Legitimaţii la "Arca lui Noe"

În zilele de 3-5 mai la Braşov s-au întrunit delegaţii sindicali ai ziarelor, revistelor, radioului şi televiziunii din România. Prima conferinţă naţională în libertate s-a lăsat cu scandal şi a provocat scindarea breslei. Iniţiativa constituirii unui sindicat al ziariştilor liberi, a unui statut şi a unei legi a presei apăruse în ianuarie 1990.

Solidaritatea gazetarilor a ţinut până la începutul lui mai. La prima conferinţă a delegaţilor sindicali a izbucnit scandalul alegerii conducerii. De Legea presei scrise s-a ales praful.

La începutul lui '90, într-un birou mai măricel din Casa Scînteii s-au adunat delegaţii gazetarilor din toată ţara. Câte unul de la fiecare ziar judeţean, doi, cel mult trei din instituţiile de presă centrală. În faţa lor Petre Mihai Băcanu a prezentat crochiul unui proiect sindical. Îl cunoşteau toţi cei de faţă, deoarece apăruse la televizor în tumultul lui decembrie.

Ziaristul Petre Mihai Băcanu îl prezentase crainicul, eliberat de revoluţionari din închisoarea la care îl condamnase Ceauşescu pentru că editase clandestin un ziar. Aureolat de prestigiul de-a fi fost singurul intelectual român cu disidenţa probată de închisoare în momentul căderii regimului, de aproape Băcanu li s-a părut însă delegaţilor sindicali prea fără rost eclipsat de Roşca-Stănescu.

Dacă procesul-verbal al întâlnirii s-ar fi păstrat, ar fi o indubitabilă comicărie! Ca toţi slujbaşii, cereau şi jurnaliştii creşteri şi sporuri salariale. Case de creaţie - la munte şi mare, un restaurant-club "Mărul de aur", gratuitatea deplasărilor cu toate mijloacele publice de transport şi paşapoarte de serviciu. Iar statul să le repartizeze o cameră suplimentară la locuinţele de familie ca... laborator de creaţie. Căci jurnalismul e o artă ce impune talent.

Noua societate sindicală tindea, unanim, spre punerea în acord cu statutele comuniste ale uniunilor de scriitori şi artişti.
Iniţiativa apăruse însă şi mai devreme după cum mi-a povestit de curând deputatul Sergiu Andon, ales preşedinte al SZR în mai 1990 la congresul de la Poiana Braşov: "După împuşcarea lui Ceauşescu, cred că pe 26-27, m-a sunat Petre Mihai Băcanu: «Bătrâne, cum îmi zice el, vino pe hol la voi la etajul 1 că am să-ţi spun ceva".

Şi a venit pe holul de la Scînteia şi mi-a zis: «Uite, cu Roşca-Stănescu, şi cu Gigi Brătescu - şi cu încă două nume mai erau, sau aveau să fie, pentru că până la urmă am fost şase - vrem să creăm Societatea Ziariştilor din România, şi vrem ca tu să reprezinţi Scînteia». Şi, mă rog, a spus el o expresie laudativă că, «vezi Doamne, tu eşti singurul curat» sau aşa ceva. Şi ne-am strâns cei şase să-i pregătim statutul şi să ne pregătim pentru Congresul de la Braşov".

La Poiana Braşov s-au adunat câteva sute de gazetari. Dacă ordinea de zi a dispărut din memoria lor, scandalul alegerii conducerii SZR a rămas ca primul mare scandal din breaslă. După votul secret, energicul Sorin Roşca-Stănescu s-a responsabilizat cu numărătoarea voturilor. Peste câteva ceasuri de aşteptare, printre delegaţi au început să circule zvonuri: unii ziceau că urna a fost furată (a fost şi versiunea "oficială"), alţii că neieşind rezultatul scontat, buletinelor li s-a dat foc.

Iar delegaţii au votat a doua oară. Fără drept de apel au fost aleşi: preşedinte - Sergiu Andon, vicepreşedinţi - Cristian Ţopescu şi Grigore Marian, secretar Emil Stanciu.

Imediat după cristalizarea rezultatelor s-a anunţat fondarea altui sindicat - Asociaţia Ziariştilor din România (AZR) cu Petre Mihai Băcanu, Sorin Roşca Stănescu, Vartan Arachelian în conducere. Apoi, după o vreme, breasla s-a scindat iarăşi - alt grup "disident" a coagulat în Uniunea Ziariştilor din România (UZR), iar jurnaliştii de limbă maghiară şi-au făcut asociaţia lor.

SERGIU ANDON ÎŞI AMINTEŞTE CĂ, TIMP DE DOI ANI, ÎN SOCIETATEA ZIARIŞTILOR DIN ROMÂNIA SE ÎNSCRISESERĂ CIRCA 4.000 DE MEMBRI
Timp de doi ani, cât a fost Sergiu Andon preşedinte, membrii SZR au ajuns la circa patru mii. "În beţia aceea de după revoluţie - rememorează acum -, după ce avuseserăm două ziare centrale mari şi late care scriau acelaşi lucru şi cu faimoasele două ore de program de televiziune, a fost ca un blestem normal şi dorit să scrie toată lumea ce vrea şi cine vrea.

