Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, isi atribuie meritele unei recomandari. Dupa ce s-a batut cu pumnii-n piept pentru realizarile exceptionale si revolutionare ale camerelor de supraveghere, ministrul Educatiei nu este raspunzator pentru lipsa acestora, mai ales in judetele cu grad foarte mare de promovabilitate.
Citeste si: ADMITERE FACULTATE 2011. Sesiune de toamna si la universitati, dupa editia a doua a bacului
Scandalul camerelor de supraveghere se extinde o data cu descoperirea fenomenului prin care numarul absolventilor care au trecut cu bine de Bacalaureat este foarte mare exact in centrele din care "Big-Brother" a lipsit. Suceava, Harghita, Salaj si Constanta sunt primele judete in topul gradului de promovare, dar si al lipsei camerelor de supraveghere. Explicatia Ministerului Educatiei pentru lipsa camerelor de supraveghere este pe cat de simpla, pe atat de penibila: ministrul n-a dat decat o recomandare inspectoratelor judetene, iar finantarea a fost facuta de administratia locala, pe criteriile bugetare stabilite de fiecare in parte. Altfel spus, acolo unde au fost bani pentru camere de supraveghere, s-au facut investitii, dar unde bugetul a fost prea mic, s-a putut copia la Bac fara probleme.
La Vaslui s-a filmat numai pe holuri
Inspectorii scolari vasluieni au fost singurii care au tras un semnal de alarma in privinta lipsei camerelor de supraveghere din centrele de examinare inca inainte de a se da Bacalaureatul. Judetul Vaslui nu a avut fonduri pentru instalarea camerelor de luat vederi in salile de examen, chiar daca Ministerul Educatiei a recomandat acest lucru pentru Bacalaureat. Cele 11 centre de examen din judet au fost dotate cu sistem de supraveghere doar pe holuri si nu au mai fost bani pentru aparatura de bruiere a dispozitivelor electronice de copiere. Chiar si asa, in Vaslui au promovat dupa prima sesiune doar 43% din candidati.
Suceava, Harghita, Salaj - zero camere de supraveghere
In topul gradului de promovare se afla insa judetul Suceava, unde gradul de promovare a fost de 65,03%, cu record si la numarul camerelor de supraveghere – zero! Bineinteles ca vina lipsei camerelor nu este a inspectoratului scolar judetean, ci a autoritatilor, respectiv a consiliilor locale care nu au asigurat fondurile necesare achizitionarii lor. Tot fara camere de supraveghere si cu 64,03% promovabilitate este judetul Harghita, unde tot lipsa fondurilor a facut ca nici una din cele 205 sali in care s-au dau examenele sa nu fie dotata cu nici o camera de supraveghere. Nici in judetul Salaj nu au existat camere video, iar 58,61% din candidati au luat Bacalaureatul.
Seful Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca promovabilitatea nu se datoreaza lipsei camerelor de supraveghere, ci "este reala, iar diminuarea cu peste 20 de procente fata de 2010 dovedeste ca dascalii au fost stricti si au avut toleranta zero fata de fraude, asa cum a cerut Ministerul Educatiei". Acelasi lucru spun, de altfel, toti ceilalti inspectori scolari din judetele cu grad mare de promovabilitate si fara camere video in salile de examen.
Constanta: camere deloc sau aiurea
Si Constanta se poate lauda cu locul patru in top, cu 57,6% promovabilitate si tot fara camere de supraveghere in 11 din cele 26 de centre de examinare, in timp ce in celelalte 15 au existat camere video pe culoare si in zona de acces.
Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de Bacalaureat pentru anul 2011 nici nu prevede, de altfel, obligativitatea camerelor de supraveghere in salile de examen. La art. 11, alineatul 2 se specifica doar faptul ca intre atributiile Comisiei de Bacalaureat judetene/a municipiului Bucuresti se numara si aceea de a avea in vedere, cu prioritate, "unitatile de invatamant care permit organizarea salilor de examen si a salilor in care isi desfasoara activitatea comisia din centrul respectiv in aceeasi cladire, precum si acele unitati de invatamant ale caror sali de clasa sunt dotate cu camere de supraveghere".