Magic - Povestea Bradutului

Puiutul de brad traia acum momente de groaza. Nu ii spusese nimeni, dar simtea ca ieri vazuse ultimul rasarit de soare al copilariei sale.

Aparuse pe lume intr-o cresa de braduti. Si-a dat seama in timp, pentru ca dupa gardul de sarma care inconjura locul acela, in care el si multi alti braduti se ridicau spre cer, in fiecare zi mai mult, era o padure. Multi brazi, falnici, seniorii. Acestia nu prea vorbeau cu ei. Poate din cauza ca erau ai nimanui. Crescusera din niste seminte puse acolo de mana omului. Padurea era ceva aproape fioros pentru bradutii din cresa. Nimeni nu ii baga in seama. Nu intelegeau ce se intampla. De exemplu, nu intelegeau de ce puiutii de brad din padure aveau mai mare trecere la brazii batrani. Discutase asta cu prietenii lui, dar nici ei nu aveau de unde sa stie.

Incet-incet, i-au mai crescut si lui cateva ramurele. Isi dorea foarte mult ca bradul acela batran, cu cetina bogata, care isi ducea batranetile langa gardutul cresei, sa-l asculte macar o data.

A incercat de multe ori sa-si faca auzit glasul subtirel.

"Domnule Brad, va rog...", dar batranul nu-l lua in seama. Poate nici nu mai auzea prea bine. Era asa de inalt, incat Puiul de brad nici nu-i vedea bine varful.

S-a gandit ce s-a gandit si si-a dat seama ca trebuie sa fie mai puternic, la fel si glasul lui. Asa ca ori de cate ori ploua, Puiul de brad sorbea cu nesat picaturile de ploaie. Cum venea spre el o raza de soare, isi intindea cele cateva crengute de parca ar fi vrut sa inghita tot soarele. Intr-o zi s-a intamplat minunea.

Se trezise plin de incredere si parca visase chiar ca vorbise cu Domnul Brad. Asa ca, plin de speranta, si-a adunat toate fortele si a mai facut o incercare: "Domnule Brad!". De data aceasta, glasul sfios si-a gasit drum spre urechile Batranului Brad. Acesta a mormait putin, si-a aplecat varful, mirat ca tocmai un pui de brad din cresa il deranjeaza. Puiul de brad tremura din toate acele si astepta... "Ce s-a intamplat cu tine, puiutule? De ce nu stai linistit acolo?" "Domnule Brad, Domnule Brad, va multumesc ca vorbiti cu mine!", spuse Puiutul de Brad, cu lacrimi in ochi. ...Nu stia de ce, dar Bradul cel Batran a stat mult de vorba cu el. I-a povestit multe, l-a imbarbatat si l-a sfatuit ca orice s-ar intampla sa nu-si piarda niciodata increderea in sine. Si sa fie curajos mereu... orice s-ar intampla...

Prevestirile rele

Acum, cand se implinea prima dintre prevestirile rele ale Batranului, Puiul de brad se intreba daca nu ar fi fost mai bine sa nu caute sa afle ce soarta pot avea ei, bradutii de cresa. Sau chiar cu un brad crescut asa, in mijlocul padurii. El si alti braduti calatoreau inghesuiti, unii peste altii, in remorca unui camion. Unii dintre ei plangeau, speriati. Altii plangeau pentru ca deja le era dor de pamantul care ii ajutase sa creasca si acum nu se putusera impotrivi smulgerii lor. Nu stiau unde vor fi dusi. Nici Puiul de brad nu stia. Dar ceea ce ii spusese atunci Batranul Brad nu ii dadea nici un motiv de liniste. Incerca sa-i potoleasca pe braduti, sa nu mai planga, spunandu-le: "Asa e viata de bradut de cresa! Ne nastem intr-un loc si suntem dusi in alte locuri sa le facem frumoase, sa tinem umbra...". Bradutii il respectau, caci stiau ca el a putut vorbi cu Bradul cel Batran. Dar unii dintre ei, chiar daca nu mai plangeau in hohote, suspinau gatuiti de emotie si de frica.

