Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (59)

13 martie 1987
Grabit sa spuna ce are pe suflet, intervine profesorul Ion Rotaru:
'In primul rand, lui Adrian Paunescu ii trebuie un loc mai mare. El nu incape aici. Pentru el sunt stadioanele, salile mari, nu inghesuiala de aici. Am descoperit in Paunescu un mare cunoscator de limba romana. In facultate, auzisem ca e slab la lingvistica, dar, apoi, citindu-l si auzindu-l, mi-am dat seama ca e cel mai mare vorbitor de limba romana pe care l-a dat Facultatea de Filologie din Bucuresti. Iorgu Iordan, Caragiale – sa le fie tarana usoara! – sau Al. Rosetti nu vorbesc romaneste ca Paunescu. El simte cuvantul, el simte esenta limbii ca nimeni altul.'

Profesorul Rotaru gesticuleaza, de parca ar fi pe scena, si are o expresie a fetei ca si cand ar musca dintr-un fruct aromat. Isi continua dis­cursul:
'Chiar titlul «Locuri comune»! Suntem toti in el. Si inca o chestiune despre Paunescu. El incearca sa-i impace, in istorie, pe Cantemir si pe Brancoveanu, pe Macedonski si pe Eminescu. Paunescu da voie tuturor in arena. La el, toate sunt ale dumneavoastra: «Antena va apartine», «Locuri comune». Catre el converg cele patru sintagme esentiale ale poeziei noastre: «Nu credeam sa-nvat a muri vreodata», «Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat», «E timpul, toti nervii ma dor»... (purtat de valurile propriului discurs, profesorul uita sa mai citeze si a patra sintagma). La Paunescu se intampla o ciudatenie: asa cum nu stim cine cunoaste vioara mai bine, Stradiva­rius sau Paganini, la el nu stim ce e mai important: CE spune sau CUM spune? Paunescu isi cunoaste bine instrumentul. E un mare naiv, dar un mare artist. Naiv, ca toti marii artisti. Dar sa stiti ca e un ins foarte periculos, dintre acei sublimi calatori care calca in strachini, nu stiu cum sa va spun...

Paunescu zice despre el ca e un poet al «locurilor comune», dar e interesant si prin ceea ce spune, si prin cum spune. El n-are flori de stil. N-are timp sa scrie complicat sau intentionat frumos. O treaba formidabila, care pe mine m-a fascinat, e ca Adrian Paunescu l-a descoperit pe «cel mai adanc poet roman». Toti criticii si literatii au incercat sa descopere misterul lui Bacovia si nu au reusit. Doar Paunescu a descoperit ca Bacovia e mare prin «estetica sa saraca». Da, da, el a descoperit asta! Eu nu stiam sa numesc ceea ce simteam in Bacovia si am auzit-o de la el.

Paunescu scrie poezii patriotice, in primul rand. Dar foarte patriotica este poezia lui de dragoste. Eu, personal, din Paunescu si Eminescu as face educatie patriotica tineretului. Doar cu ei, daca as putea. E o poezie cu fanul, cu «noi sa ne iubim in fan si tu cu ceafa-n fan si eu cu fata-n fan». E nemaipomenit cum a descoperit el ca un cuvant ca asta e asa de romanesc. Auziti cum suna: fan, fan! Chiar la varsta mea, dupa ce am citit poezia asta, mi-as cumpara un petic de pamant cu fan, ca sa fiu ca in poezia lui Paunescu. Va dati seama cat de national si de patriotic este fanul? Paunescu e vocea noastra, el spune ce ne vine tuturor. Si, asa cum Ahile, Paris sau Elena traiesc, prin Homer, care i-a scris, Paunescu ne reprezinta pe noi, e sufletul nostru si locul nostru comun'.

***
Dupa profesorul Rotaru, care s-a uitat mai mereu la mine, vazand ca notez ceea ce spune, Florian Pittis recita poeziile lui Adrian Paunescu, 'Rolul lui Mircea' si 'Arghezi trist la Martisor', alese anume pentru a sublinia drama poetului, intr-o lume care il constrange.

***
Ia cuvantul criticul Alex Stefanescu:
'In primul rand, recunosc ca, multa vreme, nu l-am citit atent pe Paunescu. Este, dupa cum se stie, cel mai popular poet roman, reabiliteaza notiunea de vedeta. Cand vroiam sa-l citesc, eram bruiat de vacarmul lumii, nu puteam patrunde versul si aveam o automata dorinta de a-l ironiza, de a-i diminua meritele, chiar fara sa-l citesc. Dar l-am citit atent. M-a facut sa fiu dezorientat si sunt sigur ca trebuie formulate alte criterii de critica literara pentru poezia lui, pentru ca Paunescu nu intra in perimetrul unei epoci. Lui, asa cum spunea Nichita Stanescu, ii iese mereu un picior din tablou. Nu vreau sa-l zeific, dar Adrian Paunescu stie cel mai bine ce este si ce a realizat poporul roman. Constiinta lui Adrian Paunescu este acel element esential, de la care s-ar putea, eventual, reconstitui cultura romaneasca. O asemenea problema s-a pus si in America. S-au facut studii si anchete pentru gasirea acelui lucru reprezentativ, de la care s-ar putea reconstitui, dupa un cataclism sau un razboi atomic, cultura americana. La noi, constiinta lui Adrian Paunescu este acel esential lucru. Ca sa nu mai lungesc vorba, pot spune ca am trait o revelatie cu Paunescu'.