Daca dragoste nu e, nimic nu e. Oamenii au tot vorbit zilele acestea despre iubire. La fiecare colt de strada, in salile de cinema, in magazinelepline cu inimioare din plus. Pana si la piata sau in autobuzele aglomerate. Dar cum dragostea este un lucru foarte mare, ne-am hotarat sa va prezentam in aceasta editie de colectie cele mai frumoase, fascinante si tulburatoare povesti de dragoste ale Romaniei.
Click aici pentru a asculta surpriza muzicala a editiei de astazi |
"Cand apari, senorita,
in parc pe-nserat
Curg in juru-ti petale
de crin,
Ai in ochi patimi dulci
si luciri de pacat
Si ai trupul de sarpe
felin.
Gura ta e-un poem
de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur
sublim.
Esti un demon din vis
care tulburi si minti
Dar ai zambetul
de heruvim.
Vreau sa-mi spui,
frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit,
Cati au plans nebuni
dupa tine
Si cati au murit.
Vreu sa-mi dau gura-ti
dulce, Zaraza,
Sa-ma-mbatezi mereu,
De a ta sarutare,
Zaraza,
Vreau sa mor si eu..."
Zaraza, simbol al patimii
romanesti, ne bantuie
sufletele in aceste zile
cand primavara formata
in adancuri sub straturile
de ger. "Jurnalul
National" va prezinta in
aceasta editie de
colectie femei iubite,
barbati care le-au adorat,
drame sfasietoare
sau pasiuni care nu s-au
stins niciodata, cele mai
frumoase povesti de
dragoste. Fila cu fila...
EUGENIA MIHALCEA
Zaraza a fost creata si
iubita de Cristian Vasile.
Zeci de ani mai
tarziu, Mircea Cartarescu a
regasit-o, i-a dat forme si a
asezat-o intr-o carte. Acum
nu-l mai intereseaza.
Si trupul Zarazei, transformat
in cenusa, a fost
inghitit, lingura cu lingura,
timp de patru luni de cel care
cu ochii plini de sclipiri de nebunie
i-a rapit sufletul intr-o
seara la "Vulpea Rosie". "Pe
Cristian Vasile l-am cunoscut
mult mai tarziu, la Piatra-Neamt la teatru. Era regizor
de culise. Si tot ce imi aduc
aminte despre el, este delicatetea lui", rememoreaza scriitorul
George Balaita. De
Zaraza nu isi aminteste nimeni.
Nici Cristian Vasile nu
a mai soptit din acea noapte o
vorba despre dragostea dintre
ei. A purtat-o mereu pe
buze, ferecata in trupul lui.
Parca nu ar fi cunoscut-o nici
unul, sau intrata in sufletul
lor nu au mai putut sa o
gaseasca. Din â49, cand si-a
ars coardele vocale cu
terebentina, nici muzicianul
nu i-a mai dat glas, dar a
ramas pentru totdeauna, pe
vechile viniluri. Zaraza.
Sau Zarada, Minunata femeie,
nume clasic de tiganca,
creatie a lui Mircea Cartarescu, intr-o lectie de melodrama
pentru niste studenti
plictisiti, dupa cum singur se
confeseaza, sau tiganca lui
Cristian Vasile, cea cu unduiri
de sarpe si ochi cu luciri de
pacat a aparut in jurul anilor
â40, in Bucurestiul interbelic,
intr-o lume de petreceri si
dezmat, femeie de lux, care
nu avea rusine sa se afiseze la
bratul vreunui ofiter neamt,
la "Vulpea Rosie", localul de
pe Selari unde canta Cristian
Vasile si, de ce nu, sa-si
unduiasca soldurile cand isi
facea aparitia la "Ingerasul",
unde rivalul Zavaidoc taia respiratia.
Lectie
de imaginatie
Bucurestiul de dupa primul
razboi mondial, Capitala
a restaurantelor si bodegilor,
vremea trasurilor si a masinilor negre, a lumii bune care
isi facea drum in fiecare seara
la Sosea, a lui Leonard care
canta la Opera si a orchestrelor,
tarafurilor, formatiilor de
jazz si de muzica usoara.
Epoca in care femeile usoare
isi afisau fara jena pretul. Asa
era si Zaraza, personajul lui
Cartarescu, tiganca Zarada,
care avea parul negru dat cu
ulei de nuci, cu trasaturi
accentuate si corp de felina.
"Eu am invetat personajul
Zaraza, acum nu ma mai
pasioneaza", spune scriitorul.
