Migala şi bogăţia costumului popular

Frumuseţea şi diversitatea portului popular românesc au constituit o permanentă sursă de inspiraţie pentru pictorii români şi străini.

Album - România, din tezaurul portului popular tradiţional

Frumuseţea şi diversitatea portului popular românesc au constituit o permanentă sursă de inspiraţie pentru pictorii români şi străini.

“Cu multă dragoste au redat costumul românesc C. Pop de Szathmary, Th. Aman, G. Tattarescu şi îndeosebi N. Grigorescu. Matisse, maestrul culorilor, a fost atras de efectele cromatice ale cămăşii populare româneşti, imortalizând-o într-un cunoscut tablou.

Pentru a putea încadra portul popular românesc complexului etnografic al sud-estului european, se cere să analizăm, înainte de toate, în evoluţia lor istorică şi sub aspect tipologic, cele mai importante piese componente ale sale.

Cămaşa femeiască. În structura costumului popular românesc, cămaşa este piesa de bază a portului femeiesc, cea mai bine chibzuită şi echilibrată prin linie, croi şi dispunere a ornamentelor. Cămăşile populare femeieşti din ţara noastră au unele aspecte specifice ale formei. Ele sunt întotdeauna strâns închise la gât, excepţie făcând doar cămaşa de Maramureş, cu răscroiala pătrată mai largă. Caracteristic, de asemenea, pentru portul popular românesc este faptul că nu există – ca în alte ţări europene – nici o variantă de cămaşă cu mânecă scurtă, nici chiar la cele pentru lucru.

Fusta. Peste poalele lungi ale cămăşii, femeile îmbracă o piesă de port care diferă de la regiune la regiune: opregul, fâşie de ţesătură, cu franjuri, care se poartă în Banat şi Haţeg; catrinţele, ţesături dreptunghiulare, purtate în faţă şi în spate în Oltenia, Muntenia, sud-estul Moldovei şi în majoritatea zonelor Transilvaniei, iar în Banat numai în faţă; fota, ţesătură mare, dreptunghiulară care se înfăşoară în jurul trupului. Se poartă mai cu seamă în Moldova în nordul şi estul Munteniei; vâlnicul, fustă creaţă sau plisată, purtată în Oltenia.

În ţara noastră se cunosc două variante de opreg: cu fâşia de ţesătură lată şi franjuri scurte, cu un fond de culoare închis şi cu ornamente armonizate în aceeaşi cromatică închisă şi opregul cu ţesătură îngustă şi franjuri lungi, cu o ornamentaţie în culori foarte vii, predominând roşul, cu o ţesătură foarte fină de gobelin în care abundă firul de aur, cu stilizări florale sau avimorfe.

Catrinţele, purtate în faţă şi în spate, ca două şorţuri, apar aproape în toate regiunile ţării, ca piese exclusive sau alături de alte tipuri. În Banat şi Muntenia catrinţa este ornamentată bogat şi compact pe toată suprafaţa, în Oltenia şi în toate regiunile Transilvaniei, ornamenţia constă doar într-o compoziţie cromatică variată, realizată prin dungi orizontale, sau uneori şi verticale de culoare, dispuse în nenumărate feluri.

O altă piesă de port din categoria fustelor, fota, pune de asemenea o interesantă problemă privind originea şi apartenenţa sa. Aria de răspândire a fotei pe teritoriul ţării noastre este bine delimitată, cuprinzând Moldova, nordul şi estul Munteniei. În afară de unele fote munteneşti, care sunt ornamentate în întregime sau pe cele patru laturi, tipul clasic de fotă este acela care are o bandă ornamentală la poale şi alta, verticală, pe latura petrecută, restul fiind de culoare închisă, albastru sau cel mai adesea negru.

Vâlnicul, fustă amplă din ţesătură de lână, încreţită sau plisată, se poartă în Oltenia şi în unele regiuni sudice ale Munteniei. Sub aspect ornamental se pot deosebi două variante ale vâlnicului: cel cu fond roşu, cu discrete alesături geometrice pe dungile verticale, colorate, şi cel negru, albastru închis sau roşu închis, care are la poale bogate broderii în fir, completate de mici elemente decorative policrome.

Pantalonul apare reprezentat pe metopele Monumentului de la Adamclisi şi pe Columna lui Traian de la Roma. În portul popular românesc se întâlnesc mai multe tipuri de pantaloni. O primă deosebire este aceea între pantalonii de vară şi cei de iarnă. Vara se poartă pantaloni din ţesătură albă care diferă după regiuni. În Moldova sunt strânşi pe picior, foarte lungi şi încreţiţi. În Muntenia şi Oltenia sunt lungi şi cu lărgime normală. Iarna, în toate regiunile ţării, se poartă cioareci, pantaloni din ţesătură de lână albă, de lungime şi lărgime normală, uneori strânşi pe picior. Există fireşte şi croiuri diferite. Este interesant că în unele zone de munte cioarecii sunt înlocuiţi cu tureci, jambiere lungi din aceeaşi ţesătură de lână albă, purtate şi de femei şi de bărbăţi.

Hainele din ţesătură de lână sau blană, purtate atât de bărbaţi cât şi de femei, îndeosebi iarna, sunt cunoscute pe tot teritoriul ţării noastre. Cu denumiri diferite: suman, ţundră, şubă, giubea, zeghe, ipingea, duruţ etc., cu forme şi compoziţii ornamentale foarte deosebite, ele marchează clare diferenţe zonale. În Moldova este specifică haina lungă, neagră, cu ornamente din găetan negru, uneori cu glugă. În vestul ţării apar haine albe cu şireturi şi ornamente variate, policrome. Haina scurtă, din ţesătură de lână gri, cu ciucuri coloraţi, din Munţii Apuseni, nu-şi găseşte corespondent în alte ţări. Alte piese caracteristice costumului popular românesc sunt: gluga, sarica, cojocul şi pieptarul.

Valorile culturii şi artei populare româneşti reprezentate prin port sunt încă vii. Spre deosebire de multe alte ţări, portul popular din România se lucrează şi se poartă încă. El constituie un nesecat izvor de inspiraţie pentru creatorii din industrie, pentru artiştii plastici, pentru creatorii de modă.‘‘

“Şiraguri‘‘ de podoabe populare

“Portul popular românesc oferă şi o mare varietate de găteli ale capului, care ridică interesante probleme etnografice şi artistice. În găteala femeiască a capului din ţara noastră deosebim trei categorii distincte: ştergarul şi marama de diferite forme şi dimensiuni, boneta, cununile; bărbaţii poartă căciulă din blană de oaie, piesă de port străveche reprezentată prin trei tipuri distincte: calota, purtată în trecut de iobagi, căciula înaltă, purtată în trecut de oameni liberi şi căciula cu baza îngustă şi partea superioară mai largă, tipică populaţiei de pe cele două versante ale Carpaţilor Meridionali. În afară de căciuli, sunt obişnuite şi pălăriile cu boruri întoarse în sus sau cele cu boruri largi. Păstorii din tot lanţul carpatic, cât şi din nordul Transilvaniei (Oaş, Maramureş), poartă tipuri de pălărie cu boruri foarte mici. Strălucitoare, cât mai deosebite, podoabele au avut, de-a lungul veacurilor, variate semnificaţii, de la valoare magică la semn distinctiv social, de sex, vârstă, dar mai ales permanent rol de înfrumuseţare. Caracteristică pentru orice categorie de podoabe este preocuparea de a le adapta, de a le acorda cu locul pe care îl ocupă pe corp. Există o indisolubilă legătură între ornament-podoabă şi formă corp.‘‘