"Medicii tineri n-au şanse fără protecţie sau proptele"

Pentru că în România s-au lovit de mitocănie, nesimţire, birocraţie şi şpagă, patru medici au ales să profeseze în Franţa şi Anglia. Ei ne-au povestit despre motivele care i-au determinat să părăsească România pentru a-şi face meseria aşa cum în ţara noastră pare că este aproape imposibil.

Felicia Buruiană (medic la East of England Deanery, cu sediul în Cambridge, Bedford Hospital NHS Trust - Marea Britanie): M-am decis să îmi încerc norocul profesional în străinătate în urma insatisfacţiilor şi a nerecunoaşterii meritelor în ţară, în ciuda muncii asidue pe care o depuneam.

Roxana Hotoboc (medic A&E Department la un spital din Londra): Pentru că salarizarea medicilor este incomparabil mai mare. Societatea engleză asigură mediul de muncă necesar medicilor, începând cu protocoalele de specialitate care ajută medicii în desfăşurarea activităţii medicale şi terminând cu respectul şi suportul necondiţionat acordat atât de superiorii în grad medical, cât şi de subalterni.

● Care au fost motivele care v-au determinat să plecaţi din ţară?

Roxana Hotoboc: Dezamăgirea faţă de sistemul de relaţii şi pile care era la momentul plecării mele (n.r.: septembrie 2007) şi este încă principala posibilitate de angajare pe un loc de muncă şi de promovare, lipsa de respect şi atmosfera oribilă de muncă creată de un director al SAJ Gorj, numit pe criterii politice. După cum vedeţi, am fost dezgustată de societatea în care trăiam şi am hotărât că vreau altceva pentru copiii mei. Aşadar, viitorul copiilor mei a fost principalul motiv pentru care am plecat. Nu am vrut ca ei să trăiască într-o societate ca a noastră.

Iulian Coca (a plecat de un an şi jumătate şi lucrează într-un mic spital din Finistere, care aparţine de CHRU Brest - Franţa): Lipsa speranţei însănătoşirii sistemului medical din România în următorii 10-15 ani. Beţele în roate puse de sistem soţiei, care a încercat să dezvolte în România un cabinet privat de radiologie la calitate occidentală. Posibilitatea de a oferi o educaţie la nivel incomparabil celor doi copii ai mei. Lipsa stresului. Posibilitatea de a câştiga suficienţi bani încât să nu stau cu grija pensiei peste 20 de ani.

● De ce credeţi că pleacă medicii din România?

Gabriela Badea: Insatisfacţia financiară, în primul rând.

Iulian Coca: Din cauza lipsei speranţei că într-o zi va fi bine şi în ţara noastră. Presiunea este din ce în ce mai mare, corupţia la fel, iar veniturile şi condiţiile de muncă nu asigură satisfacţie. Medicii tineri, chiar bine pregătiţi, nu au nici o şansă să se dezvolte dacă nu au protecţie sau proptele şi dacă nu acceptă să "intre în sistem".

● Ce salariu aveaţi în România şi ce salariu aveţi acum?

Roxana Hotoboc: Eu am plecat în 2007. Aş avea acum în ţară aproape 4.500 de lei, în care sunt incluse gărzile şi toate sporurile de la Ambulanţă (n.r.: în ţară a lucrat la Serviciul de Ambulanţă Gorj), adică aproximativ 1.000 de lire pe lună. În Anglia primesc în medie 8.000 lire pe lună, iar dacă aş putea să lucrez 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, nu aş duce lipsă deloc de muncă.

Iulian Coca: Echivalentul a 500-1.000 de euro pentru 300-320 de ore de muncă pe lună în România faţă de 4.000-5.000 de euro pentru 160-200 de ore de muncă pe lună în Franţa.

