Mata Hari a Romaniei

Dinu Zamfirescu a fost unul dintre cei mai activi membri ai exilului politic romanesc din anii ’70-’80 ai secolului trecut. "Cumparat" de rudele sale de la niste intermediari ai regimului ceausist, el a nimerit intr-o lume destul de ciudata, unde, de multe ori, te puteai ciocni cu agenti mai mult sau mai putin acoperiti ai sistemului represiv de la Bucuresti. Zamfirescu (actualmente secretar de stat la Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc) vorbeste azi despre cumparari de persoane, o Mata Hari in varianta DIE si agentii de influenta infiltrati de Bucuresti in importante structuri europene.

Dinu Zamfirescu a fost unul dintre cei mai activi membri ai exilului politic românesc din anii ’70-’80 ai secolului trecut. "Cumpărat" de rudele sale de la nişte intermediari ai regimului ceauşist, el a nimerit într-o lume destul de ciudată, unde, de multe ori, te puteai ciocni cu agenţi mai mult sau mai puţin acoperiţi ai sistemului represiv de la Bucureşti. Zamfirescu (actualmente secretar de stat la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc) vorbeşte azi despre cumpărări de persoane, o Mata Hari în variantă DIE şi agenţii de influenţă infiltraţi de Bucureşti în importante structuri europene.

• Jurnalul Naţional: Cine erau oamenii din reţeaua occidentală a DIE?

Dinu Zamfirescu: În anii ’70-’80, Securitatea, DIE, îşi făcuse o reţea de agenţi de influenţă cam prin toată lumea occidentală. Cel mai important pare să fi fost Josif Constantin Drăgan, care îşi făcuse o Asociaţie a Etniei Române, organizaţie care mergea pe linia politicii externe de la Bucureşti. Drăgan nu era singurul... Mai existau Dean Milhovan şi Şerban Andronescu în SUA, Michael Titus la Londra, Nicolae Baciu, Eugen Caraghiaur din Canada, pictorul Steriadi la Bruxelles. Oamenii ăştia ajunseseră pe orbita Securităţii din vanitate, atraşi de bani sau de spoiala naţionalistă a regimului Ceauşescu. Nu se rezumau doar la trafic de influenţă, de multe ori lucrurile se împleteau. O fantomatică Asociaţie Culturală Normadie-Roumanie-Ion Creangă, arondată celei a lui Drăgan (Drăgan era preşedinte de onoare) şi condusă de o doamnă plină de nuri, Antoaneta Manole-Notheaux, a fost băgată într-o afacere urît mirositoare, cu spionaj privind tehnologia avionului militar Raffalle şi a rachetei Arianne.

• Cine era cucoana asta?

În România fusese ghid ONT pe litoral, calitate în care se combinase cu domnul Notheaux, un maistru francez, membru al Partidului Comunist Francez. În calitate de nevastă a acestuia a ajuns la Rouen, unde a deschis o firmă de turism care făcea afaceri cu ţările socialiste, inclusiv cu RSR. Mai ajunsese şi secretara Institutului de Statistică din Rouen şi se combinase cu şeful ei, inginerul Pierre Verdier, şi el simpatizant comunist. La o recepţie a Ambasadei române s-a cunoscut cu Valerii Ponorenko, un diplomat sovietic, în fapt ofiţer de informaţii. Adevărată devoratoare de bărbaţi, a devenit intimă şi cu sovieticul. A făcut legătura între amanţii ei, şi rusul a început să-l plătească pe Verdier pentru tot felul de informaţii de la statistică, dar, mult mai important, l-a instruit să încerce să penetreze la o uzină din localitatea Verlain, unde se făceau piese de avioane militare şi se fabrica ultima treaptă a rachetei Arianne. Aceasta îi interesa pe ruşi, fiindcă folosea un combustibil lichid pe bază de hidrogen, necunoscut lor. Verdier l-a găsit pe un tip Huari, subinginer la acea uzină, şi l-a recrutat. Presa a speculat că şi cu acesta a avut treabă distinsa Antoaneta...

• Pînă la urmă, bomba asta sexy lucra pentru români sau pentru ruşi?

Cred că şi, şi. Serviciile româneşti şi ruse au colaborat şi în cazul Caraman. Cred că informaţiile astea le erau mai utile ruşilor, România nu avea tehnologie aşa de avansată.

• Cum a căzut reţeaua?

Verdier şi-a petrecut un revelion la Moscova, unde s-a cunoscut cu fiica unui colonel KGB, Liudmila Varighina. A făcut o pasiune pentru ea, a luat-o de nevastă şi a adus-o cu el la Rouen. Doamna Notheaux a făcut, în 1986, o criză de gelozie şi a denunţat afacerea la DST, contraspionajul francez. Au fost arestaţi ea şi toată pleiada de amanţi, iar trei diplomaţi sovietici au fost expulzaţi. Au fost eliberaţi la cîteva luni, după o vizită la Moscova a lui Jacques Chirac, pe atunci prim-ministru al Franţei. Din cîte ştiu e şi acum bine-mersi, scrie şi publică poeme.

