"La vizionare ne ingheta sangele"

Comicii Vasile Muraru si Nae Lazarescu nici ca puteau lipsi din programul de Revelion . Trebuia inveselit cumva poporul, nu?

Vasile Muraru si Nae Lazarescu nu pot uita nici acum prin cate emotii au fost nevoiti sa treaca pentru a pregati si filma glumitele din programul de Revelion ’90.

Daca in prezent isi scriu singurei textele, fiind direct raspunzatori de succes sau de esec, pana la Revolutie treburile stateau cu totul altfel: "Erau cativa textieri care nu sareau calul, agreati in TVR, printre care ii amintesc pe Dan Mihaescu sau Puiu Maximilian. Desi nu multi telespectatori sesizau, textele erau cam aceleasi, doar un pic improspatate. Nu puteai face misto, p-atunci, decat de soacra, de nevasta sau de copii", spune Vasile. Muraru si Lazarescu au facut tot posibilul sa nu le sara politicienilor in ochi. Nici atunci si nici acum: "Pe vremea lui Ceausescu nu ne-a chemat nimeni la raport pentru spectacolele pe care le sustineam pe scena Teatrului de revista "Constantin Tanase". La un moment dat faceam glume pe seama presedintelui Ion Iliescu, dar, suprinzator, el are simtul umorului, ba chiar ne-a felicitat. In schimb, am fost dati in judecata de Trita Fanita. Pana la urma ne-am impacat si cu el".

RITUAL. Dar haideti sa ne intoarcem in timp, in 1989. Ce insemna sa realizezi un program de Revelion ? "Munca la greu. Incepeam repetitiile in vara, dupa care, in octombrie, urmau filmarile, iar o luna mai tarziu, vizionarile. La capitolul asta inghetam cu totii, de la actor la producator. In plus, ca sa intri in televiziune, trebuia sa treci printr-un adevarat ritual. Erai bifat pe o lista dupa care ni se cereau buletinele. Chiar daca eram artisti, ne controlau de arme. Era o nebunie… Intr-o dimineata i-am vazut pe cei care se ocupau cu vizionarea casetelor. Coborau din, pe atunci, luxoasele masini Volga, imbracati la patru ace. Imi ingheta sangele, nu stiu de ce, dar ma speriau ingrozitor. De fapt, ca sa o spun mai pe sleau, in Radioteleviziunea Romana (n.r. - asa cum se numea televiziunea publica) era mai degraba autocenzura decat cenzura. Din cate mi-am dat seama, nimeni nu le spunea producatorilor exact ce pot sau nu difuza pe post. De aceea, la vizionare, puteai avea mari surprize, fiind taiate unele secvente. Si se taia, si se taia, pana nu ramanea mai nimic interesant. Din pacate, tot ce am filmat eu si cu Nae in toamna anului 1989 nu a fost difuzat, caci, deh, comunistii au fost dati deoparte si, inclusiv, tot ce au realizat ei, bine sau rau."

PLATA CU INTARZIERE. Desi erau chinuiti la inregistrari, actorii primeau bani frumusei, munca fiindu-le rasplatita cu varf si-ndesat, dar cu intarziere: "Eram trecuti pe un stat de plata. Luam cam 300 de lei pentru o sceneta si nu ma pot plange, era bine. Inregistrand cam cinci scenete, suma totala ajungea la vreo 1.500 de lei, ceea ce insemna cam un salariu mediu pe economie. Din pacate, ii primeam peste vreo jumatate de an, cand nici ca mai sperai la ei". Vedeti? Chiar daca ii invidiam pe artisti pentru faptul ca aveau masina, haine mai bune sau casa, viata lor nu era deloc usoara. Emotii, plata venita cu intarziere… Dar ce conta? Au fost acolo, in lumina reflectoarelor, si au facut tot posibilul sa ne schimbe mimica fetei, intr-o vreme in care romanii erau atat de tristi…

"Tot ce am filmat eu si cu Nae in toamna anului 1989 nu a fost difuzat, caci, deh, comunistii au fost dati deoparte si, inclusiv, tot ce au realizat ei, bine sau rau." Vasile Muraru "Ma chinuiau cu sedintele de albire. Imi dadeau cu multa pudra. Iar pe colegul meu, Vasile Muraru, il filmau din anumite unghiuri, pentru ca are nasul mare." Nae Lazarescu

SEDINTE PENTRU ALBIRE Nu mai e un secret ca artistii creoli sau cei care purtau plete erau mai greu tolerati in televiziune: "Pe mine ma chinuiau cu sedintele de albire, intrucat am avut mereu pielea mai inchisa la culoare. Imi dadeau cu crema si cu pudra in nuante deschise. Iar pe colegul meu, Vasile, il filmau din anumite unghiuri, pentru ca are nasul mare. Ma rog, nu ne-au deranjat niciodata amanuntele astea", isi aminteste Nae. DUBLE PENTRU UN PAT La filmari, artistii erau imbracati ori in hainele lor, daca erau noi, ori li se dadeau din televiziune, ne-a povestit Vasile Muraru: "Mi-am adus si costumul de acasa. Dar in sceneta "Invitatie la dans" trebuia sa apar si in pijama, pe care am primit-o de la producator. Au fost si faze amuzante. De pilda, trebuia sa port un dialog cu nevasta, sub plapuma. Cum patul scartaia chiar si cand respiram, am fost nevoiti sa tragem nenumarate duble". CEAI IN LOC DE VIN Pentru Revelion ’90 a fost nevoie si de cateva pahare cu vin. Vorba vine, caci continutul paharului era cu totul altul, fiind interzis cu desavarsire sa folosesti la filmari bauturi alcoolice. Asa ca ceea ce noi credeam ca e vin era de fapt ceai de sunatoare sau suc. Se faceau o gramada de experiente, pentru ca licoarea sa para totusi vin. Producatorul era mai tare decat un chimist!