x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Leaganul" pus sa creasca spioni

0
Autor: prof. dr. Liviu Turcu 15 Mai 2004 - 00:00

De mai bine de 25 de ani, da, repet, de peste 25 de ani guvernantii Romaniei, fie ei din era Ceausescu fie post-Ceausescu, se confrunta in relatiile internationale cu o problema care afecteaza direct interesele si imaginea publica a statului roman: problema copiilor institutionalizati.

Numitorul comun pentru persistenta cu care comunitatea internationala refuza sa scoata acest subiect de pe agenda politica si morala este, inainte de toate, situatia inca nesatisfacatoare a conditiilor de viata ale acestor copii. Incepand cu regnul animal si terminand cu ceea ce numim o societate umana civilizata, modul in care comunitatile mentionate se raporteaza la protejarea propriilor urmasi se constituie in mod cutumiar drept criteriu suprem ce delimiteaza „normalitatea" de starea de „degenerescenta.

Studiu de caz

Din motive care nu sunt exclusiv de ordin financiar-economic, si care ar trebui sa invite la o serioasa reflectie elitele intelectuale romanesti, problema copiilor institutionalizati si mai ales a adoptiilor internationale continua sa faca obiectul unui ping-pong politic in relatiile internationale ale tarii. O analiza mai atenta a cauzelor acestei persistente se poate constitui, in mod paradoxal, intr-un adevarat barometru al insasi strategiei politice generale si indeosebi a politicii externe duse de actualii guvernanti. In acest sens ultimele „desfasurari" de tip polemic, la limitele unui conflict diplomatic abia mascat, intre Bucuresti si Washington reprezinta un interesant „studiu de caz" menit sa demonstreze consistenta afirmatiei de mai sus.

Inainte de a porni in aceasta incursiune, ca unul care am abordat de mai multe ori acest tragic subiect atat la modul informal cat si in mass media, simt nevoia de a preciza de la bun inceput ca in mod natural „locul copiilor institutionalizati a fost si trebuie sa fie in Romania". Traditia poporului roman a fost intotdeauna ca, indiferent de marimea resurselor, „parintii sa-si rupa de la gura pentru a asigura propriilor copii maximum de confort si bunastare fizica si psihica". Cat de mult a fost afectata in ultimii 50 de ani fibra morala a romanului pentru a se ajunge in situatia in care nu orfanii, ci copiii abandonati de propriii parinti si inclusiv de rudele acestora sa „produca" ponderea uimitoare de azi a acestei categorii per totalul copiilor institutionalizati, depaseste prin gravitatea implicatiilor sociale cu mult dimensiunea mizeriei si saraciei vehiculate ca unic factor explicativ. Mai adaugati la aceasta situatie lipsa solidaritatii sociale si ignominia clasei politice conducatoare si veti avea in oglinda anului 2004 o imagine hidoasa a „starii de fapt a natiunii" in care guvernantii continua sa dea prioritate, este drept, periferica, doar efectelor si nu cauzelor ce prolifereaza acest fenomen compromitator la adresa intregii tari. Marea dilema sub aspect decizional a fost si continua sa fie pragul critic in care, luandu-se la modul serios in considerare prioritatea numarul unu, respectiv „apararea interesului fundamental al copilului", in absenta unei solutii nationale satisfacatoare, trebuie recurs la altele, de ordin calitativ superior, precum adoptiile internationale. Din nefericire, asa cum s-a intamplat si cu alte probleme de ordin major ce-si asteapta inca rezolvarea in Romania, problema adoptiilor internationale a fost trivializata pana la un nivel moral innacceptabil si transformata la propriu intr-un obiect de tranzactii financiare si politice care ar trebui sa-i faca sa paleasca de invidie pana si pe celebrii negustori de sclavi portughezi din Africa de vest a secolului XVIII-lea.

Candva, fostul presedinte american Herbert Hoover spunea concetatenilor sai: „Copiii nostri reprezinta resursa naturala cea mai pretioasa de care dispunem". Situatia descrisa pare sa reflecte - sub semnul circumstantelor unei societati aflate in tranzitia catre o economie de piata - o aplicare ad literam si nu in spiritul spuselor lui H. Hoover. Un prim exemplu, de altfel de loc magulitor, al „talentului" noilor intreprinzatori romani de a valorifica in cel mai pur spirit „al capitalismului salbatec" (despre care au aflat ei repede ca este si va mai fi inca acceptat de Occident o buna perioada de timp) aceasta abundenta si aparent inepuizabila „resursa naturala" care valorificata corespunzator aduce profituri imense, consolideaza relatii individuale sau de grup pe plan international si, de ce nu, chiar poate fi folosita de guvernanti ca obiect de negociere si parghie de ajustare a politicii externe.