• Ştiu că, atunci cînd aţi plecat din ţară, familia v-a cumpărat... Exista o aşa-numită reţea Henry Jacober, care se ocupa cu extragerea, contra cost, a unor persoane din România...

Jacober ăsta era un personaj misterios. Iniţial făcuse afaceri cu statul român în domeniul metalurgiei sau pielăriei, după care se reprofilase pe tranzacţionat persoane. Cumpăra evrei, nemţi, dar şi etnici români. Circula zvonul în diaspora că Jacober îţi recuperează rudele. Radu Câmpeanu şi fratele său, Toma, au fost extraşi tot via Jacober. El stătea la Londra, dar avea un om Ferrowat, la Paris. Cumnatul meu i-a dat intermediarului 30.000 de franci francezi, adică 6.000 de dolari. Mi se refuzase paşaportul de 26 de ori, dar imediat cum s-a vorbit cu Jacober am căpătat formularele. Mi-au dat drumul cu soţie şi copil, cu tot, surprinzător. Cînd să plec,voiam să plec cu trenul şi multe bagaje, m-a sunat cumnatul meu, să vin cu primul avion. Jacober se răsucise şi mai voia 4.500 de dolari pentru soţie şi copil, familia mea nu mai avea banii ăştia. Aşa am ajuns la Paris.

• Jacober cred că a tranzacţionat multe mii de persoane pe bani grei, inclusiv foarte mulţi minoritari. Pe de altă parte, nici un fost oficial nu pomeneşte de existenţa lui sau ce destinaţie au luat sumele imense aflate în joc. Ce s-o fi întîmplat cu banii?

Aş vrea să am şi eu habar, sînt foarte curios. Erau bani negri, poate ajungeau tot în operaţiuni speciale ale Securităţii. La fel, nimeni nu mai spune nimic de Gustav Pordea, un om al Securităţii, trimis în Parlamentul European.

• Cine era, la urma urmei, Pordea?

Provenea dintr-o familie bogată din Ardeal, tatăl lui făcuse politică liberală cu Tătărescu. Era prieten şi cu Petru Groza. Pordea cel bătrîn a jucat abil, a cedat averea statului puţin înainte de naţionalizare, la sfatul lui Groza. A pus însă condiţia ca Gustav şi sora sa, căsătorită cu miliardarul Max Auschnitt, să fie lăsaţi să iasă din ţară. Livia, sora sa, se pare că era foarte frumoasă, necazurile lui Auschnitt cu Carol al doilea pornind de la gelozia Lupeascăi. Ei bine, cei doi au rămas în străinătate, el la Haga, unde era trimis de Tătărescu într-un post diplomatic obscur. O perioadă ambii fraţi au stat pe socoteala lui Max, care avea destui bani, la Biarritz, în Franţa. Gustav se căsătorise şi avea mulţi copii. Max se răcise de soţia sa, se mutase în SUA, dar trimitea sume consistente, avea şi un copil cu Livia. La un moment dat, cei doi s-au împăcat, ea a plecat în SUA şi Gustav a rămas în aer. Încerca să vîndă icoane pictate de el, se împrumta de bani peste tot, ce mai, împuşca francul de unde se putea. După spusele lui Pacepa, atunci a fost recrutat. Brusc a început să aibă bani şi s-a apucat să scrie broşuri în care zicea că secretele energiei atomice sînt bunuri universale, deci trebuie date şi URSS. Era anti-UE. Aşa făcea în timpul lui Dej. Mai tîrziu a preluat linia Ceauşescu şi făcea tapaj pe linie naţionalistă, cu Transilvania. Avea aceleaşi texte ca şi alţi oameni trimişi de Bucureşti, Dan Amedeo Lăzărescu, bătrînul doctor Jovin, profesorul Cîndea. Agitau "pericolul maghiar" ca să abată atenţia de la situaţia grea din ţară. Pordea scria d’astea în publicaţiile lui Drăgan. Pacepa spune că el l-a activat să intre în Parlamentul European. În 1984 m-am trezit cu o broşură de propagandă a Frontului Naţional în cutia poştală. Pordea figura pe locul 4 pe lista pentru Parlamentul Europen. La ocupaţie era trecut drept "profesor" şi "consul onorific al Guvernului polonez în exil". Am făcut o scrisoare deschisă care a ajuns la media franceză. Ziarul Le Matin, socialist, a scris prin doamna Agathe Lojard un articol în care punea întrebări serioase despre Pordea. Dînsa se consultase cu mai mulţi exilaţi români. Pordea a dat în judecată ziarul după ce a fost ales. Am depus mărturie şi eu, şi Paul Goma, şi Mihnea Berindei. O declaraţie a lui Pacepa nu a fost luată în seamă, fiindcă acesta, cu fizicul schimbat, nu a putut să vină în persoană la proces. Doamna Lojard era destul de încrîncenată, fiindcă soţul său, ziaristul Bernard Poulet, pierduse un ochi în urma unei bătăi administrate de Securitate la Ploieşti. Poulet încercase să ia legătura cu disidentul Vasile Paraschiv şi mîncase bătaie groaznic pe stradă. Doamna Lojard făcuse o greşeală, fiindcă îl numise pe Pordea spion şi, conform legii franceze, trebuia să dovedească faptul că acesta a furat secrete militare sau economice. Procesul a fost pierdut chiar dacă a depus mărturie şi un polonez din exil, care a declarat că Pordea reprezintă un grupuscul pilotat de securitatea poloneză, autointitulat guvern în exil. Noi, martorii români, am fost atacaţi în Săptămîna, la Bucureşti, de C.V. Tudor, ceea ce iarăşi dă un indiciu despre relaţia strînsă a lui Pordea cu Securitatea.
Toată povestea asta a declanşat un curent anti-Pordea. Cotidanul Liberation a făcut şi el o anchetă, a găsit că Pordea devenise cetăţean francez cu doar un an înainte de a fi ales pe lista utranaţionalistă a lui Le Pen. Lovitura au dat-o britanicii de la Sunday Times. George Swain, un ziarist bun, a descoperit că Pordea a tatonat să cumpere cu bani un loc eligibil la UDF sau RPR, partide onorabile de dreapta. A fost un eşec, reponsabilii partidelor ăstora se interesaseră cine e "generosul străin". A reuşit, cu 500.000 de dolari, să cumpere locul de la Le Pen. Ei au venit printr-un ofiţer de Securitate, Costel Mitran, cu care Pordea s-a întîlnit conspirativ într-un hotel din Viena. O tranşă a fost livrată direct într-un cont elveţian al lui Le Pen, iar alte două au fost date personal doamnei Pierette Le Pen, soţia de atunci a şefului F.N. Legătura cu Le Pen o făcuse o contesă franceză cu simpatii de extremă dreaptă, după cum a descoperit revista Rolling Stones.

