Jurnalul marilor iubiri

Daca dragoste nu e, nimic nu e. Oamenii au tot vorbit zilele acestea despre iubire. La fiecare colt de strada, in salile de cinema, in magazinelepline cu inimioare din plus. Pana si la piata sau in autobuzele aglomerate. Dar cum dragostea este un lucru foarte mare, ne-am hotarat sa va prezentam in aceasta editie de colectie cele mai frumoase, fascinante si tulburatoare povesti de dragoste ale Romaniei.

Click aici pentru a asculta surpriza muzicala a editiei de astazi

Zaraza, simbol al patimii romanesti, ne bantuie sufletele in aceste zile cand primavara formata in adancuri sub straturile de ger. "Jurnalul National" va prezinta in aceasta editie de colectie femei iubite, barbati care le-au adorat, drame sfasietoare sau pasiuni care nu s-au stins niciodata, cele mai frumoase povesti de dragoste. Fila cu fila...
EUGENIA MIHALCEA

Zaraza a fost creata si iubita de Cristian Vasile. Zeci de ani mai tarziu, Mircea Cartarescu a regasit-o, i-a dat forme si a asezat-o intr-o carte. Acum nu-l mai intereseaza.
Si trupul Zarazei, transformat in cenusa, a fost inghitit, lingura cu lingura, timp de patru luni de cel care cu ochii plini de sclipiri de nebunie i-a rapit sufletul intr-o seara la "Vulpea Rosie". "Pe Cristian Vasile l-am cunoscut mult mai tarziu, la Piatra-Neamt la teatru. Era regizor de culise. Si tot ce imi aduc aminte despre el, este delicatetea lui", rememoreaza scriitorul George Balaita. De Zaraza nu isi aminteste nimeni. Nici Cristian Vasile nu a mai soptit din acea noapte o vorba despre dragostea dintre ei. A purtat-o mereu pe buze, ferecata in trupul lui. Parca nu ar fi cunoscut-o nici unul, sau intrata in sufletul lor nu au mai putut sa o gaseasca. Din ‘49, cand si-a ars coardele vocale cu terebentina, nici muzicianul nu i-a mai dat glas, dar a ramas pentru totdeauna, pe vechile viniluri. Zaraza.
Sau Zarada, Minunata femeie, nume clasic de tiganca, creatie a lui Mircea Cartarescu, intr-o lectie de melodrama pentru niste studenti plictisiti, dupa cum singur se confeseaza, sau tiganca lui Cristian Vasile, cea cu unduiri de sarpe si ochi cu luciri de pacat a aparut in jurul anilor ‘40, in Bucurestiul interbelic, intr-o lume de petreceri si dezmat, femeie de lux, care nu avea rusine sa se afiseze la bratul vreunui ofiter neamt, la "Vulpea Rosie", localul de pe Selari unde canta Cristian Vasile si, de ce nu, sa-si unduiasca soldurile cand isi facea aparitia la "Ingerasul", unde rivalul Zavaidoc taia respiratia.

Lectie de imaginatie
Bucurestiul de dupa primul razboi mondial, Capitala a restaurantelor si bodegilor, vremea trasurilor si a masinilor negre, a lumii bune care isi facea drum in fiecare seara la Sosea, a lui Leonard care canta la Opera si a orchestrelor, tarafurilor, formatiilor de jazz si de muzica usoara. Epoca in care femeile usoare isi afisau fara jena pretul. Asa era si Zaraza, personajul lui Cartarescu, tiganca Zarada, care avea parul negru dat cu ulei de nuci, cu trasaturi accentuate si corp de felina. "Eu am invetat personajul Zaraza, acum nu ma mai pasioneaza", spune scriitorul.
Dar Cristian Vasile a trait-o, a cantat-o, pana a plasmuit-o din propriile lui vorbe. Poate ca asa a si cunoscut-o, intr-o seara oarecare, in care prin fumul des al carciumii unde canta, la "Vulpea Rosie", a zarit-o pe Zaraza, care il privea cu ochii negri, plini de patimi dulci si luciri de pacat. Sau poate a vazut-o de-abia mai tarziu, cand ea l-a urmarit in noapte pana la localul unde Cristian Vasile obisnuia sa ia masa, niciodata cel in care canta. Aceeasi noapte in care, dupa ore intregi de vorbe, soapte, mangaieri si priviri cu subinteles, Zaraza a fost a lui. Atunci si pentru inca vreo doi ani, fara a-si mai afisa pretul pentru altii. Femeia lui, dorita de multi, iubita si plansa de nenumarati nebuni. Si chiar de rivalul Zavaidoc, care umbla cu bandele de la Bariera Vergului. Cristian Vasile era impreuna cu baietii din Tei, cu ajutorul carora i-a tinut piept lui Zavaidoc de multe ori.

