Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marie-Jeanne Ion dezvaluie ca Florence Aubenas a fost rapita de aceeasi grupare care i-a detinut pe ziaristii romani si da de inteles ca in beciul in care au fost tinuti mai erau si alti ostatici.
Jurnalul National: Marie-Jeanne, esti bucuroasa...
Marie-Jeanne Ion: Suna telefonul incontinuu, nu se mai opreste. Dar azi stau si in cap, fac ce vreti voi, sunt fericita!
Spune-ne, cum a fost intalnirea cu Florence Aubenas? Era in acel beci cand ati fost adusi voi?
Era chiar acolo in momentul in care noi am fost transferati, la 1 aprilie. Noi am fost bagati in beciul acela, dar nu ni s-au spus din prima secunda regulile, ca nu avem voie sa vorbim, sa ne uitam. Asa ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa intreb "Does anyone speak English?", "Quelquâun parle francais?", "Espagnol?". Nimeni nu mi-a raspuns. Realitatea a aratat dupa aceea ca se vorbea engleza foarte bine. Nu foarte tarziu dupa episodul acesta, ea s-a apropiat de grupul nostru si de atunci am inceput sa comunicam.
Spuneai ca beciul acela era foarte mic, doi pe patru metri, erati toti sase acolo?
Pot sa spun asa: ca am fost cel putin sase in locul acela. Dar atat.
Inteleg. Bun, voi erati una langa cealalta, cum comunicati?
In ultima parte a detentiei, am fost cu salteaua una langa cealalta, ne-au asezat asa. Cand ne scoteau sus la inregistrari, pe mine ma tot intrebau: "Cate persoane sunteti inauntru?". Si eu raspundeam: "Nu stiu, pentru ca e intuneric si nu vad!". "Dar persoana din dreapta ta ce este, femeie sau barbat?" Si eu spuneam: "Nu vad, nu vorbesc, de unde sa stiu?". Nu trebuia sa se stie ca noi comunicam.
Cum ti-ai dat seama ca este ea? Ai reusit sa o vezi in intuneric?
Era bezna si doar o raza de lumina care venea de la un bec pus pe o teava, in perete. Ea a incercat sa vorbeasca in franceza cu noi. Eu o vazusem la televizor, stiam despre cazul ei si am intrebat-o: "Esti jurnalista franceza rapita la inceputul anului?". Mi-a confirmat si am intrebat-o de cand este acolo. "De trei luni", mi-a raspuns. Am simtit ca imi cade tavanul in cap.
Ce iti spunea atunci cand reuseati sa soptiti?
Ma incuraja. Intr-o situatie de genul acesta, periodic ai niste depresii foarte mari. Te gandesti ca nu mai scapi cu viata. Eu auzisem povestile altor ostatici inainte si stiam ca nici unul nu spusese ca au stat intr-un beci, ci in niste camere. In momentul in care am realizat ca suntem intr-un subsol, ne-a fost frica, ne-am gandit ca nu vom mai iesi vii de acolo. Si plangeam. Ma duceam la ea si o intrebam tot timpul - cred ca am si scos-o din sarite la un moment dat - "Crezi ca iesim in viata de aici? Crezi ca va fi in regula pana la urma?". Si ea imi raspundea: "Sigur ca vom iesi. Trebuie sa iesim. Cum sa nu?". Este un om extrem de optimist, foarte puternic psihic. Si incerca sa se convinga ca totul va fi bine si sa ma convinga si pe mine. Alta posibilitate cand esti in situatia asta nu ai, decat sa speri, altfel esti terminat.
Cine sunt cei 51 de bărbați condamnați în cazul de viol al lui Gisèle Pelicot, ce meserii au și câți ani vor sta la închisoare
Citește pe Antena3.ro
Marie-Jeanne, ati spus la un moment dat ca voi, femeile, erati scoase mai des la toaleta. Va duceau impreuna? Reuseati sa vorbiti atunci?
Drumul era foarte scurt. Era dusa ea prima la toaleta si dupa aceea eu. Nu ne vedeam, pentru ca eram insotite de gardieni si nu ne puteam da jos legaturile de la ochi. Ne scoteau de trei ori, dimineata, la pranz si seara, pe baieti, doar de doua ori sau doar dimineata.
