Un dig secundar, care apara circa 200 de case din Manastirea, construit de localnici din saci de nisip, a cedat. Sute de localnici au fost evacuati si peste cincizeci de case distruse. Dupa cateva ore, autoritatile au efectuat si o spargere a digului principal de aparare prin care apele sa se retraga spre Dunare. Aceasta decizie tardiva arata ca autoritatile sunt mereu cu un pas in urma naturii. (Fotoreportaje: Rast, Manastirea, Ostrov)
Rast/Atacul paduchilorOstrov/Bursa tiglei furate, la "radio-sant"
S-a naruit si ultima reduta in calea apelor din comuna Manastirea, judetul Calarasi. O mare parte din localitate este acum sub apa. Zeci de case, tone de saci de nisip, opt zile de munca a sute de sinistrati si militari, masurate in kilometri de dig, s-au dus
pe apa Manastirii.
Toata ziua de ieri, localnicii din localitate aveau o singura speranta venita de la Bucuresti: o inundare controlata care ar mai fi putut scoate din cantitatea de apa acumulata in spatele digului. Insa natura a luat-o din nou inaintea autoritatilor spargand digul cu mai multe ore inainte de a se recurge la dinamitarea fasiei de pamant care ar fi putut salva comuna. Apa, care presa digul, s-ar fi putut scurge in Dunarea ce avea un nivel mult mai jos. La ora 19:00, apa a trecut de granita intre Manastirea apelor si Manastirea uscatului marcata de un zid din saci de nisip, inalt de doi metri.
VUIETUL. Abia dupa trei ore a fost explodat si digul. La trei ore dupa ce apa a intrat in cateva zeci de gospodarii care inainte pareau ferite de dezastru. In momentul in care transmitem acest text vuieste comuna de vocile oamenilor nemultumiti care asteptau inca stirea salvatoare: "Au spart digul de la Dorobanti? Ce se aude?", ne intrebau satenii privind spre digul naruit. "Nu-l mai sparg?!". Dupa ce l-au dinamitat, localnicii au inceput sa acuze ca opratiunea trambitata de autoritati cu multe zile inainte a fost facuta prea tarziu. "Daca faceau bresa cu sapte ore mai devreme, toate casele erau salvate. Nu mai era presiunea in dig", crede Nicolae Zaharia, unul ditre sinistrati. Zaharia este unul dintre zecile de oameni care si-a vazu ieri casele inecate, in vreme ce domnii de la Bucuresti inca mai puneau la punct operatiunea. "Cineva a avut interesul sa nu scada apa asa repede", acuza un alt localnic. Totusi, o parte dintre autoritati nu dadeu prea mult credit acestei inundari controlate. "Nu cred ca aceasta bresa va schimba situatia foarte mult", ne declara, inainte de producerea dezastrului, senatorul PNL de Calarasi, Constantin Dumitru, aflat la fata locului. Si dupa ce apa a pus stapanire pe comuna, optimismul autoritatilor continua sa reverse in declaratii ca apa in Dunare.
DOMINO. "Speram sa tinem situatia sub control", declara la Antena 3, dupa doua ore de la spargerea digului, secretarul de stat
de la Ministerul Mediului, Lucia Varga. Ce alta declaratie puteai primi de la o doamna care zicea, la atata timp de la tragedie, ca doar sase case sunt afectate in Manastirea, dupa ruperea zidului in saci. Asta cand, de fapt, erau peste cincizeci de case. Iar casele cadeau ca la domino.
Din zece in zece minute se auzea cate o bubuitura. Le-ar fi putut numara si dumneaei daca era la fata locului unde opt sute de militari si-au rupt spatele opt zile la rand la ridicat diguri in van. Dunarea a devenit brusc un diavol pentru localitatea unde Regele Mihai vana pe vremuri, Ion Iliescu a copilarit, si Traian Basescu a survolat-o recent.