Puiul de brad ar fi plans si el, dar stia ca nu are cum sa schimbe ceva. Asa ca si-a strans crengutele pe langa el si a asteptat. Avea o viata inainte ca sa afle...

Visul

A cazut intr-un somn adanc. Si a visat...

Se facea ca nu fusese smuls din cresa si toti bradutii crescusera acolo mari, frumosi, inalti, ca Batranul Brad. Si pe langa ei rasarisera acum puiuti de brad, dar care nu erau ca ei, niste orfani. Fiecare bradut avea un brad mare care il ingrijea. Cand soarele era prea arzator, il umbrea cu crengile lui; cand vantul era prea puternic, se apleca si il ocrotea pe micut, chiar daca el, marele brad, isi mai pierdea cate un brat. Dupa accidentele acestea, un timp, bradul ranit pierdea multa seva; dar locul se cicatriza si uneori chiar cresteau alte crengute. Iarna, micutii erau sfatuiti sa nu incerce sa-si scoata varful de sub zapada, ca altfel mor inghetati. Era iar primavara, cand pasarelele se harjoneau la lumina soarelui. Puiul de brad zambi in somn. Ce frumos era! Sau atunci cand unii dintre ei se mai imbolnaveau, era chemata imediat Doamna Ciocanitoare; le curata ranile si totul revenea la normal. Se mai temeau cateodata, cand veneau oamenii sa se plimbe prin padure. Era pericol mare! Odata, brazii liberi, din padure, au scapat ca prin urechile acului de o mare nenorocire. Dar cu toate lacrimile lor nu au putut sa-i salveze pe micutii din cresa de la marginea padurii. Atunci, oamenii rai au facut un foc si nu l-au stins bine cand au plecat inapoi in orasul lor. Si noaptea, din cauza vantului, jarul s-a aprins, iar focul a luat viata a mii si mii de puiuti de brad.

Singurul care a supravietuit a fost Batranul Brad de astazi. Cel care l-a ascultat pe micut. Caci el stia ce inseamna sa fii bradut de cresa. Aici, Puiul de brad parca nici nu mai visa. Incepuse sa-si aduca aminte cu groaza de cele povestite de batran. Puiutului i-au dat lacrimile cand a ascultat povestea Batranului. "Dupa ce toti fratii si prietenii mei din cresa au murit, brazii din padure m-au adoptat. Nu au fost rai cu mine. Acum eram de doua ori orfan. Si m-au ajutat sa cresc. E tare mult de atunci si m-am bucurat mult sa vad ca oamenii au facut din nou cresa in locul acesta. Sa stii ca nici un bradut nu vine intamplator pe lume. Fiecare e bun la ceva."

"La ce suntem buni noi, bradutii?", a intrebat atunci Puiutul. Caci in mintea lui credea ca toata viata va trai acolo in tarcul acela. "Eheeei! La multe poate fi bun un brad!", a raspuns Batranul.

Asa a aflat Puiutul ca unii dintre brazi au norocul sa ramana in padure multi, multi ani, pana mor de batranete sau sunt franti de viscol sau ucisi de vreun fulger. Poate ei sunt cei mai fericiti. Alti braduti, din nefericire, mor de mici, asa ca nu ajung niciodata sa priveasca pe deasupra padurii, sa vada muntii, apele, oamenii. Bradutii iubesc oamenii. Nu toti sunt rai! Sunt oameni care vin si ii ingrijesc, care le spun: "Ce mult va iubim, brazilor!". Si atunci, de fericire, brazii isi fosgaie acele si le raspund oamenilor: "Si noi va iubim pe voi!". Ce frumos e sa fii iubit!

Unde ajung bradutii?

Aducandu-si aminte de aceste vorbe ale Batranului Brad, Puiutul s-a bucurat si s-a intristat in acelasi timp. Stia ca pierduse sansa de a mai trai in padure. Dar, cine stie, poate avea noroc. Alti braduti, continuase Batranul, sunt luati de aici, din cresa, si sunt dusi spre alte locuri sa faca frumos acolo. Unii nimeresc in gradinile oamenilor si sunt iubiti si ingrijiti, iar iarna sunt impodobiti ca sa bucure sufletul copiilor. Asta e bine numai daca traiesc in curte. Alti braduti, cand nu au crescut cine stie cat, sunt pur si simplu ucisi! Sunt taiati deasupra radacinii si dusi in casele oamenilor, tot pentru a fi impodobiti. Dar ce pacat ca impodobesc un bradut mort! Si bradutul se usuca, apoi este aruncat la gunoi. Acestia sunt cei mai tristi braduti. "De ce sunt taiati bradutii, Batranule Brad?" "Oamenii vor sa le faca o bucurie copiilor lor, dar nu stiu ca asa indurereaza o padure intreaga, cand ii ucide copiii."

Povestile Batranului Brad

Acum statea Puiutul de brad si se gandea cum sa le spuna el asta fratilor lui, care calatoreau - cine stie unde? - alaturi de el in acel camion!

Batranul Brad avea multe de povestit. Traise cateva veacuri. Si in fiecare zi, cand se trezea din somn, Puiutul isi ridica repede varful si il chema pe Batran sa-i mai spuna ceva. Unele dintre povesti le traise chiar el, altele le auzise de la brazii cei batrani, care de mult nu mai erau in radacinile lor. Fiecare brad are de dat un tribut. Unii sunt facuti sa faca umbra toata viata, altii sa bucure copiii oamenilor, altii, avea sa afle intr-o dimineata Puiutul, sunt lasati sa creasca, apoi vin oamenii si ii taie. "Asa mari?" "Asa mari!"

Si ce se intampla cu ei? Si acestia au o soarta diferita. Unii vor fi pusi pe foc, pentru ca sa fie cald in casele oamenilor, altii vor fi facuti bucati, vor fi curatati de scoarta si iar taiati in bucati si mai mici si ajung fie vreo masa, fie vreun scaun. Cine stie, depinde de ce vor oamenii sa faca din ei! "Ingrozitor!", a raspuns Puiutul.

Acum, Puiul de brad era la prima calatorie din viata lui. Spera sa fie si ultima. Sa fie dus undeva si sa se hotarasca o data ce vor face cu el! Tremura din toate acele si voia sa afle mai repede care era soarta lui. Ce au hotarat oamenii?

Au calatorit mult cu camionul acela. A venit noaptea si bradutii au crezut ca au ajuns la destinatie, caci, la un moment dat, masina s-a oprit. Dar nu a fost asa. In zori au plecat mai departe. In sfarsit, dupa doua zile si doua nopti, s-au trezit luati pe sus de varfuri si aliniati frumos langa un gard. De acolo, o mana de femeie ii lua si ii planta intr-un ghiveci mare, de lemn.

Dupa cateva zile de la plantarea in ghiveci, Bradutul, care intre timp isi mai revenise, si alti cativa prieteni de ai lui au vazut apropi-indu-se de ei un Om Mare cu o fetita de mana. "Pe care vrei sa il luam?", a intrebat Omul Mare. Fetita s-a tot invartit pe langa braduti. In cele din urma, a spus ca vrea trei braduti. Si Puiul de brad a fost urcat intr-o masina alaturi de doi prieteni de-ai lui de la cresa. Iarasi se intrebau ce se va intampla cu ei. "Numai sa nu ne impodobeasca, sa ne taie radacinile si sa murim!", isi spunea Puiutul in gand. "Dar asta e! Batranul Brad mi-a spus ca asa sunt bucurati Puii de Om. Atunci, asa sa fie. Noi sa murim, iar ei sa se bucure!"

Aproape ca se impacase cu soarta lui, cand iarasi s-a trezit apucat de varf, apoi radacinile i-au fost puse intr-o groapa si au fost acoperite cu pamant. Puiutul fusese plantat intr-o gradina frumoasa in care mai erau si alti copaci. Ceilalti doi braduti au fost si ei plantati in aceeasi gradina, dar fiecare in alt colt al ei. In fiecare zi, Fetita venea si vorbea cu el, apoi se ducea si la ceilalti, vorbea si cu ei, ii mangaia, ii uda, le vorbea frumos. Cand a venit iarna, Fetita l-a impodobit pe Puiut cu becuri colorate si cu fasii de hartie poleita. Ce frumos era! Acum stia ca nu avea sa moara niciodata, decat de batranete.

Cat despre fratii lui de cresa, noaptea, ii ruga pe ceilalti copaci sa nu-si mai fosneasca frunzele, sa faca putina liniste, si atunci schimbau si ei cateva vorbe. Le era dor unul de altul, dar stiau ca va veni ziua cand vor fi destul de mari incat sa se poata vedea pe deasupra tuturor copacilor. Puiutul de brad era fericit. Dar viata de brad are multe surprize...

Revederea

Trecusera cativa ani. Puiutul de brad nu mai era chiar asa puiut. Oamenii il iubeau si el ii iubea pe oameni. Era plantat chiar in fata casei si vara, cand soarele era arzator, Bradutul se straduia sa le ofere oamenilor cat mai multa umbra. Intr-o dimineata, Bradul a fost trezit din somn de Ciocanitoarea care isi avea cuibul undeva prin gradina. "Bradule, trezeste-te! Se intampla ceva aproape de radacina ta!" Bradul s-a speriat, a crezut ca a venit momentul sa fie taiat si pus pe foc! A privit in jos si a vazut ca la umbra sa fusesera frumos asezate o masa si doua banchete din lemn. S-a bucurat, dar s-a si intristat in acelasi timp. El scapase, dar un alt brad fusese transformat in mobila de gradina. S-a trezit de-a binelea, desfacandu-si crengile mari; ii placea in fiecare dimineata sa faca un fel de gimnastica, sa-si fosnaie acele, asa cum facea in copilarie, cand era in cresa. Atunci s-a auzit strigat: "Puiutule de brad, tu esti?". Cu bucurie a recunoscut vocea Batranului Brad. Dar in aceeasi clipa si-a dat seama ca el fusese cel sacrificat pentru ca oamenii sa stea la umbra fostului Puiut, astazi Bradul cel Tanar. S-a aplecat si a mangaiat cu crengile masuta de brad si i-a promis ca o va apara de ploi si de soare. Si poate si astazi mai stau de vorba Tanarul brad si masuta din bradul cel Batran si, cine stie, sfatuiesc vreun Puiut de Brad, crescut din semintele cazute din Bradul cel Tanar. Pentru ca nici un bradut nu vine intamplator pe lume.

COLIND
"Luara-se Maica sfanta,/ Luara-se si se duse/ Prin tarile-ntraurite,/ De oameni nepovestite,/ La gradina plopilor,/ Acolo sa odihneasca/ Si pe fiul sau sa nasca./ Dar n-a putut s-odihneasca/ Pe fiul sau ca sa nasca/ De vajaitul crengilor,/ De sunetul frunzelor./ Si ea ca s-o suparat,/ Plopii ca i-o blestemat,/ Si din gur-o cuvantat:/ Fire-ati, plopi, voi blestemati,/ Frunzele sa n-aiba stare,/ Crengile - umbra si racoare!/ Luara-se Maica sfanta si se duse mai departe,/ Prin tarile aurite,/ De oameni nepovestite,/ La ocolul cailor,/ Acolo sa poposeasca/ Si pe fiul sau sa nasca./ Dar n-o putut s-odihneasca, / Si pe fiul sau sa nasca" (...)/ "La ocolul boilor,/ Boilor blajinilor,/ Acolo sa poposeasca/ Si pe fiul sau sa nasca./ Acolo c-o poposit,/ Bine ca s-o odihnit/ Pe fan moale si uscat/ Si-a nascut mare-mparat,/ Pe la toti de bucurie/ Si noua de veselie/ Intru multi ani sa ne fie,/ Christoase slava tie!" - din "Legendele Maicii Domnului", de Simion Florea Marian, Editura Ecco

