Cristina Spătar, sau, cum o ştim cu toţii, regina R&B, este din primăvară doamna Alin Ionescu. A fost dragoste la prima vedere, după cum ne-a mărturisit cântăreaţa: “M-a atras caracterul lui, felul lui de a fi”. Şase luni mai târziu se prezentau deja în faţa ofiţerului de la starea civilă. Nu s-au grăbit oare?
Cristina Spătar, sau, cum o ştim cu toţii, regina R&B, este din primăvară doamna Alin Ionescu. A fost dragoste la prima vedere, după cum ne-a mărturisit cântăreaţa: “M-a atras caracterul lui, felul lui de a fi”. Şase luni mai târziu se prezentau deja în faţa ofiţerului de la starea civilă. Nu s-au grăbit oare? “Poate pare exagerat, dar eram convinsă încă din prima zi în care l-am văzut că mă voi căsători cu el. Nouă nu ni s-a părut repede. Nu am simţit că am forţat lucrurile. Cererea în căsătorie nu a venit într-o zi, pur şi simplu, clasic, cu cina romantică, stat în genunchi şi trandafiri. A venit treptat. Alin a început să-mi spună că i-ar plăcea să avem un copil împreună, apoi, la un moment dat, mi-a spus că trebuie să ne căutăm un restaurant”, povesteşte doamna Ionescu.
ACTELE CONTEAZĂ. Cristina nu face parte dintre vedetele care strigă în gura mare că actele nu contează nici cât negru sub unghie într-o relaţie: “Cine spune că actele nu contează se înşală amarnic. Cei care nu fac lucru ăsta înseamnă că nu au curaj şi nu sunt pregătiţi să aibă o viaţă de familie. Psihic te linişteşte, te maturizează”. Cristina şi Alin abia aşteaptă să devină părinţi, lucru care se va impune ca prioritate imediat după nunta care va avea loc în august. Deocamdată au de gând să-şi construiască un cuibuşor departe de nebunia Capitalei: “Am cumpărat deja terenul pentru o casă de vacanţă, în zona Breaza, unde îmi doresc să fac o grădină de flori foarte mare şi o livadă. Sunt în jur de 3.000 mp. Nu ştiu exact ce sumă o să fie investită, dar presupun că nu ar trebui să depăşească 200.000 de euro”.
REGINA FOLCLORULUI. Pe plan muzical, Cristina Spătar se pregăteşte să lanseze două albume. Unul R&B, stil care a consacrat-o, şi unul cu muzică populară, un vis mai vechi al mamei ei care se va realiza cât de curând. Proiectele sunt încă pe “banda de lucru”: “Deocamdată, până va finaliza piesa Tataee de la BUG, nu mă grăbesc să semnez cu o casă de discuri anume pentru albumul R&B. Despre cel de muzică populară… o să mai trebuiască să aştept. Am făcut o pauză pentru că Nicolae Botgros (director artistic şi dirijor al Orchestrei de Muzică Populară Lăutarii din Chişinău) a avut ceva probleme de sănătate. Lansarea probabil că va avea loc undeva în luna iunie”. Ţinând cont de noua orientare muzicală, am întrebat-o pe regina R&B dacă e posibil ca pe viitor coroana să fie cedată unei regine a folclorului. “Muzica populară e o pasiune foarte veche de-a mea şi nu vreau să renunţ la nici una în favoarea celeilalte.”
Citiţi şi celelalte articole din Jurnalul TV