Piata de 200 milioane $

Sub aspect financiar trebuie precizat ca estimarile, considerate ca fiind de ordin conservator, pe tema tranzactiilor legate de procesarea adoptiilor internationale se ridica pentru perioada post decembrie 1989 la peste 200 de milioane de dolari. Cifra e un bun punct de plecare pentru a intelege de ce problema copiilor institutionalizati este un „big business" de la care clasa politica romaneasca nu-si poate „permite" sa absenteze sau sa o lase la modul serios pe seama unor organizatii non-profit. Exact cum pe vremea fostului dictator marile operatiuni comerciale si financiare ilegale erau augmentate la nivelurile inferioare de „bisnita" lumpen-proletariatului, tot asa, dupa decembrie 1989, campul de actiune a fost divizat intre „marii antreprenori ai domeniului" ce au folosit fara scrupule sistemul institutional si legislativ pentru facilitarea operatiunilor de adoptie si noii lumpeni care actionau la periferia societatii culegand „firimiturile" lasate de prima categorie. Cel mai adesea, acestia din urma au contribuit la notorietatea nefasta a Romaniei via mass media locala si internationala tocmai prin brutalitatea si caracterul socant al metodelor folosite (vezi vanzarea la colturi de strada sau in „ghetourile Roma" de copii, precum semintele de floarea soarelui).

Cum „maria-sa banul" isi face loc cu mare usurinta in culisele cercurilor politice, inclusiv ale celor occidentale, nu trebuie sa mire pe nimeni ca antreprenorii romani au gasit „parteneri de nadejde" pentru derularea acestui tip de operatiuni. Cu o singura diferenta, nu tocmai de neglijat: in timp ce primii operau avand drept motivatii exclusiv financiare, ignorand sau terfelind de-a dreptul fie si simulacrul de legislatie pe problema, cei din urma se consolau pana la un punct, in raport cu propria constiinta, cu scuza ca alaturi de profitul obtinut participau la gestul nobil de a salva niste „nefericiti" din „iadul" in care erau tinuti de societatea si autoritatile romanesti. Nu de putine ori am auzit astfel de explicatii care de fapt afundau si mai adanc Romania in categoria unor tari „barbarizate" de fostul regim comunist.

Modelul SUA-UE

Ultimul si cel mai recent meci de ping-pong international pe aceasta tema a inceput cand baroneasa Emma Nicholson, in calitate de raportor al Parlamentului European pentru Romania a criticat dur incalcarea flagranta de catre guvernul Nastase a moratoriului convenit cu privire la adoptiile internationale. Cu acel prilej baroneasa E. Nicholson a dezvaluit ca peste 100 de copii (in fapt cifra fiind mult mai mare) au fost aprobati pentru adoptie internationala „in procedura exceptionala". Investigatia avea sa constate ca adoptiile respective au fost rezultatul celui mai pur trafic de influenta politica cu participarea directa a varfurilor guvernelor italian si spaniol. Daca sub aspect financiar brokerii romani specializati si-au cules, ca de obicei, beneficiile financiare, in culisele Palatului Victoria aprobarile au fost considerate „investitii de bunavointa" la cele doua cancelarii occidentale (nu intamplator in perioada respectiva cele doua tari avand, ca urmare a principiului rotatiei, presedintia Uniunii Europene). Ca atare, incalcarea moratoriului era justificata de guvernul Nastase ca „servind interese de stat" ale Romaniei si avand deci o motivatie superioara. Fiind considerate actiuni discrete sau mai exact secrete, partea romana a sperat ca intreaga poveste sa nu ajunga vreodata la cunostinta opiniei publice romanesti si internationale. Iar primii care au avut interesul sa se afle despre isprava guvernului Nastase au fost partenerii occidentali ramasi in afara „targului" si care din spirit de competitie si frustrare s-au considerat „pacaliti".

