Mancare-surogat

Produsele alimentare fabricate in Romania nu au reusit niciodata sa egaleze faima bucatelor traditionale romanesti. Initial, preparate cu cele mai bune ingrediente, mancarurile au ajuns sa fie produse in perioada comunista din surogati.

Romania anilor ’80. Cel mai intunecat deceniu de dictatura comunista. Painea se cumpara pe cartela, in vitrinele magazinelor de carne batea vantul, pentru a cumpara lapte trebuia sa-ti lasi loc la rand de la primele ore ale diminetii, nu se gaseau dulciuri. Aprozaristii si vanzatoarele de la „Alimentara" erau printre cele mai stimate persoane ale societatii. Produsele industriei alimentare din Romania erau in majoritate covarsitoare destinate exporturilor, in magazine ajungand doar mancarurile refuzate de straini. Inventivi, romanii au descoperit imediat surogatele.

Salamul de Sibiu contrafacut

In loc de cafea, se servea nechezol sau cafea cu naut. Se serveau snitele din parizer, iaurt in loc de smantana, sarmale din orez, chiftele din carne de peste, salam de soia... . Salamul de Sibiu, unul dintre produsele cele mai de soi ale industriei alimentare romanesti devenise atat de scump la vedere in vitrinele magazinelor, incat o mana de negustori sireti au gasit o metoda inedita de „a-l face vizibil". Potrivit unui studiu despre viata pe care o duceau romanii in anii ’80, realizat de cercetatori ai Muzeului }aranului Roman, vanzatorii de la „Alimentarele" Epocii de Aur „obtineau" salamul de Sibiu din salam italienesc - care se gasea mai usor. Salamul italienesc era tinut la uscat timp de cateva saptamani, dupa care era tratat cu amidon si vandut, uneori pe sub mana si la suprapret, ca salam de Sibiu.

Disparitia brand-urilor

Industria alimentara romanesca a aparut in Transilvania sfarsitului de secol al XVIII-lea, in plina dominatie straina. Salamurile, carnurile si branzeturile fabricate in vechiul Regat aveau mare cautare in epoca, mai ales datorita ingredientelor naturale din care erau preparate. In perioada premergatoare izbucnirii primului razboi mondial, in Romania aparusera cofetarii si patiserii, abatoarele sau carmangeriile. In anii interbelici, aparea pentru prima data, coform cercetatorilor, salamul de Sibiu, produs la Sinaia, dupa un „model" nemtesc.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial si, mai ales, dupa anii ’60, autoritatile comuniste au comandat ca foarte multe dintre mancarurile si dulciurile produse in Occident si in Uniunea Sovietica sa aiba un „corespondent" in Romania. Cea de-a doua directiva a Partidului impunea ca produsele sa fie fabricate in toate fabricile alimentare, renuntandu-se astfel la brand-uri. Promovarea se facea prin panouri publicitare stradale imense („Nici o zi fara peste oceanic") sau prin spoturi difuzate la radio sau televiziune („Ciocolata «Pitic» te face voinic"). Dezastrul a venit in anii ’80, o data cu exporturile masive.

„Fratii Petreus"

Puii americani au fost importati in Romania cu numele popular „fratii Petreus". Pungile de plastic in care se vindeau la „Alimentara" contineau doi pui de Crevedia, congelati si extrem de mici, numai piele si os. In anii ’80, pe piata au aparut tacamurile de pui (capete si gheare), care au fost numite in popor „adidasii". La mare trecere, dar foarte scumpe la vedere pentru ca erau destinate exclusiv exportului, erau tipurile de cascaval „Dalia", „Rucar" si, mai ales, „Penteleu". Romanii puteau cumpara un cascaval mult mai slab calitativ, denumit „Scornicesti", si produs la fabrica bucuresteana de produse lactate „Miorita". Cafeaua romaneasca se comercializa in anii dictaturii in doua variante: nechezol si cafea cu naut. Cea din urma era obtinuta din cafea naturala si 40% naut. Procentul de naut a crescut de la decada la decada, ajungand in 1989 la peste 80%. Nechezolul continea 10% cafea, restul fiind un amestec de ovaz, care a atras si numele produsului.

