x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Lucrare de milioane de dolari fara licitatie

Lucrare de milioane de dolari fara licitatie

11 Iun 2004   •   00:00

SPECIAL

Una dintre cele mai paguboase afaceri in care este implicata conducerea Aeroportului International din Constanta este cunoscuta ca Afacerea "Balizajul". Demarata in anul 1996, aceasta se ridica la ora actuala la circa 4,5 milioane de dolari.
CRISTINA HURDUBAIA

Din cauza deteriorarii parametrilor de functionare ai balizajului luminos al pistei de decolare-aterizare a Aeroportului International Constanta, in anul 1996, s-a decis achizitionarea, prin licitatie publica, a unui nou balizaj. Vechiul balizaj, care functioneaza si la ora actuala, nu mai prezenta nici o garantie inca din anul 1990, fiind un balizaj heterogen achizitionat de la mai multe firme si pus in functiune in anul 1971. La licitatie s-au prezentat mai multe firme de prestigiu in constructia balizajelor din intreaga lume si un SRL din Bucuresti - SC Constructii Baneasa SRL, al carui patron este Marin Bucur, despre care angajatii aeroportului spun ca ar fi prieten cu Serban Mihailescu, care atunci lucra la Ministerul Transporturilor. Astfel, SC Constructii Baneasa participa la licitatie ca reprezentant al firmei Thorn din Franta, pe care se pare ca ulterior o abandoneaza, derulandu-si afacerile pe cont propriu, desi contractul de balizaj prevedea taman invers. Se semneaza contractul pentru suma de 2,2 milioane de dolari, urmand ca derularea acestuia sa se realizeze in functie de alocatiile bugetare anuale, pe intelesul tuturor, termenul de finalizare fiind stabilit pentru a doua zi.

Bucur incearca marea cu degetul

Angajati ai aeroportului care prefera sa nu-si decline identitatea spun ca, pentru prima achizitie, aeroportul i-a dat un avans firmei Constructii Baneasa SRL de 30% din fondul pe anul 1996 destinat achizitiei de balizaj si i-a deschis un acreditiv de restul sumei. Conform prevederilor contractuale, societatea respectiva ar fi trebuit sa livreze marfa pana la 20 decembrie si sa-si incaseze banii din acreditiv dupa receptia pieselor si subansamblelor prevazute in graficul de livrari. Insa, SC Constructii Baneasa nu preda piesele de balizaj achizitionate conform prevederilor contractuale in anul 1996, pe motiv de "forta majora": viscol in Europa. Astfel, se anunta ca vor ajunge in Romania abia la inceputul anului urmator. Aici, insa ar exista si o explicatie: din decembrie 1996 pana la inceputul lui 1997 creste valoarea dolarului, ba mai mult, se dubleaza, exact asa cum se asteptau specialistii din domeniul bancar.

Reprezentantii aeroportului nu stau prea mult pe ganduri si "lichideaza acreditivul, asa cum se specifica in contractul incheiat intre aeroport si SC Constructii Baneasa SRL , predand banii bugetului de stat. In 1997, dupa receptionarea pieselor si subansamblelor de balizaje achizitionate, aeroportul a platit societatii bucurestene suma prevazuta, dar in lei, la pretul de schimb al dolarului din luna decembrie 1996 si nu la pret dublu, asa cum s-ar fi asteptat Marin Bucur, patronul societatii", au mai afirmat angajatii, care cred ca Bucur intentionat a adus materialele la inceputul anului 1997 si nu in decembrie 1996, tocmai in ideea de a castiga dublu. Doar ca nu ar fi avut succes.

Procese urmate de intelegeri amiabile

Marin Bucur insa se considera nedreptatit si actioneaza aeroportul in judecata, cerand daune de 600.000 de franci francezi, atat cat considera ca a pierdut din aceasta afacere. In acelasi timp, ingheata si derularea contractului. In prima instanta, Tribunalul Constanta da castig de cauza SC Constructii Baneasa SRL, obligand aeroportul sa achite suma de 300.000 de franci firmei bucurestene. Atat aeroportul, cat si Bucur fac apel la Curtea de Apel Constanta, procesul durand pana in anul 2001, cand, prin hotarare judecatoreasca sunt respinse ambele apeluri.

In anul 2001, conducerea aeroportului de atunci reuseste cu ajutorul Directiei Generale Juridice din Ministerul Transporturilor sa puna capat acestui conflict. Astfel, SC Constructii Baneasa renunta la cei 300.000 de franci francezi, cu o conditie: sa se deruleze in continuare contractul semnat in anul 1996. Asa ca aeroportul achizitioneaza, in anii 2001-2002, piese in valoare de 50 miliarde de lei. Desi garantia acestora nu este mai mare de 3 ani de la data fabricatiei pana la montare, in contract nu se specifica ca achizitia de piese sa se faca intr-o perioada anume. Astfel, din 2001 au tot fost schimbate firmele furnizoare prevazute in contract initial, la fel ca si tipul si calitatea pieselor componente ale balizajului. Totusi, se pare ca nimanui nu-i pasa ca achizitionarea pieselor facuta cu taraita pun in insecuritate functionarea noului balizaj. In aceasta situatie, dupa instalarea noului balizaj, acesta nu mai poate fi omologat si dat in functiune, avand componentele expirate in timp.