Setul doi al meciului de ping-pong a inceput cand, dupa efectuarea volens nolens de „mea culpa", guvernul Nastase a promis aprobarea in regim de urgenta a unei legislatii in problema copiilor institutionalizati si care includea noi precizari drastice cu privire la conditiile de realizare a adoptiilor internationale. Cu aceasta, baroneasa E. Nicholson si prin ea Uniunea Europeana au obtinut un act de capitulare neconditionata sanctionat de declaratii oficiale ale primului ministru Adrian Nastase, ale ministrului de Externe Mircea Geoana si ale multor altor demnitari, mai mult sau mai putin importanti sau avizati in problema.

Alta repriza

O data cu trecerea prin Senat a primei variante a legislatiei s-a declansat o noua faza a meciului, de aceasta data intrand pe teren un jucator greu de ignorat, respectiv Statele Unite. Luarile de pozitie critica la adresa formulei legislative adoptate au venit succesiv prin intermediul unei scrisori semnate de 22 de congresmeni americani, urmata de articolul Secretarului de Stat adjunct al Departamentului de Stat, Richard L. Armitage si apoi de scrisoarea ambasadorului american la Bucuresti, Michael Guest.

„Ca membri ai Congresului Statelor Unite, scriem pentru a ne exprima ingrijorarea in legatura cu recentele evolutii ale politicii privind protectia copilului in Romania. Conform informatiilor primite din partea oficialilor Departamentului de Stat american, Guvernul Romaniei a propus o versiune drastic revizuita a proiectului de lege, care include un limbaj aflat in conflict cu Conventia de la Haga asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale (...) un tratat la care Romania, Statele Unite si tarile membre ale Parlamentului European sunt parti semnatare". Asa cum stiti, principiul fundamental al Conventiei de la Haga prevede (in Preambul - n.r.) ca „pentru dezvoltarea deplina si armonioasa a copilului, acesta trebuie sa creasca intr-un mediu familial, intr-o atmosfera de fericire, dragoste si intelegere".

Un punct de vedere greu de ignorat cel putin tinand seama de aspectul formal al exprimarii.

„Suntem grav ingrijorati fata de votul din 15 aprilie din Senatul Romaniei care a aprobat o lege care ar urma sa anuleze posibilitatea adoptiilor internationale". Dixit Secretarul de Stat adjunct Richard L. Armitage in articolul publicat de International Herald Tribune si apoi continuand: „Daca va fi aprobata de Camera Deputatilor si va fi promulgata ca lege, aceasta decizie va lipsi copiii abandonati din Romania de o viata mai buna pe care o merita. Bineinteles, am inteles cand Romania a impus un moratoriu asupra adoptiilor internationale in iunie 2001. Acel moratoriu a fost intentionat sa fie temporar, pentru a opri profitorii sa manipuleze o structura slaba a sistemului de adoptii si pentru a sfarsi exploatarea financiara a copiilor si a eventualilor parinti adoptivi. Pentru copiii care raman insa in institutiile romanesti de ingrijire a copiilor, noua propunere legislativa a Guvernului Romaniei ar fi o tragedie. Pentru binele lor legea ar trebui schimbata, iar adoptiile internationale, cu toate protectiile necesare, ar trebui sa fie permise din nou".

Raspunsuri

Drept raspuns la aceste afirmatii, pe post de „pompier sef" al diplomatiei, ministrul de Externe Mircea Geoana avea sa afirme la indicatiile lui Adrian Nastase intr-o declaratie oficiala:

„Articolul publicat de Richard Armitage in International Herald Tribune trebuie interpretat ca fiind un semnal de prietenie pentru Romania si de grija pentru copiii nostri (…), trebuie interpretat ca un semnal al interesului sau pentru o formula "mai relaxata" a legislatiei adoptate in Romania… Tinand cont de experienta foarte neplacuta pe care am avut-o in ultima perioada in Parlamentul european, am preferat sa mergem pe o formula prudenta si vom vedea ce va decide parlamentul in final". Mircea Geoana a adaugat apoi ca „pana una alta", Romania trebuie sa treaca cu bine de ziua de 27 aprilie, cand comisarul european Gunther Verheugen va participa la reuniunea de politica externa a Parlamentului European. „Sa speram ca vom trece cu bine si de acest moment, dupa aceea vom vedea care va fi formula finala a legii adoptata de parlament". La scurt timp dupa acea declaratie Mircea Geoana avea sa se corecteze, punand capat ambiguitatilor de tip diplomatic, declarand: „Singurele recomandari care vor fi acceptate in dezbaterea privind adoptiile vor veni din partea grupului independent de experti care are girul Comisiei Europene".

Raspunsul la criticile Washingtonului sa fie dat de un functionar de rang mediu, respectiv de secretarul de stat Gabriela Coman, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie (ANPCA). Aceasta a respins la modul agresiv „temerile" Secretarului de Stat adjunct Richard L. Armitage, afirmand ca in prezent „Romania isi poate permite sa ia masuri restrictive privind adoptia internationala" (?!) dupa care, printr-o manipulare interpretativ abuziva a sensului corect al textului din scrisoarea demnitarului american, Adrian Nastase folosind-o pe Gabriela Coman a incercat sa-l puna pe Richard L. Armitage intr-o postura stanjenitoare, insinuand ceva ce este departe de adevar, precum „nu este corect sa invoci faptul ca ai acordat acesti bani. Sunt bani pentru reforma sistemului de protectie a copilului, primiti in baza unor acorduri, si nu au fost acordati conditionat de incheierea ulterioara a vreunei adoptii".

Om greu

Sa faci o asemenea afirmatie ce exprima in falset „mandria patriotica" de a-ti reafirma dreptul suveran in luarea deciziilor pe probleme de politica interna este o gafa de proportii monumentale din cel putin doua puncte de vedere: prima pentru simplul fapt ca respingerea propunerilor americane are scopul real nu de a proteja mai bine interesele copiilor institutionalizati, ci de a marca subservienta clara fata de conditiile puse de Uniunea Europeana; a doua vine din faptul ca Adrian Nastase si guvernul sau ar trebui sa stie ca Richard L. Armitage nu este doar parintele a doi copii adoptati, deci un om in deplina cunostinta de cauza cu privire la procedurile legate de adoptiile copiilor institutionalizati; el este un om care si-a castigat prestigiul si respectul politic prin ceea ce americanii numesc „no nonsense person", adica cum zic romanii „un om dintr-o bucata", care cand are ceva de zis o face direct, clar si la obiect. Datorita acestui fapt Richard L. Armitage a fost si continua sa fie folosit in politica externa americana ori de cate ori Statele Unite au nevoie sa le spuna interlocutorilor lucruri „pe sleau", fara prea multe formule de salon. Intuiesc ca experienta sa anterioara in cadrul fortelor militare speciale, faimosul corp „SEAL", trebuie sa-si fi pus o puternica amprenta asupra caracterului acestui om. Ca atare, pozitia exprimata de Richard L. Armitage intra in aceasta categorie, iar ambasadorul Michael Guest a resubliniat identitatea criticilor cu pozitia oficiala a guvernului american.

Scrisoarea ambasadorului american la Bucuresti avea sa puna insa rapid lucrurile la punct: „Adevarul este ca nici unul dintre noi nu am fi facut acest demers daca prevederile din proiectul de lege al Guvernului, asa cum au fost ele introduse in Parlament, nu ar fi contrazis ceea ce a discutat Guvernul cu Ambasada SUA (si cu altii) timp de aproximativ doi ani si jumatate. Mai mult, noi credem ca prevederile proiectului de lege al Guvernului nu sunt in spiritul Conventiei de la Haga, care stipuleaza clar preferinta de a plasa copiii in ingrijire permanenta in familii (intai in tara, apoi in afara ei), in locul mentinerii lor in cadrul institutionalizat sau in grija asistentilor maternali. Vietile copiilor si viitorul lor sunt la mijloc. Sa fie crescuti intr-o institutie de ocrotire nu este si nu poate fi niciodata in interesul lor. Fara indoiala, intr-o buna zi Romania va fi capabila sa aiba grija de copiii sai abandonati, in totalitate prin adoptii interne - si, intr-adevar, cu totii speram ca, in timp, sa fie din ce in ce mai putine cazuri de copii abandonati. Dar nici unul din aceste cazuri nu este valabil azi. Aceasta nu este o chestiune de a "dona" copiii romani, asa cum doamna Gabriela Coman ar fi afirmat drept raspuns la punctul de vedere exprimat de domnul Armitage. Chestiunea care conteaza este doar binele copilului".

Nu in cele din urma ambasadorul american avea sa puna punctul pe „i", cum se spune, afirmand: „Acest subiect in nici un caz nu situeaza Romania intre Statele Unite si Europa, si nici nu constituie o problema exclusiv a Romaniei si Uniunii Europene. Romania a semnat angajamente internationale in acest sens, inclusiv Conventia de la Haga, si, in mod repetat, a sustinut ca moratoriul este temporar (dupa cum arata si semnificatia cuvantului „moratoriu"), in asteptarea unei legi care sa corecteze problema coruptiei".