Melodia anilor ‘40
"Zaraza" a fost un succes incredibil al vremii, Cristian Vasile avea si femeia, si faima, iar de la "Ingerasul", vocea lui Zavaidoc aproape ca nu mai razbatea dincolo de portile localului. Cristian Vasile nu era de omorat, era prea cunoscut, nici macar "macelarii", mardeiasii din Bariera Vergului, nu aveau curajul sa-i curme zilele. Obsedant melodia "Zaraza" era fredonata de toata lumea pe strada, se auzea de la geamurile localurilor, de pe buzele incinse ale amorezilor. Si, asa, se pare ia venit fatala idee lui Zavaidoc. Daca pe Cristian Vasile nu il poate asasina, ii poate omori melodia, ii poate stinge glasul. Si i-a luat beregata Zarazei - nu el, ci oameni fideli, platiti sa-i pazeasca spatele - intr-o seara cand femeia se ducea sa-i cumpere tutun lui Vasile. Au lasat-o in strada, cu rochia imbibata de sange, unde, dupa cautari disperate, a fost gasita. Iar Cristian Vasile nu a mai cantat-o niciodata, vocea lui n-a mai fost auzita decat la patefon. In schimb, barbatul, innebunit de dragoste si ura, i-a furat urna cu cenusa de la crematoriul "Invierea" si timp de patru luni a sorbit-o, lingura cu lingura, pana a sters toata cenusa de pe peretii urnei. Si a pastrat-o mereu in trupul lui, pana cand s-a stins, la batranete, anonim intr-un orasel de provincie.
Doua decenii, din 1928 pana in 1949. Atat a tinut cariera de cantaret a lui Cristian Vasile. Dar in acea epoca, el a fost o adevarata glorie. Cine nu a ascultat "Zaraza", cel mai popular cantec al anilor ‘30-’40 din orasul de pe malul Dambovitei!

ISTORIC
In acea perioada era epoca tangoului imbinat cu tematica romantei. "Fierbinte, colorat, elegiac, oricata melancolie s-ar prefira in masurile acestui tango romanesc, el exprima dragostea de viata, substanta lirica a unor trairi simple si adevarate", dupa cum a scris George Sbarcea, pentru primul CD de muzica interbelica. Interpretii anilor ‘30-’40 sunt Cristian Vasile, Jean Moscopol, Maria Tanase, Titi Botez, Gion, Dorel Livianu, Zavaidoc, Mia Braia si Petre Alexandru. Acelasi George Sbarcea vorbea despre Bucurestiul interbelic: "... Oras al cantecului sub ceruri largi de vara, a daruit prin compozitorii si interpretii sai melodii in care se rasfrange un ciob din sufletul nostru, al tuturor. Bucurie si ingandurare, amieze si nopti laolalta, cantecele Bucurestilor de odinioara reflecta totul, cu candoarea simplitatii. Multe din ele au fost date uitarii. Cu toate ca, in urma cu 60 de ani sau mai mult, ele rasunau pretutindeni"

CONTINUARE: "Astept sa ne intalnim in viata urmatoare"

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară