x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)

Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)

de Andrei Paunescu    |    11 Feb 2012   •   21:00
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)

13 martie 1987
In fine, cel mai asteptat moment, acela in care vorbeste insusi autorul cartii, Adrian Paunescu:
'Cand o carte apare, autorul ei devine un au­xiliar! «Locuri comune» este experienta mea cea mai frumoasa, cea mai fascinanta, ca autor. Placerea de a lucra a fost extraordinara. Cartea aceasta concentreaza viata mea, energia mea – nu mica – si care adesea a fost viciul meu.
Motivul pentru care, intr-un moment al vietii mele, am hotarat sa nu mor, este baiatul meu (cineva rade in sala, dar tata nu se enerveaza si da o replica prompta)... Eu am facut copii, in timp ce unii au ras. Dupa aceea, a venit inca un motiv, tatal meu, apoi altul, cartea.
Am avut, in Domnita Stefanescu si Alexandru Chiriacescu, niste mari colaboratori (privind catre sotul Domnitei, A.P. continua). Nici nu stii care-i mai destept, Alex Stefanescu sau Domnita Stefanescu?'

Ion Rotaru, din sala: 'Ea!'
A.P.: '... pai sigur, Ion Rotaru e cu gandul numai la fan. Si de aceea l-a eliminat pe sotul Domnitei. Oricum, profesorul Rotaru, asa cum am scris si in cartea «Locuri comune», e ca o biblioteca vie de poezie. Ce sa va mai spun? Nici o bucurie livresca nu a fost mai mare decat aceasta. Si ati vazut cat de tare ma preocupa soarta lui Arghezi, la Martisor? Dar va rog sa ma intrebati ce va intereseaza.

***

F. Eugen: 'De ce-l iubiti pe Bacovia atat de mult, cand dumneavoastra, cu stilul baroc-abrupt, sunteti total opusul stilului cenusiu-trist al lui Bacovia?'

Adrian Paunescu: 'In primul rand, nu e adevarat ca poezia baroca e abrupta! Apoi, stilul lui Bacovia nu e cenusiu, iar poezia adevarata este in totalitate trista. Eu, pana la urma, nu sunt nici baroc, nici abrupt, si nici Bacovia nu e asa cum il faceti dumneavoastra. In al doilea rand, nu e neaparat nevoie sa existe relatii intre ce-ti place si ce scrii. Ca aspiratii, cred ca sunt ca Bacovia, adica doresc exact ce doreste orice om. Personal, am dorit intotdeauna sa scriu poezie, ca intr-o sinteza «Goga-Bacovia», care mi se par extraordinari. Iar Bacovia nu e deloc un «neabrupt». Dimpotriva, cum poate incepe o poezie mai abrupt decat astfel: «Iubito si iar am venit»? Sau cum poate incepe el o poezie cu un cuvant imposibil: «Caci Dumnezeu mi-a dat sa scriu acestea toate». Te intrebi: dar unde-i principala, adica regenta? Ei, regenta e tocmai viata! M-a fascinat abruptetea lui Bacovia.'

***

Cineva din sala: 'Pana unde merge realismul in poezie?'

A.P.: 'Sa stiti ca nimic nu-i bun, daca nu e liber. Ma scuzati ca-l citez, la ora asta, pe Marx, la 16.30. Daca devine somatie, orice lucru nu mai poate fi arta. Obstructia nu este o cale. Iar daimonul poetilor nu este neaparat entuziasmul lor.'

***

O femeie in varsta: 'Care e specificul generatiei dumneavoastra de poeti, a anilor ’60? Sunt batrana, sunt bibliotecara si mi se intampla sa dau cartile dumneavoastra «la reforma». Adica la casare, de prea multa folosinta, de uzura. Sunteti un poet foarte citit.'
A.P.: 'Cred, fara sovaire, ca generatia anilor ’60 este generatia intoarcerii acasa. Noi, care ne-am nascut literar atunci, am beneficiat de eliberarea tarii de sub dogmele bolsevice si sta­liniste existente. Si vecinii de la Rasarit incearca sa repete, acum, dupa 20 de ani, ceea ce s-a intamplat la noi in anii ’60. Fireste, in Romania, momentul a trecut si mediocritatea incearca iarasi sa acopere totul.
Nu exista intrunire publica, oricat de puternica, in stare sa dea talent unui scriitor care nu are talent.

De Blaga nu am avut voie sa stim ca a murit. Dar nu pentru nemurirea lui s-a facut asta, ci pentru a-l mai omori o data dogmaticii.
Asistam, acum, la spectacolul dizgratios al stricarii folclorului.
Am invatat si mi-am cultivat placerea de a ma emotiona. Si acum sunt emotionat sa va vad langa mine, intr-o vreme in care mi se pun numai piedici, in care sunt marginalizat si nu am voie sa ma intalnesc cu oamenii. Asa ca nu va mirati de ce, dupa mii de intalniri, cu milioane de oameni, acum sunt emotionat in fata dumneavoastra. Dar sa nu credeti ca omul emotionat este un dobitoc!'

×