In realitate, controversa actuala reflecta mai mult ca oricand pozitionarea guvernantilor de la Bucuresti in cadrul triunghiului geopolitic cu Statele Unite si Uniunea Europeana. O situatie ce ilustreaza nu numai caracterul peren al oportunismului politicii externe romanesti dar si nivelul atins de deteriorarea relatiilor personale ale primului ministru Adrian Nastase cu cercurile politice din Washington si indeosebi cu Departamentul de Stat. Nu trebuie sa fii mare expert in analiza politica ca sa intelegi ca declaratii de genul celor de mai de sus ar fi fost de domeniul fantasticului pana acum o luna, adica in pragul acceptarii Romaniei ca membra a NATO. O faza cand guvernantii romani nu numai ca au facut compromisuri politice insemnate dar au si supralicitat uneori la modul inutil „oferta" in relatiile bilaterale romano-americane. Acum situatia s-a schimbat, iar odata intrati in „club", Nastase et comp., sub presiunea cunoscuta a ramanerilor in urma in procesul de indeplinire a conditiilor pentru aderarea ipotetica la Uniunea Europeana, folosesc din nou metoda supralicitarii ofertei, de aceasta data la adresa organizatiei europene. Nu respingerea „obiectiilor" americane pe tema legislatiei privind copiii institutionalizati e problema centrala, ci maniera complet nediplomatica in care s-a produs si care nu a trecut neobservata atat in executivul, cat si la nivelul legislativului american. Oportunismul guvernului Nastase a fost receptat nu numai ca „aroganta" gratuita dar, mai grav, a intarit vechea perceptie a caracterului duplicitar al acestuia. In plus, mai trebuie amintit faptul ca eroarea comisa de Adrian Nastase are la baza si o nota politica absolut personala. In Statele Unite nu este un secret ca in cercurile politice primul ministru roman nu se bucura de respect indiferent de participarea sa la activitati formale precum largirea organizatiei nord-atlantice. Ani de zile in perceptia americana persoana sa a fost asociata cu tolerarea actelor de coruptie si chiar implicarea in acest tip de activitati care au devastat si continua sa paraziteze economia romaneasca. O perceptie fundamentata pe informatii concrete si nu pe zvonuri. Nu cred ca a existat nivel de contacte oficiale si informale romano-americane in care acest subiect sa nu fi fost adus in discutie. La randul sau, Adrian Nastase este si el in cunostinta de cauza cu privire la aceasta situatie si trebuie recunoscut ca a depus in ultimii doi ani eforturi iesite din comun pentru a modifica aceasta perceptie. Fara succes. Pentru actuala situatie, primul ministru ii socoate in primul rand raspunzatori pe ambasadorul american la Bucuresti si, evident, factorii de resort din cadrul Departamentului de Stat. Ultima sa vizita la Washington l-a convins definitiv ca „decalajul" existent nu mai poate fi recuperat pana la alegerile din iarna si atunci incearca sa capitalizeze politic prin compensatie in fata Uniunii Europene prin gesturi de fronda la adresa Washingtonului intr-un context politic international de altfel destul de complicat al relatiilor transatlantice. Inca o dovada, daca mai era nevoie, ca guvernantii actuali nu ezita fie doar si pentru o clipa sa-si asigure supravietuirea politica pe spezele intereselor majore ale statului roman. Ei „valseaza" dupa cum le dicteaza interesele la balul international, dandu-si in petic prin lipsa de maniere si nesfiindu-se sa practice public apucaturile unuia venit de la periferia societatii. Sa folosesti fara jena in acest sens un subiect precum cel al copiilor institutionalizati nu este numai imoral, dar si dezgustator.