Tot „Scornicesti" era denumita si cea mai cunoscuta marca de pufuleti, care erau produsi chiar in orasul natal al lui Nicolae Ceausescu. Reteta fusese importata, cu „imbunatatiri" din URSS. „Spre deosebire de pufuletii sovietici, cei romanesti erau mai scurti si nu erau inveliti in glazura de ciocolata. Probabil ca tovarasii au considerat ca ar fi fost prea scumpi daca ar fi fost trasi in glazura". La aceeasi fabrica se mai producea un alt desert celebru al epocii de aur: celebrele „Pufarine", produse expandate, cu diferite arome si culori, si care foloseau, de asemenea, o reteta importata. In ultimii ani de dinainte de 1989, in cofetariile bucurestene aparusera prajiturile cu… morcovi si telina. „Aveau un interior obisnuit pentru prajituri, cu multa crema, aluat insiropat si glazura, insa deasupra aveau un ornament absolut oribil si care era facut din bucati de morcov sau chiar telina. Legumele erau tratate cu diverse chimicale si indulcite, dar aveau un gust groaznic."

---

Verde-stop-ul anilor ’50

Aparitia pe piata in anii ’50 a sucului natural de fructe a atras dupa sine si un joc intre adolescentii vremii. Produsul a atras atentia tinerilor nu datorita aromelor de fructe sau formei neobisnuite a sticlei in care era imbuteliat, ci a dopului etans, de cauciuc, cu care erau inchise sticlele. „Dopul avea o forma speciala. Pe langa dopul propriu-zis, mai avea un accesoriu, un inel, tot din cauciuc, care era prins de gatul sticlei. Era etans si foarte usor de folosit. Dopul era denumit in popor «saiba» si a constituit obiectul unui joc intre scolari si liceeni. Era un fel de verde-stop al anilor ’50. Fiecare adolescent sau tanar trebuia sa aiba la el un astfel de dop. Intr-un grup, daca un tanar striga «saiba!», toti ceilalti trebuiau sa scoata din buzunare un astfel de dop. Cel care nu avea la el nici un dop, trebuia sa-i cumpere celui care il prinsese in «saiba» un suc natural de fructe. Cele mai hazlii momente apareau la strandurile foarte populare in epoca, unde, pentru nu a nu fi prinsi pe picior gresit cand faceau baie, tinerii tineau «saiba» in gura", ne-au povestit cercetatori etnografi de la Muzeul }aranului Roman.

---

Biscuitii cu crema „Eugenia"

Noi, in tara, le consumam cu indiferenta. Dar cei plecati din tara le duc dorul. La magazinul Bucharest Delicatessen din Toronto, romanii vin regulat sa isi faca plinul cu doua produse importate: biscuiti „Eugenia" si ciocolata cu rom. Pana-n 1989, marca biscuitilor „Eugenia" a fost inregistrata si a fost produsa cam de toti cei care faceau panificatie. In 1997, SC Dobrogea SA a depus cerere de inregistrare si a devenit titularul marcii. Ulterior, au mai vrut si altii, dar legea spune ca primul venit e primul servit.

Inghetata pe bat

Primul produs aparut dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost inghetata pe bat, numita in popor „inghetata populara". Era produsa la toate fabricile de lapte si copia modelul prajiturilor frantuzesti «langues des chats». In anii ’50, inghetata era extrem de savurata de romani, impreuna cu sucul de fructe. Inghetata populara a fost „urmata", in anii ’70 si ’80, de aparitia inghetatei la cornet - vafa - , copiata dupa inghetata sovietica. Aceasta exista, la randul sau, pe piata, sub numele de Marojnaia.

---

CONTINUARE: Automobilele de lux veneau de la rusi