Felicia Buruiană: Ultimul meu salariu în septembrie 2005 a fost de 6.500.000 lei pe hârtie, net 6 milioane, adică 120 de lire sterline. Într-adevăr, salariile sunt mai mari şi se poate avea o viaţă foarte decentă, dar cheltuielile în UK sunt proporţional mai mari decât în România, şi aici mă refer la diferitele organizaţii profesionale din care un medic trebuie să facă parte (GMC costă 420 lire/an, BNA tot 400 lire/an, 500-600 lire un curs, 500 lire un examen), nemaivorbind de chirii sau dacă se doreşte cumpărarea unei case.

● Care este modalitatea de a comunica cu autorităţile în comparaţie cu România?

Gabriela Badea (a plecat în 2005, imediat după terminarea facultăţii şi lucrează în Anglia la East&North Hertfordshire NHS Trust, London Deanery): În Anglia, fără dificultăţi. În România, comunicarea este foarte dificilă, nimeni nu este dispus să te ajute sau să te asculte.

Iulian Coca: Şi în Franţa este birocraţie stufoasă, dar regulile sunt clare şi odată intrat pe un făgaş este imposibil să nu se rezolve; nu este nevoie să te plimbi pe la ghişee; totul se rezolvă prin fax sau poştă; toate informaţiile de care ai nevoie le găseşti uşor pe internet şi, dacă ai neclarităţi, oricând poţi telefona unui funcţionar care îţi explică politicos şi cu răbdare ce ai de făcut.

Roxana Hotoboc: Pentru a înfiinţa o firmă, dai un telefon la una dintre autorităţi şi comunici intenţia de a înfiinţa firma. Apoi primeşti prin poştă câteva documente în care scrii datele personale, faci dovada de adresă şi le trimiţi prin poştă. În câteva zile primeşti prin poştă sau online actul de constituire a firmei. Spre exemplu, pentru a schimba numele plătitorului la factura de curent electric este suficient să suni la compania respectivă şi vei primi factura pe numele dorit. Vă daţi seama astfel că este o societate organizată şi bazată pe valoarea cuvântului individului şi pe informatizare.

● Ce v-a "sedus" la sistemul medical englez/francez?

Felicia Buruiană: Un pacient nu este tratat prin prisma experienţei personale a medicului, cum este în România, ci este tratat la fel indiferent de spital, pe baza unei medicine bazate pe evidenţă, ghiduri clinice şi protocoale. Pacientul are foarte multe drepturi, este implicat în decizia clinică, i se explică foarte clar de ce anume suferă şi care sunt opţiunile de tratament, iar el are dreptul de a alege. Nimic nu se face fără consimţământul pacientului.

Pe de altă parte, există confidenţialitate clinică, şi anume se comunică rudelor şi apropiaţilor numai ceea ce pacientul doreşte. Plus că este un mediu liniştit, în care domină respectul faţă de colegi, indiferent că este vorba despre medici, asistenţi sau personal de curăţenie, evident respect faţă de pacient şi viceversa. Nu există reacţiile temperamentale din România, unde vorbitul pe un ton înalt este o constantă.

Gabriela Badea: Aş vrea numai să subliniez faptul că pacientul este în centrul atenţiei, nici un doctor nu se aşteaptă la vreo recunoaştere materială pentru efortul depus.

Iulian Coca: Sistemul medical românesc a fost copiat după cel francez din anii '30-'40. Numai că acela din Franţa a evoluat frumos, devenind unul dintre cele mai competitive şi cu un grad foarte mare de protecţie socială, în timp ce acela din România a degenerat. Altfel spus, în Franţa găseşti un sistem foarte asemănător celui predat în universităţile din România ca fiind cel ideal, dar pe care îl regăseşti în ţară doar la nivel de intenţie sau declarativ.

Roxana Hotoboc: Precizia actului medical, bazată pe protocoale, bază materială excepţională, informatizarea sistemului medical şi uşurinţa de a solicita explorările necesare şi de a accesa rezultatele acestor explorări, disciplina, profesionalismul şi responsabilitatea personalului medical.