• Ce ciorbă a făcut Pordea în Parlamentul European?

Avea tot felul de apucături şovine, sărea la unguri şi la ţigani. A stat parlamentar pînă în 1989. După, în mod curios, am auzit că se combinase cu secta Moon, care-i sponsoriza deplasări. A murit în 2002. În timpul mandatului l-au apărat tot felul de alţi oameni ai Securităţii. Printre ei era unul, Dima Drăgan, din Canada, care a murit în condiţii suspecte. A fost un asasinat neelucidat. Doamna Manole Notheaux, cînd era în arest, spunea că se teme să nu fie asasinată, ca domnul ăsta.

• Au fost presiuni fizice asupra dvs. cît a fost balamucul cu procesele?

Nu, dar am fost avertizat de serviciile franceze să am grijă pe unde umblu, să nu-mi dea cineva brînci la metrou. După atacul asupra Monicăi Lovinescu erau riscuri. Primeam scrisori de ameninţare sosite de la "Fiii lui Avram Iancu", o fantomă a Securităţii. Ăia îi scriau şi lui Berindei, l-au ameninţat că-i răpesc fiul.

• Pe defectorul Matei Pavel Haiducu, trimis de Securitate să-i radă pe Vrigil Tănase şi pe Paul Goma, l-aţi cunoscut?

El fusese fidel Securităţii pînă l-au pus să omoare. A lucrat pentru ei cît a fost folosit în probleme economice. Cînd i-au dat ordin să asasineze s-a autodenunţat. A scris o carte sinceră. În Franţa devenise Mathieu Forrestier.

• S-a vorbit despre un posibil vector al DIE în persoana lui Doru Novacovici, cel care a spart UMRL-ul lui Raţiu după 1990.

Novacovici fusese deţinut politic. Habar n-am ce a fost de fapt cu el. Cert e că după 1990 tentativa lui Raţiu de a uni exilul a fost un eşec. Se judeca pentru titulatura UMRL cu Novacovici, Raţiu a avut tot felul de naivităţi. De exemplu, l-a ţinut înainte de 1989 în braţe pe Silviu Crăciunaş, care s-a dovedit a fi un important agent al Securităţii, dar Raţiu nu a bănuit nimic.

• În mediu religios încerca Securitatea să se implice?

Erau nişte preoţi "ai ambasadei" care slujeau într-un local închiariat pe nu ştiu unde. Majoritatea emigraţiei însă mergea la Biserica neobedientă Patriarhiei de la Bucureşti de pe Rue Jean de Beauvais sau la Misiunea Greco-Catolică, unde era şi o sală de conferinţe, se ţineau acolo acţiuni ale exilului anticomunist.