Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Niciodata nu vazusem o floare mai desavarsita in frumusete, nobila, falnica, avand in ea ceva aproape sacru, poate pentru ca aminteste picturile religioase. Si apoi mirosul ei! De o dulceata patrunzatoare, mai presus de orice cuvant, o mireasma care ti se urca la cap, aproape ametitoare si molesitoare uneori. E o lume intreaga in mirosul crinului Maicii Domnului, ceva biblic, ceva legendar, ireal de frumos aproape. Afara de aceasta, e atat de inalt si de mladios, atat de stralucitor, incat pare ca din petalele lui izvoraste lumina.
Din ziua in care am descoperit minunea acestor crini aici, in gradina casutei elvetiene, m-am straduit sa-i sadesc oriunde mi-am facut gradina. Uneori, mi-a mers in plin, alteori nu. Acum, de curand, am izbutit mai presus de cele mai scumpe asteptari ale mele; aceasta s-a intamplat la Balcic, pe o terasa deasupra Marii Negre. Aici, spre nemarginita mea bucurie, au rasarit stralucitori, albe minuni de lumina. Dar cu toate ca intregul drum al vietii desparte aleea mea de crini din departata Dobroge de primii crini ce i-am vazut in gradinita tatalui meu, mirosul crinului Maicii Domnului ma poarta totdeauna inapoi, spre casuta elvetiana din Insula Wight.
Cat de minunata e puterea amintirii! Mereu si mereu pomenesc de ea, caci ma urmareste strania vraja ce au miresmele - ca o bagheta magica – de a reinvia imagini de mult uitate. Imagini ce amintesc locuri, chipuri omenesti, cuvinte rostite, ganduri gandite. Visuri, frumuseti, incantare... Vraja amintirii!... Dar si mahnirea si dorul de tot ce-a trecut... s-a dus, pare-se, pentru totdeauna si nu se va mai intoarce, si totusi e vie in inima, de neuitat, comoara cu care traim in toate zilele vietii noastre. Mai era si o mica cetatuie cladita in gradina casutei elvetiene. O micuta cetatuie de caramida rosie, cu transee de jur-imprejur, infatisand un sant de aparare. Ce ne mai jucam noi in aceasta cetatuie! Fratele meu Alfred era vestitul capitan. Alfred avea mare insemnatate pentru noi in timpul vacantelor de la Osborne; el era conducatorul si nascocitorul celor mai multe jocuri. In timpul lunilor de studiu nu prea il vedeam.
In partea de jos a casutei se afla un muzeu in care catesinoua copii ai Reginei Victoria isi adunasera feluritele colectii, aduse acasa de prin calatoriile lor in jurul lumii. Acest muzeu era un izvor de netarmurit interes; Ducky si cu mine descoperiram in el cele mai minunate scoici. Ne lasa gura apa cand ne gandeam ce nespusa fericire ar fi fost daca am fi gasit astfel de scoici pe plaja de la Osborne. Dar vai! Toate erau inchise dupa usi de sticla si nu puteau fi atinse, ceea ce era o foarte inteleapta masura, caci astfel degetele noastre copilaresti ar fi manuit cu prea mare infrigurare toate acele comori.
Dar paznicul, cand era in toane bune, ca si Fanny Renwick in zilele ei de “vreme senina', ne deschidea cate una usile de sticla si ne dadea in mana, pentru o clipa, cele mai admirate dintre ele. Astfel, tinui eu o data pe palma mea grasuta cea mai frumoasa dintre scoici; era de o misterioasa culoare rosie inchisa, cu pete ca bagaua si, mai minunat decat orice, era dubla si avea broboane ascutite pe toata suprafata ei. Era o fericire fara seaman, de a putea tine, cateva clipe, o astfel de comoara. Tot aici am vazut pentru intaia oara, frumosii fluturi albastri brazilieni, cu aripile ca de sidef azuriu. Totdeauna mi-au aparut ca adevarata chintesenta a albastrului, ca si cand ei ar fi expresiunea suprema si desavarsita a acestei culori, care cuprinde cerul si marea in toata perfectiunea lor. Visul meu, de-a lungul vietii, a fost sa am fluturi albastri de acest soi, vii si zburand prin odaie. Fluturi azurii domesticiti, ca niste luminite albastre! Imi inchipuiam ca i-as pastra vii, punand largi cupe pline cu trandafiri albi pe mese, pe podele, pe marginea ferestrelor, uriasi trandafiri albi acoperiti cu roua, care sa le fie hrana.
In basmele minunate pe care mi le fauream si pe care chiar si acum le pot nascoci cu toata caldura de altadata, mai intotdeauna se aflau fluturi albastri din acestia, plutind prin camerele mele, sorbind viata din trandafirii mei albi ca zapada, asezati in lumina soarelui! Una din cele mai rare comori ale casutei elvetiene era o piatra mladioasa, in patru colturi si de culoarea nisipului, ca o bucata de turta dulce; se indoia usor in sus si-n jos cand o tinem in mana acest nepretuit mineral: imi inchipui ca o manuire ceva mai brutala l-ar fi frant. Dar nici o vizita la muzeu nu era deplina daca nu ridicam aceasta minunata piatra, pentru o clipa, de la locul unde se odihnea. As vrea sa stiu daca piatra flexibila se mai afla in casuta elvetiana, si daca crinii Maicii Domnului mai cresc in micile razoare ale gradinitei, odinioara bucuria a noua frati si surori, dintre care numai trei mai sunt in viata? Mama, careia nu-i placea gateala, nu facea mare caz de saptamana regatelor de la Cowes.
Dar noi o socoteam ca nespus de incantatoare si ne placea sa fim poftite pe yahtul regal “Victoria si Albert', pe care locuiau, in aceasta saptamana, unchiul Bertie si tante Alix, dupa cate tin minte. Nimic in lume nu-i mai minunat ca un vapor englezesc. Cuirasat sau yaht este deopotriva de fermecator si nici un marinar, in toata lumea larga, nu poate sta alaturi de un marinar englez. Toti marinarii sunt oameni bine facuti, dar “britanicul Blue-Jacket' are intr-insul nu stiu ce anume care-l deosebeste de altii, facandu-l sa fie “marinarul englez'.
Continuarea in numarul urmator
• din “Maria, Regina Romaniei – Povestea vietii mele', vol. I, Editura Eminescu
Citește pe Antena3.ro