Dar Cristian
Vasile a trait-o, a cantat-o,
pana a plasmuit-o din propriile
lui vorbe.
Poate ca asa a
si cunoscut-o,
intr-o seara
oarecare, in care
prin fumul des
al carciumii
unde canta, la
"Vulpea Rosie",
a zarit-o pe
Zaraza, care il
privea cu ochii
negri, plini de
patimi dulci si
luciri de pacat.
Sau poate a vazut-o de-abia mai
tarziu, cand ea l-a
urmarit in noapte
pana la localul unde Cristian
Vasile obisnuia sa ia masa, niciodata
cel in care canta.
Aceeasi noapte in care, dupa
ore intregi de vorbe, soapte,
mangaieri si priviri cu subinteles, Zaraza a fost a lui. Atunci
si pentru inca vreo doi ani,
fara a-si mai afisa pretul pentru
altii. Femeia lui, dorita de
multi, iubita si plansa de nenumarati nebuni. Si chiar de
rivalul Zavaidoc, care umbla
cu bandele de la Bariera Vergului.
Cristian Vasile era
impreuna cu baietii din Tei,
cu ajutorul carora i-a tinut
piept lui Zavaidoc de multe
ori.
Melodia anilor â40
"Zaraza" a fost un
succes incredibil al
vremii, Cristian
Vasile avea si
femeia, si faima, iar
de la "Ingerasul",
vocea lui Zavaidoc
aproape ca nu mai
razbatea dincolo de
portile localului.
Cristian Vasile nu
era de omorat, era
prea cunoscut, nici
macar "macelarii",
mardeiasii din
Bariera Vergului,
nu aveau curajul
sa-i curme zilele.
Obsedant melodia
"Zaraza" era fredonata
de toata
lumea pe strada,
se auzea de la
geamurile localurilor,
de pe buzele incinse ale
amorezilor. Si, asa, se pare ia
venit fatala idee lui
Zavaidoc. Daca pe Cristian
Vasile nu il poate asasina, ii
poate omori melodia, ii poate
stinge glasul. Si i-a luat beregata
Zarazei - nu el, ci oameni
fideli, platiti sa-i pazeasca
spatele - intr-o seara cand
femeia se ducea sa-i cumpere
tutun lui Vasile. Au lasat-o in
strada, cu rochia imbibata de
sange, unde, dupa cautari disperate,
a fost gasita. Iar Cristian
Vasile nu a mai cantat-o
niciodata, vocea lui n-a mai
fost auzita decat la patefon.
In schimb, barbatul, innebunit
de dragoste si ura, i-a
furat urna cu cenusa de la
crematoriul "Invierea" si timp
de patru luni a sorbit-o, lingura
cu lingura, pana a sters
toata cenusa de pe peretii
urnei. Si a pastrat-o mereu in
trupul lui, pana cand s-a stins,
la batranete, anonim intr-un
orasel de provincie.
Doua decenii, din 1928
pana in 1949. Atat a tinut
cariera de cantaret a lui Cristian
Vasile. Dar in acea epoca,
el a fost o adevarata glorie.
Cine nu a ascultat "Zaraza",
cel mai popular cantec al
anilor â30-â40 din orasul de pe
malul Dambovitei!
ISTORIC
In acea perioada era epoca
tangoului imbinat cu tematica
romantei. "Fierbinte, colorat,
elegiac, oricata melancolie
s-ar prefira in masurile
acestui tango romanesc, el
exprima dragostea de viata,
substanta lirica a unor trairi
simple si adevarate", dupa
cum a scris George Sbarcea,
pentru primul CD de
muzica interbelica. Interpretii anilor â30-â40 sunt Cristian
Vasile, Jean Moscopol,
Maria Tanase, Titi Botez,
Gion, Dorel Livianu, Zavaidoc,
Mia Braia si Petre
Alexandru. Acelasi George
Sbarcea vorbea despre Bucurestiul interbelic: "... Oras
al cantecului sub ceruri largi
de vara, a daruit prin compozitorii
si interpretii sai
melodii in care se rasfrange
un ciob din sufletul nostru,
al tuturor. Bucurie si ingandurare,
amieze si nopti laolalta,
cantecele Bucurestilor
de odinioara reflecta totul,
cu candoarea simplitatii.
Multe din ele au fost date
uitarii. Cu toate ca, in urma
cu 60 de ani sau mai mult,
ele rasunau pretutindeni"
CONTINUARE: "Astept sa ne intalnim in viata urmatoare"