Craciunul, poporul copiilor

In miez de noapte, colindatorii canta... Sunt ingerii pamantului, care vestesc Nasterea Mantuitorului... Primiti-i cu drag, ei sunt trimisii Domnului si ai datinilor noastre. Ilustratiunea Romana din 1932 isi incepea editia cu o poveste de Craciun: "Au venit magii si pastorii la staulul in care se nascuse feciorul dulgherului din Nazaret. Si l-au proslavit cum il proslavim si noi astazi, pentru ca era Mantuitorul care venise sa ne isbaveasca de pacate". Aceeasi editie a revistei prezenta Craciunul "La noi si aiurea" notand: "Craciunul, serbat pretutindeni, nu imbraca peste tot aceleasi forme. Comuna e doar bucuria, care cuprinde marele popor al copiilor. Al nostru e in special Craciunul. La Londra, copiii, imbracati ca niste calugari din Evul Mediu, intoneaza imnuri in jurul felinarelor. Chiar si fetitele japoneze isi aleg de Sarbatori papusi, care in tara lor sunt confectionate cu mare arta".

Reporterii vremii urmareau Craciunul pretutindeni. "Un Craciun la azilul de noapte", "Mos Craciunul vagabonzilor" demonstrau ca presa era in preajma Sfintei sarbatori impinsa de curiozitatea de a vedea "ce se petrece in aceasta lume de desmosteniti ai soartei". Redactia Ilustratiunii prezenta materiale cu obiceiuri de Craciun in Islanda, la Chicago, in Noua Zeelanda si chiar in inchisoarea americana Sing- Sing. "Acolo, notau redactorii revistei, pregatirile se fac cu multe saptamani inainte. Afara de meniul ales, fiecare primeste un cadou de Craciun din partea directiei inchisorii." Despre Craciunul in Spania spuneau "ca se face pe strada, in marea multime. Pe cata vreme, noi consideram Craciunul tocmai ca o sarbatoare a intimitatii, a familiei".

Speciale

La 21 decembrie 1929, Realitatea Ilustrata scotea editia speciala "Pom de Craciun". Prima pagina demonstra inca o data ca Mos Craciun este, pentru copii, cel mai asteptat personaj: "Draga Mos Craciun, ma iarta ca’ndraznesc sa-ti scriu ravas! Si taticu’ si mamica sunt la teatru, in oras, si, cum stau acasa singur si e seara si-i tarziu, m’am gandit sa iau hartie, Mos Craciune, si sa-ti scriu...". Dar Craciunul nu era un prilej de bucurie numai pentru cei mici. Ziaristii de altadata isi pregateau temeinic povestile care urmau sa-si ia locul in paginile revistei: " - Bunule Mos Craciun, sunt de la Realitatea Ilustrata, unde locuiti dumneavoastra? - Peste tot, domnule, si nicaeri. Pe mine nu ma vede nimeni. In noaptea asta sfanta, in noaptea asta ma vad, Romanii si Englezii, Americanii si Indienii, Rusii si Africanii, ma vede toata lumea, tot Pamantul". In aceeasi editie din 1929 Realitatea Ilustrata prezenta Craciunul in lumea teatrului. "In vreme ce toti se recreiaza, se odihnesc, se distreaza, actorii trebuie sa fie la postul lor mai mult decat oricand, in zilele Craciunului. Iata de ce am crezut interesant sa urmarim si noi programul catorva dintre cei mai reprezentativi artisti ai teatrului nostru printre care Maestrul Nottara, Doamna Maria Filotti, Doamna Puia Ionescu." Ilustratiunea Romana publica in 1931 un numar special de Craciun. Echipa redactionala nota: "Sarbatorile vin sa ne inveseleasca, sa ne lumineze bordeiul saracului ca si palatul bogatului. Nasterea Mantuitorului aduce astazi, in casele noastre, un balsam, o raza de lumina, de speranta si de inviorare cu mult mai puternic decat o aducea alta data". (Anca Alexe)