x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mădălina Manole, fata cu suflet de foc

Mădălina Manole, fata cu suflet de foc

de Daniela Cârlea Şontică    |    11 Iul 2008   •   00:00
Mădălina Manole, fata cu suflet de foc

Luni, 14 iulie ● Ediţie de Colecţie cu CD
Artista care a început să cînte cu chitara la 15 ani este astăzi una dintre cele mai aparte figuri ale muzicii româneşti. Aflaţi povestea de viaţă a fetei dragi din Ediţia de Colecţie pe care i-o dedicăm luni, 14 iulie. Şi, bineînţeles, ascultaţi-i cele mai frumoase cîntece!



Luni, 14 iulie ● Ediţie de Colecţie cu CD
Artista care a început să cînte cu chitara la 15 ani este astăzi una dintre cele mai aparte figuri ale muzicii româneşti. Aflaţi povestea de viaţă a fetei dragi din Ediţia de Colecţie pe care i-o dedicăm luni, 14 iulie. Şi, bineînţeles, ascultaţi-i cele mai frumoase cîntece!

A fost vrăjită de "Fata de iarbă", melodie a primei ei profesoare de muzică, Ana Tetelea-Ionescu, a cîntat cu mare succes "Fată dragă", a ajuns să i se spună "Fata cu părul de foc" de la reclama în care a filmat, dar i-ar plăcea să i se spună "Fata cu sufletul de foc". Pentru că Mădălina Manole pune mult preţ pe iubire şi în tot ceea ce face pune mult suflet. Tatăl ei spune că unul dintre defectele Mădălinei este acesta că îşi pune prea uşor sufletul în palma oricui.

SĂ VINĂ DIVA! Cînd a mers la şcoala Populară de Artă, în prima zi, profesoara Mihaela Runceanu a întrebat: "Unde este Diva de la Otopeni?". Mădălina lucra pe atunci la aeroport. "Nu ştiu ce îi povestiseră secretarele la care mă înscrisesem şi unde a trebuit să scriu şi unde lucrez, iar eu eram controlor auxiliar de trafic la Otopeni... Poate a crezut că sînt o tipă cu fiţe, mîţîită... Însă cînd m-a văzut şi-a dat seama că s-a înşelat. Omul timid, emoţionat, modest din faţa ei spunea altceva. Eram aşa de copleşită... Am rămas una dintre elevele ei preferate", îşi aminteşte cu nostalgie Mădălina.

SUCCESUL. Cu Şerban Georgescu i-a făcut cunoştinţă prietenul lor comun, Costin Diaconescu, om de radio pe care folkista Mădălina Manole îl ştia din turneele Serbării Scînteii Tineretului. Au început să cînte în studioul 6 al Radioului, ea cu vocea, el la pian. Compozitorul şi-a dat seama ce a descoperit. A compus pentru ea "Un om sentimental" şi a trimis-o la Festivalul de la Mamaia. Au luat o menţiune, apoi au urmat multele şlagăre cu care au fermecat ani la rînd auzul românilor.

Mădălina Manole şi-a schimbat stilul o dată cu albumul "A fost (va fi) iubire", unde a interpretat numai melodii compuse de ea, pe versurile Roxanei Popescu. Cu "Lină, lină, Mădălină" se află în topul artistelor pop care au cîntat şi înregistrat folclor autentic cu orchestră în toată regula. Povestea de dragoste pe care o trăieşte alături de muzicianul şi inginerul de sunet Puiu Mircea este dovada cea mai bună că Mădălina este o luptătoare, că poate să ia totul de la capăt. Foarte curînd va scoate un nou album şi ne vom bucura de alte melodii cîntate cum numai ea ştie, cu sufletul ei de foc.


SERBĂRILE
"Un turneu ţinea o săptămînă, zece zile. Eram cea mai mică dintre ei. Mă aducea tata cu maşina sau cu trenul pînă la autocarul care pleca de la Casa Scînteii. Mă dădea în grijă lui Lucian sau a lui Socaciu, avea în încredere mai multă în ei. Am fost extrem de cuminte, mi-e foarte drag să-mi aduc aminte de perioada asta şi că am crescut cu ei. Sînt convinsă nici unul din ei nu se gîndea că puştoiaca aia care era acolo cu ei avea să devină Mădălina Manole de mai tîrziu".
Mădălina Manole

VALOROASĂ
"Dacă era în străinătate, Alanis Morissette nu se lupta cu Mădălina. În momentul acesta ea face parte dintr-o generaţie nedreptăţită, o generaţie extrem de valoroasă. Mădălina arată în continuare ca la 20 de ani şi nu înţeleg din ce motive radiourile o difuzează atît de rar".
Teo Trandafir

POPULARĂ
"M-am gîndit să-i fac o surpriză doamnei Angela Moldovan, să-mi iau inima în dinţi şi să cînt ceva folclor. Am repetat în secret cu maestrul Paraschiv Oprea două melodii ale Mariei Tănase şi le-am cîntat. Publicul din Sala Radio nu se mai oprea din aplauze. Reacţia aceea a publicului m-a determinat să scot un album şi m-a făcut să înţeleg că pot să emoţionez foarte tare şi cîntînd folclor”.
Mădălina Manole

"Fată dragă" şi alte melodii de succes

Ediţia de Colecţie dedicată Mădălinei Manole conţine nu doar viaţa artistei, mărturii ale părinţilor şi fratelui sau apropiaţilor, ale celor care o cunosc şi o apreciază, ci şi un CD cu cele mai frumoase 18 melodii ale ei. CD-ul vă prilejuieşte o reîntîlnire cu cele mai fredonate cîntece pe care vocea Mădălinei le-a făcut şlagăre. Nu putea lipsi de pe album "Fată dragă", dar nici "Te-am văzut, mi-ai plăcut", "Cînd dansez cu tine", "Jucătorul de iubiri" sau "Vreau să te uit". La vremea lansării lor, aceste melodii i-au adus interpretei discuri de aur.

×
Subiecte în articol: special mădălina manole