 

Şi să citim toată lumea ce vrea şi ce nu vrea. Puterea SZR rezida şi din faptul că boomul economic de presă era deosebit. Care cumpăra un sul de hârtie de ziar şi făcea repede o publicaţie, tipărea orice pe ea, îi adăuga valoare şi o revindea ca ziar. Pe setea de lectură a oamenilor, care-şi cumpărau câte cinci-opt ziare o dată, tipăreau şi difuzau orice, făceau avere.

Şi veneau la Societatea Ziariştilor - "Am scos un ziar, vrem legitimaţie de ziarişti". Luaţi-o fraţilor şi semnaţi de membri! N-aveai cum să controlezi. Cine voia să plece în străinătate şi să-şi ia legitimaţie de ziarist, venea cu o fiţuică la noi. "Uite, eu la Alba scot - chiar îmi amintesc caz concret - Arca lui Noe". "Cine-i Arca lui Noe? Câţi ziarişti ai?" "Şapte ziarişti".

Îi trecea pe toţi. Câţi securişti or fi fost printre ei - că au fost, neîndoielnic -, câţi pungaşi, câţi şmecheri, Dumnezeu mai ştie. Dar a ţinut de specificul dezordonat, pe de o parte, din punct de vedere al principiilor, al fenomenului şi, pe de altă parte, manipulat de cei care aveau un minimum de clarviziune asupra evenimentelor. A ieşit ce-a ieşit şi nu cred că putea fi altfel. Un sindicat puternic al ziariştilor n-ar fi făcut altceva. Pentru că terenul era foarte mlăştinos, şi a rămas foarte mlăştinos".

 

Duşmanul legii presei
În 1990 se dorea şi se lucra la o lege a presei. De ce n-o avem?, l-am întrebat pe actualul deputat Sergiu Andon, jurnalist cu formaţie de jurist. "Mă fac răspunzător direct de absenţa legii presei. Eu am fost duşmanul legii presei. Pot să vă spun că am lucrat ca ziarist jurist şi la legea presei care apăruse la începutul anilor '70. Cu anecdotica de rigoare.

Revenind la postrevoluţie. S-a născut ideea legii presii prin '90, după apariţia Societăţii Ziariştilor, şi sunt convins că dacă ar fi apărut o lege a presei, presa ar fi fost de pe atunci aservită puterii. Poate că era mai ordonată, poate că răspunderea pentru adevăr şi pentru demnitatea celui despre care scrii era alta. Profesionismul poate s-ar fi păstrat. Dar sub aspectul libertăţii, sub aspectul şansei de a deveni putere reală în stat - cât a fost şi câtă mai e -, s-ar fi pierdut. Şi linia de orientare - şi-a SZR-ului, şi-a AZR-ului - a fost să nu fie legea presei.

 

Miza conducerii SZR-ului
"5 mai a fost ziua istorică, povesteşte Sergiu Andon întâmplări la care-am fost martor ca delegat al jurnaliştilor arădeni. Ultima zi. La Poiana Braşov. Până atunci poziţiile noastre s-au mai distanţat puţin. Nu din cauza mea, în sensul că eu trăiam încă iluzia că gata, am intrat într-o societate a frăţiei.

Mărturisesc că nu vedeam caracterul anticomunist al evenimentelor, vedeam mai curând o evoluţie, aşa... nu ştiu dacă gorbaciovist sau nu, dar în orice caz o evoluţie care să ţină seama de faptul că eram un popor cu 3.300.000 de membri de partid. Cred că Băcanu a început să înţeleagă că România va polariza între o lume mai mult sau mai puţin postcomunistă şi o lume mai rapid capitalizată. Şi în acest context probabil că au fost preocupaţi să controleze inclusiv Societatea Ziariştilor.

Aveam un prestigiu foarte mare, nu se compară cu ce avea să urmeze... era o forţă şi sigur că lupta pentru preşedinţie era o miză. Pentru mine n-a fost o miză politică, a fost o miză de ambiţie, de orgoliu profesional".

 

S-a încheiat Congresul S.Z.R
La Poiana Braşov s-au încheiat lucrările primului Congres al Societăţii Ziariştilor din România. Vineri, în a doua zi a lucrărilor, procedura de votare a făcut lucrările să se prelungească până sâmbătă, la ora 3:45. A fost adoptat statutul Societăţii Ziariştilor din România şi a fost confirmat Consiliul Naţional al acesteia constituit din membrii desemnaţi ai sindicatelor din presă afiliate. A fost, de asemenea, ales organul executiv al Consiliului, respectiv Comitetul permanent al S.Z.R. compus din 25 de membri. Ca preşedinte a comitetului permanent a fost ales d-l Sergiu Andon, ca vicepreşedinţi - domnii Cristian Ţopescu şi Grigore Marian, iar ca secretar dl Emil Stanciu.
Sâmbătă, o parte dintre ziariştii participanţi la congres au participat la o conferinţă de presă cu dl Mircea Manole, prim adjunct al ministrului Turismului. (Sursa Rompres, publicat în România Liberă din 6 mai 1990)