita si aruncata la gunoi

Cetati unice in toata Europa pe care ar fi trebuit sa le gasim pline de turisti, castele anonime lasate sa putrezeasca. Un lung sir de intamplari de un tragic ignorat: cetatea Devei, Alba-Iulia, Turnu-Rosu, Micul Trianon, Doftana.

DEVA. Faima trecuta a cetatii feudale a ramas abandonata printre ruine si gunoaie

Cand reporterii au plecat prin tara credeau ca vor scrie despre ziduri inerte si parasite. Si au oftat adanc. Fotoreporterii, de asemenea. Ce putea fi mai neinteresant decat sa descrii si sa fotografiezi niste caramizi care nu spun nimic. Dar s-au infiorat cand au ajuns la oamenii care traiesc langa aceste ziduri, la povestile de dincolo de ziduri, la istoria care trage sa moara si pe care imaginatia nu le-ar fi putut face mai frumoase si mai triste decat realitatea.

DEVA. Nobilii transilvaneni se ascundeau in vremuri de restriste in Cetatea Devei. Aici isi gaseau adapost haiducii, mai tarziu. Ruinele cetatii Devei sunt azi acoperite de maracini, de gunoaie si intre peretii inca ramasi in picioare oamenii isi fac nevoile. A mai ramas putin din savoarea medievala a cetatii de unde, odata, nobilimea transilvaneana se uita inspaimantata la armata de moti a lui Horea de dincolo de Muresul serpuit. Azi, ca sa intri in miezul cetatii, trebuie sa te lupti cu maracinii si cu scaietii. Si chiar cand esti pregatit sa strigi "Victorie" dupa un urcus de jumatate de ora, glasul iti piere. Pentru ca sus nu gasesti pe nimeni sa-ti spuna povestea cetatii. Primarul Mircia Muntean avea vara trecuta un proiect de teleferic. Dar nu si un proiect de curatenie si paza.

NALAT. Un nume care nu spune multe. Dar un nume care ascunde o frumusete de castel, cu un parc de 18 hectare si specii rare de arbori. Un nume care ascunde si povestea pierduta pentru totdeauna.

Satenii au jefuit monumentul de tot ce era mai pretios si l-au lasat sa putrezeasca. O data cu zidurile va disparea si istoria unei familii de grofi pe care si-o mai aminteste din cand in cand o batrana de 90 de ani, fosta servitoare la "grofoanea aia batrana". Intre zidurile castelului s-a prabusit o poveste de dragoste. Numele protagonistilor s-au pierdut in maracinisul batranetii. Numai gazeta PCR a ramas intacta, de pe vremea cand castelul era camin de copii cu risc de a se imblnavi de tuberculoza.

TURNU-ROSU. Cetatea care a aparat secole de-a randul defileul Oltului si-a inchis portile de un secol pentru oamenii de rand. Castelul care a tinut piept unei osti turcesti de 15.000 de oameni. Astazi, singurul act care te-ar putea aduce intre zidurile lui ar fi un diagnostic medical care sa te trimita la psihiatrie. Si singurul ghid ti-ar fi infirmiera, si nu un muzeograf. Castelul a fost blestemat. Nu de vreo poveste a localnicilor. Ci de ignoranta. Cineva i-a gasit totusi o intrebuintare: aici isi duc existenta cateva zeci de oameni carora Dumnezeu le-a luat mintile. Castelul este acum in administrarea Spitalului de psihiatrie de la Sibiu. Iar de la sfarsitul primului razboi mondial si pana in 2001 a fost orfelinat.

MICUL TRIANON DE LA FLORESTI. Oamenii vin la "Micul Trianon" din Floresti Prahova cu scopuri precise. Bolnavii de TBC vin sa caute alinarea in sanatoriul de aici. Acesta fiinteaza in cladirea vechiului conac cantacuzin si in cladirile alaturate. Turistii vin sa vada o capodopera, o constructie ridicata pentru Alice, nepoata lui Grigore G. Cantacuzino, marele mosier, poreclit de contemporani "Nababul". Castelul este parasit, macinat, spun specialistii, de un "cancer al cladirilor". Turistul se minuneaza de numarul impresionant de resturi de ambalaje de pe langa castel. Daca localnicii n-ar fi furat lespezile de mormant de la cimitirul castelului, probabil ca am fi stiut si numele unora dintre cei care au locuit in el. Acum lespezile mortuare sunt trepte la intrarea in casele "bastinasilor". Iar unele fresce si gravuri stau, cuminte asezate, prin suri, grajduri si cotete.

ALBA-IULIA. De cum intri pe langa Poarta a III-a a Cetatii, in stanga, troneaza o terasa moderna, cu mese si banci din lemn. Un barman-chelner-ospatar, baiat bun la toate, imbracat intr-o bluza de trening, pare deranjat de aparitia clientilor. Considerata unica in Europa datorita gradului inalt de conservare, cetatea din Alba-Iulia nu a fost introdusa in circuitul turistic. Poate si pentru ca in interiorul fortificatiei au functionat, pana acum doi ani, doua unitati militare. Localnicii banuiesc ca integrarea cetatii in circuitul social si turistic a fost intarziata si de unele dispute si ambitii politice ale edililor locali. Pana anul trecut, locuitorii din Alba-Iulia nu au putut vedea cetatea decat pe dinafara. Abia in 2003 au putut intra printre zidurile ei, cu ocazia primei editii a Zilelor municipiului, cand partea sudica a cetatii a fost deschisa publicului. Acum ea serveste de pasune pentru capre.

BUCURESTIUL DE ALTADATA

BUCURESTI. Un catel, rezident permanent in zona istorica de pe Strada Lipscani Mizerie si paragina. Lasate de izbeliste, ruinele muscate adanc de lepra timpului agonizeaza lent, sufocate sub munti de gunoaie pestilentiale. Iar asta nu se intampla undeva la periferia vreunui mic orasel de provincie, ci chiar in buricul Capitalei, intr-o zona pe care vremelnicii "chiriasi" o denumesc pompos "Centrul istoric al Bucurestiului". Centru din care nu mai supravietuiesc, cu greu, decat cateva zeci de cladiri cu valoare de patrimoniu. Acum, o plimbare pe strazile Lipscani, Smardan, Selari sau Covaci iti lasa un gust amar. Cladiri darapanate, a caror linie arhitectonica nici nu se mai descifreaza, ascunsa de rufele atarnate de locatarii neglijenti, gropi pline cu gunoaie, imprejmuite cu panouri - semn ca acolo a fost o cladire veche, afaceristi care-si vand produsele in plina strada, punand mare pret pe lenjeria intima. Asa arata acum centrul vechi al Bucurestiului. "Micul Paris" de altadata.