Mărturii din mers ale unei iubiri numite România

Se bătea în scris, de la tribuna Cenaclului, avea cuvinte, argumente, credea în valoare, ura impostura şi indiferenţa. Acolo unde nu-i erau îngăduite articolele, versurile deveneau uluitoare reportaje. Scria tot timpul, oriunde şi oricând.

N-avea tihnă. Dormea puţin, se odihnea greu, se împovăra cu greutăţile tuturor. A trăit câteva vieţi în cei 67 de ani pe care îi împlinise în vară. Obosit, îşi mărturisea cândva tristeţea că în "lupta noastră pentru promovarea valorii, constat că din ce în ce mai des câştigă nonvalorile". Era anul în care a scris şi "Analfabeţii", poezie politică, atac de o virulenţă incredibilă în vremea lui Ceauşescu. Analfabeţii erau activiştii imbecili, troglodiţii care decideau, impostorii care puneau ţara pe butuci.



Era tot timpul pe drumuri, în Bucovina, în Ardeal, la Craiova, la malul mării, la Ţebea, lângă mormântul lui Avram Iancu... Avea temperatura României, îi trăia necazurile....
Scria nu numai la biroul său, scria în timpul spectacolelor Cenaclului Flacăra, scrisorile primite din mulţime deveneau prilej de poezie.



Pe drumurile lungi ale Cenaclului îşi dicta poeziile în maşină. Cădea răpus de nesomn câteva zeci de minute, se trezea şi continua dictarea exact de la acel vers, fără să întrebe unde a rămas. Mintea şi sufletul îi trăiau veşnic sub asediul ideii excepţionale, al gândului de iubire sau revoltă, de cele mai multe ori incomod. Vă înfăţişăm câteva mărturii, fulgerări poetice, manuscrise ale unor poezii scrise în astfel de împrejurări, în goana maşinii sau la o întâlnire cu minerii de la Borşa... unele, doar idei schiţate, şlefuite în volume, mărturii ale veşnicei iubiri numite România.