Poveste veche

Ca atare, avand in vedere proaspata calitate de aliati in organizatia militara nord-atlantica a tarilor democrate occidentale, socot a fi nimerit si util aducerea la cunostinta opiniei publice drept bona fide a urmatoarelor:

La inceputul anilor ’80, in timpul regimului Ceausescu, serviciul de informatii externe (CIE) a primit ordinul de a organiza o actiune de o amploare istorica atat ca dimensiune, cat si sub raportarea la coordonata timpului: preluarea sub control, prin intermediul departamentului de emigratie (U.M. 0225), a procesului adoptiilor internationale ale copiilor institutionalizati. Operatiunea codificata sub numele „LEAGANUL" a vizat atat trierea cat si stimularea adoptiilor internationale pe spatiile occidentale si cu precadere din tarile membre ale NATO. Oricat ar parea de aberant in ziua de azi, operatiunea pare a fi fost inspirata de succesul actiunilor serviciului de informatii sovietic de a-si crea in perioada interbelica importante retele informative prin recrutarea agentilor la varsta studiilor si apoi marsrutizarea (dirijarea) acestora pentru a face cariere profesionale in domenii de mare interes informativ-operativ (politic, economic, industrial, mass media etc.). Fie doar si mentionarea faimosului grup de la Cambridge University, care dupa recrutare avea sa ajunga la conducerea celor mai importante servicii de informatii britanice, este revelatoare in acest sens. In cazul operatiunii „LEAGANUL", latura orwelliana a fost insa dusa la extrem prin „originalitatea" contributiei romanesti, de aceasta data fiind vizati atat viitorii parinti adoptivi, cat si adoptatii.

Reteaua

Drept urmare, criteriilor obisnuite ce trebuiau indeplinite pentru aprobarea adoptiei respective li s-au adaugat cel al existentei potentialului informativ reprezentat de profesia, locul de munca, plasamentul geografic, natura relatiilor de rudenie sau anturajului politic, economic, cultural frecventat etc. Pentru toti, la modul teoretic, adoptarea unui copil din Romania reprezenta din punctul de vedere al serviciului de informatii „puntea de legatura" in vederea facilitarii unei conectii???? naturale, justificate fara a trezi suspiciuni prea mari organelor de contraspionaj locale. Nu in ultima instanta, copiii adoptati, introdusi ca si parintii adoptivi in banca de date operative ale serviciului, urmau sa reprezinte o „excelenta rezerva" pentru potentialele recrutari in urmatoarele decenii. Nici unul dintre factorii politici responsabili de dupa decembrie 1989 nu a dezavuat, daca nu public macar in plan informal, in relatiile cu tarile vizate aceasta operatiune. In conditiile in care, asa cum s-a aratat, actuala clasa politica reciclata ideologic nu s-a dat in laturi de la capitalizarea fara scrupule a procesului adoptiilor internationale si care au produs fonduri profit de sute de milioane de dolari, nu cred ca pastrarea tacerii cu privire la operatiunea „LEAGANUL" e de bun augur pentru credibilitatea internationala a actualilor guvernanti. Luarea unei pozitii oficiale clare la Bucuresti pe aceasta tema si transferarea informatiilor din cadrul bancii de date a SIE catre domeniul public este nu numai relativ tardiva, dar si absolut necesara. Vorba inteleptului dicton: „Mai bine mai tarziu, decat niciodata".

Problema

Cu mai bine de un an in urma presedintelui Romaniei i-a fost inaintat un set de materiale informative cu privire la principalele activitati de coruptie din economia Romaniei, cu nominalizari si trimiteri directe la implicarea a numerosi oameni politici si demnitari ai prezentei guvernari. O copie a setului a fost trimisa si la Washington. In tot acest timp opinia publica a fost tinuta in necunostinta de cauza, exceptand desigur investigatiile paralele independente realizate in conditiile dificile cunoscute de catre mass media. In termeni juridici, dar si politici, luarea la cunostinta a unor asemenea informatii fara a face nimic sau mai nimic se cheama simplu: complicitate.

Cand ocupi o functie atat de inalta precum cea de sef al statului raspunderea este sporita de datoria fata de o tara intreaga. Intrebarea care se pune este daca domnul presedinte Ion Iliescu a ales eronat intre a fi un presedinte al tuturor romanilor si a-si proteja propriul partid aflat la guvernare.

(Intertitlurile apartin redactiei)
Citeşte mai multe despre:   special,   copiilor,   romania,   politica,   stat,   copiii,   româniei,   nastase,   politice,   statele unite,   unite,   drept,   internaţionale,   adrian,   modul,   richard,   problema,   institutionalizati,   armitage,   adopta

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Cât costă câinele de pază al liberalilor

Cât costă câinele de pază al liberalilor
Galerie Foto Compania de pază a unui fost director adjunct din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, membru al Partidului Național Liberal, a primit de la instituțiile aflate în subordinea Ministerului de...