Cum au fost ultimele ore petrecute cu ea? Isi facea sperante si in privinta ei?
Ea isi facea sperante. Noi toti credeam ca ea va fi eliberata mai devreme decat noi pentru simplul fapt ca statea acolo de atata vreme. Si pentru ca era imposibil sa nu se faca ceva pentru eliberarea ei.
Dar nu aveati informatii in sensul acesta? In cazul vostru, a existat acel moment de pe 18 cand s-a incercat preluarea...
Nu aveam informatii clare. Banuiesc ca pentru ea a fost destul de dureros cand a vazut ca noi plecam si nu ne mai intoarcem. Si-a inchipuit ca vom fi eliberati. Sau cine stie? Acolo poti sa iti inchipui orice. Ne scosesera pe toti patru in miezul zilei, ceea ce nu era normal. Si ea
si-a dat seama sigur ca ceva s-a intamplat dupa ce am plecat.
Mai tii minte ce v-ati spus in ziua aceea, chiar daca nu stiati ca veti fi liberi?
Ei i-a fost foarte rau in dimineata aia, pentru ca noaptea dintre 21 spre 22 a fost foarte grea, a fost extrem de cald acolo si nu era aer. Ei i-a fost rau. Tin minte ca s-a dezechilibrat cand a mers la toaleta, a cazut. Am auzit bufnitura. A fost tinuta un pic la aer, iar cand au adus-o pe ea inapoi in beci, ne-au scos pe noi. Nu am avut timp sa ne luam nici macar la revedere. Gardienii erau acolo si faceau schimbul: o bagau pe ea si ne scoteau pe noi. Nu am avut cum sa spunem nimic.
Ati povestit voi, de altfel, ca a fost un moment cand era sa va sufocati cu totii...
Nu era aer si cand nu ai aer ti se face rau, incepi sa ametesti, iti simti capul foarte greu, iti vine sa vomiti, ai o stare de lesin, respiri deja foarte rar, nu mai ai forta nici macar pentru asta. Ne-au gasit aproape lesinati cand au venit gardienii.
V-au ajutat sa va reveniti?
Nu. Au deschis usa. Ne-au scos acolo la gura trapei si au deschis trapa, dupa care ne-au bagat la loc.
Era o trapa...
Da, dar nu insista...
Cum era Florence? Cum rezista dupa atata vreme?
In meseria mea am intalnit tot felul de persoane, dar sunt putini cei care pot fi numiti intr-adevar oameni. Ea este un OM. Cred ca este un profesionist foarte bun, pentru ca mi-a povestit de niste episoade, cand a fost in Rwanda, pe vremea genocidului de pe strazi, a fost in Eritreea pe vremea razboiului de acolo, a fost si in Kosovo... Are capacitatea sa ii pese de cineva care sufera langa ea. In mod clar nici ei nu ii era bine, si ea isi punea intrebari daca mai iesim de acolo sau nu sau cand, in mod clar si ea suferea. Dar cand ne vedea pe mine si pe Sorin ca avem depresii, putea sa se opreasca putin din gandurile ei si sa ne spuna: "Hai ca trebuie sa iesim de aici in viata, vom reusi pana la urma!"... E un om superb, are o inima de aur.
Inteleg ca ati reusit sa vorbiti destul de mult...
Noaptea vorbeam, cand eram incuiati acolo si nu erau gardienii langa noi. Stateam cu capetele pe aceeasi perna si ne vorbeam la ureche.
Au fost si in cazul ei momente ca al vostru, pe 18, cand ar fi putut fi eliberata?
Nu stiu. Astea sunt lucruri care se cunosc in interior. Eu stiu doar ca am filmat acel video cu ziarul si
mi-a crescut inima de bucurie ca
s-ar putea sa fim eliberati. Dar nu ne-au scos sa ne duca nicaieri. Am filmat si ne-au dus inapoi. Despre aceste incercari stiau doar cei de afara. Si in cazul ei au fost niste probe de viata, dar repet, noi pana in ultimul moment nu am stiut ca plecam. Nu stii daca sa-i crezi sau nu, daca spun adevarul sau nu.
Marie-Jeanne, secretarul general al Reporters sans frontieres a vorbit despre o rascumparare de 15 milioane de dolari ceruta pentru Florence. Voi stiati despre asta? Ea stia?
