Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Reprezentarea "Patimilor', pe care o joaca de nenumarate decenii acest naiv popor din munti, e indeletnicirea de capetenie a vietii lor. Ea e marea lor mandrie si o privesc ca pe o menire sfanta, ce le-a fost incredintata si de care trebuie sa ramana totdeauna vrednici. Chiar in viata de toate zilele fiecare om isi vede de treburi, pastrand infatisarea rolului pe care il are, fie ca joaca pe unul din cei doisprezece Apostoli, pe Pilat, pe Caiafa, pe Irod, pe Sutas sau pe Maria Magdalena, pe Fecioara Maria sau pe evreii din Ierusalim. Perucile si fardul nu sunt ingaduite. Asadar, in timpul celor zece ani ce se scurg de la o reprezentatie la alta, actorii isip regatesc infatisarea, lasa parul sau barba sa le creasca, potrivit cu rolul ce au sa intruchipeze.
Casele lor sunt poreclite "casa lui Cristos, casa Sfantului Ioan, casa Sfantului Petru sau a Fecioarei Maria. S-a nimerit ca noi sa locuim in "casa Fecioarei Maria', fiindca unui biet taran, care tinea smeritul han unde am poposit. Era o femeie cu chip falnic, ce purta intiparirea de durere potrivita pentru "Mater Dolorosa'. A juca rolul Mantuitorului insemna, bineinteles, o cinste fara seaman si cel ales sa fie intru toate vrednic de asa onoare, nu numai prin infatisare, dar si prin viata de toate zilele. Daca nu ma insel, Cristosul din acel an era dulgher, ceea ce intrega si mai bine atmosfera cuvenita. Cel de acum, dupa cum am aflat de la prietena mea Gretchen, care locuieste in Oberammergau, e olar; chiar mi-a trimis cateva strachini si ulcele minunate, plamadite de dansul.
Reprezentatia ne misca adanc si duhul care plutea in tot satul avea ceva minunat si inaltator; afara de aceasta, satul, el insusi, era de toata frumusetea, cu pajistile lui primavaratice, pe de-a-ntregul acoperite cu flori de camp. D-rul X, fiind in toane bune, stiu cu multa indemanare sa mareasca si sa insufleteasca intelesul tuturor lucrurilor, astfel incat aceasta excursie ne-a ramas intiparita in amintire ca ceva de neuitat si de nespusa insemnatate, ceva ca o viziune dintr-o alta lume mai curata, care ar navali deodata, in viata noastra de toate zilele.
In caminul nostru din Germania au jucat un rol insemnat si unii servitori: Wiener, lacheul oranduit la serviciul camerelor noastre de culcare si de studiu; batrana Matilda, servitoarea; Rose, servitorul fratelui nostru; Schaub, "stallmaister', si Meister, intendentul castelului Rosenau.
De Wiener am mai vorbit cand am pomenit de prajiturile de la Kalenberg. El a trait mai mult decat toti ceilalti si ajunsese la urma un "factotum' pe langa sora noastra Baby. Vedea de dansa, cu grija unei doici si cu ingaduinta unui parinte, dar tot ca un parinte stia la nevoie s-o dojeneasca: o admira, o iubea si-i facea toate chefurile; era totodata respectuos si familiar. Singurul lucru ce nu izbuti sa si-l insuseasca in lunga lui cariera, a fost o invatisare chipesa sau eleganta. Rosu-caramiziu la fata, scund si cu buza de sus proeminenta si bosumflata parca pentru ca fusese rasa, mai avea si un pantece rotunjor ce nu descrestea cu inaintarea in varsta. A murit, mi se pare, in timpul razboiului, dar n-am auzit ca i s-ar fi schimbat spre sfarsit infatisarea, chiar in acei ani de lipsuri, cand, bogati si saraci, deopotriva, n-aveau hrana indestulatoare, mai ales in Germania, cu toate ca au stiut sa indure, in chip eroic, pana la ultima treapta a rabdarii.
Wiener invatase cateva crampeie din limba engleza pe care o amesteca cu cea germana, indrugand astfel o vorbire caraghioasa, de care ne prapadeam de ras. Avand despre toate lucrurile o parere a lui, era nespus de deschis la vorba si, mai totdeauna, spusele lui se nimereau de minune. Radea intr-un fel ciudat, care-i incretea fata in o mie de cute si inveselea pe toti. Batranul Wiener avea o fire aleasa, cu toata lipsa lui de eleganta. In timpul copilariei noastre, ducea necontenit razboi impotriva Matildei, caci autoritatea unuia se ciocnea cu a celuilalt si iubirea lui pentru noi ii facea gelosi unul pe altul. Matilda fusese poreclita "batrana Matilda' pe cand era inca tanara. Cand imi amintesc de ea, imi dau seama ca avea fata frumoasa, insa nu din acele ce le plac copiilor; avea infatisarea unei taranci voinice si ramasese vaduva de tanara, cu un fiu, pentru care traia si pe care il iubea nespus de mult. Matilda n-avea nimic din eleganta unei cameriste engleze si niciodata nu incerca sa-si schimbe infatisarea cam grosolana si rustica. Dragostea pentru copiii regali era adevaratul temei al vietii ei si ingaduinta ei fata de toate poftele noastre n-avea margini. Invatase si ea un fel de limba pestrita, germana si engleza, pe care o intrebuinta cu multa indemanare, mai ales cad se lua la harta cu Wiener.
Citește pe Antena3.ro