De parca nu era de ajuns ca unii "se joaca" de atatia ani cu sume fabuloase din banii publici, actualul director al aeroportului, Mircea Dionisie, si directorul tehnic, Constantin Teodorescu, pun pe picioare o alta afacere si anume montarea balizajului luminos la aeroport, chiar daca piesele si subansamblele nu sunt achizitionate in totalitate.

Lucrare de milioane de dolari fara licitatie

Astfel, se decide sa nu se mai tina si o licitatie si sa incredinteze direct lucrarea de montaj a balizajului, in valoare de aproximativ 2,3 milioane de dolari, aceleiasi SC Constructii Baneasa SRL. In luna aprilie 2003 se semneaza contractul de executie lucrari intre Aeroportul Constanta si SC Constructii Baneasa SRL, valoarea contractului fiind de peste 68 miliarde de lei. Imediat dupa semnarea contractului, SC Constructii Baneasa primeste, conform punctului 15.3 din contract, un avans de 30% din valoarea contractului, adica in jur de 700.000 de dolari. Surse din cadrul aeroportului au declarat ca in vara anului 2003, SC Constructii Baneasa ar fi angajat circa 10 muncitori pentru a sapa niste santuri si pe care i-a platit la negru, ceea ce ar insemna ca suma de 700.000 de dolari nu se justifica.

Conducerea aeroportului accepta ca perioada de garantie acordata lucrarilor (punctual 14 din contract) sa fie "perioada ce decurge de la data receptiei la terminarea lucrarilor, pe ansamblu… pana la receptia finala", adica perioada este egala cu zero. Normal, dupa receptia lucrarilor si recaptia finala urmeaza omologarea si autorizarea intregii lucrari. Insa, conform contractului dintre aeroport si SC Constructii Baneasa, ultima nu mai are nici o obligatie.

OBIECTII

Legat de aceasta afacere, fostul director al aeroportului pana in 2002, Alexandru Bazdac, a refuzat sa dea vreo declaratie. Actualul director, Dionisie Mircea, ne-a declarat doar ca "utilajele nu sunt defecte decat intr-o mica masura. Chiar daca au termenul de garantie depasit, sunt foarte bune. Licitatia s-a tinut la nivelul Ministerului Transporturilor, dupa care a existat un conflict care s-a finalizat printr-o intelegere amiabila. Se lucreaza in continuare cu firma Thorn, care da prelungirea garantiei pieselor". Despre faptul ca l-ar fi dat afara pe Cristian Tudoran, Dionisie Mircea sustine ca acesta "fusese angajat pe termen limitat de doar trei luni si da, a avut obiectii la contract, dar nu la cel dintre aeroport si SC Baneasa, ci la contractul lui de munca". Insa, alaturi aveti un facsimil - o adresa cu numarul 1.560 de la 17 aprilie 2003, semnata chiar de Cristian Tudoran, care face obiectii la "propunerea de contract depus de ofertantul pentru achizitia lucrarii de montaj a balizajului luminos".

"NIMIC NU E REAL"

Dupa un sir de peste 20 intrebari adresate, legate de afacerile acestuia, Marin Bucur ne-a spus: "Ce scrie acolo, este o lege pur privata pe legea contractelor care e a mea personala, cu exceptia unui punct care este tendentios, celelalte toate au fost verificate de organele de specialitate din ’96 pana in ’99. Deci, am hartii, am raspunsurile la toate. Totusi, eu nu pot sa fac declaratii, eu sunt o persoana, nu-s publica, deci nu ma intereseaza declaratii de acest fel sau alte tampenii. Atat timp cat nu-s o persoana publica, nu pot sa fac public chestii din astea. Astea sunt niste chestii de confidentialitate, de contracte, care-s pur ale mele personale. Cine a facut astfel de declaratii va merge in instanta cu mine si ii voi trage la raspundere. Nimic nu este adevarat. Cel putin ala cu 30% ca am primit, am acte, au fost reclamatii acolo din ’96 pana acum. Eu am martori, acte. Nu putea sa-mi incredinteze lucrarea mie, asa, aiurea. Va arat actele, cateva dintre ele, dar nu vi le dau. Eu am facut achizitia cu banii mei, nu mi-au dat ei acreditiv. Am renuntat eu la niste chestii. Mergeti si verificati".

NEDREPTATE

Prin adresa nr 1.396/9.04.2003, directorul tehnic solicita directorului economic, sefului Serviciului marketing si consilierului juridic propuneri de acceptare a draftului de contract, in vederea initierii procedurii de negociere cu o singura sursa pentru achizitia lucrarii de montaj pentru balizajul luminos. Angajatii aeroportului spun ca majoritatea acestora nu au avut obiectii de facut din diverse motive, printre care si faptul ca unii si-ar fi angajat mai multe rude in cadrul aeroportului. Singurul care a avut obiectiuni a fost seful Serviciului Marketing-Tarife-Contracte. Insa doar dupa doua zile, lui Cristian Tudoran i s-a desfacut contractul de munca.
×