Nu as putea sa iti spun. Sigur ca in situatia asta te gandesti la multe variante. Dar uite ca in cazul nostru, realitatea a fost pana la urma alta. Nu am de unde stii si nici ea nu cred ca stie.
Sorin a spus la conferinta voastra ca spera sa ne bucuram cu totii in curand. Aveati cunostinta despre negocierile pentru salvarea ei?
De negociat pentru ea am inteles ca s-a negociat tot timpul. Asta vor spune cei de la Paris. Nu stiu daca au fost implicati si ai nostri, pentru ca noua nu ne-a spus nimeni nimic. Si noi nici nu am intrebat, pentru ca eram foarte speriati, din cauza asta nici nu voiam sa vorbim cu nimeni despre ea, ca nu cumva sa scape vreo informatie catre presa si sa ii facem rau. A trebuit sa spunem ca ea e acolo, dar rugam pe toata lumea sa nu spuna nimanui. Am cerut sa vorbim cu cineva de la care sa nu zboare nici musca si am avertizat ca ea este acolo.
Crezi ca negociatorul vostru a ajutat si la eliberarea ei?
Nu stiu si nici nu am intrebat. Ne-am dus si am spus ce stim. Atat.
Acum ca Florence este libera, puteti spune ce nu puteati atunci, in conferinta? De exemplu, cum s-a facut mutarea voastra?
Am fost dusi dintr-o locatie in alta in portbagaj. Eu am fost in portbagaj cu Ovidiu si Sorin cu Munaf. Eram legati la ochi si la gura, tot capul era infasurat cu scotch lat, numai nasul ne-a ramas afara. M-au legat de maini si cand m-au bagat in portbagaj mi-au legat si picioarele. Am calatorit in portbagaj dintr-un loc in altul. Nu am vazut nici masina, nu am vazut nimic.
Cum au motivat mutarea voastra? V-au spus ceva?
Ne-au spus ca ne vor duce intr-o casa mai buna, pentru ca s-au convins ca nu suntem spioni, asa ne-au spus.
Deci nu a fost o mutare violenta, o preluare?
Nu. Ne-au sculat cu noaptea in cap si ne-au spus asta. In cazul nimanui nu cred ca a fost o mutare violenta. Toti am fost mintiti.
Acum poti spune mai mult despre ce i s-a intamplat lui Ovidiu?
Era blocat. Se facea filmarea, Sorin plangea de mama focului, eu plangeam pentru ca nu stiam ce urma sa se intample. Eu eram langa el pe jos si simteam ca tot umbla la el, ii fac ceva, si nu intelegeam ce. Cand ne-au luat chestiile negre de pe ochi si l-am vazut in portocaliu, m-am speriat. Noi plangeam, insa Ovidiu se blocase, nu plangea. Si l-au intrebat: "Tu de ce nu reactionezi? Ai lucrat pentru serviciile secrete? De ce esti asa dur?". Si ca sa il faca sa reactioneze cumva, sa planga, individul acela i-a tras una peste fata, dupa care a luat kalasnikovul, i l-a pus la cap si l-a intrebat "Tii la viata ta?". In momentul acela, am inceput sa trag de Ovidiu si sa ii spun "Revino-ti, ca ne faci probleme la toti".
Si-a revenit, s-a ridicat si a inceput sa coopereze, avea o expresie pe fata de frica. Acesta a fost episodul.
Ovidiu spunea ca tu reuseai sa fii stapana pe tine, sa influentezi chiar filmarile...
Nu aveam ce sa fac in momentele acelea, crede-ma. Riscam sa ii vad creierii lui Ovidiu pe pereti. In secunda aceea am reactionat cum am putut. Nu am sarit la cel cu pusca, ci la Ovidiu. Cand ne-au pus sa spunem patru zile, am plans si am spus "Cum patru zile? Si peste patru zile ne omorati?". Nu avea cum sa retraga nimeni trupele in patru zile... Mi-am spus "La naiba, ca ma omora acum sau peste patru zile, tot aia e!", si-l rugam sa lase macar o saptamana. Si s-a enervat si mi-a raspuns "Ce, vrei, sa te pun sa zici patru luni?". Adica sa mai stam patru luni acolo. Asta, daca nu ne omorau intre timp.