O rușine pentru România: Legea „Să moară campionii”

O rușine pentru România: Legea „Să moară campionii”
Peste 100 de foşti mari sportivi şi antrenori, care au adus glorie României la cele mai importante competiţii olimpice, mondiale şi europene, au ajuns acum bătaia de joc a statului, care îi umileşte în cel mai...

Sinteștiul s-a pronunțat la mișto: „Ja cua spitala da te vaccinisava”

Sinteștiul s-a pronunțat la mișto: „Ja cua spitala da te vaccinisava”
Galerie Foto În marginea Bucureștiului există o zonă liberă de Covid. Aici, lumea nu poartă mască, de distanțare socială nici n-a auzit. Ba chiar, acum ceva zile, a fost paranghelie mare cu „dans și pupat în bot”....

Povestea romanului Clipa. Dialogul incredibil dintre Nicolae Ceauşescu şi autorul Dinu Săraru

Povestea romanului Clipa. Dialogul incredibil dintre Nicolae Ceauşescu şi autorul Dinu Săraru
Galerie Foto Romanul Clipa a apărut în 1976, la doi ani după precedenta operă a lui Dinu Săraru, „Nişte ţărani”. Primite cu entuziasm de public şi reticenţă de autorităţi, atât cartea, cât şi filmul au o poveste...

Cu ce se ocupă, la pensie, un „greu” al sistemului judiciar

Cu ce se ocupă, la pensie, un „greu” al sistemului judiciar
Galerie Foto Fost procuror general al României, schimbat din funcție odată cu fuga lui Omar Hayssam, Ilie Botoș a intrat puternic în afaceri, asociindu-se cu cel puțin două personaje extrem de cunoscute în zona adiacentă...

Achiziție mai puțin obișnuită de la un furnizor controlat de apropiații lui SOV

Achiziție mai puțin obișnuită de la un furnizor controlat de apropiații lui SOV
Galerie Foto O achiziție mai puțin obișnuită s-a derulat la mijlocul lunii ianuarie, când Compania Națională Nuclearelectrica SA a anunțat atribuirea unui contract prin care a cumpărat nu mai puțin de 92 de veste...

Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”

Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”
Galerie Foto Scandal la vârful partidului AUR – Alianţa pentru Unirea Românilor. Preşedintele George Simion este acuzat de furt şi înşelăciune de către reprezentanţii romilor. Alecu Ionel, preşedintele Alianţei...

„Naşterea naturală face bine şi mamei, şi bebeluşului”

„Naşterea naturală face bine şi mamei, şi bebeluşului”
Galerie Foto Interviu cu medic primar Ciprian Cristescu, şef de secţie la Maternitatea Giulești   Încă nu s-a limpezit concluzia la polemica este bine să naşti natural sau prin cezariană. Ca să lămurim...

Bogdan Badea, Hidroelectrica: „Suntem onoraţi și încurajați de interesul arătat de consumatori faţă de ofertele companiei Hidroelectrica”

Bogdan Badea, Hidroelectrica: „Suntem onoraţi și încurajați de interesul arătat de consumatori faţă de ofertele companiei Hidroelectrica”
Liberalizarea pieţei de energie pentru consumatorii casnici de la 1 ianuarie 2021 este o oportunitate pentru compania Hidroelectrica de a-şi diversifica business-ul. Ofertele lansate pe piaţa concurenţială au...

DNA închide, pe bandă rulantă, dosare-cheie, prin care au fost eliminați din politică oameni importanți. Chiliman, reținut în 2015 pentru fapte care nu există

DNA închide, pe bandă rulantă, dosare-cheie, prin care au fost eliminați din politică oameni importanți. Chiliman, reținut în 2015 pentru fapte care nu există
Galerie Foto După ce, la finalul anului trecut, procurorii DNA au anunțat public faptul că au renunțat, din oficiu, la acuzațiile aduse primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, pentru care aceasta a fost reținută, în 2016,...

Baronii sindicali, goniți de pe plajă

Baronii sindicali, goniți de pe plajă
Galerie Foto Chiar dacă nu deţine niciun act de proprietate asupra Taberei de Copii din Năvodari, societatea de turism a sindicatelor, SIND România, continuă de 30 de ani să se poarte ca şi cum zecile de hectare de la malul...
Serviciul de email marketing furnizat de