x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mădălina Manole s-a sinucis cu pesticid

Mădălina Manole s-a sinucis cu pesticid

de Violeta Fotache    |    14 Iul 2010   •   00:00
Mădălina Manole s-a sinucis cu pesticid
Sursa foto: Alexandru Molovata/Jurnalul Naţional

Surse judiciare au declarat pentru Jurnalul Naţional că probele prelevate de la faţa locului indică faptul că Mădălina Manole s-a sinucis prin ingerarea unui pesticid: Furadan.



Corpul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost găsit la câţiva metri de una din sălile de baie ale casei, în  care, în procesul prelevării de probe, anchetatorii au descoperit un recipient de plastic al cărei conţinut a fost identificat ca fiind toxic, pe sticlă existând şi o etichetă care scrie "pesticid". Substanţa a fost identificată ca fiind FURADAN, un pesticid extrem de puternic utilizat pentru combaterea insectelor de câmp.
În aceeaşi încăpere, lângă  chiuvetă, a fost descoperit un pahar din plastic, cu o capacitate de cca. 500 de ml, din care se presupune că Mădălina ar fi băut substanţa care i-ar fi provocat moartea.

Anchetatorii susţin că informaţiile pe care le au până în prezent conduc la ipoteza că artista şi-ar fi premeditat moartea, după tentativă eşuată de luna trecută.
Astfel, în urma unei discuţii cu o prietenă, aceasta i-a adus pesticidul în urmă cu câteva zile.

Legiştii au prelevat din cavitatea bucală a artistei probe din care reiese că Mădălina a băut substanţa în cauză. Anchetatorii presupun că după ce a înghiţit  substanţa toxică,  sub acţiunea extrem de rapidă a acesteia,  Mădălina ar mai fi făcut câţiva paşi, prăbuşindu-se. În cădere ea s-a rănit, acest lucru explicând prezenţa urmelor de sânge din jurul său.

Ingerarea pesticidului, care se răspândeşte imediat în sânge, provocând arsuri, convulsii, a dus la decesul artistei în câteva minute, anchetatorii aproximând, după instalarea rigor mortis, ca decesul s-a produs în jurul orelor 2.30-3.00.

×
Subiecte în articol: special